caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

O scurta istorie a homosexualitatii: 3. CARE SUNT CAUZELE CARE PRODUC ORIENTAREA SEXUALA?

de (16-6-2008)
11 ecouri

1. HOMOSEXUALITATEA LA ANIMALE

La insecte rezolvarea misterului e foarte usoara: de exemplu la musculitele de otet prezentza unei gene specifice este factorul care poate da socoteala de heterosexualitatea lor iar absenta ei este legata de „bisexualitate”, masculii acuplandu-se indiscriminat atat cu femele cat si cu alti masculi. Desi acest fenomen (homosexualitatea) se cunoaste la un numar foarte mare de specii (cel putin 450 pana anul trecut; probabil in jur de 500 acum), se pare ca explicatia strict genetica isi pierde din importanta pe masura cresterii complexitatii speciilor. Cea mai mare proportie de homosexuali in regnul animal se inregistreaza la maimutele Bonobo, care sunt cele mai apropiate de noi genetic (99% din genomul uman este identic cu cel al acestei specii de cimpanzei). De fapt in cazul lor practic intreaga populatie este bisexuala dupa ultimele observatii. Apoi la delfini, maimute, caini, oi, etc. In anii ’90 s-au facut experimente pe alta specie de cimpanzei si s-a tras concluzia ca injectarea maimutelor gravide al caror fetus este de sex masculin cu testosteron-blocante duce exclusiv la nastere de masculi homosexuali. Deci la cimpanzei exista atat homosexualitate indusa prin medicamente cat si homosexualitate „naturala”. Se credea ca leii nu prezinta fenomenul homosexualitatii, datorita obiceiului lor de a ucide lei mai tineri ca sa determine intrarea leoaicei respective cat mai curand in stare de rut , ca sa se acupleze ei cu ea si sa-si propage ei genele in noii nascuti, dar studiile din ultimii ani au aratat ca nici “regele animalelor” nu face exceptie de la regula!
A se vedea si http://www.youtube.com/watch?v=7RlTAyNI8WE
Ba mai mult; la unele specii de maimute (din Japonia de exemplu) homosexualitatea feminina are un rol biologic bine definit: toate maimutele femele din specia respectiva traiesc o viata homosexuala cu exceptia momentului alegerii partenerilor masculi pentru conceptie, cand se face trierea masculilor politicosi si mai putin agresivi de catre maimutele femele care au grija de maimutza care asteapta sa se acupleze! Ele fac o adevarat selectie a masculilor, alungand pretendentii…necorespunzatori!

O precizare despre aspectul genetic: in mod paradoxal plantele au un material genetic cu mult mai complicat si mai voluminos decat animalele. Pana acum se stie ca specia care are genomul format din cele mai multe baze (deci genomul cel mai complicat din lume) este…liliacul (planta): circa 150 000 de baze. Pentru comparatie: specia umana are mult sub 30 000 de baze, fiind foarte aproape de celelalte mamifere. De fapt suntem mai aproape de soareci pe linie genetica decat de caini sau vaci! Steinbeck a intuit ceva cand a scris „Oameni si soareci”! LOL Bineinteles ca atunci cand ma refer la dependentza cauzelor orientarii sexuale de complexitatea genomului ma refer numai la..animale!
Desi specia umana are cam 50% din materialul sau genetic comun cu copacul din fatza casei…totusi suntem intrucatva diferiti!

2. HOMOSEXUALITATEA LA OM

Pe om nu s-au facut asemenea experiente, evident din motive etice. dar cel mai important studiu al frecventei homosexualitatii (facut in Germania) a dus la concluzia ca la generatia de baieti nascuta in timpul razboiului, cand femeile gravide au trecut prin stres foarte mare proportia de homosexuali este mult mai mare decat la generatiile urmatoare, nascute pe vreme de pace. Exista o serie de teorii care se refera la cauzele orientarii sexuale. In anumite cazuri s-a reusit chiar sa se prevada dupa aspectul lor orientarea sexuala a unor copii de 2-3 ani…peste 20 de ani, pornind de la unele caracteristici medicale. . . A se vedea si http://www.cbsnews.com/stories/2006/03/09/60minutes/main1385230.shtml prezentand “The science of Sexual orientation”. Medicii sunt de acord ca nu se poate vorbi de cauze unice si precise in toate situatiile in acest moment. Nu se cunosc in fiecare caz cauzele homosexualitatii asa cum nici cauzele heterosexualitatii nu sunt precis cunoscute; chiar si heterosexualitatea are diverse variante. Asa cum homosexualitatea trebuie sa aiba niste cauze, la fel si heterosexualitatea, bisexualitatea si asexualitatea au de asemenea… cauze. A se vedea si http://www.cbsnews.com/stories/2006/03/09/60minutes/main1385230.shtml prezentand “The science of Sexual orientation”.

