Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Rattus Norvegicus

de (16-11-2015)
7 ecouri

 
Parisul devine din nou ţinta atentatelor teroriste şi 132 persoane îşi pierd viaţa, câteva sute sunt răniţi.

Întotdeauna teroriştii atacă într-un stil specific tradiţiilor subspeciilor umane consolidate pe ura, pe frustrări, pe intenţiile de acaparare a democraţiei în pas cu doctrina extremismului islamic. De-a lungul istoriei dictaturile, atentatele la mersul firesc al dezvoltării umane şi sociale s-au folosit de teroare şi reducere la tăcere, la supunere.

Urmărind într-o linie diacronică creşterea hegemoniei islamice de la primele califate şi până la formaţiunea ISIS de astăzi (de natură medievală timpurie), se disting două linii: impunerea prin forţă a controlului asupra lumii ce nu e cu ei; extinderea unei devieri extreme de la doctrina religioasă de baza printr-o repopulare masivă în întreagă lume. Militanţii ISIS au drept scop mondializarea şi acapararea tuturor teritoriilor, cu orice sacrificiu, în timp. Ei spun că dacă nu astăzi, această se va întâmpla mâine.

Într-o simplă analiză demografică pe harta lumii focarele teroriste se multiplică tocmai din cauza democraţiei lumii libere, civilizate. Europa Unită, SUA şi alte ţări au devenit ţintele lor nu neapărat pe considerentele unei riposte la politică Israelului, ori ale intervenţiilor militare în Irak, Afganistan, Siria etc.

Intenţiile hegemonice islamiste există cu mult înainte de aceste evenimente. E necesar doar să reducem într-un inventar tragic acte mişeleşti din München 1972 şi până în zilele noastre. Declaraţia lui Abou Moussab Al-Souri (2005) în Apelul la Rezistenţa Islamică Mondială susţine ideea apariţiei unui conflict civil în cadrul ţărilor europene.

Statul islamic nu este o formaţiune politică legitimă, ci o haită de Jihadişti înrăiţi, îndoctrinaţi de versetul coranic “al dam halal” – sângele victimelor ar fi justificat – ar fi călăuză în şirul de masacre mişeleşti.

Franţa a devenit o ţară ospitalieră imigranţilor de peste câteva decenii.

Infiltrarea nucleelor teroriste devine tot mai uşoară de când Europa şi-a deschis graniţele.

În acest context se impune o reorganizare a forţelor de ordine, o cooperare între toate serviciile speciale internaţionale şi instituirea unui organism specializat în cunoaşterea şi combaterea haitei islamice – ISIS.

Câteva organizaţii şi asociaţii islamice de pe teritoriul francez şi-au exprimat dezacordul şi compasiunea faţă de victimele atacurilor din 13 noiembrie 2015. Mulţi dintre ei au devenit cetăţeni francezi şi trăiesc de mult timp în Franţa. S-ar impune adeziunea lor şi conlucrarea acestora cu serviciile de resort.

Mai toate atentatele vin pe nepregătite şi sunt susţinute de către suporteri islamişti aflaţi deja în Belgia, Franţa, Germania, SUA.

Teroriştii islamişti nu sunt luptători adevăraţi şi nici eroi. Se regăsesc în natură şobolanilor. Ziua se ascund, trăiesc dincolo de normalul unei vieţi solare, în întuneric.

Combaterea lor necesită o strategie aparte începând cu localizarea focarelor de infestare, şi conform unei practici de la ţară trebuie exterminat şobolanul-mama, mai bine zis căpetenia.

Inventarul ISIS strânge mai tot ce este rău în natură umană, un fel de neofascism negru, brutal.

O muncă de prevenire, de supraveghere continuă vor reduce viitoarele acte de terorism.

Jihadiştii dispun de arme, de ajutoare financiare, de influenţă, de infiltrare.

Într-o concluzie pripită am spune că democraţia nu mai este pentru oricine, aşa cum casele noastre nu sunt locuri de convieţuire cu şobolanii.
rat

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (19-11-2015 la 11:02)

    Foarte bine punctate aspectele coexistenţei cu extremismul musulman, confirm faptul că exista şi zone unde islamul este o religie normală şi tolerantă faţă de alte religii ! Am trait cativa ani intr-o astfel de societate şi am numai amintiri plăcute din acea vreme.

    Strategia de combatere a terorismului trebuie să vizeze pedepsirea foarte aspră a celor care-i susţin moral şi financiar pe aceştia, fie că este vorba de persoane fizice, fie că este vorba de state, posibil membri ai ONU.

    În primul rând, aceste persoane care susţin terorismul să fie exemplar pedepsite pentru a-i impiedica pe cei asemenea lor să repete aceste susţineri. (Frică păzeşte bostănăria!), iar statele care practică susţinerea terorismului să fie compect izolate prin blocadă economică şi, în anumite cazuri, să fie „ajutate” pe cale militară să-şi schimbe forma de guvernare!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • dr.r.neumann: (19-11-2015 la 15:51)

    Terorismul este intrinsec islamului. Afirmatia este confirmata de numeroase versete din Coran in care apare ordinul – nu incitarea – de a ucide oameni in contexte ce nu lasa loc la o justificare sau o alta interpretare.

