Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Libertate, revoltă şi patriotism: cazacii în istoria Europei Centru-Orientale (II): eroii, rebelii şi statul

de (17-8-2015)
4 ecouri

 
Continuare. Prima parte vezi aici.

Primele două secole ale istoriei cazacilor care coincid cu etapa premodernă a evoluţiei realităţilor europene reprezintă apogeul manifestărilor potenţialului acestor comunităţi solidarizate de opţiunea pentru libertate şi angajate într-o relaţie ambivalentă cu statele ale căror regiuni frontaliere le populau, aflate în la rândul lor în faza unor experimente politice şi instituţionale de natură să le facă mai eficiente în raport cu exigenţele minimale ale locuitorilor.

Commonwealth-ul polono-lituanian cunoştea strălucirea aparentă a republicii nobiliare care, chiar în situaţia unor perioade de interregn şi a primelor tentative ale puterilor europene interesate de a influenţa alegerile regale izbutea graţie mobilizării resurselor interne şi a apelului la conducători capabili precum Ştefan Bathory sau cancelarul Jan Zamoiski să tranşeze în favoarea sa conflictul cu Moscova pentru Livonia şi să revină în competiţia la Marea Neagră şi Gurile Dunării. Marele cnezat al Moscovei cunoştea primele tentative de transformare a vechii federaţii militare medievale într-un stat propriu-zis, ratată în siajul politicilor confuze ale ţarului Ivan Groznîi, dar performa la frontierele sudice unde anexa hanatele Kazan şi Astrahan(1).

Chiar dacă Moscova suferea un nou eşec în afirmarea ambiţiilor sale europene odată cu înfrângerea în Războiul Livonian, expansiunea în regiunile de pe Volga se va dovedi mai durabilă în decât iniţiativele politice iniţiate de elitele poloneze, nici Vremurile Tulburi, nici ezitările primilor Romanovi nefiind în măsură să anuleze poziţia sa în zona confiniilor otomano-persane. Participarea cazacilor la aceste evenimente nu s-a redus la rolul de auxiliari ai celor doi competitori, chiar dacă ostilităţile constante asigurau oportunităţi de carieră unora din cei care se vor ilustra ulterior drept conducători ai zaporojenilor sau ai cazacilor de pe Don. Superioritatea administrativă şi economică a Republicii limita posibilităţile de afirmare a zaporojenilor de la Pragurile Niprului, vidul de putere din vastele stepe dintre Don şi Ural au permis manifestări remarcabile ale forţei cazacilor de la Don, la fel de refractari subordonării faţă de ţar.

Siberia şi Vremurile Tulburi

Câmpiile roditoare străbătute de cursul sinuos al Donului şi locuitorii lor au fost beneficiari indirecţi ai măsurilor care au bulversat lumea rusă la jumătatea secolului al XVI-lea. În primul rând, experimentele sociale şi destructurarea proprietăţilor cneziale a stimulat un însemnat transfer demografic către zone mai puţin expuse controlului noii birocraţii moscovite, fenomen favorizat şi de succesul campaniilor împotriva hanatelor de pe Volga, care au diminuat riscurile atacurilor împotriva aşezărilor stabile. Cazacii nu au jucat totuşi un rol însemnat în cucerirea Kazanului, dar cariera lor militară şi economică în relaţie cu statul moscovit începe odată cu reorientarea interesului ţarului către frontierele apusene, când apărarea cuceririlor recente rămâne pe seama voievozilor detaşaţi aici şi a grupurilor de comercianţi şi artizani colonizați aici în vederea revalorificării potențialului vechilor centre economice ale Hoardei de Aur.

Exponenţi ai familiilor Şuiski, Serebrianîi sau Saltîkov au utilizat abilitățile militare ale războinicilor liberi de la Don la cucerirea Astrahanului în 1558 şi la anihilarea revoltelor triburilor din vecinătate, iar stabilirea primelor grupuri de cazaci pe Volga Superioară va determina şi primele confruntări cu autorităţile statului. Evenimentele care aveau să le asigure cazacilor profilul distinct în istoria Rusiei sunt legate de cariera celui mai reprezentativ şi mai puţin cunoscut dintre conducătorii lor Iermak Timofeevici, cel creditat cu succesul primei expediţii ruse în Siberia. În pofida unei prezenţe bine documentate în folclorul local, istoricii nu au reuşit să reconstituie biografia sa reală sau identitatea completă. Cariera sa poate rezuma la nivelul unei experienţe personale destinul cazacului tipic, rebel aflat aproape înafara legii, mercenar în serviciul unor concesionari ai statului şi, conducător al unei expediţii pe cont propriu dincolo de Munţii Urali şi sfârşindu-şi viaţa în împrejurări neclare în serviciul ţarului.

