caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cutia Pandorei



 

Felie de timp. Electorale.

de (26-5-2008)

Dupa 1990, in România s-a întâmplat unul din fenomenele cele mai ciudate din Sud–Estul Europei. După o „revoluţie” cu mulţi tineri morţi inutil şi fără a se şti clar cine s-a facut vinovat de moartea lor, s-a trecut sistematic la distrugerea iresponsabilă a ţarii, pana cand industria a ajuns la fier vechi. Au fost devalizate planificat resursele finaciare şi economiile populaţiei prin diferite genuri de operaţiuni tip Caritas si Bingo. S-au furat bănci. S-a efectuat preluarea, la preţuri derizorii sau pur şi simplu au dispărut în tăcere totală, diferitele patrimonii ale organizaţiilor comuniste, respectiv a P.C.R – ului, U.T.C. – ului, Sindicatului, Patrimoniul Coperaţiei, Patrimoniul Fondului de Ajutor Reciproc, Patrimoniul Staţiunilor Turistice şi de Tratament, hoteluri, magazine şi în ultimii ani clădiri ale foştilor proprietari, iar dupa anul 2000 furtul de terenuri intravilane şi extravilane.

Toate acestea au devent şi mai grave, prin faptul că acest imens patrimoniu construit cu mult sacrificiu, a fost lăsat să se degradeze sau a fost degradat intenţionat, pentru scăderea artificiala a valorii, păgubind România de sume imense. Un alt fapt grav a fost acela că au fost instrăinate, pe sume modice, respectiv pe şpagă mică şi de nimic, active care valorau de asemenea sume importante pentru România. Această operaţiune capătă acum conturul unei opraţiuni de masă, bine studiată, cu etape, cu oameni din umbră şi cu startul teribil de păgubos pentru Romănia, respectiv ziua fatidică a algerilor, din „Duminica Orbului”, cȃnd în fruntea României a rămas să conducă „tovărăşeşte” Ion Iliescu şi un grup dur din jurul lui. Astfel în faţă au fost împinşi în toate partidele, oameni îndoielnici ca pregatire, moralitate şi conştiinţă. Ulterior, intenţionat au fost împinşi în faţă aşa-zişii bogataşi ai ţării, persoane cu un trecut dubios, incert, neclar, fiind preluaţi de societate ca un succes al omenilor de afaceri români. Practic şi planificat, s-a trecut la cultivarea non-valorilor, hoţiei, minciunii şi şpăgii.

Mediatizarea excesivă si prelucrarea informaiţiei (ziare televiziuni etc.) şi perindarea unora aşa-zişi anchetaţi prin sălile de judecată sau la diferite instituţii, au avut drept scop tocirea simţului de opoziţie în faţa acestor fenomene şi descurajarea sub toate formele, a coagulării unei societăţi civile bine structurată. Astăzi cetaţeanul începând de la cel care termină studiile şi până la pensionari, au devenit cetaţeni – robot. Mulţi din ei sub diferite forme sunt asistaţi social, ei constituind o masă de manevră pentru partide. Ceilaţi sunt aduşi la numitorul comun, să taca, să nu voteze sau să emigreze. Astfel alegerile au căpătat un carcater de circ naţional, necredibil, cu oameni care privesc viitorul ca pe ceva incert şi fără soluţie. România trăieşte astăzi un fenomen al alegerilor ca cel din perioada postbelică.

