caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Festivalul Filmului Francofon – 7-14 Martie 2008

de (5-3-2008)

Festivalul Filmului Francofon – Filmul, arta Intâlnirii
7-14 martie, Sala Elvira Popescu

Deschiderea va avea loc vineri 7 martie la orele 20.00 la Sala Elvira Popescu cu filmul Le voyage du ballon rouge de Hsiao Hsien Hou (Franta, 2006).

Dacă s-ar spune că, din punct de vedere stilistic, există o cinematografie francofonă, ar fi fals şi exagerat în acelaşi timp; şi totuşi, la filmele turnate sau produse pe « planeta » Francofoniei pot fi reperate, cu uşurinţă, toate acele ingrediente care le conferă un caracter specific şi care le şi diferenţiază de celelalte producţii. Grija pentru Aproapele său, evidenţierea diversităţii culturale, atenţia îndreptată asupra destinelor individuale sunt, printre altele, tot atâtea trăsături marcante ale acestei cinematografii apărută, şi revendicată fără îndoială, de ţările care aparţin universului Francofoniei. Având ca temă « Intâlnirea » – fie ea umană, interculturală, etică, sau geografică… – acest al şaselea Festival al Filmului Francofon va reuni filme din nouă ţări care vor fi prezentate în cadrul a 18 proiecţii speciale.
Festivalul din acest an 2008 se va bucura de prezenţa realizatorului român Nae Caranfil care în ediţia specială « Carte Blanche à … » va prezenta filmul său « Restul e tăcere » – sau felul în care o ţară – a lui, în acest caz – merge în întâmpinarea unei noi arte : cinematografia. Iar celelate două filme pe care le-a ales stau tot sub semnul Intâlnirii : Le goût des autres, de Agnès Jaoui şi Les Demoiselles de Rochefort de Jacques Demy…

Parteneri media: RFI Romania, Port.ro si Cinemagia.

Pentru informatii suplimentare si program : www.culture-france.ro .
Sala Elvira Popescu, Institutul Francez din Bucuresti, Bd. Dacia nr. 77
Pret unic : 5 RON

****************************************************

Festival du Film Francophone – Le cinéma, art de la Rencontre
7 – 14 mars, Salle Elvire Popesco

L’Ouverture aura lieu le vendredi 7 mars à 20h à la Salle Elvire Popesco avec le film Le voyage du ballon rouge de Hsiao Hsien Hou (France, 2006).
S’il paraîtrait exagéré de parler, stylistiquement, d’une cinématographie francophone, on peut cependant aisément repérer dans les films tournés ou produits dans l’univers Francophone tous ces ingrédients qui les rendent typiques et à coup sûr différents de la production habituelle. Souci de l’Autre, mise en valeur de la diversité culturelle, attention portée aux destins individuels sont, parmi tant d’autres, les traits marquants de ce cinéma issu et revendiqué par les pays appartenant à la Francophonie. Autour du thème de la Rencontre – humaine, interculturelle, éthique, géographique – ce sixième festival du film francophone réunira les films de neufs pays programmés lors de 18 séances spéciales.
L’un des temps forts de cette édition 2008 sera la Carte Blanche exceptionnelle donnée au réalisateur roumain Nae Caranfil qui présentera au public son film « Le Reste est silence » ou comment un pays, le sien, va à la rencontre d’un art nouveau…le cinéma. Mais les deux autres films qu’il a choisis parleront aussi de Rencontre :Le Goût des Autres d’Agnès Jaoui et Les Demoiselles de Rochefort de Jacques Demy…

Pour des informations détaillées sur le festival et le programme : www.culture-france.ro.
Salle Elvire Popesco, Institut Français de Bucarest, 77 Bd. Dacia
Prix unique : 5 RON.

Partenaires média: RFI Romania, Port.ro et Cinemagia.

****

Programul Festivalului Filmului Francofon

7 – 14 martie, Sala Elvira Popescu, Institutul Francez din Bucuresti

_________________________________________________________________

Vineri 7 martie, orele 18.00

L’appel de l’Orient, de Angelika Herta si Anna Walch

Documentar, Austria, 2007, 50 min

Cu : A. Laâbi, M. Nissaboury, M.Loakira, J.-P.Koffel, S. Bahéchar, A. Benhamza, L.Chaouni

In limba franceza, subtitrat in germana.