O serie de studii pe frati gemeni confirma faptul ca orientarea sexuala este deja stabilita foarte timpuriu in viata unui om, poate chiar de la nastere. Se stie foarte bine ca stressul ridicat este corelat cu formarea unei cantitati mai mici de testosteron in corpul femeilor, ceea ce in timpul gestatiei are un caracter feminizant asupra structurii creierului rezultat. Dupa unele teorii care au fost confirmate in multe cazuri, hormonul testosteron are rolul primordial pentru structurarea creierului baietilor, dar acest lucru este valabil doar pentru perioada prenatala. Absenta lui sau prezentza lui in cantitati insuficiente duce la feminizarea creierului (deci la schimbarea intrucatva a structurii sale), care este, cum stim , organul sexual principal al omului.
Mai tarziu, dupa nastere, cantitatea de testosteron prezenta in corpul unui baiat sau barbat nu mai este de loc corelata cu orientarea sexuala. Factorii hormonali din perioada prenatala ca si unele aspecte genetice sunt cu siguranta la originea cauzelor homosexualitatii in multe cazuri, dar nu in toate. Dar indiferent care ar fi aceste cauze, in general majoritatea oamenilor stiu devreme in viata (uneori chiar de la varste foarte fragede!) ce orientare sexuala au. Eu stiam de la 6 ani. De multe ori insa, datorita heterosexismului, copiii joaca cum li se cere si cum li se spune in anii tineri si numai mai tarziu au curajul sa iasa din carapace sau din piesa de teatru pe care o joaca. In general orientarea sexuala a majoritatii oamenilor se situeaza de-a lungul unei axe continue ce se intinde de la exclusiv homosexual la exclusiv heterosexual, cu diverse grade de bisexualitate.

3. EXISTA POSIBILITATEA DE A ALEGE ORIENTAREA SEXUALA??

NU! Raspunsul este esential, intrucat exista destui troglotiti care intreaba: pai de ce nu-ti alegi sa fii heterosexual? Nu poti alege! Alegerea este facuta pentru fiecare, de organismul fiecaruia, la multi copii chiar inaintea varstei de 6 ani. Cu mult inainte de primul sarut un copil stie daca ii plac fetitele sau baietii, chiar daca uneori este impins sa afiseze un alt comportament decat cel natural lui! La varsta pubertatii, in general „alegerea” e facuta, si nu in mod constient. In anumite cazuri se inregistreaza o aparenta „schimbare” a orientarii sexuale de la heterosexualitate la homosexualitate (extrem de rar invers!) dupa varsta de 20 de ani, chiar in apropierea varstei de 30. In toate aceste cazuri insa in realitate homosexualitatea era mascata la varste mici de dorinta baiatului sau a fetei respective de a fi „ca toti ceilalti”, independent de identitatea lor sexuala adevarata, datorita oprobiului social pe care toti stiu ca homosexualii sunt obligati de societate sa-l indure.

4. POATE FI SCHIMBATA ORIENTAREA SEXUALA?

Nu! Din nou raspunsul A.P.A. ca si cel al OMS este negativ. Nu exista terapii de schimbare valide, iar cele care exista si sunt practicate de unii (in 99% din cazuri din motive religioase) fac mai mult rau si nu sunt admise in practica Asociatiei Psihiatrilor Americani.
Voi reveni mai tarziu la asa-zisele terapii de conversie si la efectul lor in general. Suficient de spus acum ca ele au fost interzise sub egida APA si sunt practicate acum numai de organizatii necalificate in domeniul psihiatric si de indivizi dati afara din APA, si chiar condamnati penal, ca Dr. Niccolosi. De multe ori ei sunt citati de cercurile religioase homofobe ca experti, intrucat medicii respectivi au facut initial studii adevarate de psihiatrie. Acest lucru este absolut ridicol: dupa acest criteriu Stalin ar trebui citat si el ca expert in religia crestin-ortodoxa intrucat singurele studii pe care le-a facut in viata lui sunt cei doi ani cand a fost student la Institutul Teologic din Tiflis (Tbilisi).

