Ultimul deceniu comunist în „Scrisori către Europa Liberă” (II)
Istoricul român Mihnea Berindei, cunoscut pentru lupta sa pentru drepturile omului şi susţinerea acordată disidenţilor şi criticilor regimului comunist din România, a încetat din viaţă în 19 iunie.
S-a născut la 22 martie 1948, la Bucureşti, şi între 1966 şi 1970 a studiat istoria la Universitatea din Bucureşti, specializându-se în istoria Imperiului Otoman).
A emigrat în Franţa, unde, în 1972, a absolvit, la Paris, Ecole Pratique des Hautes Etudes (EPHE).
A fost membru fondator al Comitetului Francez pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, creat în 1977 pentru sprijinirea Mişcării Goma; a luat parte la fondarea, în 1980, a Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România cu sediul la Paris şi în toţi aceşti ani un colaborator constant al Europei Libere, mai ales ca invitat al emisiunilor realizate la Paris de Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca.
În România, după căderea comunismului, a participat la crearea Grupului pentru Dialog Social şi a susţinut primele organizaţii civice româneşti, iar în anii 2000 s-a implicat în restituirea pentru istorici a arhivelor Partidului Comunist din România. A fost membru al Comisiei Prezidenţiale pentru Investigarea Dictaturii Comuniste din România.
A editat, alături de alături de Gabriel Andreescu, volumele „Ultimul deceniu comunist – Scrisori către Radio Europa Liberă” apărute la editura Polirom în 2010 şi 2014.
Republicăm, în amintirea lui Mihnea Berindei, cronica semnată în 2014 de Victor Eskenasy:
Sub pseudonimul „O pensionară tristă”, o ascultătoare din România trimitea la Radio Europa Liberă, la 26 iunie 1989, o scrisoare care începea astfel: „Mulţi stimaţi domni şi scumpii noştri fraţi români, Nu mă rabdă inima să nu vă scriu de aici din Chişinău, de unde am plecat în anul 1944. Sînt impresionată de ce văd aici: belşug şi libertate. […] Plîngeam şi mă gîndeam: oare cînd vom avea şi noi un Gorbaciov să putem şi noi să strigăm în public durerea? Ceauşescu ne-a închis definitiv şi acum şi cu sîrmă ghimpată ne îngrădeşte.”
Scrisoarea, care a fost difuzată la 30 iulie 1989, cinci luni doar înainte de căderea regimului ceauşist, este una din multele deosebit de sugestive, astăzi documente istorice, incluse în al doilea volum al colecţiei Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Radio Europa Liberă. II 1986-1989, apărută recent la editura Polirom. Selecţia scrisorilor, introducerea şi aparatul critic au fost realizate de cercetătorii Mihnea Berindei şi Gabriel Andreescu, iar volumul apare într-o colecţie de prestigiu a editurii ieşene, intitulată „Document” şi iniţiată de prof. Andrei Pippidi.
Este o colecţie fundamentală – şi merită insistat pe acest lucru – pentru cunoaşterea istoriei ultimului deceniu de regim comunist din România, de la amănuntele vieţii şi implicit suferinţelor de zi cu zi ale românilor, pînă la diferitele formele de protest începînd cu fuga peste graniţă, revoltele ţăranilor din Maramureş, protestele muncitorilor de la Braşov din 1987, gesturile puţine, dar semnificative de dizidenţă, de la Doina Cornea şi Radu Filipescu pînă la intelectualul de mare substanţă şi curaj ce a fost Mihai Botez.
Există în acest volum pagini efectiv cu valoare istorică documentară, alături de altele, ce ar putea fi încadrate în literatura suprarealismului sau, unele, cum sînt texte semnate de Dorin Tudoran, în literatura pură amintind, între alţii, de Caragiale şi Ilf şi Petrov.
„Întîmplarea a făcut să fiu la Braşov la 15 noiembrie 1987, am văzut miile de oameni care protestau împotriva asupritorilor din Scorniceşti” – scrie, de exemplu, aceeaşi „Pensionară tristă”. Şi continuă: „Dar eram şi în luna septembrie 1988, cînd Ceauşescu a făcut o vizită de lucru la Steagul Roşu, fabrica de autocamioane Braşov. Toţi muncitorii au fost încuiaţi în secţii şi au adus muncitori din alte fabrici, de la CFR, securişti îmbrăcaţi civil, soţiile lor în costume naţionale care îl aplaudau pe Ceauşescu.” […] Vă aduc la cunoştinţă că locuitorii Braşovului primesc cinci ouă pe lună, 100 gr. de unt, o jumătate de pui, o jumătate de kilogram făină, 1 kg mălai, 2 kg cartofi, de trei ori pe an cîte 1 kg carne de porc. Nici în timpul războiului nu am suferit aşa de mult.”
Comparaţia cu vremurile şi lipsurile războiului revine adesea în scrisorile ascultătorilor trimise la Radio Europa Liberă. Iar „războiul” trăit de românii din deceniul al optulea ia cele mai variate forme, una dintre cele mai sugestive fiind deriva sistemului de educaţie, pe care o pune în evidenţă, de exemplu, scrisoarea unui „profesor de ţară”, expediată în primăvara anului 1986. Profesorul vorbeşte de „uniformizare”, de „parastasul naţional „Cîntarea României”, de textele „laudative, în versuri şchioape sau cu proteze ieftine”, urmarea fiind că „elevii ajung să cînte cu seriozitate: „Noi copiii din Bodoc,/ Nu mai vrem război de loc” şi să intoneze sacadat refrenul logic: „Da’ deloc, deloc, deloc!”
