Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Viitorul fără nume

de (9-2-2016)

 
Pînă la alegerea noului Preşedinte al Statelor Unite mai sînt zece luni, cîteva mii de mitinguri, zeci de confruntări electorale de parcurs, cine ştie cîte campanii de presă, şi dreptul la surprize de care restul lumii nu va ezita să se folosească. Cu toate astea, cîteva lucruri sînt deja aşezate şi, din această poziţie, vorbesc despre lucruri noi.

E vorba despre ceva ce s-a întîmplat în lumea aşa numitei clase de mijloc albe din Statele Unite. Există semne că această categorie socială, altădată stabilă şi stăpînă pe situaţie, e, acum, cuprinsă de nelinişte. Primul şi cel mai important semn al problemelor clasei de mijloc albe e vizibil din felul în care aceşti oameni s-au angajat în desemnarea candidaţilor la Preşedinţia Statelor Unite.

Două figuri au confiscat atenţia generală. Amîndouă au lovit, de la stînga şi de la dreapta, sistemul politic tradiţional. Amîndouă au adus în dezbatere un discurs furios, împins pînă la insultă şi încărcat cu propuneri revoluţionare, dacă nu chiar nechibzuite. Donald Trump, care încearcă să devină candidatul Republicanilor, şi Bernie Sanders, care încearcă să devină candidatul Democraţilor, au apărut, cum s-ar zice de nicăieri şi au adunat în jurul lor o energie populară formidabilă.

Trump e o figură cunoscută, dar reputaţia lui vine din afara politicii şi a crescut dintr-un amestec de apariţii publice bizare şi, în orice caz, de foarte puţin bun gust. Trump e un miliardar al lumii antreprenorilor de construcţii, un obişnuit al televiziunilor, şi un mare amator de celebritate. O gură mare şi, deseori, spurcată, Trump a intrat în politică, fără să fi deţinut vreodată un post de partid. Trump a explodat într-o jerbă de declaraţii scandaloase, propuneri radicale şi injurii rostite fără reţinere. Mediile de informare au primit şocul în plin. În ultimele 2-3 luni, spectacolul incendiar promovat de Trump a ocupat ecranele şi netul. Un public frenetic l-a urmat şi a început să simtă că şi-a găsit, în sfîrşit reprezentantul. Trump a călcat în picioare public şi sistematic toate tabuurile şi toate clişeele care asigurau eticheta vieţii politice americane.

De cealaltă parte, Bernie Sanders, un senator puţin cunoscut în vîrstă de 73 de ani, a generat un alt cutremur. Sanders a avut curajul să se prezinte ca socialist pur şi adversar al capitalismului în ţara capitalismului. Odată cu Sanders au reapărut teme şi cuvinte demult uitate sau evitate în dezbaterile politice americane: viitorul socialist, economia de stat, impozitele anti-corporaţie, sancţionarea fiscală a bogaţilor şi retragerea americană din politica externă activă în teatrele de conflict. Sanders a adunat în jur un public la fel de pornit şi militant ca susţinătorii lui Trump. Politica americană a fost surprinsă nu de o figură marginală ci de două voci bubuitoare. Apariţia acestor două turbulenţe şi susţinerea pe care au găsit-o nu pot fi un accident. În fond, şi Trump şi Sanders fac acelaşi lucru: zgîlţîie sistemul în aplauzele frenetice ale susţinătorilor pe care îi desparte coloratura ideologică şi îi uneşte frustrarea. Cursa pentru Preşedinţia americană nu mai e, în acest moment, doar competiţia obişnuită între dreapta Republicană şi stînga Democrată ci şi o ciocnire frontală între susţinătorii sistemului şi adversarii lui. Iar susţinătorii sistemului au de ce să fie surprinşi, pentru că s-au trezit asediaţi de americani care se simt excluşi, umiliţi şi sătui.

Alegătorii americani care s-au decis să îi susţină pe Trump şi Sanders sînt prea puţin interesaţi de istoria, coloratura şi programele partidelor din care vin cei doi candidaţi. Evident, nimeni nu ignoră că Trump e Republican şi că Sanders e Democrat. Însă lucrul care contează pentru susţinătorii celor doi e că au, acum, în sfîrşit, prilejul să se răfuiască pe faţă cu sistemul. Prin sistem se înţelege, în acest caz, suma poziţiilor oficiale care au fost repetate pînă au devenit dogmă şi suma instituţiilor care par că au de cîştigat, indiferent de cine devine Preşedinte. Povestea în care aceşti oameni cred spune că politicienii joacă teatru după un scenariu comun şi că alegerile produc doar cîştigătorii aprobaţi şi susţinuţi de marile corporaţii şi de bănci.