5. CONSIDERENTE UMANITARE

Cand stim cu totii cat de mizerabila este viata dusa de un homosexual in Romania de azi si mai ales de ieri, nu credeti dvs ca daca ar fi fost posibila vreo schimbare, noi am fi ales schimbarea cu bratele deschise? Cine isi alege in viata calea suferintei, sau cine viseaza sa incaseze tot timpul injurii si batai? Sau sa fie santajat in orice moment de criminalii care au exploatat din plin pentru scopuri de jaf minoritatea homosexuala, cu ajutorul legislatiei comuniste si „crestine”? Credeti ca eu am ales sa fiu homosexual, ca sa pot fi batut? Sau cand am fost jefuit si apoi dupa descoperirea infractorului chemat la Politia Capitalei, credeti ca mi-a fost mie usor sa neg ca bunurile furate de banda care m-a jefuit (specializata in santajarea homosexualilor) imi apartineau in realitate mie? Nu, am negat, ca sa nu fiu banuit si eu ca sunt homosexual (intrucat „banda lui Arcadie” se specializase in jefuirea, santajarea si chiar uciderea homosexualilor! Nu voiam sa risc puscaria, care era pana de curand regula pentru homosexuali, asa ca am inghitit de nevoie umilintza la care m-am supus de fapt eu insumi prin lipsa mea de curaj in afirmarea clara a identitatii mele si prin negarea realitatii. Din acest motiv sunt astazi foarte deschis si ma simt din punct de vedere psihologic infinit mai bine! Cata vreme m-am ascuns „dupa deget” m-am simtit ca intr-o inchisoare. Cum am decis sa ies de sub carapacea mea, nu numai ca m-am simtit ca iesit din inchisoare, dar m-am simtit suficient de puternic ca sa-i infrunt in fatza pe toti tortzionarii mei directi si indirecti, de la ipocritele fetze bisericesti pana la cei obsedati de socialismul „stiintific” si de creationismul tot la fel de „stiintific”.
(nota: adevaratele stiintze nu simt nevoia sa-si puna etichete pe borcanele lor: nu veti auzi niciodata despre fizica stiintifica sau matematica stiintifica sau chimie stiintifica, Pentru ca nimeni nu pune la indoiala caracterul lor stiintific. Dar cand e vorba de socialism, creationism, astrologie…este altceva. Sau etichetele pe state, nu spun si ele multe? Ca Republica Populara Democrata Coreeana! Nu e nici republica, ci e satrapie orientala, nici populara nici democrata si apartine unui singur clan din Coreea!

6. ESTE HOMOSEXUALITATEA O BOALA?

NU! Din nou, exista un volum urias de date care au aratat ca nici heterosexualitatea si nici homosexualitatea nu sunt boli mintale. De fapt acei medici care au sustinut ca homosexualitatea este o boala mintala nu au fost in stare sa recunoasca, conform normelor lor proprii, nici macar un singur individ care sa le satisfaca criteriile stabilite de ei insisi. Dintr-un grup de 100 de oameni, amestecati in mod intentionat de Dr. Evelyn Hooker, (50 de homosexuali si 50 de heterosexuali), sustinatorii teoriei „bolii” au ales total la intamplare, in mod statistic indivizii „bolnavi” si „sanatosi” dupa criteriile lor. Adica au ales la intamplare presupusii homosexuali si presupusii heterosexuali, in proportie statistica de 50%. Rezultat nul! 25 de homosexuali si 25 de heterosexuali in fiecare grup! Nimic din definitia bolii mintale nu se potriveste nici la unii, nici la altii. Altele sunt criteriile care determina sanatatea mintala a unui individ. Din acest motiv teoria lor veche a cazut. In Romania si RM nu s-a aflat inca, desi de atunci au trecut mult peste 30 de ani. In Cehia s-a aflat chiar cu cativa ani inainte de acest eveniment ca homosexualitatea nu e boala! Diferentza consta in faptul ca Cehia era o tara civilizata chiar si acum 30 de ani, pe cand in Romania nici macar astazi nu exista nu o majoritate, dar nici macar o minoritate semnificativa a intelectualilor despre care sa se poata spune ca inteleg problema orientarii sexuale! Sau, minoritatea respectiva a fost atat de restransa din 1990 incoace, incat nici un ziarist de profesie nu a perceput-o pana acum cateva luni cel putin! Cu exceptia domnului Gabriel Andreescu, nimeni nu a vorbit in termeni stiintific corecti, nici macar cei din GDS care redacteaza revista 22! Pot veni cu citate in acest sens!