În fapt suntem o ţară cu o mentalitate din acei ani. Astăzi, sub o formă sau alta în proporţie de peste 80 la sută, sunt personaje în instituţiile statului şi partidele politice, respectiv pintre o mare parte a aşa zişilor oameni de afaceri, care continuă să devalideze România. Consecinţele se propagă şi în viitor, continuând să fim o ţară fără infra-structură, cu milioane de săraci, ultima în toate topurile ca nivel de trai şi prima în cele cu caracter negativ, cu cetăţeni cu o cultură politică de cea mai slabă calitate, cu pomeni electorale. Ei, cum ar spune Caragiale, cam aşa stau treburile prin târg. Acum să ne aplecăm urechea şi către omul simplu care nu ştie el prea multe despre politica din spatele uşilor închise ci despre cea de fiecare zi în care trebuie să se trezească şi să întâmpine o nouă zi cu speranţa că într-o zi… va fi mai bine.
– Ia, neamule mititelu`! Răcoreşte sufletul cu o bere rece. Ia d-aci, de la Vasile bă, neamule. Neam de neamul tău, n-a văzut aşa preparate. Uite micu` şi ardelul că vi-l dă băăăă … P. S. D. – ul!
– Na, frate ţărane că acum o duci bine. Pune cârnatul pe masă şi nu te du` acasă! Trage o sârbă mare şi bagă aici tare. Ia cârnatu`, ia tricoul, ia şi şapca ca nu te plouă. P. N. L. – ul dă de toate, ia de aici şi tu nepoate!
– Că este, noi dăm la intelectuali. Că facem şi punem şi vopsim feţele blocurilor. Dăm pomană la revelioane, să se distreze şi pesionarii. Eu primar de legislatură, să mă votaţi să mai dau o tura.
– Noi vă dăm infrastructură, ia d-aci pănă atunci o prăjitură! Vă punem borduri să ajungă! Nu vă lăsaţi bă frate, că noi o să vă dăm de toate. Băgaţi hârtia la vot, că noi o sa le dăm peste bot. Noi suntem PD -ul cel tare şi vom duce ţara la soare răsare!
– Bă neamule, vă spui io că dacă mă alegeţi veţi fi fără TVA şi o s-o duceti regeşte! Votaţi-ne pe noi, că noi “conservăm” ce nu au luat alţii, avem grijă să punem de-o parte. PC – ul este viitorul, el este tot timpul cu poporul!
– Trăiască Steaua. Bă! Eu vă spun că mi-a dat Dumnezeu. Şi eu dacă vă spun, ajung preşedinte şi vă fac să aveţi minte. Bă! Dacă mă alegeţi pe mine, veţi fi tot mai bine. Vă spun eu. Noua Generaţie pentru neam şi ţară. Veniţi la pomană publică cei fără mâncare să vă fie cu săturare. Frate te fac membru benevol, dar ia de aici mâncare de un pol! Nu poţi lua mă neică, că nu ai semnat pe hârtiucă. P.N.G.- ul este tănara generaţie cu noi în frunte, votaţi-ne şi veţi avea mai multe!
– Hoţii au furat ţara. Vă spun eu! Eu şi cu oamenii din structurile de securitate, am primit un raport în care această ţară a fost pusă la mezat. Ungurii sunt de vină. Ei au prăpădit această ţară. Alegeţii pe ai noştri şi în căteva luni, voi scăpa ţara de hoţi. P.R.M. -ul este leul. El este puternic şi nu vă dă pomană, ci va scăpa ţara de boală!
– Domnule moderator eu ca avocat, vă spun că ştiu şi cunosc legile. Voi face din capitala României o capitală Europenă. Eu ……
– Domnule avocat, vorbiţi de o jumătate de oră. Vă rog lăsa-ţi şi pe ceilaţi să vorbescă.
– Staţi să termin. Am viziunea unei ….
– Domnule dar vă rog, aveţi un pic de răbdare să spună şi dănsul un cuvânt!
– Domnule, vă spun că trebuie să mergem pe principii noi. Tot ce a fost pănă acum, vă spun că a fost făcut prost. Eu am informatii că…….
– Bine, înţeleg, inţeleg dar mi se pare Domnule că P.I.N.- ul …… numai cu acea membră din Oltenia parcă secretară… A da, senatoare soţie de primar, nu cred că veţi reuşi… să faceţi ceva…?
– Staţi un pic domnule, să vă explic eu. Dacă reluăm relaţiile cu Rusia, economia va merge foc şi capitala, Bucureştiul, brici!
– Bree, nea Vasile ce zici de ăştia? Au luat-o razna rău de tot. Eu mă duc la fiecare să mănânc cârnatul, mielu`, mitititelu`, să iau sacoşa şi să beu berea şi la vot nu mă duc, că toţi sunt hoţi.
– Eu, băi Ioane, nu mănânc dă-i în măsa, că am de-o ciorbă, dar stii tu că eu sunt cu social democaraţii… am pus-o bine întodeauna. Am chioşcul meu. Ăştia sunt băgaţi peste tot. Aşa că eu lor le dau votul. Mă orientez şi eu, că mai este până la alegeri.
