Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Jurnalism, Comunicare



 

Je suis Charlie

de (8-1-2015)
36 ecouri

je-suis-charlie-800x495Recentele acte teroriste vin să confirme încă o dată nevoia unei măsuri de vigilenţă crescută.

Masacrul tipic fanaticilor islamişti instaurează un nou climat de teroare, însă nu de reducere la tăcere a liberei exprimări. “Die Gedanken sind frei” repetă riposta la maleficul satanic al lumii medievale din perioada primelor califate de impunere a unor nuclee de stat islamic.

Vorbim de o lume rămasă în urma democraţiei şi care urăşte casa noastră şi care în schimb iubeşte stilul lor de viaţă. Ne urăsc, dar trăiesc cu plăcere în ţările pe care le detestă. Ţările gazdă primesc de zeci de ani refugiaţi şi le acordă drepturi depline, o existenţa superioară celei din ţările lor de origine.

Nu e cazul să absolutizăm afirmând că toţi musulmanii sunt terorişti, radicali. Atentatele, masacrele din ultimul deceniu impun rigori noi, măsuri de supraveghere şi o mai atentă selecţie în cadrul imigranţilor. A trebuit să moară oameni nevinovaţi ca autorităţile să înţeleagă acest lucru.

Există mereu proteste la adresa metodelor de control sub pretextul unei lezări a dreptului cetăţenesc. În SUA vocile protestatare au coborât din intensitate. Intensificarea acţiunilor de prevenire, de urmărire au dejucat câteva posibile atacuri teroriste.

Aş preciza că se impune ca toţi cetăţenii de bine să fie atenţi în jurul lor şi să coopereze cu organismele de resort. Apărarea libertăţii, a societăţii bazate pe democraţie nu poate fi doar o îngăduinţă perpetuă, o supunere umilă în faţă terorismului.

Se impune de asemenea o cooperare eficientă între serviciile poliţieneşti din Europa şi din alte ţări.

Jurnalişti francezi, americani, britanici au sfârşit în mod barbar tocmai pentru că au servit adevărul.

Câţi dintre cei ce defăimează lumea occidentală, creştină sunt atacaţi, decapitaţi?

Mi s a întâmplat cu mulţi ani în urmă să vizitez o ţară din Orient. Mă plimbam cu o colegă de facultate, partenera mea de călătorie şi să fim acroşaţi, opriţi de o patrula de poliţie locală şi legitimaţi. Într-un fel brutal, ameninţător ni s-a spus că nu avem voie să umblăm pe străzi dacă nu suntem căsătoriţi, dacă femeia nu e însoţită de tată sau de frate. Prin translaţie mii de imigranţi din acele ţări, în ciuda religiei lor sunt acceptaţi, se căsătoresc ori întreţin relaţii de adulter cu femei din Franţa, Germania, Spania, SUA, Canada fără a fi respinşi.

Într-o concluzie succintă teroriştii devin un fel de ’Jovis’ toleraţi, răsfăţaţi, pe când oamenii nevinovaţi ucişi mişeleşte ar trebui în opinia lor să-şi plece capul, să nu riposteze.

Tirajul jurnalului francez “Charlie Hebdo” creşte. Sunt convins că neacceptarea radicalismului de orice natură se va multiplica odată cu fraternizarea jurnaliştilor interesaţi să servească adevărată cauza şi să nu se lase intimidaţi.100_3039

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Alexandru Leibovici: (10-1-2015 la 13:08)

    De acord 100%

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Ion Ionescu: (10-1-2015 la 17:18)

    „neacceptarea radicalismului de orice natură se va multiplica”

    un bun inceput ar fi interzicerea lui ‘Charlie Hebdo’ , ei insisi radicali/extremisti in atacurile lor impotriva religiei

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 0 Nu-mi place 6

  • Ana: (10-1-2015 la 18:08)

    @Ionescu

    Cred ca exact asta o sa se intample. Pe fata, 1 mil de oameni merg maine la marsul de la Paris si pe la spate fiecare face un pas inapoi in fata extremismului.

    Eu una pun pariu ca in cateva luni, Charlie Hebdo o sa inceteze sa mai existe. Ce vad in jurul meu e ca lumea zice Je suis Charlie, dar aceleiasi lumi de fapt ii e frica de ceea ce va urma (posibila ascensiune a lui Marine Le Pen la presedintie, recrudescenta extremismului de toate felurile, noi atacuri jihadiste, etc).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (10-1-2015 la 18:55)

    @Ion Ionescu

    > un bun inceput ar fi interzicerea lui ‘Charlie Hebdo’, ei insisi radicali/extremisti in atacurile lor impotriva religiei

    Dv. înţelegeţi distincţia între atacurile verbale şi cele cu pumni şi gloanţe?

    Interzise/pedepsite prin lege trebuie să fie doar ultimele. Pe primele dv. puteţi să le combateţi cu vorbele, prin boicot şi ostracizare; oricare ripostă fizică trebuie pedepsită penal, ca orice violenţă fizică.