Acelaşi profesor observa că „pentru elevul român de azi, patria este o ogradă unde el va creşte iepuri, […], va cultiva fel de fel de plante, va culege porumbul sau arpagicul. Copilul de tip nou trebuie să fie productiv, să facă, să nu cerceteze, ca în orice mistică naţională a devoţiunii faţă de un stăpîn divin. De aceea, copilul întrebat despre sensul versului eminescian: „Ţara mea de glorii, ţara mea de dor”, explică automat că e vorba de un cîmp plin de combine marca „Gloria”, «care lui îi este foarte drag».”
Ceea ce riscă să fie perceput astăzi ca o „glumă” bună, reflectă sub ambalajul ironic o realitate tragică a anilor ’80, în care, cum o aprecia disidentul Mihai Botez într-un interviu cu o ziaristă de la „Le Figaro” – difuzat şi comentat de Vlad Georgescu la Radio Europa Liberă – „Din păcate, situaţia [din România] este destul de stabilă, chiar dacă sub ea clocoteşte un vulcan de frustrări”. Şi acelaşi Mihai Botez, le răspundea unora – precum amintita „pensionară tristă” a cărei scrisoare am citat-o -, că deşi „D. Gorbaciov încearcă… să amelioreze sistemul, să-l facă mai performant la unii parametri importanţi […] nu este vorba de o democraţie de tip ocidental sau de un pluralism conceput după modelul revoluţiei americane sau franceze…”
*Mihnea Berindei, Gabriel Andreescu (editori), Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Radio Europa Liberă II 1986-1989, Editura Polirom: [Iaşi], 2014, 447 pp.
Victor Eskenasy Ileana Giurchescu, 19 iunie 2016
Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.
Dumnezeu Elohim sa-l ierte, dar cu Paul Goma cum ramane? ca ieri era legionar,azi anti-legionar, ieri era anti-comunist, azi pro-comunist, ieri era democrat, azi anti-democrat, ca nimeni nu mai intelege nimic. Este Goma antisemit sau nu? a fost Goma antisemit sau nu? este Goma democrat sau nu este? Miscarea lui Paul Goma a fost o revolutie a neo-proletariatului de stanga, a sindicalistilor neo-trostkisti si neo-gorbaciovisti dupa anii 85. Iar dupa revolutie ti-ai gasit: Paul Goma mai ca nu l-ar regreta pe Ceausescu la fel ca romanii in general care voteaza un candidat ca apoi sa-l injure de mama focului. Exista zicala din popor: ,,gura bate curu,, li se potriveste perfect!
Despre Dan Berindei, tatal lui Mihnea Berindei
„Cazul Berindei: tatal care si-a turnat fiul la Securitate”
Se poate citi articolul pe situl Ziare.com postat pe acest site Luni,09 Noiembrie 2009
@vlad puscasu
> Dumnezeu Elohim sa-l ierte, dar cu Paul Goma cum ramane? ca ieri era legionar,azi anti-legionar…
1. Pe cine să ierte „Dumnezeu Elohim(??)” ?
2. Ce legătură are Paul Goma cu Mihnea Berindei? Este el acela care a zis de Goma că „ieri era legionar, azi anti-legionar” şi aşa mai departe?
Vladimir Tismăneanu – Noblețea și larghețea: Despre Mihnea Berindei, 20 iunie 2016
Plâng acum dispariția unui prieten drag, istoricul şi intelectualul public Mihnea Berindei (1948–2016). L-am știut pe Mihnea din 1985, am fost amândoi angrenați în numeroase proiecte și acțiuni antitotalitare. A fost sufletul exilului democratic la Paris, extrem de apropiat de cercurile disidente sovietice și est-europene.
M-a invitat să am contribuții în reviste precum „La nouvelle alternative” și „L’autre Europe”. Tot el a organizat campanii de solidarizare cu Paul Goma, Vasile Paraschiv, Doina Cornea, Mihai Botez, Radu Filipescu, Dorin Tudoran și alți disidenți. Mihnea a sosit la București imediat după prăbușirea regimului lui Ceaușescu și a contribuit la crearea Grupului pentru Dialog Social și a săptămânalului acestuia, revista „22”. A fost co-autor al unui impresionant și extrem de iluminant volum despre represiunea susținută de stat, în iunie 1990, împotriva societății civile emergente. În 2006, Mihnea a fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Cuvintele nu pot descrie angajamentul său total la redactarea Raportului Final. Impreună cu Dorin Dobrincu și Armand Goșu, a publicat doua volume de documente consultate de Comisie, primul la Humanitas, al doilea la Polirom.