Cei tentaţi să găsească în evenimente spontane semnificaţii pentru evoluţiile în durată lungă, prima cavalcadă a cazacilor prin vestul Siberiei înseamnă sfârşitul competiţiei care a opus lumea agrară şi sedentară universului lipsit de reguli al stepelor, dar şi sfârşitul structurilor de putere generate exclusiv de voinţa unei personalităţi excepţionale. Cu tot caracterul proactiv al iniţiativei sale Iermak Timofeevici ducea mai departe tradiţia cazacilor care l-au urmat pe prinţul Kurbski în prima campanie rusă dincolo de Urali(2), încheiată cu construcţia fortului Perm. În condiţiile în care scrisul istoric insistă asupra caracterului conservator al societăţii şi politicilor ruse, evoluţiile din est ilustrează potenţialul de dinamism al unor antreprenori şi comunităţi care au valorificat în limitele vremii oportunitatea expansiunii în teritorii nepopulate şi lipsite de jurisdicţii clare, chiar în absenţa interesului puterii de stat.

Descinderea cazacilor de pe Don în Siberia s-a datorat lui Semion Stroganov, cel care obţinuse aprobarea formală a ţarului pentru colonizarea teritoriilor de la frontiera răsăriteană şi a conflictului acestuia cu Hanatul Siberiei. Forţele militare ale acestora, incluzând şi prizonieri de război germani şi dispunând de arme de foc au valorificat expertiza militară superioară şi s-au impus în confruntările repetate cu tătarii hanului Kucium, fapt care a deschis Rusiei oportunitatea de a-şi dubla teritoriul aproape fără luptă şi accesul la resurse a căror valoare nu este pe deplin cunoscută nici la începutul secolului XXI. Eroul cazacilor pare să fi fost conştient de precaritatea propriei poziţii şi de slăbiciunea forţelor sale, iar istoriografia rusă îl creditează cu meritul de a fi predat personal noile teritorii primului ţar al tuturor Rusiilor în 1583, eveniment considerat o trădare a tradiţiilor căzăceşti în surse ulterioare.

Încercând să sublinieze meritele coloniştilor din Lumea Nouă, istoricul George Bankroft demonstra diferenţele dintre înaintarea pionierilor în Far West şi expediţiile cazacilor spre Far East(3). Dacă sub aspectul valorificării economice şi al controlului asupra noilor teritorii demonstraţia sa este incontestabilă, o analiză obiectivă aplicată mijloacelor şi beneficiilor probează meritele echivalentului rus dat de caracterul ireversibil al încorporării Siberiei şi de stabilirea, la cinci decenii de la moartea iniţiatorului, a mult-doritelor frontiere sigure la Oceanul Pacific. Un alt beneficiu trecut în plan secund de istoricii perioadei a constat în beneficiile economice generate de relaţiile privilegiate cu localnicii, supravieţuirea Rusiei în succesiunea Vremurilor Tulburi datorându-se şi subvenţiilor generoase concedate statului de boierii Stroganov(4).

Performanţele cazacilor care deschidea drumul detaşamentelor de streliţi către zone practic necunoscute lumii vechi şi iniţiau seria conflictelor pentru supremaţie cu China primilor împăraţi manciurieni au inspirat baladele şi legendele Donului, dar au fost aproape ignorate de Rusia propriu-zisă, aflată în combustia prelungitei crize dinastice de la începutul secolului al XVII-lea, în care conduita cuceritorilor Siberiei este condamnată în termeni aproape similari cu aceea a duşmanului polonez. Cazacii de pe Don şi cei de pe Nipru s-au găsit de această dată în aceeaşi tabără, urmând propria tradiţie de a-i susţine pe contestatarii autorităţilor constituite. Forţele lor s-au aflat în primele rânduri ale partizanilor falsului Dmitri I şi mai ales a lui Dimitri al II-lea şi a văduvei sale, dar şi a revoltelor ţărăneşti care au afectat domnia ţarului Vasili Şuiski, justificând astfel reputaţia de briganzi creată de cronistica rusă.