    În plus, etichetele de radicalism, extremism sunt atât de vagi, încât pot fi lipite oricăror opinii. Eu vreau să am dreptul să fiu „radical” şi „extremist”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Ion Ionescu: (10-1-2015 la 19:12)

    @A.Leibovici

    „Dv. înţelegeţi distincţia între atacurile verbale şi cele cu pumni şi gloanţe ?”

    explicati asta autorului articolului, lui i-am raspuns fiindca el scrie „neacceptarea radicalismului de orice natură”- ..atacurile cu gloante sunt prin definitie radicale asa ca presupun ca se referea si la altceva (la discurs, propaganda, presupun).

    @Ana ..”aceleiasi lumi de fapt ii e frica de ceea ce va urma”

    La toti ne e frica de ce va urma dar cred ca suntem deja dincolo de posibilitatea de a mai opri trenul evenimentelor.

    E un esec oribil al elitelor politice&intlectuale ce au condus Europa de Vest in ultimii 30-40 de ani.Lucrurile astea trebuiau sa fi fost discutate acum 30 de ani, atunci cand au deschis portile imigrantilor din Africa si Orient si au impus ideologia idioata a „diversitatii si multiculturalismului”.

    un eseu bun pe aceasta tema : http://www.argumentesifapte.ro/2015/01/09/decontul-occidentului/

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (10-1-2015 la 19:38)

    @Ion Ionescu

    > explicati asta autorului articolului, lui i-am raspuns fiindca el scrie…

    Eu am comentat ce scrieţi dv., nu autorul, şi anume:

    > un bun inceput ar fi interzicerea lui ‘Charlie Hebdo’, ei insisi radicali/extremisti in atacurile lor impotriva religiei

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • dlorin: (11-1-2015 la 16:51)

    @Ion Ionescu, pai, religiile sunt minciuni gogonate dupa umila mea parere, crestinismul deja incepe s-o dreaga cu modernitatea acceptand evolutia, si de cateva secole totil reinterpreteaza intr-o cheie mai ecologica .

    In schimb nervozitatea islamului probabil vine tocmai din frica ca intr-o zi vor fi desconspirati cu mata in sac. Dupa ce o persoana sustine ca a vb. cu ingerul Gavril, cel de langa ea nu are nici o metoda sa poate proba acest lucru, deci nu este logic sa-ti schimbi fundamental viata dupa visul vecinului.

    Apoi mesajele primite in biblie sau coran nu sunt chiar aliens ca sa probeze contactul cu o fiinta extraordinar de inteligenta, sincer sa fim sunt legende preluate de la egipteni si babilonieni, oricum pe sub nivelul unei povesti sf mediocre.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • CHARLIE: (11-1-2015 la 19:21)

    Oare solutia este sa inghitim in sec si sa acceptam filozofia islamista fundamentalista?

    Observati ca cei care au comis asasinate la Paris au fost pleava socitatii. In tinerete furau, consumau droguri, etc. Dupa ce au fost arestati si bagati la inchisoare, deodata au venit niste imami dubiosi care le-a bagat in cap ca ei sunt victime ale societatii, ca au fost persecutati, etc. Singura solutie este sa adopte o religie musulmana care predica cu sabia in mana acceptarea absoluta a acestei religii.

    Adica din pleava au devenit exponentii religiei lui Mohamed. Ciudata metamorfoza! Trebuie sa fii hot, pungas etc. ca devii omul lui Mohammed in care insasi marsavia este acceptata si laudata. Este de neconceput aceasta teorie care trebuie combatuta cu sabia.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • florin predescu: (11-1-2015 la 19:49)

    Nu un ziar e de vina pt ce se intampla astazi in lume. Nu interzicerea acestuia ar fi necesara. Sunt doua cauze: Fanatismul religios si Toleranta tarilor democratice ce au acceptat sa fie invadate de elementele ostile lumii libere.

    Oare practicarea altei religii si a altor traditii in tarile fanatice ar fi permisa ?

    Cred ca nu.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Francisc Grünberg: (11-1-2015 la 21:02)

    Printre victime se numara din pacate si patru persoane care nu au fost nici caricaturisti ai Charlie Hebdo, nici „radicali-extremisti”, nici „atacatori ai religiilor”, nici politisti. Ei nu erau nici macar „Charlie”. Isi faceau cumparaturile pentru Shabat-ul de a doua zi intr-un magazin cusher. Pentru ca a scrie este o forma a ne-uitarii, sa le pronuntam cu piosenie numele:

    Yohan Cohen (22 ani),
    Philippe Braham (40 ani),
    François-Michel Saada (circa 60 ani),
    Yoav Hattab (21 ani).

    Fie-le amintirea binecuvantata.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 4 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (11-1-2015 la 23:33)

    Ce înseamnă şi ce nu înseamnă „Je suis Charlie”

    „Je suis Charlie” înseamnă : „eu sunt pentru libertatea cuvântului”, adică:

    – găsesc inacceptabil ca cei se se simt ofensaţi de ce scriu/spun/desenez să vină să mă mitralieze;

    – nu sunt de acord să se spună că dacă sunt mitraliat, vina este a mea. Nici măcar în parte.