Cu câțiva ani în urmă, la Paris, Mihnea ne-a însoțit pe mine, Horia Patapievici și Mircea Mihăieș la casa Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca pe Rue François Pinton. Cu multă eleganță, ne-a permis să alegem, fiecare dintre noi, o carte din biblioteca legendară a regretatului cuplu de intelectuali. Eu am ales „Staline” a lui Boris Souvarine cu adnotările Monicăi pe ea. Cred că în personalitatea extraordinară a lui Mihnea s-au contopit în mod fericit două trăsături: noblețea și larghețea. Am fost beneficiarul privilegiat al amândurora.
În mai 2012, când premierul Victor Ponta ne-a îndepărtat pe Ioan Stanomir și pe mine de la conducerea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Mihnea și-a dat imediat demisia din consiliul științific, împreună cu toți ceilalți membri. Mary Sladek și cu mine exprimăm condoleanțele noastre profunde pentru Catherine și Vlad. Numele lui Mihnea Berindei aparține istoriei onoarei din România. Fie ca sufletul său să se odihnească în pace!
http://www.europalibera.org/a/27809491.html
Domnul Goma este acuzat de negationism de institutele pe care le cunoasteti si ai caror membri scriu inclusiv pe aceasta publicatie online. Este acuzat de extrema dreapta. De legionarism a fost acuzat de Securitatea lui Ceausescu.
Spuneati ca domnul Berindei a fost in miscarea Goma, si aici am facut legatura. Iar ,,Dumnezeu Elohim sa-l ierte,, m-am referit la domnul Berindei, ca ati anuntat aici moartea dansului.
Apoi domnul Goma ma cunoaste personal de mult, si eu pe dansul, ce pot sa va spun despre dansul este doar faptul ca traieste intr-o saracie lucie in Franta. M-a acuzat de foarte multe lucruri, dupa ce i-am trimis cartiile de la Polirom scrise de domnul Radu Ioanid.
Si apropos de acest lucru, si despre aceste carti va voi raspunde la intrebarea de mai sus, in alt link despre Balti in Basarabia si Holocaustul.
AHHHHH! Ce rau imi pare ca Goma este sarac! Am sa fiu in Franta in septembrie si am sa-i aduc de mincare. Menu-ul va fi: un evreu la cuptor (pt ca asta i-ar place lui cel mai mult), cartofi prajiti, si piine. Nu desert, ca nu vreau sa capete diabet.
P.S. Dupa ce am scris ca am sa-l ajut, m-am razgindit si il las sa moara de foame. Pacat ca nu se moare de saracie.
doamna Lucaciu, cum puteti scrie in public cu atata degajare ca doriti sa-l vedeti pe Paul Goma mort?
Dl. Vlad Puscasu a scris: „Dumnezeu Elohim sa-l ierte, dar cu Paul Goma cum ramane”?
Eu, nefiind „Dumnezeu Elohim”, îl cântăresc pe PG după ceea ce a scris. Numai un citat, după care nu are de ce să mă preocupe nimic altceva afirmat de acest individ:
„A critica Israelul, stat terorist, rasist, aplicînd o politică de ură contra ne-evreilor, în special a palestinienilor băștinași, de apartheid, de autoghetoizare prin Zidul Rușinii Ierusalimului – în timp ce, în afară, evreii sunt cei mai ardenți propagandiști ai mondializării – constituie un act de antisemitism”?
http://www.paulgoma.com/a-fi-antisemit/
domnule, America e cel mai mare dusman al Israelului. Vezi si tu firmele israeliene distruse din Panama Papers dupa moartea lui Meir dgana
>domnule, America e cel mai mare dusman al Israelului.
Fals. Vă amintesc că _dv._ trebuie să aduceţi dovezi atunci când afirmaţi ceva.
>Vezi si tu …
Nu văd că nu am ce, şi, în plus, nici nu ne tutuim. Ce a făcut „dgana” după moarte?
@Vlad Puscasu
> America e cel mai mare dusman al Israelului
Chiar dacă ar fi adevărat, oare rezultă de aici că Paul Goma nu este duşman al Israelului, contrar a ceea ce rezultă din citatul din P. Goma dat de V. Manta?
Văd că continuaţi să schimbaţi subiectul în loc să răspundeţi la întrebări…
stimate d-le Alexandru, stimati cititori,
imi cer scuze ca nu am apucat sa mai scriu, deoarece nici tastatura nu imi functioneaza, iar internetul s-a deconectat brusc. Doream sa scriu domnul ,, Meir Dagan,, Imediat dupa moartea dansului, la o zi doua s-a publicat Panama Papers de catre hackerii americani, ca sa le arate pisica israelienilor si sa arate ei americanii ,,cine e stapanul,, Firmele israeliene au fost lovite din plin deoarece paradisurile off-shore fiscale, sunt la mare cautare tocmai datorita secretului si confidentialitatii, iar in acest context o banca ca Raiffeisen Bank, ING sau altele arata ca sunt mai capabile sa mentina secretul bancar, si sunt mai securizate cibernetic decat au fost paradisurile din Panama, iar in trecut Cipru.
In chestiunea domnului Goma, acesta reprezinta trecutul zbuciumat al Romaniei, un personaj folosit de Radio Europa Libera ( ca sa cada Ceausescu) apoi aruncat la marginea santului, sau a societatii ca pe o masea stricata, sa ma scuzati de expresie dar alta nu am gasit.
