caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Comunicate de presa



 

Comunicatul Fundaţiei Culturale META

de (26-8-2014)
4 ecouri

 
Stimată doamnă / Stimate domnule

Fundaţia Culturală META, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti şi Universitatea din Bucureşti, cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional, a reluat anul acesta proiectul Un secol de sculptură românească – etapa a II-a, literele N – Z.

Pornind, pe de o parte, de la necesitatea promovării valorilor culturale naţionale pe plan local şi internaţional, iar, pe de altă parte, de la necesitatea unor instrumente de lucru la care în momentul de faţă cercetătorii nu au acces şi care le-ar putea facilita acestora demersurile în proiectele pe care le desfăşoară, Fundaţia Culturală META şi-a propus realizarea unei serii de enciclopedii on-line, bilingve, complexe, având în vedere o gamă variată de arii tematice (sculptură, pictură, arhitectură etc.). Bazele de date de acest tip pot fi folosite atât de publicul larg, cât şi de publicul specializat (critici şi istorici de artă, teoreticieni, profesori, studenţi, cercetători, curatori, operatori culturali, colecţionari de artă etc.), atât din ţară, cât şi din străinătate.

Prima enciclopedie din seria propusă de Fundaţia Culturală META este cea dedicată sculpturii româneşti. Un secol de sculptură românească are ca proiect pilot dicţionarul omonim publicat de către Editura META în 2001, care cuprinde aproximativ 200 de sculptori (literele A – D), precum şi artişti invitaţi preocupaţi de reprezentările şi formulele artistice tridimensionale, colectivul optând pentru o înţelegere mai largă a termenului de sculptură în contextul culturii postmoderne care anulează frontierele stricte ale spaţiilor tradiţionale de manifestare artistică. Proiectul a fost reluat şi desfăşurat într-o primă etapă pe parcursul anului 2013, prilej cu care a fost lansată platforma on-line http://www.sculpture.ro. Până în acest moment, enciclopedia cuprinde aproximativ 550 de intrări de dicţionar de la litera A la litera M, urmând ca pe parcursul celei de-a doua etape, pe care am demarat-o la începutul lunii mai, să fie realizate şi introduse aproximativ 450 de fişe aferente literelor N – Z.

Având un conţinut complex şi bine documentat, enciclopedia îşi propune realizarea unei viziuni complete asupra sculpturii româneşti din ultimii 100 de ani, completând şi actualizând dicţionarul precedent în formatul nou propus – on-line, nu numai cu informaţii recente privind activitatea artistică a sculptorilor şi artiştilor invitaţi, dar şi cu nume noi, ale celor mai tineri artişti, care deja expun cel puţin la nivel naţional. De asemenea, fiecare fişă cuprinde şi un comentariu critic realizat de către un critic/istoric de artă, precum şi referinţe critice selectate în urma cercetării realizate de către membrii Fundaţiei Culturale META. Până în prezent, comisia de critici a fost formată din Alexandra Titu, Constantin Prut, Ioana Vlasiu, Mariana Tomozei Cocoş, Luiza Barcan, Alexandra Rus, Elena Mihuţ, Tudor Stavilă, Mica Gherghescu, Corina Teacă, Magda Predescu, Andra Miruna Stancu, urmând ca la această ediţie să li se alăture şi alţi critici români.

În acest sens, vă propunem o colaborare cu Fundaţia Culturală META care să aibă ca finalitate realizarea fişei artistei Sonia Natra. Pentru aceasta am avea nevoie de orice material consideraţi că ar putea fi pus la dispoziţia noastră.

Mai jos, regăsiţi toate materialele şi informaţiile de care avem nevoie pentru o fişă standard:

• Portret
• Date biografice
• Studii academice – perioada, Universitatea, specializarea
• Expoziţii personale
• Expoziţii colective şi de grup
• Tabere de sculptură
• Premii şi distincţii
• Fotografii – fie în format digital, pe e-mail, la adresa metacult@gmail.com (dacă imaginile scanate sunt prea mari, pot fi transmise prin transfer), fie prin poştă, la adresa Strada Luigi Galvani, nr. 61 – 63, sector 2, Bucureşti. Unde este cazul, vă rugăm să ne menţionaţi autorul fotografiilor şi acordul folosirii acestora în cadrul dicţionarului on-line Un secol de sculptură românească. De asemenea, vă rugăm să ne transmiteţi cât mai multe detalii cu privire la lucrările pe care le-aţi selectat (tehnica folosită, dimensiuni, anul realizării lor, spaţiul în care se află – dacă este cazul, autorul fotografiei etc). Aş dori să precizez faptul că în dreptul fiecărei imagini va fi specificată sursa şi toate datele de copyright, precum şi orice altă informaţie veţi dori dvs. a fi specificată. De asemenea, siguranţa imaginilor este securizată, acestea neputând fi preluate de pe site.
• o imagine cu semnătura de artistă
• referinţe critice (dacă aveţi la îndemână)
• datele de contact ale Muzeului şi orice alte date de promovare

Vă rugăm să luaţi în considerare propunerea noastră şi să ne transmiteţi decizia dvs. şi condiţiile colaborării pe adresa de e-mail a Fundaţiei sau la numărul de telefon 0723.154.052 (Andreea Drăghicescu, asistent de proiect).