    „Je suis Charlie” nu înseamnă că subscriu la ideile (politice) propagate de această publicaţie şi la forma lor.

    De altfel, „Charlie Hebdo” nu este o colecţie de caricaturi, este o publicaţie cu mult conţinut redacţional (cu care sunt, personal, în dezacord în proporţie de 95%), iar cele câteva caricaturi circulate în ultimele zile sunt departe de a fi reprezentative pentru zecile de mii publicate în acest săptămânal.

    Trista ironie a soartei este că la şedinţa de redacţie la care a avut loc masacrul se discuta ediţia care urma să fie dedicată rasismului şi islamofobiei.

    Despre Charlie Hebdo (şi sloganul „Je Suis CHARLIE”) vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Charlie_Hebdo plus în diferite alte limbi.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • CHARLIE: (12-1-2015 la 00:04)

    Relativ la ceea ce scrie D-ul Grunberg: multi purtau si un afis „Je suis juif” in onoarea celor ucisi la hypermarket cacher. Si la Boston am vazut cativa cu „Je suis juif”

    Un alt lucru interesant: la unul din spitatalele din Paris lucreaza un individ ca infermier, un musulman radical care i-a indrumat si indemnat pe fratii ucigasi din Paris,

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Stefan N. Maier: (12-1-2015 la 00:21)

    De acord cu Charlie – colaboratorul nostru care este Charlie dintotdeauna, nu doar de saptamana trecuta.

    Zilnic vad in SUA cum cohorte de tineri imbratiseaza islamismul radical, fanatic, doar pentru ca este impotriva democratiei in care nu se descurca fara sa produca valoare.

    Nefiind capabili sa produca valoare, se alatura fortelor destructive. Majoritatea covarsitoare nu trec de o faza retorica. Insa vor fi si unii care vor incerca sa-si faca cunoscuta frustrarea prin acte teroriste. Sper ca societatea si fortele de ordine sa le raspunda pe masura, ori chiar sa ii impiedice, inainte de a fi prea tarziu.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 4 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (12-1-2015 la 14:01)

    @Charlie

    > … aceasta teorie care trebuie combatuta cu sabia

    Teoriile sunt chestii care sunt în capetele oamenilor. Dacă vreţi să le combateţi cu săbiile (la figurat sau nu), trebuie să tăiaţi capetele oamenilor… Prima problemă este să stabiliţi ce teorii are omul în cap, problema a doua este că o să apară mereu alte capete care trebuiesc identificate şi tăiate…

    De aceea vă întreb: cunoaşteţi multe cazuri când metoda cu săbiile a dus la eradicarea cu succes a unor teorii?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Christina Vlad: (12-1-2015 la 18:50)

    Domnule Leibovici,

    am observat ca va marcati terenul, ori de câte ori aveti posibilitatea, cu ” Je suis Charlie”. Acum… nu stiu daca si „Charlie” este de acord…

    „Vomitam pe toate aceste persoane care spun dintr-o data ca sunt prietenii nostri” -un caricaturist al revistei de satira Charlie Hebdo, care nu se afla în redactie la momentul masacrului de miercuri –

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (12-1-2015 la 22:17)

    @Christina Vlad

    > am observat ca va marcati terenul …

    Aveţi o problemă cu asta?

    > „Vomitam pe toate aceste persoane care spun dintr-o data ca sunt prietenii nostri” …

    Ştiţi la cine se referă? Nu cred. Se referea la nişte făţarnici care sunt adversari dovediţi ai libertăţii de expresie.

    Nu vă luaţi după comentariile unor ignoranţi de pe internet care citează trunchiat şi ignoră contextul. Iată ce a spus aceeaşi persoană chiar în continuare:

    „daca oamenii protesteaza pentru a apara libertatea de expresie, atunci este un lucru bun”

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Daniel Macovei: (13-1-2015 la 00:13)

    Am fost la acea adunare din Paris, stupefiant! „De jamais vu!”

    Daca urmariti cu atentie Yahoo France de exemplu, veti vedea fotografii uluitoare. Pancarte cu „Je suis Charlie” in toate limbile, drapele ale multor state, asociatii si grupuri care mai de care mai diverse. Veti vedea fotografii cu totul surprinzatoare. Inscriptii ca „Je suis policier, musulman, francais, Je suis Charlie” sau „Je suis juif, francais, je suis Charlie”, o pancarta pe care este scris „Charlie Akbar”, o femeie imbracata in negru cu o mare stea a lui David galbena cusuta pe piept si cu o pancarta pe care este scris in ebraica „Je suis Charlie”.

    Simbolul adunarii este creionul, in toate formele. Nu cu sabia ci cu creionul si cu cuvantul trebuie luptat pentru libera expresie, opinia neingardita, libertatea de constiinta. Pentru asta au iesit in strada peste un milion o suta de mii de parizieni, cam trei milioane in toata Franta. Miercuri, „Charlie Hebdo” va apare in trei sute de mii de exemplare. Asta este Parisul, asta este libertatea.