Paul Goma a fost frustrat pe Ceausescu din cauza ca in 1968 i-au pus pe stadion si i-au inregimentat in Armata Romana pe tineri, voluntari, basarabeni, sau chiar fosti detinuti politici cu convingeri anti-comuniste, si Securitatea le-au promis si i-au instigat ca ,,tragem in rusi,, si ,,eliberam Basarabia,, Dupa ce a realizat ca e o minciuna s-a ,,razbunat,, sa zicem in termeni populari pe acest Ceausescu, iar Europa Libera a profitat de ocazie ca sa cada Ceausescu.
Convingerile lui Paul Goma nici atunci nu conincideau cu Europa Libera si ,,mentalitatea,, ei in sensul ca Paul Goma a scris si atunci ,, Patimile dupa PItesti,, o carte pur legionara sau pro-legionara, deci ce sa realizam sau concluzionam?
Insa eu nu inteleg de ce anumite persoane spun ca doresc moartea lui Paul Goma, sa-l vada crapand de foame, sau alte chestiuni, atata vreme cat in anii 80 era bun si frumos iar acum ca nu mai e folositor e dintr-o data inutil si antisemit, ma rog asa-i filmul si politica. Nu am spus ca Paul Goma ar fi ,,prietenul,, Israelului si nici nu doresc sa se inteleaga acest fapt, dar e casatorit cu o evreica si este frustrat pe motive ce tin de trecut nicidecum de viitor.
Insa eu mi-as permite sa dau un sfat israelienilor, anume sa isi faca prieteni in Romania si nu dusmani infierand cu manie proletara pe unii si pe altii, deoarece nu se stie niciodata ce se va intampla in orientul mijlociu: deja Norvegia a trecut pe masini hibrid iar petrolul, chiar daca 30 ani ar mai avea resurse, nu va mai valora nici cat nisipul marii daca masinile trec pe hibrid si renunta la benzina… asta insemnand ca deja prietenia si tovarasia americano-saudita incepe sa scartaie, iar daca va incepe un conflict, nu doar harturieli si acuzatii de implicare saudita la 9 11 in New York in 2001, primul care va suferi va fi Israelul: sauditii nu se ataca cu israelienii din cauza americii si intereselor comune, care daca se vor prabusi sauditii vor ataca israelul, asta si asteptand de mult si zbiara zilnic cu Al Jazeera despre crimele israelienilor in fasia Gaza.
Iar daca sauditii incep conflictul o sa sara si egiptul si asa mai departe, iar israelienii sa-si faca prieteni in Romania, deoarece occidentul musulman nu-i va primi decat cu pietre daca vor dori sa se refugieze acum, uitati-va doar in zilele dupa Brexit de ceea ce sunt in stare, eu sunt in UK si va spun de aici: polonezi ucisi , crime rasiale, mesaje xenofobe,, Go Home,, pe pereti, restaurante indiene mazgalite, rasism, xenofobie, Social Service rapeste copii romani de etnie RROMA( sotia lui Florin Barbu) din cauza mentalitatii rasiste, de discriminare, fara a avea un temei legal solid( ca si crimele Barnevernetului din Norvegia). Deci subiectul Paul Goma este trecut si un subiect epuizat, insa trebuie sa tragem o concluzie inteleapta: dusmania provocata pe internet de unele mesaje nu va avantajeaza dimpotriva. Israelul trebuie sa aiba o prietenie reala cu Romania si romanii, sa-si redobandeaza cetatenia romana, si sa aiba unde se refugia daca va fi nevoie pe viitor( nu se stie niciodata). Iar evreii din Anglia incep sa aplice la cetatenia GERMANA si asta arata ca si ei se tem de Brexit, nu doar romanii, etnicii rromi(romani bulgari), polonezii, cehii, albanezii din Kosovo, indienii. Iar pakistanezii si islamicii vin la putere in Anglia doar ,,cat le permit englezii,, sa vina, insa pentru voi e pericol sa vina suficient cat sa ,,recunoasta Palestina islamica la ONU,, Anglia Norvegia, Suedia si alte tari… Sadiq Khan azi, insa ieri era sa ajunga pakistani islamic Milliband premier…..
@ Vlad Puscasu
„doamna Lucaciu, cum puteti scrie in public cu atata degajare ca doriti sa-l vedeti pe Paul Goma mort?”
Dl Puscasu, mi-a venit foarte usor sa-i doresc lui Goma un loc la cimitir.
Paul Goma a făcut parte pentru opt zile din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, din care a fost dat afara de către șeful comisiei, Vladimir Tismăneanu.
Este considerat antisemit, negaționist al Holocaustului si opoziției lui față de Raportul Comisiei Wiesel.
De asemenea, puteti sa cititi un articol scris de Laszlo Alexandru „PAUL GOMA ANTISEMIT” j.academicdirect.ro/~laszlo/eleonardo/n05/Laszlo5.htm
@ Vlad Puscasu
> Firmele israeliene au fost lovite din plin deoarece paradisurile off-shore fiscale, sunt la mare cautare tocmai datorita secretului si confidentialitatii, iar in acest context o banca ca Raiffeisen Bank, …
Nu se vede legatura între firmele israeliene şi „paradisurile off-shore fiscale”. Raiffeisen Bank nu este „in acest context”, nefiind o firmă israeliană.
