Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Cu cine stăm la masă, cînd stăm la masă cu Rusia (II)

de (28-2-2015)
1 ecou

 
Nu e tocmai uşor de spus şi nici foarte plăcut. La începutul anilor ’40, silite de asaltul nazist care ameninţa să înghită Europa, marile state occidentale au fost nevoite să facă o alianţă cu statul sovietic. Alianţa a fost, practic, singura cale de a opri alunecare în barbarie. Cei doi monştri totalitari, Germania şi Japonia, au fost distruşi militar. Numai că rezultatul final al acestei victorii comune şi fundamentale a fost o nouă împărţire a lumii. O despărţire, de fapt.

Occidentul a trăit liber şi a prosperat în democraţie, iar Estul a fost tîrît sub dictaturi comuniste coordonate de dictatura supremă a Moscovei. Victoria care a salvat democraţia în Europa a exclus jumătatea estică a Europei şi a consolidat la rang de putere învingătoare Rusia sovietică, un monstru anti-democratic exceptat de la răspunderi şi examene critice. Occidentul a reuşit să învingă puterile totalitare doar apelînd la o putere totalitară. Se putea altfel? Cu siguranaţă, nu. Consideraţiile asupra aranjamentului de la sfîrşitul războiului nu pot fi un reproş adus Occidentului. Cei ce văd conspiraţii sau sînt convinşi că Occidentul trebuia să treacă la răfuiala finală cu Rusia nu ştiu ce vorbesc. Lumea era sleită şi nimeni n-ar fi înţeles de ce şi cu ce puteri ar fi trebuit să ducă încă un război. Cert e că, la sfîrşit, Rusia sovietică, ultima putere totalitară din trioul care ameninţa lumea în anii ´30, a fost proclamată parte a binelui şi a pus mîna pe jumătate din Europa. Curios şi jenant, se poate spune că după 1945 un război fără seamăn dus în apărarea libertăţii a premiat unul din duşmanii de moarte ai democraţiei: Rusia sovietică. Ceea ce poate fi totuna cu a spune că Uniunea Sovietică e singura putere totalitară care a terminat războiul între cîştigători.

Ulterior, după 1947, relaţiile vest-est au intrat în criză, dar asta nu a schimbat cu nimic bazele morale ale aranjamentului postbelic. Chiar şi în plin Război rece, Occidentul a trebuit să accepte statutul de putere învingătoare al Rusiei sovietice. Mai departe, şi după ce URSS a fost înlocuită de un regim spoit democratic, aceeaşi problemă continuă să domine fundalul relaţiilor est-vest, provocînd iritare în Est şi blocaje în Vest.

S-a spus de nenumărate ori că indecizia adeseori penibilă a Occidentului în faţa Rusiei lui Putin e rezultatul intereselor de afaceri ale Franţei şi Germaniei, care au investit masiv şi sînt acum legate de plasamentele lor pe piaţa rusă. S-a spus, de asemenea, că ignoranţa şi indiferenţa faţă de popoarele mici ale Estului explică mult din optica occidentală, care continuă să vadă în Europa doar Europa de Vest. Ambele explicaţii sînt corecte, dar ţin de circumstanţe secundare sau laterale.

Mult mai importantă e contradicţia nerezolvată care decurge din situaţia în care Rusia a devenit simultan eliberator, aliat al democraţiei, dar şi opresor şi bastion al dictaturii. O zicală veche spune că „pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti”. În cazul istoriei europene a ultimilor 75 de ani, zicala mai potrivită ar fi „pe cine laşi să trăiască, te ajută să mori”. Rusia este, mai clar ca niciodată în ultimii 25 de ani, reîntruparea vechiului imperialism sovietic şi a planurilor lui de dominaţie europeană. Rusia e singura putere totalitară cu continuitate neîntreruptă după 1945 şi Occidentul trebuie să trăiască în limitele derutante ale acestei anomalii. Liderii occidentali nu pot enunţa această realitate fundamentală pentru că ea e preţul plătit pentru salvarea Europei acum 75 de ani. Aceeaşi realitate se întoarce acum împotriva lumii occidentale şi răsăritene şi pune aceeaşi problemă, azi, după 75 de ani: salvarea Europei. Într-un moment în care Europa însăşi e mult slăbită de trecerea timpului şi de propriile indecizii.

Traian Ungureanu, 28.02.2015

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Johnny Walsh: (8-3-2015 la 21:11)

    Autorul are ori poate avea dreptate, în linii mari, numai că liniile mari, prea mari, pot conduce la caricaturi și la pseudoanaliză. Situația e mult mai complexă decât o spune autorul, mi-e teamă că prea complexă pentru analiza de față.

    De fapt, eu am senzația că Europa a fost luată total pe nepregătite de evoluția situația în relația Kiev-Moscova și, după deruta inițială, nu știe cum s-0 dreagă din mers. Paralel acestei situații, în lumea arabă lucrurile se complică tot mai mult, îngrijorător de mult (vezi discursul lui Netanyahu, analizat și aici). Ce rol joacă Moscova în relația Occidentului cu Iranul? dar cu Siria? dar cu Yemenul? dar cu…

    Referințele cu situația de acum 75 de ani sunt foarte frumoase dar, cam departe de lumea de azi, de problemele ei.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.148.176