Idei de acest gen au mai circulat. Ele nu sînt un reproş nou. Numai că reproşul nu mai e, acum, o teorie de grup subteran, ci o explicaţie îmbrăţişată de grupuri mari. Mai precis, de aşa numita clasă de mijloc americană albă. Ea simte că pierde teren, că e sacrificată sau nesocotită de politicieni care aleargă de mînă cu minorităţile, caută recruţi între străinii intraţi în Statele Unire sau se ocupă doar de succesul capitaliştilor de care sînt plătiţi. Şi Trump şi Sanders au atins – cum se zice – un nerv activ sau, mai simplu spus, au dibuit o bombă gata de explozie. Căci nemulţumirea acestei părţi de societate nu e nemotivată. Ca în orice epocă de schimbare, un grup sau altul al societăţii se trezeşte neglijat sau observă că rămîne în urmă faţă de cei pe care îi privea de sus. În acest caz, sectorul problemă e acea parte a societăţii care a dus greul, dar a şi controlat mersul lucrurilor în Statele Unite. Pe de o parte, e vorba de americanii de succes economic moderat, dar îndestulător, care asigurau puterea sectorului economic privat mediu. Ei sînt azi surclasaţi de o clasă mult mai tînără, foarte mobilă, expertă în tehnologie, mobilă, şi neataşată valorilor tradiţionale. Altfel spus, Google şi Microsoft domină piaţa împărţită pînă nu de mult de mici companii locale şi tradiţionale sau de companii mari, dar tipice şi previzibile. Fermieri, mici antreprenori locali şi lucrători cu meserii practice se simt înlăturaţi şi uitaţi de o clasă nouă care mărşăluieşte din succes în succes fără să se uite înapoi. Culmea, lor li se alătură un grup aparent opus, alcătuit din americani foarte tineri care descoperă în socialism, în stat şi în colectivism alternativa la o realitate nedreaptă cu toată lumea. Pentru aceşti tineri studenţi, boemi şi – cum le place să îşi spună – militanţi, nu e nimic de păstrat din actualul sistem politic şi de valori. Viitorul trebuie să fie radical şi, prin urmare, socialismul n-ar fi deloc rău.

Confluenţa grupurilor neliniştite ale fostei Americi de mijloc şi a tinerilor rebeli poate părea nefirească. Într-adevăr, vorbim de generaţii diferite, de valori cotidiene diferite şi de medii sociale diferite. Dar vorbim de aceeaşi nervozitate şi de aceeaşi aversiune faţă de centru. Trump şi Sanders se ciocnesc politic, dar se revendică din acelaşi izvor: ostilitatea faţă de stăpînii clasici ai sistemului politic. De aici şi problemele.

Nici Trump, nici Sanders nu au resursele pentru a merge dincolo de propria contestaţie. Amîndoi fac explozie în aplauzele unui public însetat de explozii şi atît. Pe cît de evident e că sistemul clasic are probleme serioase, pe atît de clar e că noii contestatari ştiu doar să le denunţe, nu să le rezolve. Acest tip de situaţie se numeşte criză reală de sistem. În termeni foarte puţin diferiţi, aceeaşi situaţie scutură sistemul şi în Europa de Vest, unde rolul lui Trump şi Sanders e jucat de forţe ca Frontul Naţional francez, mişcarea spaniolă Podemos, partidul grec Syriza sau Laburiştii britanici în cea mai recentă formulă. Ce se poate spune şi presupune e că, mai departe, sistemul va reuşi să cîştige partida fără să calmeze situaţia. Lupta sistem-anti-sistem va continua şi, de aici înainte, pericolul e despărţirea tot mai dramatică între o mare parte a societăţii şi sistemul care conduce. Evenimente grave ca valul migraţionist, terorismul şi falimentul sistemelor de asistenţă socială vor hrăni conflictul şi vor lărgi prăpastia. Imprevizibilul devine tot mai posibil. S-ar putea să asistăm la ultimul rînd de alegeri aşa-zis normale şi s-ar putea la fel de bine să începem curînd o epocă politică derutantă, agitată şi fără nume.

Traian Ungureanu, 04-05.02.2016

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.158.39.172