>Insa eu mi-as permite sa dau un sfat israelienilor, anume sa isi faca prieteni in Romania si nu dusmani infierand cu manie proletara pe unii si pe altii, deoarece nu se stie niciodata ce se va intampla in orientul mijlociu.
Israelienii sunt prin definiţie cetăţenii statului Israel. Ei menţin legături amicale tradiţionale în toată lumea. Când şi-au făcut ei pe ansamblu duşmani în România? Când şi pe cine anume au înfierat ei „cu manie proletară”? Răspunsul meu: pe nimeni, este o invenţie de a dv. Şi de ce le daţi sfaturi tocmai dv.; aveţi nişte cunoştinţe speciale/unice pe care ei nu le-ar avea? Pariez că nu!
>… imi cer scuze ca nu am apucat sa mai scriu, deoarece nici tastatura nu imi functioneaza, iar internetul s-a deconectat brusc.
Problemele dv. cu comentariile încep atunci când cele de mai sus funcţionează, deoarece inventaţi/amestecaţi/deformaţi tot felul de lucruri, şi le mai şi prezentaţi foarte stufos şi încâlcit.
@Vlad Puscasu
> Goma… folosit de Radio Europa Libera (ca sa cada Ceausescu) apoi aruncat la marginea santului, sau a societatii ca pe o masea stricata…
Nu, lucrurile sunt mult mai simple: cei de la Europa Liberă (şi mulţi alţii) l-au apreciat pe Paul Goma în calitatea sa de disident curajos. Însă când acesta, cam la începutul anilor 2000, a început să publice materiale pe care mulţi le considerau naţionaliste şi chiar antisemite, aproape toţi intelectualii, inclusiv cei de la Europa Liberă (M. Lovinescu şi V. Ierunca), s-au disociat de Goma.
Deci aceasta este explicaţia – naturală – a schimbării de atitudine faţă de Paul Goma a Europei Libere şi a multor din cei care au avut iniţial admiraţie pentru el.
Eu am citit pe Internet, la vremea respectivă, multe din Jurnalele lui Goma. Autorul mi-a lăsat chiar impresia unei persoane perturbate psihic; ipoteza mea era că suferă de paranoia şi mania persecuţiei, iar antisemitismul său l-am atribuit acestor probleme. Cum nu sunt specialist, astea sunt doar ipoteze.
> dar e casatorit cu o evreica…
Ca dovadă că nu este antisemit, acest argument este cât se poate de ridicol, deşi îl aduce şi Goma însuşi, dar şi Coja şi alţii.
> Goma… folosit de Radio Europa Libera (ca sa cada Ceausescu) apoi aruncat la marginea santului, sau a societatii ca pe o masea stricata…
As mai constata ca fraza de sus exprima o nedumerire generala care cara cind vrem, sa evaluam, pe cineva. Din lumea din care provin, era de astepta ca persoana in cauza sa insumeze toate calitatile posibile pentru a i se putea recunoaste o anume contributie pozitiva. Sau invers, odata recunoscuta o anume contribuitei, resimteam o frustrare daca acea persoana era criticata pentru alte calitati sau actiuni negative.
Intr-adevar, exista oameni care sint neprihaniti in toate aspectele lor. Dar trebuie sa fim pregatiti sa avem o pozitie si pentru ceilalti. A mai fost o discutie aici despre un tata care a savirsit crime impotriva umanitatii. Este posibil ca asta sa nu-l fi impiedicat sa fie totusi un bun tata.
Mi se pare ca aceasta tendinta de a judeca exclusiv integralist pe cineva provine de la fondul nostru cultural, o societate marcata puternic de cultul personalitatii, in care individul obisnuit putea sa fie tot sau nimic. E doar o parere personala.
@Alex
> Autorul mi-a lăsat chiar impresia unei persoane perturbate psihic; ipoteza mea era că suferă de paranoia şi mania persecuţiei, iar antisemitismul său l-am atribuit acestor probleme
Îmi pot imagina ca Goma însuși a cazut in capcana autoevaluarii. Cind a constatat că după căderea comunismului nu i se mai atribuie automat si exclusiv calitatea de idol (pentru motivele discutate) a fost frustrat. Trebuie să fi dat vina pe o conspirație deși cei care s-au detașat de el au făcut-o pe buna dreptate pentru greșelile lui.
Exista un risc de a gândi așa pentru multi români (ma includ printre ei) in a caror minte nu mai incapea altceva decât un deceniu de „Jos Ceaușescu!”. In acest context orice critica adusa lui Goma era interpretată ca o afront adus unui idol si implicit un gest in favoarea comunismului.
@George
>Mi se pare ca aceasta tendinta de a judeca exclusiv integralist pe cineva provine de la fondul nostru cultural, o societate marcata puternic de cultul personalitatii, in care individul obisnuit putea sa fie tot sau nimic.
Mărturisesc că nu am înţeles cele de mai sus.
DEX zice: „Cultul personalității = atitudine sistematică de admirație (exagerată) provocată și controlată cu privire la un conducător (sau la o personalitate), considerat ca înzestrat cu calități deosebite de ordin intelectual, afectiv, organizatoric etc.”.
