Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Medalion



 

Comemorarea a 7 ani de la moartea poetului Grigore Vieru

de (30-3-2016)
1 ecou

 
De vorbă cu scriitorii Ion Lazu şi Lucia Olaru Nenati

Articol de Ileana Costea, 27 Martie 2016

„Dacă unii au visat să ajungă în spaţiu, Grigore Vieru a visat simplu şi demn. A dorit, toată viaţa lui, să ajungă în ţara mamă şi să-şi îmbrăţişeze fraţii.” Teo Larisa

image001

Expresivul bust al Poetului din ograda casei natale de la Pererîta
decorat în ziua ceremoniei cu garoafe roşii…

În Februarie 2016, cu ocazia împlinirii a 7 ani de la moartea poetului Grigore Vieru a avut loc evenimentul „…Eu sunt poetu-acestui neam”, desfăşurat sub egida Ministerului Culturii şi a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Doi scriitori din Bucureşti, de origine basarabeană, au participat la acest eveniment la invitaţia dlui Vasile Malaneţchi, directorul Muzeului Literaturii Române „M. Kogălniceanu” din Chişinău: prozatorul Ştefan Dimitriu (pe vremuri realizator al faimoaselor emisiuni de televiziune Reflector) şi Ion Lazu (autorul romanului Veneticii, despre refugiul familiei lui din Basarabia în Oltenia în 1944).

L-am rugat pe scriitorul Ion Lazu, să-mi povestească despre acesta călătorie, “Un venetic se întoarce la baştină…”, cum spune el însuşi, căci s-a născut în comuna Ciobarciu, judeţul Tighina, Basarabia, azi Republica Moldova. Primul eveniment a fost cel din satul natal al lui Grigore Vieru, Pererîta, în extremitatea Nordică a Republicii, la vreo 300 de km de Chişinău. Comemorarea s-a ţinut la casa părintească a poetului, simplă, modestă cu deosebire, dar renovată – şi nu doar atât, transformată în casă memorială, cu o impresionantă ambianţă etnofolclorică: cuptor, covoare, albia, copăiţă, furcă şi fusul de tors, alte obiecte de gospodărie. Lăudabile şi foarte frumoase eforturile edililor satului. S-a ridicat în ogradă un foişor, pentru serbări din anotimpul prielnic care a fost inaugurat cu această ocazie, cu cei veniţi de la Chişinău, din raion, din Republică, dar şi din Botoşani, din Iaşi, şi cei doi scriitori de la Bucureşti, care îl cunoscuseră pe Poet.

image002

În fotografie de la stânga la dreapta: Victor Chistol, Ion Lazu, Ştefan Dimitriu, Vasile Malaneţchi, şi poetul basarabean Vladimir Beşleagă, 85 ani, la comemorarea de la casa natală a lui Grigore Vieru, Februarie 2016.

După discursuri şi vizitarea casei memoriale, cochetă, cu acoperiş nou de şindrilă, a urmat la Casa de Cultură un foarte bogat festival şi concurs de creaţii populare.
“Am avut răgazul să mă plimb pe uliţele satului Pererîta” mi-a spus Ion Lazu. “Aşezat chiar pe malul stâng al Prutului. Grădina casei părinteşti având spatele spre luncă. Iar dincolo de răul despărţitor (Prutul hain şi neiubit), erau de bănuit prin ceaţă casele din Miorcanii poetului Ion Pillat, mai sus Rădăuţi-Prut, localităţi unde în vara anului 1960 mi-am făcut practica de diploma (ca geolog). Dacă este de crezut o asemenea potriveală a lucrurilor… M-a cam luat cu tremurici…”

* * *

Întorşi la Chişinău, ziua următoare s-a ţinut sesiunea de la Biblioteca Academiei de Ştiinţe Economice. “O ambianţă cărturărească, iar sala înţesată cu câteva sute de studenţi, atenţi, receptivi. Un scurt film cu Grigore Vieru care le vorbea cititorilor în chiar această sală unde ne adunasem. Câteva discursuri bine simţite, inclusiv al preşedintelui Uniunii Scriitorilor din Moldova şi ale noastre, cei doi scriitori de la Bucureşti. Dar ce primire caldă, prietenească din partea Rectoratului! “ (Ion Lazu)

A urmat o conferinţă de presă televizată la Muzeul Literaturii, deschisă de directorul muzeului şi unde vorbitorii au subliniat faptul că Grigore Vieru este un echivalent al lui Nichita Stănescu dincolo de Prut.

