Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Umor



 

Vindecarea prin muncă

de (4-12-2014)

 
Pe vremea când Leopold Gurnişt fusese internat la sanatoriu, îl vizitaseră aproape toţi vecinii. În afară de Marcu de la supermarket şi de Haim Nasgâtaşvili.

– Nu-i frumos, le spuse Boris Israelovici. Ca mâine, poimâine omul se face bine, revine printre noi şi ce zice? Lui Cutare nici nu i-a păsat de suferinţa mea, bine că stăm în acelaşi bloc şi plătim liftul în comun… Dar un sentiment acolo, o solidaritate, nimic…

– Ai dreptate! au fost cei doi de acord. Explică-ne cum ajungem.

– E foarte simplu, le spuse Boris. Luaţi autobuzul opt până la capăt şi singura clădire mare, cu etaje, pe care o vedeţi, acolo e! Numai să ştiţi că acum se practică ergo-terapia, adică vindecarea prin muncă, bolnavii sunt îmbrăcaţi normal, pe medici nici nu-i cunoşti, pe infirmieri nici atâta. Ce-i drept, ăştia sunt cei nepericuloşi, nevroze, astenii, depresii, melancolici din ăştia.

Ce s-a întâmplat mai departe am aflat de la cei doi. De cum s-au apropiat de clădire, nu s-au simţit în apele lor. Cei ce ieşeau erau încruntaţi, palizi, transpiraţi. Îşi ştergeau lacrimile discret şi vorbeau singuri. Chiar la intrare, portarul, sau poate un pacient care lucra ca portar, i-a întrebat la ce secţie au treabă. Ei au spus că îl caută pe Leopold Gurnişt, dar că nu ştiu secţia. Individul nu i-a îndrumat deloc, dar i-a lăsat să intre. Un tip nervos şi care făcea pe funcţionarul îi întrebă cum se numesc şi dacă au dosar la secţie.

– Ferească Dumnezeu, spuseră cei doi, dar tipul nu se lăsă, puse în funcţie un calculator şi cu un strigăt de satisfacţie, puse mâna pe ei.

– Cu plata staţi bine, dar declaraţia de venituri unde e?

Marcu îl ciupi discret pe Haim Nasgâtaşvili în sensul că nu-i bine să-i contrazici pe ăştia, declară solemn că până mâine vor avea grijă să completeze tot ce li se cere, aşa că funcţionarul îi lăsă în pace. Dar abia făcură câţiva paşi când auziră strigătele altuia:

– Ce credeţi voi că-s eu, nebun? De unde să plătesc?

Amicii noştri se îndepărtară prudenţi, îl căutară pe Leopold, dar nu-l găsiră. Au văzut în schimb un domn cu figură de profesor de istorie şezând pe un colţ de bancă cu privirile pierdute, o femeie intre două vârste smulgându-şi părul în tăcere şi o altă femeie, între alte două vârste, smulgând părul unui omuleţ cu ochelari, care spunea că nu el e de vină. Dar nimeni nu părea impresionat. Probabil că asemenea chestii se auzeau aici foarte des. Cu toate astea, un altul întrebă: Ai înnebunit? Şi vreo trei răspunseră în colectiv că „nu”.

– Încă nu s-a născut nebunul care să recunoască acest lucru, şopti Marcu. Cred că e cazul s-o ştergem de aici…

– Ei, l-ati găsit pe Leopold? au întrebat vecinii curioşi.

– Am greşit pavilionul, au recunoscut cei doi. Am nimerit la violenţi!

Dar de fapt, ei greşiseră altceva, pentru că în loc să ia autobuzul spre sud, l-au luat spre nord. Iar la capătul liniei, acolo, nu se află nici un sanatoriu, ci sediul regional al Fiscului.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.216.152