Eu am trait ca adult o singura perioadă de cult a personalităţii, şi anume cea a lui Ceauşescu. Nici o altă personalitate în viaţă nu a putut să existe cu adevărat în acea perioadă, deoarece nu trebuia să-i facă umbră „geniului” Carpaţilor.
Pentru cei care judecau cât de cât, era evident caracterul propagandistic al acestui cult ţesut în jurul unei persoane care nu dovedea „calități deosebite de ordin intelectual, afectiv, organizatoric etc.”
Nu văd cum această propagandă evidentă ar fi putut influenţa „fondul nostru cultural”, sau mai precis capacitatea noastră indivuală de evaluare a unor persoane.
>A mai fost o discutie aici despre un tata care a savirsit crime impotriva umanitatii. Este posibil ca asta sa nu-l fi impiedicat sa fie totusi un bun tata.
Mă întreb cum le-a servit victimelor sale că el poate că a fost un tată bun. Iată cam la ce a participat acel tată:
„Experiments performed by Mengele on twins included unnecessary amputation of limbs, intentionally infecting one twin with typhus or other diseases, and transfusing the blood of one twin into the other. Many of the victims died while undergoing these procedures.[50] After an experiment was over, the twins were sometimes killed and their bodies dissected.[51] Nyiszli recalled one occasion where Mengele personally killed fourteen twins in one night via a chloroform injection to the heart.[34] If one twin died of disease, Mengele killed the other so that comparative post-mortem reports could be prepared.
https://en.wikipedia.org/wiki/Josef_Mengele
Oare să fie posibil ca atunci când public aici cele de mai sus să fiu încă influenţat de cultul lui Ceauşescu sau de vreun alt fond cultural? Sau public deoarece consider că asemenea crime nu pot fi iertate, ceea ce a fost cazul şi pentru acel fiu care şi-a renegat tatăl criminal şi a plecat, plin de remuşcări, să trăiască în ţara victimelor care au supravieţuit, ale tatălui şi a celor de teapa lui?
@Victor
Incerc sa dau explicatiile cerute. Pentru inceput, scopul comentariului meu nu e de dezvinovati pe cineva, ci doar acela ca sunt interesat de mecanismul prin care apreciem pe cineva si de nedumeririle pe care apar atunci cind persoanele in cauza au un comportament contradictoriu. Nu sunt specialist, doar spectator 🙂
Cultul personalitatii
> Nu văd cum această propagandă evidentă ar fi putut influenţa „fondul nostru cultural”, sau mai precis capacitatea noastră indivuală de evaluare a unor persoane.
Sa pornim de la evidente. Cultul personalitatii nu este cultul… conducatorului ci tocmai al personalitatii. Personalitati, prin evaluarea lor relativa, exista pe toate treptele ierarhiei sociale, de la virsta cresei in sus.
Este insa firesc ca un conducator, avind putere, sa acapareze acest cult.
Ceausescu unic?
Vorbind de deceniul anilor ’80, si cu toata seriozitatea, nu in derizoriu, in ciuda atentiei deosebite (la limita terorii) a cuplului de a nu mai permite existenta altor personalitati, eu am intilnit si chiar m-am lovit de o lista intreaga, din care spicuiesc:
Secretarul de judet Zamfir, sotia secretarului de judet, fosta sefa la magazine (marfa China, Nesscafe etc) si apoi la pasapoarte, Adrian Paunescu, directorul fabricii la care lucram, Mihai Zisu, seful listei de televizoare color de la Comert.
In principiu, oricine avea o pozitie de forta sau influenta intelectuala, isi aroga nu numai avantajele material dar se comporta in asa fel incit sa fie adulat. Probabil ca asta le dadea senzatia necesara de adrenalina si le consolida pozitia. In plus, ei urmau o traditie care probabil se intinde de-a lungul secolelor (probabil de sorginte orientala).
Ca traitor in Suedia timp de 26 de ani, inca imi mai sare in ochi lipsa de ,,respect” pentru personalitatile suedeze atit in spatiul public cit si cel privat.
Daca luam de exemplu o simpla vinzatoare de la alimentara. Aceasta nu se multumea sa fie temuta, sa tina lumea la respect. In jurul ei se crea o aura. Daca cineva la coada avea o nemultumire, ,,coada” sarea pe el sa nu o mai supere.
Ar trebui sa scriu pagini intregi despre cum personalitatilor de atunci (si sigur, de acum) li se dadea prinosul de respect. Erau priviti nu numai ca detinatorii unei pozitii, utile sau nu, meritate sau nu (spun asta pentru ca personalitati erau socotite si profesorii, fizicienii 🙂 , matematicienii, olimpicii, practic orice prestator de performanta).
Sa nu se creada ca am avut un complex din partea acestor persoane. Dar viata era foarte incomoda si consumatoare de energie in prezenta lor. Trebuia sa adulezi in dreapta si in stinga, chiar daca aveai curajul si taria sa nu lingusesti si mituiesti.
