Patriarhul Athanasios III Dabbas (nascut Bulos/Paul Dabbas, în anul 1647 la Damasc) era vlastarul unei vechi familii din Hauran, vatra crestinismului sirian, care daduse deja doi patriarhi ortodocsi: Athanasios II (1611-1618) si Kyrillos IV (1619-1628). Urmasii acestei ilustre familii, care traiesc astazi la Beirut, se preocupa de punerea în valoare a operei înaintasilor, pregatind o monografie despre patriarhul Athanasios III. Educatia lui, predominant greceasca, a cuprins si studii de siriaca, araba, latina si italiana. Ales staret al mânastirii Sf.Sava din Betleem, unde a trait o lunga vreme, devenind patriarh în anul 1685, cedând temporar tronul patriarhal, în 1694, unui competitor înversunat – Kyrillos Ibn al-Za’im. Pâna în anul 1720 când si-a reluat misiunea de patriarh, a ramas mitropolit de Alep, calatorind departe în cautare de ajutor financiar si spiritual pentru comunitatile crestine levantine. Urmând calea ilustrilor sai predecesori, patriarhii Meletius Karma (1572-1635) si Makarios Ibn al-Za’im (1597-1672), Dabbas a luptat pentru valorile crestine ortodoxe, reflectate în numeroasele sale scrieri istorice, teologice, liturgice si polemice. Dupa anul 1695 a calatorit în Europa rasariteana, unde a fost întâmpinat cu bunavointa si generozitate de domnii români, bucurosi sa-l gazduiasca. Oaspete al lui Constantin Brâncoveanu în primavara anului 1700, Dabbas a participat la nunta fiicei acestuia, Safta, cu Iordache Cretulescu, iar în iulie 1703 a fost prezent la ceremoniile de confirmare la domnie a familiei Brâncoveanu. La cererea domnitorului muntean, Dabbas a scris în anul 1702, în limba greaca, o ISTORIE A PATRIARHILOR ANTIOHIEI, dedicata protectorului sau si tiparita la Bucuresti în acelasi an. Argumentând cu staruinta nevoia crestinilor orientali de a avea carti de cult în limba lor, Dabbas a obtinut de la Brâncoveanu sprijin pentru tiparituri în araba si greaca. Lucrând alaturi de Antim Ivireanul, care a gravat matritele arabe, ei au tiparit împreuna în anul 1701 un LITURGHIER la Snagov, iar în 1702, un CEASLOV la Bucuresti. La plecarea lui Dabbas în Siria în 1705, principele Brâncoveanu i-a daruit întreaga tiparnita, care a fost instalata la Alep si a tiparit între anii 1706-1711, în cladirea resedintei metropolitane, unsprezece carti în araba, unele în editii succesive (Psaltirea, Evangheliarul s.a.)
Curând dupa tiparirea DIVANULUI la Iasi, Dabbas a obtinut un exemplar pe care l-a luat cu el, pentru a traduce versiunea greaca în limba araba vorbita de crestinii din Orientul Apropiat, fapt pe care Dimitrie Cantemir nu parea sa-l fi cunoscut. Preocupat de calitatea traducerii sale, Dabbas a apelat la ajutorul unui calugar maronit cunoscut pentru cunostintele sale de araba clasica, Gibra’il (Gabriel) Farhat. Nascut la Alep în anul 1670, Farhat provenea dintr-o familie maronita originara din Liban. Dupa ce studiase limba araba cu un seic musulman, Farhat scrisese o gramatica a limbii arabe întemeiata pe teste evenghelice, lucrare de pionierat folosita de multe generatii de arabi crestini apartinând tuturor confesiunilor. Cunostintele sale de greaca, siriaca, teologie si poezie, ca si cultura lui vasta au contribuit în a-i atrage faima de mare carturar. Dupa ce si-a petrecut o buna parte din viata în mânastire, Farhat a fost ales în anul 1725 mitropolit al comunitatii maronite din Alep (cu numele de Germanos), continuându-se opera de iradiere a culturii arabe crestine.
În manuscrisele DIVANULUI arab înregistrate pâna acum, Dabbas precizeaza ca nu este autorul acestei carti, ci el doar a tradus-o. Cu toate acestea, numele lui Dimitrie Cantemir nu este mentionat nicaieri în versiunea araba, din care lipsesc toate cele trei texte introductive, precum si Prefata la CARTEA A III-a. Prin urmare, tinând seama de informatiile existente pâna la identificarea textului de catre Virgil Cândea, s-a presupus ca textul a fost scris fie de Patriarhul Dabbas însusi, fie de Sf.Vasile cel Mare. Aceasta lacuna a fost interpretata de Virgil Cândea (1972) ca un gest de loialitate fata de Brâncoveanu, adverser al lui Cantemir în viata politica. Este posibil, de asemenea, ca Dabbas sa fi fost supus si unor constrângeri politice locale, încercând prin ascunderea autorului real al scrierii sale sa evite cenzura autoritatilor otomane. Faptul ca, pe lânga fragmentele care ar fi putut arata autorul adevarat, lipsesc de asemenea câteva pasaje dispretuitoare la adresa catolicilor, demonstreaza si grija lui Athanasie Dabbas de a nu provoca nemultumirea crestinilor uniti cu Roma, al caror numar era în crestere în provinciile levantine.
DIVANUL arab a fost citit timp de doua sute de ani, nu numai în cercurile crestin-ortodoxe, dar si în cele greco-catolice, întocmindu-se noi copii pâna la sfârsitul secolului al XIX-lea. Au fost identificate pâna în prezent unsprezece manuscrise, între care cele mai accesibile se afla la Bibliothéque Nationale de France (Ms.Arabe 6165, 142 fol.), si Biblioteca Apostolica Vaticana (Ms.Arabe 337,no.2,226 fol.), acestea fiind si cele pe care le-am folosit pentru editia pe care am întocmit-o.
Publicata pentru prima oara în editie critica si traducere engleza, traducerea araba a DIVANULUI cantemirian reprezinta asadar un eveniment stiintific asteptat din momentul identificarii scrierii, adica de treizeci si sase de ani. Pentru Virgil Cândea se impunea ca orice scriere a lui Dimitrie Cantemir, orice text cantemirian inedit sa vada mai întâi lumina tiparului la Editura Academiei Române. Versiunea araba a DIVANULUI s-a înscris astfel, în mod firesc, în seria operelor marelui carturar umanist publicate de aceasta institutie de înalta tinuta stiintifica. Volumul constituie deci un eveniment si sub aspect editorial, fiind prima editie bilingva araba-engleza a unui manuscris arab medieval publicata în România.
(Va urma)
Se spune că, la Blaj, trupul neînsufleţit al cărturarului Timotei Cipariu se afla pe catafalc, iar coletele cu tomuri comandate la marile librării ale lumii soseau în continuare. Este cunoscut interesul deosebit al lui Cipariu pentru opera lui Cantemir pe de o parte, pentru cultura arabă, pe de altă parte. Azi, prin bunăvoinţa unei studente în anul al IV-lea la secţia de arabă-latină a Universităţii Bucureşti, Divanul lui Cantemir, în versiune arabă şi engleză a ajuns la Blaj. Chiar dacă drumul a fost lung şi anevoios (din română în greacă, apoi în arabă şi, în cele din urmă, în engleză), s-ar bucura cărturarul să ştie de această nouă achiziţie. Felicitări doamnei conf. dr. Ioana Feodorov, terra levis ilustrului său părinte, acad. Virgil Cândea, căruia îi datorăm şi această apariţie salutară pentru cercetarea românească.
Marcela Ciortea