– Greu, domnule, se mai mişcă ţara asta, greu de tot. Nu ştiu ce vom face. De 18 ani nu sunt în stare să facă o autostradă de la cap la cap. Nu sunt în stare să facă un bulevard ca lumea. Uită-te şi dumneata, ăsta este centru de capitală? Uite colo blocul ăla de sticlă de birouri, cade ca naiba în dreptul clădirii aleia vechi, care dacă ar fi renovată …. Nu ştii domnule pe cine să mai votezi, dacă să mai votezi. Au zăpăcit ţara asta.
– Bă chioruleee, nu vezi că intri în mine băăăăăăă? Dă la dreapta după tramvai!
– Da ce bă, te vazuşi în Merţan şi ai prins glas?
– Auzi, bă! Ia ţine tu ciocul mic că acum mă dau jos la tine şi te fac una cu maşina. Ce ţi-ai pus şi portocalul în geam? Crezi că ieşiţi voi, bă? Nu bă, că pe ţară noi suntem. Şi vezi să nu mă dau jos că fac mineriadă cu tine!
– Domnule nici pe trecerea de pietoni nu mai ai loc de maşini. Ai naibii au furat până n-au mai putut şi au umplut străzile cu maşini. Economie ioc. Venituri din producţie, ha ! Dacă n-ar fi ăia peste 3 milioane de afară să trimită bani în ţară … hehehe… vai de mama noastră. Nu mai vorbesc că primim şi fonduri, dar unde se duc şi ce guri le înghite … nu ştiu că tare nesătule sunt. Măi, Marioaro dă-te tu mai la o parte că te omoară ăştia, dau peste tine. Stai să vină verde. Ce zici pe cine votăm ? A sunat Sonia ieri seară şi se plângea că o cam doare capul. La Madrid parcă este mai cald. Săraca a învăţat atâţia ani şi acum este servitoare în casă.
– Votăm pe dracu` Victore! Nu vezi că se votează între ei? Cine mai crede în urnele alea şi că nu cad la învoială cu împărţirea voturilor?
– Ai noroc Eugene. Ce faci ai reuşit să găseşti post?
– De unde să găsesc, că cer experienţă. Şi ai mei mi-au zis că nu mai rezistă. Să fac într-un fel şi să mă descurc. Şi au dreptate, măi. Ştii m-am gândit să plec în Italia, cu toate că nici acolo nu este acum rost de ceva pentru ce am terminat eu. Acum după ce ne-am făcut de râs cu furturile, violurile şi alte alea, ce crezi că se uită la noi cu braţele deschise? Uită-te la alegeri. Vezi cine se perindă pe sticlă? La vremuri noi personaje uitate de istorie, respectiv copii lor, rudele sau neamurile. Pe ăştia nu poţi săi schimbi până mor. Apoi copiii lor ce să mai zic …. Plec şi gata!
– Domnule Preşedinte! Vă spun eu că primăria este a mea. Am oamenii mei. Am toţi directorii din serviciile publice. Eu dau o primă la salariaţi şi am deja mii de voturi Dar dacă câştig trebuie să le mărim diurna şi să închidem ochii cu plecatul prin străinătate. Pe cei din învăţământ i-am prins cu inspectorul general. Este vulpe bătrană de mulţi ani. Vrea şi el un teren să facă casă la fii-sa. Problema usoară. Nu ?
Uite aşa, mă frate se puse de alte alegeri şi alte minciuni, pe alţi bani furati sau duşi pe apa sâmbetei, încă patru ani de acum încolo. Oamenii nu înţeleg că, sloganul “veniţi la vot” este o mare cacialma. Pe cine să votezi? Se rotesc între ei. Oamenii ar trebui să se trezescă şi să reacţioneze zilnic. Să comenteze când li se face o nedreptate, să sesizeze organele statului sau chiar pe acestea la diferite instituţi europene, în general să înceapă o opoziţie tacită şi în masă împotriva celor care încalcă legea. Dacă nu se va întimpla lucrul acesta, nici de acum în mulţi ani de zile, nu vom reuşi numai prin vot să scoatem acestă ţară la liman.

autor Viorel Muha

Ecouri

  • V.R. Lioara: (26-5-2008 la 00:00)

    Domnule Muha cata dreptate aveti cand spuneti ca au murit tineri inutil. Materialul scris de d-voastra e interesant, si mai ales incearca sa oglindeasca adevarul. Bine ca se mai gasesc oameni ca domnia voastra care sa nu ramana indiferenti la felul cum se scrie istoria acestei tări.

  • I.R.: (26-5-2008 la 00:00)

    Sunt revoltata de faptul ca tineri cu studii superioare ajung sa presteze alte munci decat cele care corespund pregatirii lor. In viata numai atunci cand vei face ceea ce-ti place vei da rezultate.
    Nu ştiu încotro s-o apuce şi viitorul lor bate la uşă! Aşa că, atenţie dragilor! Marin Preda spunea: Tinereţea e o trufie, rareori o valoare. Vă rămâne să alegeţi.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Prozac

am trimes tobosarii padisahului sa te inveseleasca stam toti la usa cortului tau asteptand trezirea care vine cu pasi de...

Închide
3.139.70.131