La 14 ani eram in cabinetul unei stomatoloage (sic!) pe care am facut imprudenta sa o apelez pe numele ei ,,Doamna Stanescu”. Imediat a sarit, intepata dar si povatuitoare: ,,Tatalui tau tot asa îi spune lumea?!”. Am priceput aluzia, anume ca trebuia sa ii spun ,,Doamna Doctor Stanescu” si nu m-am ostenit sa-i raspund cum îi spunea lumea lui tata. De la mic la mare, cele citeva sute de subalterni si colegi il apelau cu ,,Tov Petrineanu” in ciuda faptului ca era director tehnic la intreprinderea electrica pe trei judete. Dar tata era doar inginer si practica doar cultul muncii. Nu se sinchisea de cum îi spunea lumea.
Matricea comportamentala a ,,acordarii respectului” cu preponederenta ,,personalitatilor” este imposibil sa nu se fi cuibarit in subconstientul românilor (nu toti). Atunci cind traiesti intr-o tara liberala si unde se promoveaza si modestia, contrastul iti sare in ochi. De aceea stirile dureaza 15 minute la TV suedez si o ora la cel românesc. Pentru ca primii enumera doar faptele.
Românii nu erau asa de prosti incit sa nu inteleaga ca presupusele merite ale sotilor Ceausescu erau bazaconii. Dar nu erau nici atit de prosti incit sa nu inteleaga ca daca nu au atins o pozitie de ,,personalitate” in societate atunci e o nebunie sa nu urmeze ritualul supunerii. Existau exceptii. Bazat pe conctactele cu societatea româneasca pe care le am si acum, obsesia persista la cote considerabile ca lucrurile bine facut pot fi facute numai de personalitati si ca aceste personalitati au trasaturi perfecte si ne sunt indispensabile. Acest fapt este incurajat si practicat si de sus in jos si de jos in sus in egala masura. Inainte de a fi conducatori, indivizii respectivi urmeaza si ei ritualul supunerii.
Românii au cuvinte precum ,,om cu frica lui Dumnezeu” (ceeace in practica inseamna cu totul altceva, nu Cel de Sus pretinde aceasta frica) sau ,,Autoritati” (antonimul cuvintului fiind ,,supusi”). Englezii folosesc ,,Public Servant”.
Ca exemplu, a se vedea fasoanele pe care si le da acum Erdogan dupa ce a cistigat in fata cupistilor (nu sustin loviturile de stat, dar in cazul lui Erdogan, cum e turcul si pistolul – in care tara poti sa destitui 2700 de judecatori peste noapte?).
In concluzie:
> Oare să fie posibil ca atunci când public aici cele de mai sus să fiu încă influenţat de cultul lui Ceauşescu sau de vreun alt fond cultural?
Evident ca nu! Dar nu de cazurile izolate (mai ales ale celor care au ales traiul in medii mai liberale si cosmopolite) era vorba.
Dar absenta noastra de pe teritoriul românesc poate fi si o dovada vie ca nu credem ca lucrurile s-au terminat odata cu moartea lui. Pentru ca nu au inceput odata cu el. Inaintea lui a fost Carol al II-lea, tot cu fasoane de personalitate.
Nu vorbesc in numele altcuiva. Personal imi este clar ca daca m-as intoarce sa traiesc in tara as fi nevoit sa practic ritualul ,,respectului” (nu cel al mitei sau lingusirii) ca sa imi pot face viata posibila.
Nu ma simt capabil sa raspund satisfacator la intrebarile tale, Victor. Ar trebui sa stau citeva ore in sir cu creionul in mina si sa schitez structuri si explicatii pe hirtie. Poate nici atunci nu as reusi.
Personalitatea:
– aura de perfectiune totala. Fara gres, fara pacate.
– indispensabila
– sensibila la orice forma de lipsa de respect si adorare
Ceilalti
– lipsa unui statut/drept de a domina/conduce/indruma pe motivul lipsei meritelor si performantei
– educat in spiritul recunoscatei, atent cu Personalitatea, careia ii este dator
– gata de a se ,,sacrifica”, de a ceda locul in favoarea acesteia
– angoasat de ce se va intimpla cu viata lui atunci cind Personalitatea va intra in greva, dezgustata de nerecunostinta celor pe care îi protejeaza.
In plan dinamic, se poate intimpla ca Personalitatii sa i se dezvaluie in timp niste laturi negative. Atunci ceilalti intra in deruta. Poate ca respectivul profesor inca este capabil sa conduca institutia ca pina acum (de exemplu un amarit de muzeu judetean), dar apare un conflict cu idealul ca acesta sa fie perfect.
Atunci poate apare o polarizare a celor aflati sub conul de lumina al Personalitatii respective.
Unii vor nega defectul descoperit, punind semnnul egalitatii intre o calitate vadita a acesteia si persoana ca intreg.
Altii vor nega calitatea si vor ridica defectul ca sa cuprinda intregul. Alb sau negru. Mass media are si ea grija sa intretina aceste mentalitati.
@George
>Sa pornim de la evidente. Cultul personalitatii nu este cultul… conducatorului ci tocmai al personalitatii. Personalitati, prin evaluarea lor relativa, exista pe toate treptele ierarhiei sociale, de la virsta cresei in sus. Este insa firesc ca un conducator, avind putere, sa acapareze acest cult.