6. „DAR DE CE NU TAC DIN GURA HOMOSEXUALII SI NE BAGA PE NAS HOMOSEXUALITATEA LOR? CA DOAR NOI HETEROSEXUALII NU VREM SA AUZIM PORCARIA ASTA”.

Pentru ca a te ascunde este un fapt daunator stimei de sine. A te ascunde este in plus un lucru care favorizeaza santajul (ca ilustratie, cazul meu). Din punct de vedere psihologic un om care spune adevarul si nu se ascunde traieste o viata de calitate mult mai buna decat unul care se ascunde. O spun si din experienta personala. De exemplu viata sub comunism a insemnat o minciuna permanenta si o evitare continua a vietii pe fatza si a fost foarte daunatoare din punct de vedere psihologic pentru toti oamenii care au trait atunci.
In timp ce atatia heterosexuali nu numai ca-si povestesc aventurile si se lauda cu ele, dar isi si prezinta iubitele, iubitii, colegilor lor, de ce considera unii normal ca homosexualii sa se ascunda?! Plus, asa cum orientarea heterosexuala nu este un viciu sau „o porcarie”, toti trebuie sa invete ca nici orientarea homosexuala nu este un viciu sau „o porcarie”.

7. DE CE TREBUIE SA RASPANDIM CUNOSTINTELE STIINTIFICE DESPRE HOMOSEXUALITATE SI SA-I AVERTIZAM PE COPII INCA DIN CLASELE PRIMARE ASUPRA ACESTUI SUBIECT?

Din motive multiple! In primul rand pentru a miscora violenta sociala, nascuta din prejudecati. In al doilea rand, pentru a putea coopera cu homosexualii in vederea reducerii raspandirii unor boli venerice. Daca orientarea sexuala se va baga sub covor ca pana acum, consecintele sociale vor fi nefaste si pentru heterosexuali, intrucat exista totusi un numar mare de bisexuali care pot transmite la ambele sexe SIDA. De ce sa ascundem problema, in loc sa o discutam deschis cu tinerii? In al treilea rand, pentru a evita crize existentiale la adolescenti si a micsora numarul sinuciderilor cauzate de deprimarile generate de opresiunea sociala. S-a constatat in tarile civilizate (unde au loc tot felul de analize sociale si se realizeaza mereu statistici) primul motiv de pe lista cauzelor sinuciderilor la adolescenti este realizarea faptului ca orientarea lor sexuala este diferita, reprezentand mai mult de 40% din numarul total al sinuciderilor reusite. Eu am incercat sa ma sinucid din acest motiv la 17 ani, crezand ca sunt un monstru, ca sunt unic in Univers, (de unde sa fi stiut eu ca exista si altii ca mine?) dar am reusit sa ies din acea criza, renuntzand total la religia parintilor mei, care in loc sa ma ajute, cum credeau ei cand mi-au bagat-o pe gat de mic, fara sa astepte sa ajung la o varsta la care pot rationa si alege eu singur, intarea autocondamnarea la care ma supuneam! Discutand mai tarziu cu alti homosexuali (americani) crestini si evrei, am constatat ca aproape toti au avut gandul sinuciderii si ca multi au incercat acest lucru. Majoritatea tot la …17 ani! Straniu, nu? Doua sisteme diferite, la fel de homofobe, ambele derivate din etica iudeo-crestina (comunismul reprezentand de fapt aplicarea social-economica a crestinismului) au dus la un destin asemanator pentru noi.