Ion Lazu şi-a spus spovedania sa îndelung amânată, dând drumul marelui lui ”of” de refugiat basarabean, care revine la baştină. Ion Lazu mai venise în Moldova în martie 1990, când luase pe cont propriu o acţiune de colectare de carte românească şi s-a prezentat la Uniunea Scriitorilor din Chişinău cu un TIR înţesat de cărţi, donaţiile colegilor geologi şi scriitori pentru cititorii din Basarabia. Cu acea ocazie, Ion Lazu a dus la liceul din satul natal un pachet cu sute de cărţi ale celor mai mari scriitori români să le aibă la îndemână şcolarii, şi alţi posibili cititori. De curând Ion Lazu, a primit un mesaj de la cineva din Cioburciu care îi spunea că a găsit într-o magazie a liceului acel pachet, nedeschis vreme de 25 de ani, ascuns de fosta directoare Elena Grecu, o rusofilă îndârjită.

“Şi, după marile emoţii din aceste ultime două zile, cu drumul la Pererîta, am înţeles mai bine şi mai dureros mesajul poetului. Ascultăndu-l încă o dată pe Grigore Vieru vorbind despre sârmă ghimpată care îl separă de fraţii din ţară, mi-am dat seama că nu e vorba doar de o metaforă încărcată de dramatism, căci casa părintească fiind spre lunca Prutului, în fundul grădinii acelei gospodării de nevoiaşi nu se află un gard de ulucă, ci unul de sârmă ghimpată. Dureroasă frustrare!

Şi am evocat în conferinţa de presă nopţile de la Miorcani, din practica mea studenţească, când ieşeam în grădină după ce se liniştea satul şi priveam luminile de la casele de peste Prut, aşteptând cu sufletul la gură glasuri, voci, să desluşesc vorbirea românească a fraţilor mei basarabeni. Un dor fără leac, fără leac… pentru sufletu-mi abia îmbobocit. Ca apoi, devenit scriitor, să constat că nu aveam voie să pun pe hârtie cuvântul Basarabia, nici orice altă denumire de dincolo de Prut. Că nu aveam voie să vizitez Basarabia fără o invitaţie de la o rudă de gradul întâi. Şi în situaţia mea se aflau alţi vreo sută cincizeci de scriitori din România, basarabeni refugiaţi şi ei, nevoiţi să-şi ascundă originea… Că să mă fac eu, după decenii, ecoul marii lor amărăciuni şi totodată ecoul lamentoului liric al poetului Grigore Vieru. Şi să se înţeleagă că durerea pe care el a exprimat-o atât de pregnant era şi este a multora dintre noi. Şi, sperând că lucrurile se vor aranja convenabil, mi-am mărturisit bucuria la aflarea veştii că în Talmaz, comună vecină cu Cioburciul meu natal, s-a deschis o casă memorială pentru marele cărturar şi unionist, prof. univ. academician Ştefan Ciobanu, fost ministru al Culturii şi Cultelor, unul dintre cei 6 care la Consiliul Coroanei din iunie 1940 au votat împotriva Cedării Basarabiei. Eu fiind unul dintre nepoţii acestuia. Deci mi s-a părut că sunt semne bune întru apropierea românilor de pe cele două maluri ale Prutului.“

Ştiind că scriitoarea Lucia Olaru Nenati a fost bună prietenă cu Grigore Vieru, am rugat-o şi pe dânsa să-mi spună câteva cuvinte despre comemorarea de anul acesta a morţii poetului.

Lucia nu a fost la aniversarea dedicată poetului in Republica Moldova in februarie 2016, dar a participat în alţi ani, de pildă, cu ocazia festivităţilor de atribuire a numelui poetului, podului de peste Prut ce leagă cele două ţări româneşti. Şi anul cesta ea a participat activ, ca în fiecare an, la o nouă ediţie, a IV-a, a festivalului internaţional organizat şi la Botoşani, intitulat „Grigore Vieru, poet al sufletului românesc, între 20 şi 21 februarie la Liceul cu Program Sportiv Botoşani (director Ioan Huncă), în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean ş.a. La acesta au participat, ca şi anul trecut, oficiali, oameni de cultură, cadre didactice şi elevi din Botoşani, în aula liceului care a primit numele lui Grigore Vieru, cinstind astfel numele poetului. O deosebită impresie au produs-o oaspeţii din comuna natală a poetului sosiţi la festival în număr mare, elevi, profesori, în frunte cu primarul comunei, cel care a putut “raporta” o mare realizare, aceea a constituirii unei case memoriale în căsuţa copilăriei poetului, ceea ce face ca între cele două case memoriale, aceea a lui Mihai Eminescu din Ipoteşti şi aceea a lui Grigore Vieru din Pererîta, să se aştearnă un drum destul de apropiat. De aceea Lucia, care s-a ocupat în chip decisiv la restaurarea casei de la Ipoteşti, a propus să se realizeze o înfrăţire simbolică între cele două aşezăminte, ca o consfinţire a marii legături sufleteşti peste timp a celor doi mari poeţi.