Anii 60, ani de transformări, de mare angajament, cu o importantă producţie literară, marchează o nouă etapă în dezvoltarea unei culturi marocane independente. În aceşti ani în care independenţa trebuia învăţată, revista culturală Souffles avea nevoie de un nou program cultural.

Astăzi, multe lucruri s-au schimbat în Maroc. L’appel de l´Orient oferă diverse frânturi de conversaţie cu scriitori marocani, poeme şi impresii personale care vor înfăţişa treptat, imaginea societăţii marocane.

Femmes en liberté de Djelloul Beghoura

Documentar, Tunisia, 2001, 52 min

In limba franceza.

Portrete de femei tunisiene de astăzi.

Vineri 7 martie, orele 20.00

DESCHIDEREA

Le Voyage du ballon rouge de Hsiao Hsien Hou

Franta, 2006 , 1h53

In limba franceza.

Simon are 7 ani. O misterioasă minge roşie îl urmăreşte prin Paris. Suzanne, mama lui, e mânuitoare de marionete şi pregăteşte un nou spectacol. Total preocupată de acest lucru, nemaiputând face faţă obligaţiilor cotidiene, decide să o angajeze pe Fang Song, o tânără, studentă la cinematografie care o va ajuta să se ocupe de Simon.

Sâmbătă 8 martie, orele 11.30 şi 13.30

Maurice Richard, de Charles Binamé

Canada, 2006, 2h05

In limba franceza.

Dintotdeauna, Maurice Richard şi-a dorit să ajungă jucător de hockey în Liga naţională. După zile lungi de muncă grea într-o uzină, îşi punea patinele şi pornea cu toată fiinţa în urmărirea visului său. Pe lângă talentul şi agilitatea care îl caracterizează, ardoarea şi pasiunea vor face din el o adevărată legendă. Spulberă toate recordurile şi naşte contoverse chiar şi dincolo de patinoar. Extraordinarele sale performanţe au găsit ecou în inimile canadienilor care au făcut din el marele erou al tuturor generaţiilor.

orele 16.00

Making of de Nouri Bouzid

Tunisia, 2006, 2h00

In limba franceza.

Decorul principal e un platou de filmare. Youssef, regizorul filmului, aflat la vârsta bilanţurilor, se zbate între o viaţă personală în derivă şi un film care-l sperie (fiindcă îi trezeşte multe amintiri), al cărui sfârşit îi pare prea îndepărtat. Dali, actorul care a acceptat principiul de a ignora, de la început, destinul personajului pe care-l însufleţeşte, se simte manipulat descoperind că acest mic dansator de cartier este de fapt un integrist în devenire.

orele 18.00

Professionnel de Dusko Kovacevic

Serbia, 2003, 1h40 2003

In limba sarba, subtitrat in franceza.

Teya, fost profesor universitar, scriitor boem din mediul intelectual al Belgradului şi mai cu seamă opozant fervent al regimului Milosevic, este, în prezent, directorul unei mari case de editură. Într-o zi, se trezeşte, pe neaşteptate, în biroul, său cu un necunoscut ciudat, cu o valiză mare în mână. Bărbatul nu e altul decât Luka, fost agent al Securităţii din Serbia, actualmente şofer de taxi. Este începutul unei confruntări, plină de surprize, între cei doi bărbaţi. Cunoscându-l mai bine pe Luka, ne dăm seama că avea misiunea să-l urmărească pe Teya, să facă rapoarte zilnice despre el, să-l spioneze până şi în momente lui cele mai intime. Puţin câte puţin, trecutul celor doi bărbaţi cu destine atât de diferite iese la suprafaţă.

orele 20.00

Welcome Home, de Anton Gruber

Austria, 2006, 1h30

In limba germana, subtitrat in franceza.

Sélectionné en compétition au festival international de Moscou.

Doi jandarmi austrieci au misiunea să escorteze un african în Ghana. Odată ajunşi acolo, rolurile şi raporturile de forţă între « alb » şi « negru » sunt brusc răsturnate. În această « comedie neagră » jandarmii albi se găsesc în situaţia de a se confrunta cu propriile prejudecăţi care se întorc împotriva lor.

