caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ucraina



 

Decizia parlamentului ucrainean de a adera la NATO – un gest pur simbolic

de (26-12-2014)

 
Pentru un alt punct de vedere: vezi aici

O ţară nu poate deveni membru al NATO dacă are conflicte militare cu vecinii, sau dacă are părţi din teritoriu ocupate.

Parlamentul de la Kiev a votat marţi pentru abolirea statutului de ţară neutră şi nealiniată al Ucrainei şi pregătirea ei pentru aderarea la NATO.

Decizia va rămâne însă, pentru moment, pur simbolică.

Neutralitatea, mai întâi:

În dreptul internaţional, neutralitatea este un concept concret, care se bazează pe o convenţie încheiată la Haga în 1907. Statele care se declara neutre şi care sînt recunoscute internaţional ca atare se abţin de la a interveni în conflicte militare, chiar dacă acestea au loc la graniţele lor, sau, cum s-a întâmplat cu Elveţia, de pildă, în ambele războaie mondiale, unde războiul a avut loc împrejurul teritoriului ei, la toate frontierele.

Neutralitatea nu implică, desigur, în niciun fel, absenţa forţelor armate, ci presupune o ideologie politică în care o ţară îşi rezervă dreptul de a avea o armata în scopuri pur de apărare. Un stat neutru are o armata, însă militarii săi nu sînt niciodată trimişi în străinătate, nici măcar în scopuri umanitare.

În acelaşi timp, neutralitatea declarată nu este o garanţie în faţă ameninţărilor externe. În al doilea război mondial, Germania a ocupat toate ţările europene care se declaraseră neutre, cu excepţia Elveţiei şi a Suediei, unde au intervenit considerente speciale.

Apoi, parlamentul de la Kiev a votat pentru aderarea la NATO. Ideea însă că Ucraina ar putea adera la NATO într-un viitor previzibil este, în realitate, total irealistă. În primul rând, este limpede că NATO nu doreşte să coopteze Ucraina.

E limpede că dacă Ucraina ar fi membru NATO, ar beneficia atunci de protecţia garantată de articolul 5, care spune că un atac asupra unuia din membri este un atac împotriva tuturor. Oricum, înainte de a deveni membru, Ucraina ar trebui să primească mai întâi un Membership Action Plan, Plan de Acţiuni în vederea aderării, iar aplicarea acelui plan ia mulţi ani. Albania, care a aderat la NATO în 2009, odată cu Croaţia, a avut nevoie de 10 ani pentru punerea la punct a acelui plan. Odată lansat acest proces, asta ar împinge Rusia să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a împiedică Ucraina să îndeplinească condiţiile unei aderări la NATO.

Apoi, o ţară nu poate deveni membru al NATO dacă are conflicte militare cu vecinii, sau dacă are părţi din teritoriu ocupate, ceea ce este, de facto, cazul Ucrainei.

Apoi, câtă vreme Moscova va vedea NATO că pe un inamic, o ţară cu istoria Ucrainei nu poate să se alăture unei alianţe militare care a fost creată în perspectiva unei confruntări cu Rusia fără ca asta să nu creeze automat probleme.

Dan Alexe, 23.12.2014

* * *

Preluat cu permisiune de pe situl Europei Libere

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Illarionov: Ce consecinţe ar putea avea abandonarea de către Ucraina a statutului de nealiniere la blocuri militare?

Pe data de 23 decembrie 2014 Parlamentul Ucrainei a adoptat decizia istorică de anulare a statutului său de nealiniere, statut...

Închide
3.19.56.45