    Guvernantii vor trebui sa fie foarte atenti de acum incolo, altfel bulevardele se vor umple iar. Banuiesc ca Marine Le Pen isi freaca mainile fericita. Nu a fost nici un incident la aceasta manifestatie, doar compasiune si dorinta de a trai bine impreuna.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Wanda Lucaciu: (13-1-2015 la 06:03)

    Mais le président des États-Unis ne était pas là.

    Il a probablement joué au golf.

    Si Eric Holder care era la Paris si a fost la o adunare cu Presedintele Frantei, nu a venit la manifestatie. Vice Presedintele Joe Biden a trebuit sa plece la NY.

    Ma intreb… Oare Statele Unite este de partea teroristilor sau ii este frica ca nu cumva sa-i vexeze pe teroristi?

    O rusine si o palma pentru toti demnitarii care au venit de peste mari si tari sa ia parte la aceasta manifestatie extraordinara.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Christina Vlad: (13-1-2015 la 11:17)

    M-ati linistit, domnule Leibovici !

    Deci, Bernard Holtrop nu vomita pe dumneavoastra !

    Doar pe cancelarul german Angela Merkel, presedintele Consiliului European Donald Tusk, presedintele Parlamentului European Martin Schulz, premierul Marii Britanii David Cameron, premierul spaniol Mariano Rajoy, premierul Italiei Matteo Renzi, presedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, Premierul israelian Benjamin Netanyahu etc.

    „daca oamenii protesteaza pentru a apara libertatea de expresie, atunci este un lucru bun”…..

    Una este libertatea de expresie si alta este grosolonia, insulta, calomnia….

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (13-1-2015 la 22:30)

    @Christina Vlad

    > Deci, Bernard Holtrop … vomita doar pe … Angela Merkel, … Donald Tusk …

    Dacă sunteţi convinsă că aceştia nu au nici în clin nici în mânecă cu libertatea cuvântului şi refuzul violenţei fizice, atunci da, îi este greaţă şi de ei

    > Una este libertatea de expresie si alta este grosolonia, insulta, calomnia….

    Grosolonia, insulta, calomnia (??) este in the eye of the beholder şi, oricum, nu se pedepseşte cu moartea aici în Europa. Deocamdată… Dar se vede că ideea are din ce în ce mai mulţi adepţi.

    În rest… văd că doriţi ca toată lumea să respecte credinţele dv. şi să nu aibă voie de la comenduire să-şi spună părerea despre ele. Eu cred că trebuie respectat numai dreptul dv. legal de a avea orice părere doriţi, dar nu şi ca acestea să vă fie respectate.

    Altceva n-am ce să vă spun.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 3

  • Christina Vlad: (14-1-2015 la 16:00)

    @ Alex Leibovici
    Provocarea si insultarea musulmanilor a luat o noua forma de „libertate”. Lupi îmbracati în blane de oaie s-au alaturat si ei celor care îl sustin pe Charlie Hebdo.

    Unii, însa, vad si fara sa priveasca prin lupa, mai multe fisuri în aceasta fatada de unitate.

    Vorbim de libertate de exprimare… Este ea cu adevarat libera ?

    Controversatul actor francez de comedie, Dieudonne, a fost retinut de politie pentru un comentariu facut pe facebook (aveti grija cei care aveti pagina de facebook sa nu va dati drumul la gura !). Risca acum 7 ani de închisoare pe motiv de glorificare a terorismului.

    La câteva ore dupa ce 3,7 milioane de persoane au luat parte la mitinguri din întreaga Franta, acesta a scris pe pagina sa de facebook ca acest mars „istoric” a fost la fel de magic ca si Big-Bangul care a creat universul…

    „… în ceea ce ma priveste, ma simt Charlie Coulibaly.” Întelegeti, cred, singuri aluzia.

    Chiar daca acest comentariu a fost sters ulterior, el a primit o replica foarte furioasa din partea prim ministrului Manuel Valls, care a spus ca libertatea de exprimare nu trebuie confundata cu anti-semitismul, rasismul si negarea Holocaustului.

    Cu un an în urma, lui Dieudonne (48ani) i s-au aplicat mai multe interdictii de aparitie în Franta, din cauza remarcilor antisemite în spectacolele sale scenice.

    Va cam împotmoliti în replici, domnule Leibovici !

    O, da…câta dreptate aveti… Când nu v-a convenit ceva v-ati încuiat în interiorul revistei dupa ce mi-ati pus un afis: Pentru gura sloboda 2 luni pedeapsa.

    Prefer sa închei acest subiect devenit plictisitor.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 3

  • Alexandru Leibovici: (16-1-2015 la 00:00)

    @Christina Vlad

    Doamnă, eu răspund la afirmaţiile şi argumentele dv., dar dv. nu răspundeţi la ale mele, în schimb schimbaţi subiectul. Asta nu este discuţie, este trolling.

    Văd că acuma subiectul este Dieudonné şi presupusa mea duplicitate – deux poids, deux mesures – în sensul că aş susţine libertatea cuvântului în cazul publicaţiei Charlie Hebdo, însă nu şi în cazul lui Dieudonné.