De altfel, hotărârile luate de iniţiatorii primei Norodnaia Opolcenie vizau excluderea cazacilor din rândurile celor chemaţi în apărarea ţării de invazia poloneză, dar în ultimă instanţă Moscova a fost salvată în 1613 de răspunsul pozitiv al cazacilor conduşi acum de prinţul Trubeţkoi, succesorul atamanului Zaruţki, la chemarea adresată de Pojarski, leaderul rezistenţei naţionale. Stabilizarea internă a implicat şi reprimarea câtorva revolte susţinute de cazaci, iar cunoscutul raid care a dus la cucerirea Azovului, prima breşă operată în controlul otoman asupra Mării Negre rămâne ultima expresie a libertăţii de iniţiativă a cazacilor de pe Don. Luptele cu tătarii şi înaintarea spre sud se vor desfăşura de acum în siajul politicii externe a ţarilor, sub auspiciile unui parteneriat în care disponibilităţile militare ale acestora erau compensate prin menţinerea unui statut social distinct şi prezervarea acelor libertăţi care nu afectau loialitatea politică a locuitorilor.

Revoluţia pyrhică din Ucraina şi eşecul lui Razin

Seria de crize cu care s-a confruntat Moscova la începutul secolului al XVII-lea eclipsa vulnerabilităţile Uniunii Polono-Lituaniene care, sub paradigmele sarmatismului şi apareenţele unor victorii asupra inamicilor din proximitate ascundea un creuzet de crize sociale, spirituale şi identitare. Primul simptom al dezastrului avea să fie dat de seria revoltelor căzăceşti începute de mişcările lui Severin Nalivaiko şi Hrihori Loboda şi culminând cu acţiunea condusă de Bohdan Hmelniţki care avea să pună capăt ambiţiilor şleahtei la primatul politic în Europa de Est.

Cauzele acestor tensiuni sociale dau substanţă unor reflecţii interesante în cadrul scrisului istoric din Ucraina şi Polonia, dar dintr-o perspectivă internă, cursul aparent lipsit de logică al evenimentelor în care zaporojenii se revoltă împotriva magnaţilor şi invocă drepturi acordate de regalitate, dar devastează propriile teritorii împreună cu vechii inamici tătari reflectă limitele funcţionale ale pluralismului polono-lituanian, bazat pe integrarea progresivă a elitelor locale în corpul cetăţenilor de condiţie liberă(5) cu limitarea mobilităţii sociale pe căile tradiţionale şi afirmarea identităţii catolice a Republicii.

Chiar dacă abilităţile politice ale lui Hmelniţki au asigurat geneza primei construcţii politice de inspiraţie căzăcească, hatmanului rebel pare să-i fi lipsit clarviziunea pe care lipsa unor informaţii clare ne îngăduie să i-o atribuim predecesorului său siberian. Schimbarea permanentă a alianţelor cu magnaţii moderaţi, cu tătarii sau moscoviţii, ca şi specularea tensiunilor dintre cazacii înregistraţi şi cei liberi, au stat la baza unor conflicte facţioniste izbucnite chiar la moartea întemeietorului statului zaporojenilor, un beneficiul direct al statelor vecine. Cazacii de la Pragurile Niprului cunoşteau experienţa Ruinelor, iar războiul civil îi va aduce pe foştii atamani în alianţă sau în conflict cu panii polonezi, cu voievozii moscoviţi descinşi în Ucraina după proclamarea uniunii cu Rusia la Pereiaslav în 1654 şi cu sultanul otoman.

Pe durata acestor evenimente, oraşele altădată prospere ale Ucrainei vor cunoaşte primele acţiuni antisemite de proporţii, ajunse la o funestă celebritate datorită evocării lor în scrierile literare ale lui Gogol. Fenomenul a fost considerat ca unul preliminar al pogromurilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea, dar amploarea sa trebuie mai curând pusă în legătură cu ostilitatea locuitorilor din Sici faţă de aşezările urbane şi cu exclusivismul pe care intransigenţa religioasă îl inspira în relaţie cu disidenţii.

Dacă revolta zaporojenilor confrunta statul polono-lituanian cu spectrul unei defensive la capătul căreia avea să-şi sfârşească existenţa medievală, lumea căzăcească liberă făcea o nouă încercare de a performa în competiţia firească cu statul premodern la frontierele sale sud-estice prin revolta ţărănească, puternic susţinută de locuitorii de pe Donul de Sus, condusă de Stepan (Stenka) Razin. Cariera acestuia începe sub aceleaşi duble auspicii, războiul şi brigandajul, şi se concentrează în sudul generator de oportunităţi la frontierele cu Persia. Spolierea comercianţilor ruşi şi temeritatea dovedită pe durata expediţiei în Iran i-au asigurat loialitatea celor ce resimţeau efectele unor relaţii agrare mai stricte şi a cazacilor nemulţumiţi cu normele administrației moscovite, dar entuziasmul acestora din urmă şi impetuozitatea conducătorului se vor dovedi insuficiente în confruntarea cu armata instruită după model occidental şi condusă de ofiţeri scoţieni şi germani a ţarului Alexei Mihailovici.