In cadrul festivalului s-au acordat numeroase premii elevilor talentaţi de diferite vârste şi de la numeroase şcoli, care au scris lucrări, au recitat poezii, sau cântat din creaţiile lui Grigore Vieru. Cu ocazia festivalului, oameni de cultură, elevi şi profesori au rostit gânduri de suflet dedicate lui Vieru, printre care şi Lucia Olaru Nenati care a evocat amintiri despre prietenia lor literară, a scris despre el, s-a întâlnit şi s-a fotografiat cu copiii din ţara şi de la Pererîta şi cu reprezentanţii comunei natale a poetului veniţi la festival. “Emoţia mea”, mi-a spus Luci, “a fost că anul acesta festivalul s-a ţinut chiar de ziua mea, drept care am evocat ziua când ne-am aniversat noi doi (Grig şi eu) zilele noastre de naştere într-un alt februarie, cel din 1989, când împreună am pus la cale primul spectacol artistic din Basarabia”.

În iulie, acelaşi an, spectacolul s-a prezentat la Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoşani, condus pe atunci de Lucia şi apoi într-un lung şi glorios turneu.”Sunt născută în Bucovina, în Rădăuţii dintre mânăstiri, dintr-un tată refugiat din Cernăuţi şi deci cunosc tragedia acestor ţinuturi din familie. Dar de mai bine de o jumătate de viaţă locuiesc la Botoşani, locul naşterii lui Eminescu, unde m-am dedicat cu toată energia mea celebrării acestui eveniment şi în acest fel, în fiinţa mea, eu am refăcut acea unire iniţială între Ţară şi ţinuturile detrunchiate, sudate prin arcul voltaic al spiritului eminescian“, spune Lucia Olaru Nenati. Ea continuă astfel: “Am avut privilegiul de a-l întâlni pe Grigore Vieru cu mult înainte de revoluţia din decembrie, la Ipoteşti unde venise şi el să-şi încarce sufletul cu energiile spiritului eminescian atunci când eu eram acolo « stâlpul casei ». Apoi ne-am mai întâlnit de multe ori, precum şi la revoluţia anterioară, a celor de peste Prut, care s-au trezit înaintea noastră. Am cuvântat de multe ori despre el, ne-am prezentat unul altuia cărţi la lansări şi am scris despre personalitatea lui în diferite publicaţii, precum în articolul Recviem pentru Grigore Vieru. Destinul l-a hărăzit să fie poeta vates, cum spuneau cei vechi, adică poetul luptător cel mai reprezentativ al momentului istoric de trezire a Basarabiei din ‘somnul cel de moarte’ al robiei roşii aduse de ‘muscalii de-a călare.’

image003

Acasă la Grigore Vieru, în februarie 1989, la sărbătorirea împreună a zilelor lor de naştere, a lui Grig şi a Luciei, (în centru) Lucia Olaru Nenati şi Poetul, alături de fiul lui Călin (sus stânga), celebrul regizor Emil Loteanu şi poeţii Leonida Lari şi Nicolae Dabija. Foto : Raisa Vieru, soţia Poetului.

Trist este că după Revoluţie, Grigore Vieru a avut un destin ciudat. A fost atacat şi desfiinţat, cu o virulenţă de neexplicat, de către unii literaţi din ţară, acuzându-l că ar fi bolşevic, dar şi desuet şi depăşit, dar şi de către unii din Basarabia, cum că ar fi vândut românilor. Rezistând tuturor acestor reacţii ciudate, poetul s-a retras în ultimii ani în solitudine, din care ieşea la lumină doar din când în când, la rare manifestări literare, continuându-şi însă activitatea literară, scriindu-şi poezia. Dar ceremonia înmormântării lui de la Chişinău – la care nu puteam să nu particip ! – a restabilit parcă echilibrul lucrurilor, căci a fost cu adevărat una impresionantă, de funeralii naţionale cu implicarea autorităţilor la cel mai înalt nivel, cu steaguri în bernă, discursuri şi praznic general. (…) A meritat să trăiască o astfel de viaţă care să se sfârşească printr-o reînviere în mit. Căci această continuare, an de an mai susţinută a celebrării universului său dovedeşte că el a fost unul dintre poeţii de mare profunzime ai românităţii a cărui posteritate nu se ofileşte, ci intră tot mai mult în zodia Timpului care nu trece. ” (Lucia Olaru Nenati)

Lucia Olaru Nenati şi Ion Lazu, doi scriitori prolifici, locuind în tară, cu activităţi pe o largă gamă culturală, amândoi iubitori ai poetului Grigore Vieru şi dornici de a continua să slujească înalta cauză care îi leagă pe românii de pe cele două maluri ale Prutului.

© Autoarea reţine drepturile de copyright pentru textul din acest material

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Florin Predescu: (1-5-2016 la 14:39)

    Un elogiu postmortem inegalabil.

    Din pacate presa si Uniunea Scriitorilor din Romania isi pierd timpul in scandaluri si in vendete personale, nu pe banii lor.

    Un mare poet si un novator al versificatiei in limba romana.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.210.42