    Am încercat să înţeleg care ar putea fi cauza acestei convingeri stranii pe care o aveţi – şi cred că sunteţi singura dintre obişnuiţii acestei publicaţii.

    M-am uitat rapid pe comentariile dv. în ultimul an şi jumătate şi am constatat că nu comentaţi probleme de politică şi drept, sau doar foarte rar. Trag de aici concluzia că subiectele astea nu vă interesează. Şi mai trag concluzia că de aceea puteau foarte bine să vă scape numeroasele comentarii – cu zecile – în care mi-am exprimat opinia radical negativă despre criminalizarea negării Holocaustului şi în general despre îngrădirea penală a libertăţii cuvântului – oricând, oriunde.

    Deci acuma ştiţi şi nu mai aveţi scuze să mai scrieţi că mă contrazic la acest subiect, cum o faceţi acum, scriind

    > Va cam împotmoliti în replici, domnule Leibovici !

    Sunt şi am fost absolut consecvent în problema libertăţii cuvântului, şi nu numai pe ACUM (un exemplu la întâmplare din 2013 aici), ci de când discut pe internet (un exemplu din 1997 aici).

    P.S.

    > Când nu v-a convenit ceva … mi-ati pus un afis: Pentru gura sloboda 2 luni pedeapsa.

    Vă înşeală memoria.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Christina Vlad: (16-1-2015 la 08:42)

    Domnule Leibovici, afirmatiile sau argumentele de care vorbiti, nu mi s-au parut semnificative. De aceea eu nu le-am dat prea multa importanta.

    În concluzie: Libertatea de exprimare este confundata cu libertatea de a jigni.Si cu aceasta eu nu pot fi de acord.

    Tine de educatia fiecaruia…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (16-1-2015 la 09:56)

    @Christina Vlad

    Despre ce am scris eu – nici pâs ! Ca de obicei…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Wanda Lucaciu: (20-1-2015 la 22:56)

    JE NE SUIS PAS CHARLIE

    JE NE SUIS PAS CHARLIE

    Sans commentaire.

    Nous ne sommes plus les juifs de 1939!

    Relevons la tete et osons crier fort notre indignation!!!!!!!!!!!!!!

    JE NE SUIS PAS CHARLIE

    JE NE SUIS PAS CHARLIE.
    JE NE SUIS PAS CHARLIE

    Je suis Ilan Halimi tué sous la torture après 24 jours de calvaire par le gang des barbares parce que juif.

    JE NE SUIS PAS CHARLIE

    Je suis Jonathan Sandler 30 ans, ses deux fils Gabriel 3 ans et Arieh 6 ans, et la petite Myriam Monsonego 8 ans, tuée à bout portant d’une balle dans la nuque par Merah à l’école Ozar Ha Torah de Toulouse.

    JE NE SUIS PAS CHARLIE

    Je suis Emanuel et Miriam Riva, âgés de 54 et 53 ans, je suis Dominique Sabrier, 66 ans, je suis Alexandre Strens, tous assassinés à l’arme automatique parce que juifs au Musée Juif de Bruxelles par Nemmouche.

    ALORS NON JE NE SUIS PAS CHARLIE

    Où étiez vous pour ces innocents qui, eux, n’avaient pas écrit une seule ligne ou fait le moindre dessin sur le prophète ?? Ils sont morts parce qu’ils étaient juifs et certains étaient français.

    Ah oui, j’oubliais ce n’étaient que des juifs et rien de plus.

    Alors au risque de choquer certains de ceux qui m’invitent à l’écrire sur mon mur, je leur réponds que:

    JE NE SUIS PAS CHARLIE !!

    Vous avez l’indignation et l’effroi bien sélectifs !

    Où sont les minutes de silence pour ces français morts parce qu’ils étaient juifs ??

    Où sont vos messages de soutien sur Facebook ??

    Où est le deuil national ???

    Vous arrivez encore à vous regarder dans la glace et à observer votre conscience après ça ??

    Aucunement mais en revanche vous saurez dire à Israël comment le pays doit agir en bons dépositaires de la morale internationale.

    JE NE SUIS PAS CHARLIE.

    Mais vous si vous l’êtes comme vous l’écrivez sur vos murs, apprêtez vous à être plein de noms différents car, à mon sens, ce n’est que le début !!

    Maintenant si ce que je viens de dire ne vous plait pas, vous choque ou vous indigne, je vous invite à me supprimer de votre liste d’amis. Mais lorsqu’il y a de telles injustices dans votre monde, je préfère avoir ma conscience pour moi.

    Le jour où vous ferez preuve de la même émotion pour vos ex-compatriotes juifs, à ce moment-là:

    JE SERAIS CHARLIE !

    En attendant envoyez vos messages à d’autres, je n’en ai rien à foutre d’être à la mode parce que les médias s’émeuvent du fait que cette fois-ci il s’agissait de journalistes et que vous suivez tous comme des moutons de Panurge !

