România se preschimba într-o corabie al cărei timonier, căci nu-l putem numi căpitan, îşi consumă timpul în dispute cu jurnaliştii.
După un deceniu de domnie apele s-au tulburat şi mai mult. Obsesia fricii de cuvântul scris ori rostit pe canalele mass-media aminteşte de timpurile de dinainte de’89. Într-un stat democratic presa acţionează liber. În SUA canalul FOX se arată un duşman feroce al actualei preşedinţii Obama. Reprezentanţii Casei Albe nu schiţează niciun semn de intimidare la adresa emisiunilor acide, de denigrare.
Dacă fostul preşedinte îşi exercită încă setea de putere, de jucător, oamenii o iau razna dezorientaţi şi turmentaţi de o lumină oarbă în jurul căreia nu mai întrezăresc şansa redresării. Aceasta se întâmplă tocmai din cauza disocierii lor în grupuri partizanale, în chibiţi pe marginea unui meci de fotbal. Nicio echipa nu se califică în finalele campionatului mondial, chibiţii însă continuă să emită în plin entuziasm pătimaş scenarii la modul condiţional optativ.
Oamenii normali şi cu bun simt au alte preocupări. Se pare că mulţi politicieni ai ultimilor ani, îmbogăţiţi, nu au griija zilei de mâine, şi mai puţin a ţării.
Lipsa autostrăzilor, şomajul, economia precară sunt doar câteva subiecte nerezolvate.
Într-o scară de jos în sus şi invers, suspiciunile, infracţiunile, fraudele, neregulile se înlănţuie, şi abia acum, cu ocazia arestărilor, ni se dezvăluie implicarea aleşilor ţării în dominoul jafului naţional.
Ajungem la un impas general iscat de sărăcirea productivităţii. Dezbaterile politice se rezumă la critici, la defăimare, mai puţin la găsirea de soluţii de redresare economică.
A cui e vina că astăzi oamenii se îmbulzesc la înmormântarea mamei unei presupuse vedete a scandalului tip mahala ? În acelaşi timp pensiile, salariile parlamentarilor devin subiect cu caracter prioritar.
Defrişarea sălbatică a pădurilor, poluarea, exodul cadrelor calificate, creşterea gradului de analfabetism intră mai puţin în atenţia celor aflaţi la putere.
Cum am putea evada din vacarmul certurilor nesfârşite?
Am vrea o duminică dimineaţă ca la bunici. Să ne trezim cu toţii în foşnetul frăgarului, măcănitul raţelor. Nu era curent electric şi nimeni nu vorbea de politică. Poate eram imbecili în accepţiunea grecului despre cei ce nu fac politică. Nu aveam radio, nici TV. Astăzi, în constelaţia WiFi, vocile şi figurile iluştrilor politicieni invadează dimineaţă într-o greaţă de maree de petrol scăpat de sub control. Păcat de primăvară, de lumină.
> Într-o scară de jos în sus şi invers, suspiciunile, infracţiunile, fraudele, neregulile se înlănţuie, şi abia acum, cu ocazia arestărilor, ni se dezvăluie implicarea aleşilor ţării în dominoul jafului naţional.
Cine s-a arătat interesat, cu consecvenţă, de cele relatate de mass-media din România, în toată diversitatea acesteia, a putut fi la curent cu majoritatea celor întâmplate în ultimul deceniu. Din acest motiv esenţialul acuzărilor procurorilor (care nu a ajuns încă la judecători), apărut sau reiterat ca urmare a valului recent de arestări, nu a reprezentat în fapt o mare surpriză pentru cei care urmăresc scena politico-administrativ-financiară românească.
> Cum am putea evada din vacarmul certurilor nesfârşite? Am vrea o duminică dimineaţă ca la bunici. … Nu era curent electric şi nimeni nu vorbea de politică.
Bunicii nu pot fi aduşi înapoi, dar cine nu doreşte să ştie ce se întâmplă în jurul lui, are în continuare o mulţime de soluţii pentru aceasta, cum ar fi politica struţului, pescuitul, microbismul sau dolce-le far niente.
Aş sublinia că bunicii şi părinţii se fereau pe vremuri, din motive lesne de înţeles, să discute lucruri sensibile în prezenţa copiilor. Ce era însă în mintea şi inima lor nu a fost ceva uşor de acceptat şi suportat pentru majoritatea acestora.
Se spune despre copiii altora că cresc repede. La fel este şi cu oile din imagine.