8. CUM PUTEM DIMINUA PREJUDECATILE?

Prin cunoastere. In general cei care cunosc homosexuali ei insisi sunt mai putin tentati sa devina intoleranti. Pretutindeni in lumea civilizata generatiile tinere sunt mult mai tolerante. Exceptie face Romania si mai ales R.Moldova, unde pana si partidele politice, primarul din Chisinau, Partidul de la Putere si partidele din „opozitie” sunt de acord cu persecutarea in continuare a homosexualilor. Este jenant faptul ca pana si membrii unei facultati de…Jurnalism din Chisinau (!!!) si-au postat public sub semnatura discursurile lor contra homosexualilor, de parca RM nu ar fi depasit Evul Mediu! Ma refer la postarile cetatenilor R.M. Alinutza Drutza (respect forma -chiar puerila- in care autorii si-au publicat numele), Ion Drutza, Delia, studenti la acest institut. Ca sa nu mai vorbim de cei care pretind a fi legionari cum ar fi Octavian Racu sau chiar…Corneliu Codreanu (nume adevarate!). Toti acestia si multi altii…nu fac parte din generatiile de peste 70 de ani, ci din noua generatie, sub 30! Si chiar sub 25! Partidul Comunist, de guvernamant, ca si PPCD, de opozitie, au adoptat si ele un ton anti-homosexual deschis. Partidul comunist este comunist, nu are legatura cu democratia, inteleg asta. Nu ma astept la nimic bun de la el! Dar un partid P.C.”DEMOCRAT” sa faca una ca asta, e de neauzit in zilele noastre!

9. DAR OARE NU-I “PERVERTIM” PE COPII VORBIND DESPRE ACEST SUBIECT DE LA O VARSTA ASA DE FRAGEDA?

Nu! Cu cat mai devreme este abordat acest subiect, cu atat mai bine! Cum se spune in acest domeniu, „mai bine cu un an mai devreme decat cu o zi prea tarziu”!
Pentru copiii mici nu e nici o problema daca la inceput nu inteleg prea bine despre ce e vorba, pentru ca de fapt e vorba de educarea lor in spiritual respectului pentru diversitate. Nepotelul meu de 8 ani a sosit acasa de la scoala in New York si le-a raportat parintilor cu mandrie: “azi am invatat la scoala ca un baiat care iubeste o fata se cheama straight si un baiat care iubeste alt baiat se cheama gay. Dar eu ce sunt ca va iubesc pe amandoi: si pe tata si pe mama?” Ce daca inca nu poate intelege unele lucruri? Ce e mai important a inteles: ca a rade de cineva ca e straight sau gay este o prostie, indiferent ce inseamna pentru el acesti termeni. Acest program de invatamant este numit de multi trogloditi: „coruperea copiilor prin predarea homosexualitatii”. Niciodata o mai buna informare nu a avut rezultate negative! Niciodata informarea corecta nu este o crima, decat poate pentru cei cu agende ascunse! Ca de exemplu pentru agentii unor culte religioase care vor sa profite de ignoranta copiilor, ca sa-i subjuge si sa-i racoleze la cultele lor!
Invatand aceste lucruri devreme, orice copil homosexual nu va mai fi disperat cum am fost eu si multi altii, cand va realiza ca este “altfel” decat majoritatea. Si nu-i va mai trece prin cap sa se autodistruga cu droguri sau cu alcool sau cu altele la care atatia homosexuali au recurs si recurg inca din cauza faptului ca le era si le este insuportabil oprobiul public prin care au trecut. Iar copiilor heterosexuali nu le va mai trece prin cap ca este de datoria lor sa-i bata si sa-i nenoroceasca pe copiii gay! De la cazul „Nabozni versus The Board of Education”, cand departamentul american al invatamantului a fost obligat sa-i plateasca acestui baiat homosexual aproape 1 milion de dolari pentru faptul ca profesorii au asistat nepasatori la maltratarea lui pentru ca este homosexual de catre colegi, care i-au si rupt trei coaste, lucrurile s-au schimbat enorm in sistemul de invatamant american.
Acesta este precedentul care a schimbat atitudinea sistemului de invatamant fatza de orientarea sexuala. Se pare ca metoda cea mai buna pentru schimbarea in bine a societatii ramane totusi, din pacate, problema buzunarului! Sa fim recunoscatori metodei „arderii la buzunar” pentru aceasta! Dar pentru asta se cere ca justitia sa fie „legata la ochi” adica total independenta!

10. NOTA: TOATE PUNCTELE DE VEDERE REFERITOARE LA ORIENTAREA SEXUALA EXPRIMATE AICI RESPECTA POZITIA STIINTIFICA A ASOCIATIEI PSIHOLOGILOR AMERICANI, A OMS SI A TUTUROR ASOCIATIILOR PSIHIATRILOR, PEDAGOGILOR SI PSIHOLOGILOR DIN LUMEA CIVILIZATA PRIVIND ACEST SUBIECT, IAR NU CELE ALE UNOR CULTE RELIGIOASE.
PS Raspund la absolut orice intrebare!