Înfrângerea şi excesele prinţului Dolgoruki au lăsat la rândul lor amprente în memoria locală, iar execuţia conducătorului rebel marchează un punct de turnură în competiţia care i-a opus pe polonezi şi ruşi, tranşată în favoarea celor din urmă, odată cu asimilarea potenţialului arbitrilor cazaci.

1. M. T. Florinsky, History of Russia, London, 1955, p.105 et s.
2. Francis Dvornik, Slavii în istoria şi civilizaţia europeană: de la sfârşitul antichităţii în epoca contemporană, Bucureşti, 2000, p.57.
3. George Bankroft, History of the United States of America from the Discovery of American Continent, vol. IX, Boston, 1873, passim.. P.23.
4. Fernand Braudel, Jocurile schimbului, vol. II, Bucureşti, 1985, p.154.
5. Piotr S. Wandzig, Preţul libertăţii: o istorie a Europei Centrale, Timişoara, 1996, p.102.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Alexandru Grosu: (18-8-2015 la 16:23)

    „Sa nu dea Dumnezeu sa vedeti Revolta Ruseasca, lipsita de orice sens si mila omeneasca…”- cam asa a descris A.S. Puskin, in renumita sa povestire „Fiica de capitan”, revolta cazaceasca sub conducerea lui Emelian Pugaciov din sec. XVIII.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Grosu: (18-8-2015 la 17:14)

    O versiune (metereologica) spune ca Marea Foamete din anii 1601-1603 in Rusia a fost cauzata de eruperea masiva a vulcanului Huaynaputina din Peru(America de Sud) in anul 1600.

    Datorita acumularii considerabile a scrumului vulcanic in atmosfera, conditiile climaterice, in acei ani, in Rusia au fost catastrofice.

    Eruperea vulcanului Huaynaputina (putin) a cauzat fenomenul numit „Mica glaciatie”, a cauzat o vara rece si ploiasa, lucrarile agricole au fost imposibile. S-a inceput „Marea Foamete”, urmata de revolte populare si cataclizme sociale. Poporul flamand s-a strans in bande inarmate, care atacau conacurile boieresti si pradau tot ce le cadea in cale. Plus la toate, isi terminase existenta vechea dinastie de tsari rusi: dinastia Riurik.

    Aceasta perioada, care a durat mai mult de 10 ani se numeste „Vremurile tulburi”. Diferiti pretendenti la tronul moscovit au adus pana in Moscova armata polonilor, suedezii au inceput a rupe bucati de teritoriu in nord-vestul Rusiei.

    S-au terminat aceste evenimente prin 1613, cand a venit la carma statului primul tsar din dinastia Romanov.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Grosu: (19-8-2015 la 11:12)

    Sunt strasnice ultimié cuvinte din piesa teatrala „Boris Godunov” de A.S. Puskin:

    „…poporul tace…” „народ безмолвствует”!!!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Grosu: (20-8-2015 la 10:33)

    Daca vorbim de creatia lui N.V.Gogol si mai concret de „Taras Bulba”, gasim in aceasta istorie descrierea unui pogrom sangeros antievreiesc, facut de cazacii zaporojeni in Secia Zaporojeana. Gogol descrie(aproape cu mandrie) ororile infaptuite de cazaci impotriva evreilor. Razboiul cazacilor impotriva magnatilor polonezi a fost si impotriva evreilor din statul polon. Au fost infaptuite acte crude de teroare si vandalism.

    Cat nu ar fi de paradoxal, insa unele familii evreiesti, au facut parte din detasamentele cazacesti zaporojene. Au fost reprezentanti evrei chiar si in randurile capeteniilor cazacesti.

    Unul din clanurile cazacesti cunoscute a fost clanul lui Marc Abramovici, care a avut legaturi de rubedenie cu cei mai de vaza reprezentanti ai cazacimii ucrainene.

    Un alt exemplu de evrei cazaci sunt familiile Perekreostov-Osipov, Jidcenko, Moisei, Jidovcenko, Boruhovici, Herzik.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.68.10