Duminică 9 martie, orele 11.30 şi 13.30

Maurice Richard, de Charles Binamé

Canada, 2006, 2h05

In limba franceza.

Dintotdeauna, Maurice Richard şi-a dorit să ajungă jucător de hockey în Liga naţională. După zile lungi de muncă grea într-o uzină, îşi punea patinele şi pornea cu toată fiinţa în urmărirea visului său. Pe lângă talentul şi agilitatea care îl caracterizează, ardoarea şi pasiunea vor face din el o adevărată legendă. Spulberă toate recordurile şi naşte contoverse chiar şi dincolo de patinoar. Extraordinarele sale performanţe au găsit ecou în inimile canadienilor care au făcut din el marele erou al tuturor generaţiilor.

orele 16.00

Etat de soleil, de Martin Sulik

Slovacia, 2005, 1h35

In limba slovaca, subtitrat in franceza.

Într-o bună zi, patru muncitori rămân şomeri. Prea mândri să se înscrie într-o agentie de plasament, iau hotărârea să facă faţă situaţiei prin propriile mijloace. Dar va fi foarte dificil…

orele 18.00
Nicolas Bouvier, de Christoph Kühn
Elvetia, 2005, 1h23

In limba franceza.

În 1955, după ce, timp de doi ani, a străbătut Balkanii, Turcia, Irananul şi jumătate din continentul asiatic, Nicolas Bouvier, scriitor şi fotograf, se stabileşte în Sri Lanka, în zona sudică. Norocul, care-i surâsese până atunci, pare să-l fi părăsit. Bolnav, fără un ban, obligat să trăiască într-un amărât de oraş care pare populat doar de demoni şi de insecte, el trece, timp de nouă luni, printr-o adevărată criză existenţială. Filmul ne conduce pe malurile Oceanului Indian şi încearcă să explice cum a ajuns Nicolas în această situaţie. Perioada plină de mistere pe care o petrece acolo duce la esenţa mesajului lui Nicolas Bouvier.

orele 20.00

La vraie vie est ailleurs, de Frédéric Choffat

Elvetia, 2008, 1h24

In limba franceza.

Premiul Juriului spectatorilor la Villefranche-sur-Saône 2007

Premiul publicului la Stuttgart 2006

Vague d’Or, Moncton 2007
Gara din Geneva. O femeie pleacă la Marsilia să susţină o conferinţă. Un bărbat se grăbeşte să ajungă la Berlin să-şi cunoască copilul. O tânără se duce să se instaleze în Napoli. Şi când « celălalt » se aşează pe locul din faţă, o realitate nouă poate apărea pe neaşteptate.

Luni 10 martie, orele 18h00

Ekspress Ekspress de Igor Sterk

Slovenia, 1995, 1h16

Subtitrat in franceza.

orele 20.00

Vendredi ou un autre jour de Yvan Le Moine

Belgia, 2006, 1h44

In limba franceza.
1759. Celebrul comedian Philippe De Nohan pleacă cu trupa Teatrului Francez într-un turneu în Lumea Nouă, cu vaporul La Virginie, care naufragiază. Ca prin miracol, îşi recapătă cunoştinţa pe o plajă a unei insule pustii. După ore întregi de căutări, îşi dă seama că el este singurul supravieţuitor, singura fiinţă umană în această temniţă a naturii. Cum va mai putea el oare trăi, fără privirea celorlalţi, fără să trezească interesul nimănui…

Marţi 11 martie, orele 18.00

Maurice Richard, de Charles Binamé

Canada, 2006, 2h05

In limba franceza.

Dintotdeauna, Maurice Richard şi-a dorit să ajungă jucător de hockey în Liga naţională. După zile lungi de muncă grea într-o uzină, îşi punea patinele şi pornea cu toată fiinţa în urmărirea visului său. Pe lângă talentul şi agilitatea care îl caracterizează, ardoarea şi pasiunea vor face din el o adevărată legendă. Spulberă toate recordurile şi naşte contoverse chiar şi dincolo de patinoar. Extraordinarele sale performanţe au găsit ecou în inimile canadienilor care au făcut din el marele erou al tuturor generaţiilor.

orele 20.00

Le Voyage en Arménie de Robert Guédiguian

Franta, 2006, 2h05

In limba franceza.