Ecouri

  • Anton Constantinescu: (16-6-2008 la 00:00)

    As vrea sa adaug o completare: in grupajul de filme documentare publicate impreuna cu documentarul despre „Stiinta orientarii sexuale”, care a fost prezentat in repetate randuri de televiziunea americana pentru edificarea publicului (si care poate fi accesat la adresa data in articol) exista si un alt documentar referitor la urmarirea pe parcursul a 20 de ani a unui grup de copii, initial in varsta de 2 ani.

    Prin simpla analizare a aspectului lor si modului lor de joaca (prezentat in filmul originar) oricine isi poate face o idee despre evolutia lor ulterioara.

    Puteti incerca si dvs, si apoi puteti compara alegerea dvs cu rezultatul prezentat in continuare de medicii respectivi.

    Ar fi o experientza interesanta pe care o puteti face si dvs!

  • George Gross: (16-6-2008 la 00:00)

    Problema este expusă elegant, sub toate aspectele.

    În Isarel, ţară care este departe de a fi „normală”, homosexualitatea este privită de generaţia tînără ca ceva normal, iar de generaţia medie, ajunsă la vărsta 40-60 de ani, ca fenomen ce trebue tolerat.

    Cei ce au fost tineri în anii „copiilor florilor – Beatles”, nu numai că acceptă, ci şi ajută moral.

    Partidele de Stînga şi cele de Centru, încearcă să legifereză Căsătoria Civilă, implicit căsătoria homosexualilor.

    Sigur că aceste cupluri nu vor beneficia în Israel de căsătorie religioasă.

    Statul din punct de vedere juridic, recunoaşte drepturile civile şi juridice ale cuplurilor dacă sunt căsătorite în străinătate ca soţ şi soţie; dacă cuplul trăieşte împreună nefiind căsătorit în străinătate este tratat ca cuplu recunoscut în public, avînd aceleaşi drepturi juridice şi civice ca cuplurile căsătorite.

    În ce priveşte societăţile religioase care sunt societăţi închise, se cunoaşte problema dar este încă în „dulap”.

    Cel puţin aşa arată în Ţara Sfîntă situaţia oficială. Practic sunt încă multe de făcut, nu numai în acest domeniu.

  • gabriel adelmann-elias: (16-6-2008 la 00:00)

    Anton, dar nu crezi ca filmuletul cu cei 2 baietei gemeni, dintre care unul are comportament „gender-nonspecific” ii poate crea copilului confuzie, in sensul „you are expected to be gay, buddy!”?

    E, totusi, o oarecare violare a privacy-ului lui, si in plus…poate iese straight after all, si mi-e sa nu-i fie cumva tulburata libertatea acestei autocunosteri esentiale, prin popularizarea in media a „cazului” lui.

    Ce crezi?

  • Bogdan Uleia: (16-6-2008 la 00:00)

    Ciclul de articole demonstreaza clar si argumentat stiintific ca problema sexualitatii este un dat, la fel ca locul nasterii de exemplu, si nu o optiune.

    Deci o incriminare a celor diferiti care se comporta in limitele aceleasi morale ca si hetero este o aberatie.

    Problema este ca sa existe disponibilzarea de intelegere asupra acestei probleme pentu ca, se stie, nu este surd mai mare decat cel care nu vrea sa auda. In aceste conditii orice demonstratie a unui subiect, oricat de docta, e sortita esecului.

    In ceea ce ma priveste am spus si voi repeta, problemele de intimitate ale unei persoane nu ma intereseaza si in concluzie judec cunostintele dupa criterii de alta natura.

    Desi sunt hetero, prefer un amic gay inteligent, cult si loial unui hetero troglodit si „cu doua fete”.

  • Anton Constantinescu: (16-6-2008 la 00:00)

    Raspund in primul rand pentru Gabriel:

    Nu, nici vorba de asa ceva! Cum ai vazut intrebarile respective au fost puse fara nici o tendintza; au lasat copilul sa spuna el insusi ce simte.

    Deci baietelul nu este timid si nu-si ascunde deloc ce simte; pe de alta parte presiunile asupra lui sunt de fapt heterosexiste.

    Majoritatea copiilor se nasc totusi in famii heterosexuale; pe strada in general (cu exceptia orasului San Francisco) nici nu vede reclame cu baieti si tineri barbati care se iubesc.

    Dar daca totusi apare o schimbare neasteptata in viata lui (ceea ce este foarte improbabil) el nu se va sfii sa arate lumii ce simte.