    Dorinta de dominare a lumii apare in Coran unde se afirma ca adevarata religie superioara celorlalte este islamul(9/33). Se incredinteaza aceasta misiune – islamizarea lumii – poporului arab, cel mai bun popor care a aparut printre oameni(3/106). Dar daca nu va merge la lupta, Dzeu il va pedepsi si inlocui cu alt popor (9/39). Expansiunea islamului incepe dupa moarte lui Mahomed (632). Intre anii 634-650 sunt cucerite si se incepe arabizarea si islamizarea Palestinei, Egiptului, popoarelor din sudul Mediteranei, Persiei.

    In 711 se trece Gibraltarul. Spania va fi ocupata 700 de ani; in 732 sunt invinsi la Poitiers iar in 1492 se termina Reconquista. Califatele arabe declina, sunt inlocuite de califatul otoman dar si acesta dupa asediile nereusite ale Vienei decade si el.

    Orgoliul ranit si frustarea vor naste furia si terorismul.

    In lupta cu terorismul arabo-musulman, in afara mijloacelor militare, financiare etc., trebuesc folosite si inteligenta si cultura, aratandu-le musumanilor contradictiile si erorile din Coran. Daca in aceasta carte care ar fi fost scrisa de Alah insasi se afirma ca pamantul este plat si ca oamenii ar fi fost creati pentru a-l adora pe Dzeu, poate ca cel putin oamenii rationali vor abandona aceasta religie sau religiile in general si-i vor influenta mai devreme sau mai tarziu si pe fanatici.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (19-11-2015 la 17:32)

    @Dr. Ramon Neumann

    Binevenită această lecţie de istorie a islamismului! De fapt terorismul la scară mare este generat de oricare religie expansionistă. Teroriştilor islamici de azi nu le-ar fi ruşine nici cu Inchiziţia creştină!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Victor Manta: (19-11-2015 la 18:00)

    @dr.r.neumann

    >Orgoliul ranit si frustarea vor naste furia si terorismul.

    După sute de ani… O puţin credibilă memorie de elefanţi.

    >In lupta cu terorismul arabo-musulman, in afara mijloacelor militare, financiare etc., trebuesc folosite si inteligenta si cultura, aratandu-le musumanilor contradictiile si erorile din Coran.

    O idee demnă de Pollyanna. Când tunurile trag muzele tac.

    >Daca in aceasta carte care ar fi fost scrisa de Alah insasi se afirma ca pamantul este plat si ca oamenii ar fi fost creati pentru a-l adora pe Dzeu, poate ca cel putin oamenii rationali vor abandona aceasta religie sau religiile in general si-i vor influenta mai devreme sau mai tarziu si pe fanatici.

    O cale cam lungă. Până să se ajunge la presupusul abandon, fanaticii îi vor subjuga pe toţi ceilalţi. De altfel astăzi a ajuns să fie periculos să-l desemnaţi pe Alah, sau pe trimisul său, ca fiind de sex feminin („însăşi”).

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 0

  • dr.r.neumann: (20-11-2015 la 08:36)

    Rattus Norvegicus este numele stiintific al unui sobolan care transmite microbul bolii numita popular ciuma,medical pesta.

    Daca ese acceptat ca titlu al unui articol care trateaza problema „statului islamic” si a atentatelor comise la Paris in numele islamului inseamna ca acest stat sau califat in devenire se compara cu un sobolan? Iar doctrina islamului cu ciuma?

    Daca asa stau lucrurile atunci in redactia lui ACUM s-a produs o schimbare binevenita deoarece in urma cu scurt timp nu a fost acceptata publicarea unei scrisori deschise adresata ayatollahului Khomeini intrucat – intre altele – aducea un deserviciu culturii si civiizatiei islamice.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • florin predescu: (23-11-2015 la 17:38)

    In articol nu fac referiri la civilizatia islamico-musulmana. Ma refer la terorism ca forma de manifestare si de infestare – tip extremist ori fascist. Desi SUA si Franta au suferit de pe urma teroristilor, iata ca nu ataca moscheile si nici nu atenteaza la dreptul lor constitutional. Dimpotriva, in SUA recent s-a stabilit o zi de sarbatoare legala atribuita musulmanilor.

    Am punctat si repet: combaterea terorismului provenit din lumea ISIL (si aici e necesara distinctia, Levant sa) trebuie sa plece si din lumea musulmana, adica din partea ce sustine ca ei nu au nimic de a face cu terorismul. Mai ales de catre cei ce traiesc si se bucura de binefacerile democratiei. In Der Spiegel este imortalizat un adept ISIL (al Almani) cumparand pt fiul sau niste arme-jucarii in Germania.

    Combaterea comunismului, a multor dictaturi sobolanesti au fost sustinute de catre locali si fosti apartinatori ai lumii negre (sa nu uitam atentatul esuat impotriva lui Hitler – von Stauffenberg, si mai recent contributia unor fosti spioni KGB in sustinerea luptei- Levcenko).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • florin predescu: (23-11-2015 la 17:41)

    Multumesc pt comentariile documentate.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.146.33.241