Ştiind că e grav bolnav, Barsam vrea să se întoarcă pe pământurile natale.

Şi, în plus, mai doreşte să-i lase ceva moştenire fiicei sale Anna. Ea este prea încrezătoare. El ar vrea să o înveţe să se îndoiască. Când se refugiază în Armenia, are grijă să lase numeroase indicii pentru ca Anna să-l poată regăsi. Călătoria forţată în această ţară necunoscută va deveni pentru ea exact ceea ce Barsam a dorit să însemne : călătorie iniţiatică, educaţie sentimentală, o nouă adolescenţă… Ea îl va regăsi într-un sătuc pierdut în munţii Caucaz, aşezat sub un cais în floare, visător… Propria Identitate, iubirile, făgăduinţele sale… ; Anna se va îndoi de toate acestea şi se va maturiza…

Miercuri 12 martie, orele 18.00

Drum spre Infinit (Voie vers l’infini) de Cristian Amza

Romania, 40 min

In limba romana, subtitrat in franceza.

Film aniversar, realizat cu ocazia celor 100 de ani de la sosirea lui Brâncuşi la Paris, de Ziua Naţională a Franţei, pe 14 iulie 1904. În 2004, Academicianul Răzvan Theodorescu şi E.S. Dl. Philippe Etienne, Ambasadorul Franţei, au refăcut călătoria lui Brâncuşi până la Paris.
Periplul lui Brâncuşi va dura un an, de la plecarea din satul Hobiţa, în 1903, până la sosirea lui la Paris, în 1904. Străbate România pe jos, până la Turnu Severin, apoi cu vaporul până la Viena. Din nou pe jos până la Munchen, traversează Elveţia. Ultima parte a călătoriei, din Lorraine până la Paris, o va face cu trenul, într-un vagon de clasa a treia.
La Paris, Brâncuşi va crea operele sale cele mai grandioase care-i vor aduce notorietatea internaţională.

Regele nu moare (Le roi ne meurt pas) de Lucia Hossu-Longin

Romania, 50 min

In limba romana, subtitrat in franceza.

O biografie a lui Eugène Ionesco, marele scriitor de origine română şi de cultură franceză, dramaturgul creator al Absurdului, ale cărui piese sunt jucate de 50 de ani, fără întrerupere , pe scena pariziană, la Théâtre de la Huchette.
În exclusivitate pentru Televiziunea Română – imagini din locuinţa lui Ionesco comentate de fiica lui, Marie France Ionesco, anii săi de glorie, de apoteoză, şedinţa de recepţie la Academia Franceză, consacrarea internaţională… În timpul vieţii, şi-a editat piesele de teatru la Editura Gallimard, Ionesco devenind chiar un clasic al literaturii franceze. Acest destin îl prevăzuse scriind, la 16 ani, în Jurnalul său : « Voi fi unul dintre cei mai mari scriitori din istoria lumii ”.

orele 20.00

Restul e tacere (Le Reste est silence) de Nae Caranfil

Romania, 2007, 2h20

In limba romana, subtitrat in franceza.

In cadrul « Carte blanche a …Nae Caranfil ».

In prezenta regizorului, care isi va prezenta filmul si va raspunde intrebarilor din public.

Nu-i usor sa ai un tata celebru. Tanarul GRIG este fiul unei vedete a Teatrului National, acum aproape 100 de ani. Dar propriul sau bilant este oarecum dezamagitor. Prea scund pentru scena, prea timid cu femeile, prea excesiv in stilul de viata, fiul e pe cale sa comita greseala capitala, pacatul de neiertat in ochii tatalui: sa regizeze un film de cinema! Il viseaza ca pe cel mai grandios si mai lung film realizat vreodata.

Joi 13 martie, orele 18.00

Un numéro français (Francuski numer) de Robert Wichrowski

Polonia, 2006, 40 min

In limba poloneza, subtitrat in franceza.