    Copiii americani sunt extrem de directi, nu ca europenii, si intai spun direct in fatza tot ce le trece prin cap. Europenii, si mai ales romanii, se autocenzureaza.

    Apoi, „cazul lui” este bine cunoscut de clasa lui, de colegi, pentru ca el nu se jeneaza sa apara cu unghiile vopsite sau cu obiecte feminine la scoala. Iar ceilalti 300 de milioane de americani tot nu stiu de unde este, si chiar de ar sti tot nu ar conta!

    In al treilea rand, ca sa apara la tv intr-un documentar, familia lui trebuie sa semneze o groaza de acte ca aproba acest lucru, primind de multe ori si anumite avantaje.

    Dar chiar si fara, in America toata lumea incearca sa ajute pe altii care au aceeasi „problema”.

    E un aspect mai general, pozitiv, al Americii. Se organizeaza „garage sale”; unde oamenii vand la preturi simbolice obiecte bune de care nu mai au nevoie, in loc sa le arunce cum as face eu, fiind needucat in aceasta privinta, si toti romanii.

    Altceva: un tata al carui copil a fost ucis de un nebun a organizat imediat o asociatie pentru protectia copiilor care a salvat multe vieti; toti care au o pierdere specifica in familie sunt motivati ca in loc sa planga si sa inebuneasca, sa faca ceva constructiv, bun pentru altii. In Romania asta nu se face.

    In plus acest clip mi-a amintit de viata mea: cand in prima zi de scoala mama m-a dus la clasa mea, un viitor coleg al meu a venit sa o intrebe, foarte serios: „tanti, baiatul asta este fetitza?”

    N-am uitat asta niciodata! Dar evident ca exista si homosexuali „macho”. Orientarea homosexuala poate apare atat la indivizii cu testosteron scazut (sub 400) cat si la cei cu nivel ultra-ridicat.

    Cat despre acest caz specific, observatia mea este ca acest baietel s-ar pute sa iasa fie homosexual, fie transexual. Eu aveam de mic identitatea masculina foarte clara in mintea mea; el nu o are.

  • Anton Constantinescu: (16-6-2008 la 00:00)

    Pentru Bogdan:
    Cred ca primele doua fraze sunt complet adevarate. Fraza a treea este adevarata pentru moment, dar nu pe termen lung!

    Eugene Ionesco spunea despre piesa lui „Cantareata cheala”: „La inceput a fost un mic esec, intr-un teatru de cartier in Paris.

    A doua reprezentatie a avut loc intr-un teatru ceva mai mare, iar esecul a fost mai mare.

    La a treia reprezentatie esecul a crescut in intensitate si totul a devenit un adevarat scandal!

    De la a patra reprezentatie incolo, scandalul a trecut Canalul Manecii si a devenit un imens succes!

    Chinezii spun altceva: drumul spre varful unui munte incepe cu un singur pas!

    Iar istoria universala recenta spune si ea ca exista mai multe faze pana cand o schimbare de mentalitate in viata sociala are loc: prima faza este cea a injuraturilor cumplite, care in SUA a avut loc in privinta atitudinii fata de homosexuali intre anii 1945-1960 (si pe care si Romania a avut-o deja).

    A doua faza a fost cea a condamnarilor mai putin vehemente: intre 1960 si 1970, cand au aparut sistematic filme in care homosexualii erau numai personaje negative si se sinucideau.

    Apoi a urmat intre 1970 si 1980 o perioada de liberaliozare accelerata a societatii, fara transformari marcate ale atitudinii fata de homosexuali.

    Si asa mai departe. Istoria societatii romanesti urmeaza intr-o anumita masura faptele petrecute in alte tari, dar cu o intarziere de circa 30 de ani. Cel putin stim ce urmeaza.

    Ultima fraza mi-a amintit de homofobia din subconstient pe care o mostenim cu totii de la societate. Si eu am fost homofob la inceput, evident, dar am urmat un program propriu de auto-reeducare, bazat numai pe ratiune.

    Iti dai seama ca daca te exprimi asa in legatura cu alte grupuri umane, reactia altora va fi…problematica.

    Daca spui: „Desi sunt bucurestean, prefer un amic moldovean inteligent, cult si loial unui bucurestean troglodit si „cu doua fete”, pare ca ai un dublu standard pentru bucuresteni si pentru moldoveni!

