Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Cum am petrecut lovitura de stat pe coasta turcă a Mării Negre

de (18-7-2016)

 
Aseară pe la 11.30, când începuseră să apară ştirile despre puciul armatei, tocmai îmi luam la revedere de la un înalt ofiţer într-o cafenea din Samsun. Îmi vorbea despre drumul greşit pe care merge Turcia, despre un prieten foarte apropiat, colonel, care a fost trimis la închisoare fără motiv, despre judecătorii şi poliţiştii corecţi care n-au nicio şansă să-şi păstreze locurile şi despre faptul că

„recentele atacuri teroriste s-au întâmplat din cauza lui Erdogan, care nu are încredere în adevăraţii profesionişti ai serviciilor secrete, ai armatei şi ai poliţiei”. Instituţiile de forţă conduse de oamenii lui Erdogan – îmi spunea militarul – „ne monitorizează mai mult pe noi, decât pe terorişti”. Despre problemele pe care Turcia le are cu aproape toţi vecinii, ofiţerul răspunde prompt că „Turcia nu are inamici” şi că întreg „haosul” politicii externe se întâmplă din cauza preşedintelui, care vrea să aibă totul sub control şi nu-i lasă pe cei care se pricep să-şi facă treaba.

„Sunt optimist că lucrurile se vor schimba în viitor, dar turcilor nu le-a ajuns cuţitul la gât. Deocamdată e doar la genunchi”. Nu-şi încheie bine propoziţia, că primeşte un telefon, de la un confrate, căruia îi răspunde milităreşte şi din convorbirea lor înţeleg doar că îl întreabă dacă se uită la televizor. Nu părea, însă, nici alarmat, nici grăbit să plece, dar a adus în discuţie greşeala pe care a făcut-o generalul Kenan Evren în septembrie 1980, când a dat lovitura de stat, care a pus capăt conflictului armat dintre stânga şi dreapta.

În Turcia, oamenii îşi pot cumpăra oricând cu uşurinţă pistoale şi arme de vânătoare, iar în Ordu, un orăşel situat între Trabzon şi Samsun am văzut în centru, aproape de bazar un magazin care arăta ca un adevărat arsenal. De altfel, la nunţi, îmi dă exemplu înaltul ofiţer, s-a păstrat obiceiul ca toţi bărbaţii să tragă în aer focuri de armă pentru a sărbători şi nu de puţine ori, se întâmplă accidente, iar unii care sunt ameţiţi, în loc să tragă în aer, îşi omoară prietenii sau rudele.

Pe la unu noaptea, după ce mesajul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan prin care le cerea oamenilor să iasă în stradă, fusese difuzat, moscheea din centrul Samsun-ului i-a chemat pe oameni la rugăciune, vapoarele din port şi-au pornit sirenele, iar puţinele maşini aflate pe stradă au început să claxoneze. Oraşul a rămas, însă, în expectativă.

Dimineaţa oamenii s-au strâns în Meydan, centrul tradiţional al oricărei localităţi turceşti, să urmărească discursurile oficiale pe un ecran uriaş. Cei mai mulţi dintre cei aflaţi acolo erau susţinători ai preşedintelui. La autogară, unde am căutat un autobuz spre Istambul, dar nu mergea niciunul, un şofer de autobuz mi-a spus că revenirea lui Erdogan, nu e „cel mai rău lucru posibil, dar nici cel mai bun”. Mai târziu, o profesoară lângă care am călătorit spre Sinop, mi-a făcut apologia preşedintelui, care „le-a oferit turcilor o viaţă mai bună”. În faţa primăriei din Sinop, vreo 20 de oameni au ieşit cu steaguri, răspunzând în acest fel chemării prezidenţiale.

Ali, un om de afaceri şi membru al Partidului Mişcarea Naţionalistă (Milliyetçi Hareket Partisi, MHP), filiala din Sinop crede că încercarea de lovitură de stat de astă-noapte este doar „o piesă de teatru prin care Erdogan îşi ascunde greşelile, care-l face acum partener credibil al americanilor şi care îi va da

posibilitatea să cureţe armata de toţi înalţii ofiţeri care nu-l plac”. Ali nu crede în virtuţile loviturilor de stat şi vrea ca Erdogan să fie dat jos în mod democratic, n-ar vrea ca băiatul lui care va fi luat în curând în armată să fie trimis să lupte împotriva fraţilor lui. La cafeneaua cea mai mare de pe Meydan, Eymen, de 25 de ani îmi spune înainte să-mi ia nota că „ambele părţi sunt de partea greşită: şi militarii şi Erdogan”.

Majoritatea turcilor era însă de partea lui Erdogan şi înainte de încercarea de lovitură de stat şi va continua să fie, cu atât mai mult, acum când a devenit eroul care a salvat ţara. Preşedintele Erdogan a eliminat presa independentă, i-a scos din sistem pe toţi cei care i se opuneau, iar adversarii lui politici, chiar şi cei din oraşele îndepărtate de Istambul şi Ankara, nu au curajul să spună lucruri prea dure despre el, fiindcă se tem să nu ajungă la închisoare.

Sabina Fati, 16 iulie 2016

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
107.22.17.220