Eu zic să pornim tot de la DEX, deoarece „evidenţele” nu sunt neapărat evidente 🙂
PERSONALITÁTE, personalități, s.f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane (1) și o distinge ca individualitate; ansamblu de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă o persoană; felul propriu de a fi al cuiva. * … 2. Persoană cu aptitudini deosebite și cu alese însușiri intelectuale și morale, care se realizează și se manifestă în mod practic prin reușite într-un anumit domeniu de activitate. 3. Persoană care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personaj
A cult of personality arises when an individual uses mass media, propaganda, or other methods to create an idealized, heroic, and at times worshipful image, often through unquestioning flattery and praise. … Personality cults were first described in relation to totalitarian regimes that sought to alter or transform society according to radical ideas.
https://en.wikipedia.org/wiki/Cult_of_personality
Să încerc să completez întâi cele spuse de mine înainte despre cultul personalităţii, termen folosit în accepţiunea de mai sus. Este corect că eu am trait în perioada cultului soţilor Ceauşescu, dar primele noţiuni critice le-am căpătat deja în fragedă adolescenţă, după dezvăluirile de la Congresul al 20-lea al PCUS (feb. 1956), cunoscut în special datortă „cuvântării secrete” a lui N. Hruşciov, în care acesta a denunţat cultul personalităţii şi dictatura predecesorului său I.V. Stalin.
Voi înţelege mai târziu că a fost vorba despre o reuniune a unei bande de criminali, rămase fără şef, care se debarasa de acuzaţii posibile la adresa lor prin aruncarea vinei pe şeful decedat al bandei.
Am rămas oricum de la început cu convingerea că cultul personalităţii este ceva negativ, drept care am privit cu mult scepticism de la bun început creşterea în forţă a cultului fam. Ceauşescu.
Să trec scurt la subiectul „personalităţi în comunism”.
>In principiu, oricine avea o pozitie de forta sau influenta intelectuala, isi aroga nu numai avantajele material dar se comporta in asa fel incit sa fie adulat.
O poziţie de forţă nu presupune o influenţă intelectuală, ba chiar dimpotrivă. Exercitarea forţei duce la frică, nu la emulaţie intelectuală.
În mediul universitar, care era foarte departe de a fi perfect, valorile erau cunoscute şi câteodată recunoscute. Era clară şi diferenţa, înrădăcinată în limbaj, dintre „domnul profesor” şi „tovarăşa femeie de servici”. Domnul profesor ţinea cursuri, mai bune sau mai rele, după cât îl ducea mintea, iar tovarăşa dădea cu mătura şi în acelaşi timp reţinea ce spun studenţii, iar apoi raporta la şefii ei securişti.
> Dar viata era foarte incomoda si consumatoare de energie in prezenta lor (personalităţilor – vm). Trebuia sa adulezi in dreapta si in stinga, …
Depinde de priorităţile din viaţă. Eu nu am „adulat” pe nimeni, ba mai mult, nu m-am ferit să-i contrazic pe cei cu poziţii ierarhice superioare atunci când era necesar şi aveam argumentele/dovezile potrivite. Aceasta îşi avea costurile sale pentru viitorul meu…
>Daca luam de exemplu o simpla vinzatoare de la alimentara. Aceasta nu se multumea sa fie temuta, sa tina lumea la respect. In jurul ei se crea o aura. Daca cineva la coada avea o nemultumire, ,,coada” sarea pe el sa nu o mai supere.
Să avem pardon, dar la mijloc nu era nici o „aură”, ci interesul meschin al fiecăruia să nu cumva vânzătoarea să se supere şi să se răzbune (de ex. prin închidera magazinului – deoarece o marfă bună avea ea cum să o distribuie, şi să şi profite de aceasta). Poziţia vânzătoarei nu depindea de calitatea serviciilor aduse de ea clienţilor, ci de criterii să le zicem extraprofesionale.
>Bazat pe conctactele cu societatea româneasca pe care le am si acum, obsesia persista la cote considerabile ca lucrurile bine facut pot fi facute numai de personalitati si ca aceste personalitati au trasaturi perfecte si ne sunt indispensabile.
Nu am întălnit acest gen de gândire la cei pe care îi cunosc. Ce am constat însă este că în România trebuiesc folosite persoane cu studii superioare acolo unde în Vest sunt suficiente unele cu pregătire profesională, cum ar fi comercială, contabilă, tehnică etc. Aceasta vine din problemele vechi de structură ale învăţământului românesc, dar şi din mentalităţi învechite.
>Dar absenta noastra de pe teritoriul românesc poate fi si o dovada vie ca nu credem ca lucrurile s-au terminat odata cu moartea lui.
Când am plecat eu, acesta era un drum fără întoarcere, atât mental cât şi legal. Ajunsesem la punctul de fierbere în care nu mai puteam trăi în comunism. Am luptat mult şi m-am „aşezat” cu familia acolo unde am ajuns. Mi-am văzut de treabă, deoarece mineriadele etc. excludeau oricum ideea de întoarcere.
Mi-am ajutat însă compatrioţii rămaşi în ţară atât cât am putut şi m-a dus mintea. Cred că pentru oamenii cu idei, în special pentru cei tineri care doresc să facă ceva diferit/deosebit, există în prezent un viitor demn şi în România. De această şansă de reuşită personală, pe bază de merite proprii, eram lipsiţi în România comunistă.