Un bătrân Mercedes e furat de pe o stradă din Varşovia. Proprietarul lui, un om de afaceri (Kurowski), vrea să-l recupereze, cu orice preţ. Îi trimite pe Leon şi Chwastek, oamenii lui de încredere, să-l caute. Maşina intră în proprietatea unei tinere – Magda. În acelaşi timp, Stefan, un şomer de 50 de ani şi fiul său Janek, vor să plece la Paris. Ei găsesc, într-un jurnal, anunţul Magdei care pleacă la Paris cu maşina şi care caută tovarăşi de călătorie pentru a reduce costul voiajului. Machu, un student african la Universitatea din Varşovia, bursier la Sorbonna, care trebuie să ajungă la Paris în ziua următoare, citeşte acelaşi anunţ. A patra persoană care răspunde la acelaşi anunţ este Sierghiey – un armean, fost reprezentant al Rusiei la haltere. Familia i-a găsit de lucru la Paris şi vrea să ajungă acolo cât mai repede cu putinţă. Se întâlnesc cu toţii în ziua plecării însă Magda întârzie. Când, în sfârşit, soseşte, tovarăşii ei de călătorie cred că au scăpat de probleme însă nu ştiu că acesta nu e decât începutul : Leon şi Chwastek îi urmăresc, gata să recupereze Mercedesul, cu orice preţ…

orele 20.00

Les demoiselles de Rochefort, de Jacques Demy

Franta, 1967, 2h

In limba franceza, subtitrat in romana.

In cadrul « Carte blanche a …Nae Caranfil ».

In prezenta regizorului, care va prezenta filmul si va raspunde intrebarilor din public.

Delphine si Solange sunt doua gemene de 25 de ani, fermecatoare si spirituale. Delphine, blonda, da lectii de dans. Solange, roscata, da lectii de muzica. Amândoua traiesc cu capul în muzica asa cum altele traiesc cu capul în nori si viseaza sa întâlneasca marea dragoste la coltul strazii.

Vineri 14 martie, orele 18.00

L’histoire de Pao, de Ngo Quang Hai

Vietnam, 2005

Cu: Do Hai Yen, Do Hoa Thuy, Nguyen Nhu Quynh

Subtitrat in limba franceza.

Filmul prezintă, pe fondul unor peisaje majestuoase din Vietnamul de Nord, povestea unei fete, Pao, care se trage din triburile Hmong. Părăsită de mamă de când era copil, ea a fost crescută de mama ei vitregă. Intr-o zi, mama vitregă moare într-un accident şi Pao ia hotărârea să plece pe urmele mamei sale adevărate. Acest periplu îi va da ocazia tinerei Pao să descopere partea dramatică din istoria sentimentală a familiei sale …

Do Hai Yen care fusese deja remarcată în rolul Phuong din filmul lui Phillip Noyce, « Un Américain bien tranquille » este interpreta tinerei Pao, rol care i-a adus Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină la festivalul «Cerfs-volants d’or» 2005.

Filmul “Histoire de Pao” a mai fost recompensat cu alte trei premii importante : “Cel mai bun rol secundar feminin ”, “Cel mai bun film” şi “Cea mai bună imagine ».

orele 20.00

Le goût des autres de Agnès Jaoui

Franta, 2000, 1h52

In limba franceza, subtitrat in romana.

In cadrul « Carte blanche a …Nae Caranfil ».

In prezenta regizorului, care va prezenta filmul si va raspunde intrebarilor din public.

Castella e un director de întreprindere care nu are prea multe în comun cu arta si cultura. Totusi, într-o seara merge sa vada un spectacol cu Bérénice mai mult din obligatie si se îndragosteste de text si de actrita care joaca rolul principal, Clara. Printr-o coincidenta, Clara e chiar cea care îi va da cursuri de engleza. Castella încearca sa patrunda în acest mediu artistic, dar fara mare succes…

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
COMUNICAT DE PRESA – LANSAREA PROIECTULUI „OLIMPIADA UNESCO – TINERET PENTRU CULTURA”

Centrul Regional de Resurse pentru ONG Suceava (CENRES) în parteneriat cu Centrul de Parteneriat Social Cernauti si Societatea Stiintifica CYGNUS...

Închide
3.149.233.72