    Eu am inteles insa exact ce vrei sa spui, dar as fi formulat altfel fraza: „Indiferent de situatie, prefer intotdeauna un amic inteligent, cult si loial, unuia troglodit si „cu doua fetze”. Sper ca intelegi la ce ma refer!

  • Petru Clej: (16-6-2008 la 00:00)

    Aș fi curios să știu dacă Bogdan Uleia care semnează aici, este una și aceeași persoană cu cel de pe forumul Pro-Unire unde, deși nu s-a alăturat corului infect de homofobi pitecantropici de acolo, folosește din plin sofismele, de pildă, ca să evite recunoașterea Holocausutului din România, promovează un antisemitism mai mult sau mai puțin subtil și participă din plin la cacofonia pășinist-patriotardă de pe acel forum.

    Poate mă înșel, poate e doar un impostor care semnează aici în numele adevăratului Bogdan Uleia, ale cărui păreri sunt expuse pe larg pe Pro-Unire.

  • Anton Constantinescu: (16-6-2008 la 00:00)

    Ai dreptate Gheorg. Ca sa ajung sa ma simt „bine in pielea mea”. a trebuit sa ma reprogramez, sa renuntz la multe percepte ale eticii iudeo-crestine, si chiar sa recurg intr-un fel la reconstruirea intregului meu mod de a gandi. Este foarte greu si cere timp!

    Cand eram in criza sau deprimat, m-am refugiat in alte lumi, ca de exemplu in civilizatia antica mediteraniana si in cea a renasterii.

    Sa nu uitam ca in randul societatilor antice, cam 75% erau favorabile diverselor orientari sexuale diferite de ale majoritatii (am citat un dictionar german de psihologie, „Lexicon der Psychologie”, scris in 1968: de mult se stie acest lucru.

    Dar cultura noastra nu se bazeaza pe acele traditii, ci pe crestinism, cu plusurile si minusurile lui.

  • Gheorg: (16-6-2008 la 00:00)

    Asumarea orientării homosexuale de către o persoană care a trăit într-un mediu homofob sau în care temele legate de această preferinţă sexuală sunt tabu, este destul de problematică.

    Personal, mă simt bine doar când stau în faţa calculatorului şi discut despre tema în cauză sau între amicii care au reuşit şi ei cu greu să se adapteze la ea.

    În rest, în mediile homofobe – profesional, în stradă etc. – resimt continuu o senzaţe de disconfort.

    Nu cred că în RM voi reuşi vreodată să mă simt om în adevăratul sens al cuvântului. Nu mă deosebesc prea mult de un emigrant în acest sens.

  • viorica iovan: (16-6-2008 la 00:00)

    . eu am cunoscut cu ani in urma un homosexual constient de orientarea sa sexuala, care mi-a spus ca la virsta de 5 ani, atentie!..5 ani!!.. si-a dat seama ca il atrag barbatii!

    . ii placea foarte mult la virsta repectiva sa cam fie atins de mina barbateasca si facea special tot felul de nebunii ca sa fie luat la palme de de astfel de mina

  • Rehau M: (16-6-2008 la 00:00)

    Buna. Eu sunt lesbiana si lucrez in invatamant. Acum incep al doilea an si sunt mai ingrozita ca la inceput de faptul ca s-ar putea afla de orientarea mea sexuala, mai ales ca fac naveta in mediul rural, unde prejudecatile sunt si mai solide.

    Adevarul e, asa cum ati spus si voi, ca viata normala pe care ar trebui sa o aiba un om in tara lui nu este posibila pt homosexualai in Romania, MOMENTAN.

    Totusi sa nu uitam ca am evoluat, si inca MULT. Tot ce ne mai lipseste legal este casatoria gay, iar moral e o problema mare de mentalitate in Romania, dar fratilor- problemele sunt pt a fi rezolvate cumva!

    Bine ca nu mai facem puscarie pt simplul fapt ca existam!

    Bine ca EXISTA o lege antidiscriminare!

    Si bine- repet, ca tot ce ne lipseste e legea casatoriei gay! Am evoluat! Asa ca vom trece si peste pasul asta. Sa ne facem cunoscuti, ca oamenii sa nu se sperie de noi si in timp, sa ne accepte. Numai bine.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Sorin Oprescu – ales primar al Capitalei

Sorin Oprescu devine primar al Capitalei la a treia tentativăCandidatul independent susținut de PSD, senatorul medic Sorin Oprescu, a devenit...

Închide
18.216.239.46