    Note:

    Acest mesaj mi-a fost trimis de prietenii mei care locuiesc in Franta.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (21-1-2015 la 00:30)

    Singurul loc unde am găsit acest mesaj este acest sit http://www.ravdynovisz.tv/video.php?video_id=30918 , la comentarii. Originea mesajului este neclară.

    Mă preocup de origine pentru că mi se pare că acest mesaj conţine şi reproşuri nemeritate. De exemplu reproşul că minutele de tăcere au fost dedicate numai victimelor de la redacţia Charlie Hebdo şi poliţiştilor. Aceasta nu este adevărat:

    Atentatul contra redacţiei a avut loc pe 7 ianuarie. Cel contra evreilor (Vincennes) – pe 9 ianuarie. Minutele de tăcere s-au ţinut începând cu 8 ianuarie, inclusiv în şcoli. Cele de pe 8 şi 9 ianuarie erau, evident, numai pentru caricaturişti (şi poliţişti). Începând cu 10 ianuarie acestea erau, acolo unde s-au ţinut pentru că nu se ţinuseră înainte, pentru TOŢI. Minutele de tăcere pe care le-am văzut eu după 9 ianuarie au fost în amintirea tuturor celor 17 morţi.

    Şi, mă rog, de ce să nu fie „Charlie”, adică contra violenţei ca răspuns la ceva ce NU este violenţă, adică în particular vorbe şi desene. Când spune „JE NE SUIS PAS CHARLIE” înseamnă că nu-i pasă de morţii de acolo?

    Aş înţelege să spună „JE NE SUIS PAS SEULEMENT CHARLIE”…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Wanda Lucaciu: (21-1-2015 la 16:28)

    Eu am dedus din mesajul „Je ne suis pas Charlie”, ca atunci cind teroristii au asasinat copii la scoala evreiasca din Toulouse sau Museul din Bruxelles, nu s-a facut asa de multa valva. Intradevar, s-a pomenit in ziare si la televiziune, dar nu au fost manifestatii, zi de doliu si demnitari din toata lumea care sa se adune si sa-si arate indignarea.
    Sint de accord ca lozinca ar fi fost mai bine scrisa „JE NE SUIS PAS SEULEMENT CHARLIE”…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Olivia: (1-2-2015 la 13:28)

    Stefan Maier scrie mai sus: citez „Zilnic vad in SUA cum cohorte de tineri imbratiseaza islamismul radical, fanatic, doar pentru ca este impotriva democratiei in care nu se descurca fara sa produca valoare”

    Eu locuiesc in USA, pe coasta de E, spre Nord si marturisesc ca nu am vazut nioiodata o imagine ca cea descrisa de dl Maier. Cohorte de tineri care imbratiseaza islamul. Nu stiu in ce mediu traieste dl Maier ca este martorul acestui fenomen dar pentru acuratetea acestei afirmatii as dori sa fie specific, adica sa ne spuna unde exact in USA vede dansul acest fenomen. Multumesc cu anticipatie

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Stefan N. Maier: (2-2-2015 la 02:28)

    Doamna Olivia,

    Mea culpa, am gresit.

    In raspunsul pe care trebuie sa vi-l dau, sa pornim de la definitia unei cohorte.
    Vedem ca este vorba de 480 de oameni (https://www.google.com/search?q=How+many+in+a+cohort%3F&ie=utf-8&oe=utf-8).

    Din articolul din The Economist:
    http://www.economist.com/blogs/economist-explains/2013/09/economist-explains-17
    puteti afla ca in SUA e greu de tinut socoteala, neexistand o evidenta clara. Dar este de presupus, utilizand o regula de trei simpla, ca daca UK are circa 64 de milioane de locuitori dintre care se convertesc la Islam anual circa 5200, in US, cu circa 322 milioane de locuitori, acest 5200 este de presupus a fi cam 26000.

    Coroborati asta cu continutul unui alt articol http://www.cbn.com/spirituallife/OnlineDiscipleship/UnderstandingIslam/Why_are_Westerners_converting.aspx si cu procentul de ocupare a spatiilor corectionale (inchisori) in SUA, pe grupe etnice (http://www.prisonpolicy.org/reports/rates.html) si veti intelege ca ma refer la urmatorul aspect: Islamul este atractiv ca schimbare, ca „salvare” impotriva unei societati care cere efort si competitivitate. Evident, conversia vine si cu o forma de „refuz” al status-quo-ului (si cu o dispozitie de a da vina pe „ceea ce este in afara noastra”) – omeneste, oarecum.

    In fine, sa impartim cei circa 26000 la 365, in ideea ca se poate face conversie la Islam „pe banda rulanta”, in oricare zi a anului (la asta chiar nu ma pricep, poate intervine cineva). Rezultatul este doar de vreo 71, adica mult mai putin decat o cohorta! (Este exact aspectul care se poate obiecta observatiei mele, traitor in SUA, tot pe Coasta de Est – mai la mijloc – si pentru care imi fac „mea culpa”).

