Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Din ciclul „Tunel de Iubire” (II) Turnir

de (21-9-2014)

 
sînt zile şi nopţi cînd singură mă găsesc

în bezna tunelului şi stau precum Murakami

în fîntînă.

deasupra trec lumini şi nori

închisă în mine ca în celulă şi îngrămadită mă fac mica,

nimic nu mă doare,

am doar vînătăi pe picioare,

nu mi-e foame.

schimb pielea de pe mine precum un şarpe orb

cu degetele bîjbîind în întunecime

netezesc solzii noi.

Uneori am buzunare adînci pline de amintiri

ca nişte pungi umflate de vînt se ridică

şi goale apoi se întind pe pămînt,

uneori plîng toate durerile lumii şi doar a mea una mica

pitită adînc în mine

ca o pisica stă încolăcită

cu ochii închişi.

simt cum îmi creşte armura direct pe piele

şi inima strînsă în chingi

şi în degetele mele gheare

sclipeşte dur oţel.

privesc spre cer, buza tunelului e în verde şi moale

muşchi se întinde pînă la picioare

aşa mă caţăr spre braţele tale,

cavaler în turnir.

ochii plînşi stau ascunşi sub vizor

iau steagul de luptă şi calul în spume

în tribună nimeni nu mă strigă pe nume

cu suliţa înainte mă avînt în atac

voi trăi?

voi muri?

chemarea tunelului îmi sună în cap

am frunze pe scut

şi din iarbă

un pat.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.210.42