    Recunoasteti insa ca suna mai bine, literar vorbind, „cohorte” decat „centurii”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 4 Nu-mi place 1

  • Olivia: (3-2-2015 la 13:36)

    Ah, deci daca inteleg bine, de fapt dumneavoastra nu sunteti martor si nici nu aveti date concrete despre numarul de americani care se convertesc la un Islamism radical si fanatic, caci aceste date nu exista. Confrom a ceea ce scrieti chiar dumneavoastra. Sursa dumneavoastra este de fapt o extrapolare dupa o statistica din Anglia pe care o folositi conform unei logici discutabile care suna cam asa. : daca se intampla la ei trebuie sa se intample si la noi in mod proportional. Iar cealata sursa este o revista crestina, care desigur poate in sine sa fie o sursa excelenta, daca nu ar fi partinitoare, multi negri se convertesc la Islam dar si asa revista nu se refera la un Islamism radical si fanatic. Deci ca sa recapitulam, nici dumneavoastra nu sunteti martor unor convertiri la un Islamism fanatic in USA ci trageti niste concluzii, dupa parerea mea dubioase, cum cea ca daca negri sunt incarcercati in numar mai mare trebuie sa fie pe motive de fanatism religos musulman.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Stefan N. Maier: (6-2-2015 la 18:36)

    Da, trebuie sa va dezamagesc, d-na Olivia. Nici nu traiesc in mediul care m-ar putea face martorul nemijlocit al fenomenului („Nu stiu in ce mediu traieste dl Maier ca este martorul acestui fenomen”) si nici daca as trai, n-as putea fi martor la zeci de mii de convertiri, ca sa va conving pe dv. la nivel de zecimala ca nu vorbesc prostii.

    Mai aflati ca fanatismul nu se transforma obligatoriu in crime (poate cel mult in criminalitate) si cu atat mai putin in terorism, pentru cazul in care ati avea tendinta sa puneti un semn de egalitate tranzitorie intre ele.

    In fine, in SUA nu se stie precis pentru ca nu se contorizeaza, d-na Olivia (asta imi aminteste de bancul cu Brejnev care, ca dovada a ne-antisemitismului sovietic spunea tuturor cu precizie cati evrei sunt in Orchestra Simfonica Nationala, pe cand in SUA acest detaliu… nu se cunostea) – nu pentru ca nu se intampla.

    Pentru cine stie sa citeasca si printre randuri se intampla, si inca din plin. Calculele mele estimative au probabil rezultate inferioare cifrelor reale.

    Din fericire insa, de cand noi tot palavragim aici verzi si uscate, chiar daca pe un fond tragic (uciderea pilotului iordanian) a aparut si un reprezentant al Islamului autentic, acel Islam care a prezervat stiinta si cultura omenirii in vremurile fanatismului religios care a generat Inchizitia.

    Ma refer la Regele Abdullah al II-lea.

    Sa urmarim mai bine cum va redefini el aceasta problema, fie ca spune „Je Suis Charlie”, fie ca nu!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • dr.r.neumann: (7-2-2015 la 09:21)

    @Stefan Maier

    Ati scris… „a aparut un reprezentant al islamului autentic, acel islam care a prezervat stiinta si cultura omenirii in vremurile fanatismului religios care a generat inchizitia”.

    Deci exista si un islam fals; totusi exista un singur Coran si a existat un singur profet Mahomed.

    Va reproduc cateva afirmatii din Coranul autentic, tiparit de edituri cunoscute, care se gaseste in toate bibliotecile si se poate consulta si pe internet. Intre diferitele traduceri exista diferente nesemnificative, inclusiv de numerele suratelor si versetelor; ma folosesc de Le Coran, ed. Garnier-Flamarion, 1970, traducator Kasimirski (in trecut traducator oficial din araba a guvernelor franceze), prefatat de Mohammed Arkoun

    surata 9 versetul 29: faceti razboi celor care nu cred in Dzeu… si celor dintre oamenii cartii care nu profeseaza adevarata religie pana vor plati cu mana lor tributul si se vor supune

    surata 9 versetul 33: el a trimis pe profetulsau cu adevarata religie pentru a o ridica deasupra celorlalte.

    surata 9 verset 39: daca nu veti merge la lupta Dzeu va va pedepsi si va va inlocui cu un alt popor.

    surata 18 verset 26: raspandeste ceea ce ti-a fost revelat in cartea lui Dzeu, fara sa faci vreo schimbare, in caz contrar nu vei gasi nici un refugiu de Dzeu.

    8/27: Coranul este un avertisment pentru univers.

    15/2: va veni ziua in care necredinciosii vor fi preferat sa fie musulmani

    Sper ca este concludent

    Afirmatia ca islamul a prezervat stiinta si cultura omenirii este un mit; arabii nu cunosteau nici limba greaca nici latina. De ce nu si-au insusit cunostintele si civilizatia greciei antice?! Pastratorii si traducatorii cartilor scrise in antichitate au fost calugarii crestini din zona Siriei – siriacii – vestit intre ei fiind Jacques de Venise care l-a tradus pe Aristotel lucrand in manastirea Mont Saint Michel.

    Afirmatia si dovezile: prof. Sylvain Gouguenheim de la univ. Paris 1 si Lyon, in cartea Aristotel au Mont Saint Michel. Les racines greques de l’Europe chretiene.

    Veniti va rog cu dovezi despre islamul cu fata umana!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (7-2-2015 la 12:34)

    Alte câteva citate din Coran, ilustrate: https://www.youtube.com/watch?v=8RmiRPEvUIk

    Nu par să fi căzut în desuetudine (obsolescenţă) în ultimii 1400 de ani… 🙁

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Stefan N. Maier: (8-2-2015 la 15:53)

    @ Dr. Neumann

    Coranul, ca si Biblia, ca si orice alta religie, sunt extrem de contradictorii. Vina pentru nenorociri nu este a cartilor, care au avut rolul lor atunci cand au fost scrise, ci a celor care se folosesc de ele pentru a-si justifica marsaviile contemporane.

    Iata cateva exemple:
    1. Coranul prevede egalitatea femeilor si a barbatilor (3:195). Va spune ceva faptul ca tari islamice precum Pakistan, Indonezia, Bangladesh si Turcia au sau au avut femei ca si sef al statului?

    2. Va spune ceva faptul ca Iisus este considerat un profet in Islam si figura lui este respectata?

    3. Musulmanii postesc pentru 30 de zile in fiecare an in luna Ramadan, pentru a experimenta umilinta si lipsurile, pentru a se simti solidari cu cei care nu au o viata indestulata. Omeneste vorbind, chiar daca nu sunt de acord cu motivatia religioasa, a-ti controla apetitul macar din cand in cand mi se pare mai evoluat decat a te lasa controlat de apetit in permanenta.

    4. Ati auzit de „zakat”?. In termeni simpli, musulmanii care au adunat avere se obliga sa doneze 2.5% din aceasta unor cauze sociale.

    5. Violenta si misiunile sinucigase nu sunt specifice Islamului. Ca si curent central, Islamul este o religie a pacii (mesaj reiterat de multe ori in Coran). Coranul statuteaza ca lui Allah ii displac tulburarile pacii: „Lui Allah nu-i plac agresorii” (2:190). Exista si o fatwa pe 600 de pagini (http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/8544531.stm) care dezavueaza terorismul.

    In sumar, caci nu am prea mult timp de pierdut, va spun clar: e unul dintre acele cazuri in care exista riscul „aruncarii apei murdare deodata cu pruncul”. Daca este ceva cu care sunt de acord, aceea este ca problemele Islamului nu pot fi rezolvate cu forta, din afara lui.

    O fi un singur Coran dar si Adevarul e unul singur si e deasupra contradictiilor din orice carte religioasa, cred ca nu are nimeni nici un dubiu despre asta. Ei bine, unii din interiorul lumii islamice au inceput sa-l vada (s-au alaturat Iordaniei si Emiratele Arabe Unite) iar eu aplaud asta.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Stefan N. Maier: (11-2-2015 la 17:02)

    Revin.
    Nu as vrea sa se creada cumva ca fac reclama Islamului pe-aici. In interventia mea de mai sus, corect ar fi fost sa spun „Coranul prevede SI egalitatea femeilor si a barbatilor (3:195)”. In multiple alte locuri insa in Coran, femeia este considerata inferioara barbatului, din multiple puncte de vedere. M-am referit la cat de contradictorii sunt cartile religioase. Ar trebui inventata o carte religioasa care sa nu spuna nimic, daca am vrea sa fie corecta 🙂
    Am socotit necesara aceasta precizare.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (11-2-2015 la 21:55)

    @Ştefan

    > corect ar fi fost sa spun „Coranul prevede SI egalitatea femeilor si a barbatilor (3:195)”

    Deci crezi că în unele locuri – ca versetul 3:195 – prevede egalitatea, iar în altele discriminarea?

    Eu am văzut că nici în 3:195 nu prevede egalitatea. Prin egalitate înţeleg ce se înţelege în zilele noastre, adică cerinţa tratamentului egal al femeilor şi al bărbaţilor de către religie şi de către societate.

    Deci eu cred că Coranul nu este, în acestă privinţă, contradictoriu, ci este consistent : nu prevede nicăierea egalitatea femeilor si a barbatilor [modif. 13.02.2015 13:30].

    Că Coranul consideră femeile ca fiind inferioare nu mă miră de loc, dat fiind că a fost scris acum 1200-1300 de ani. Ce este supărător este că nu s-a schimbat, nici măcar practica. Dar nici asta nu mă miră, pentru că societăţile în care este practicat sunt şi ele rămase în urmă (ar fi interesant de analizat care este cauza şi care este efectul). Iar scântei ies atunci când societăţile diferite ca cultură vin în contact.

    Soluţia? Probabil When in Rome, do as the Romans do.

    P.S. Cine vrea să-şi facă singur o părere despre ce spune Versetul 3:159, iată un link (merci Ştefan!): http://quran.com/3/195 Acolo sunt traduceri în diferite limbi şi în diferite variante.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.127.81