Cu stimă,
Radu Pervolovici
Director Fundaţia Culturală META

[Red.: vezi şi articolul Sonia Natra – Fragmente umane de Dorel Schor]

Ecouri

  • George Petrineanu: (27-8-2014 la 09:43)

    Acest apel lasa loc pentru nelamuriri.

    Catre cine se face apelul de ,,colaborare”? Si de fapt in ce consta ,,colaborarea”? Daca interpretezi cuprinzatorul comunicat de mai sus, ar fi vorba mai mult de un apel catre cei care (orsicine?) detin informatii despre ,,artista Sonia Natra”. Vorbim de o relatie unilaterala in care cineva furnizeaza niste informatii dupa care contactul se incheie.

    Cine e ,,artista Sonia Natra”?

    Nu ar fi fost bine ca in comunicat sa se inceapa cu ea si sa se explice direct ca se cauta mai multe informatii, eventual mentionind pe scurt care e misiunea META?

    E valabil comunicatul si pentru alti artisti? Daca nu, de ce nu e denumit ceva in genul ,,Apel pentru culegerea de informatii referitoare la artista Sonia Natra”.

    In orice caz, succes!

  • Alexandru Leibovici: (27-8-2014 la 11:55)

    @George

    Ai dreptate, lucrurile nu sunt prea clare. La sfârşitul articolului am pus o referinţă la un articol despre Sonia Nitra care a apărut chiar pe ACUM.

    Eu sper că cineva de la fundaţia META îţi va răspunde, poate chiar d-na. Andreea Drăghicescu care ne-a trimis acest text.

  • Fundația Culturală META: (28-8-2014 la 11:27)

    Bună ziua,

    Am apelat la această variantă pentru că nu aveam la dispoziție un contact personal prin intermediul căruia să putem lua legătura cu doamna Sonia Natra (sau, eventual, cu cineva din familia artistei / o persoană apropiată a sa).

    Apelul nu se adresează oricui, ci l-am postat pe acest site considerând că redacția ar putea intermedia cumva comunicarea fie cu autorul articolului, domnul Dorel Schor, comentariul fiind postat chiar la acest articol, fie cu cineva apropiat doamnei Sonia Natra.

    Prezentarea Fundației și a proiectului constituie o sursă de informare eficientă pentru cei care vor citi aceste rânduri și vor dori să ne sprijine cu orice informație necesară în vederea finalizării fișei doamnei Sonia Natra.

    Așadar, credeți că ne-ați putea sprijini demersul cu vreun contact care ne-ar putea fi de ajutor în acest demers ?!

    Cu sincere mulțumiri,
    Andreea Drăghicescu

  • George Petrineanu: (29-8-2014 la 07:18)

    @Fundația Culturală META

    Multumesc.

    Din pacate nu am cu ce contribui la apelul dumneavoastra, dar, pentru eventualitatea ca alti cititori bine plasati geographic ar putea fi de ajutor, as mai face o completare din ce exista pe net:

    https://en.wikipedia.org/wiki/Sergiu_Natra#Life_and_work

    Sonia Natra, sculptorita, a emigrat in Israel in 1961 impreuna cu sotul ei, compozitorul Sergiu Natra. Din articolul din Wikipedia, dedicat acestuia, aflam ca e nascut in 1924 (ca sa avem idee de grupa de virsta/generatie).

    Compozitorul a predat la Conservatorul din Tel-Aviv pina in 1985. E mult de atunci, dar cineva de la Conservator s-ar putea sa dea informatii despre familia Natra.

    In Cartea de telefoane Tel-Aviv gasim o serie de persoane cu numele Neterea, care trebuie sa fie o transcriere a numelui Natra. Foarte probabil ca aceste persoane sa fie rude intre ele inclusiv cu sculptorita. Interesant ca Sonia Natra apare cu doua nume si in doua locuri dar cu acelasi telefon.

    neterea sonia sargiv
    Bart 10 ,Tel Aviv, 69104
    03-6416329

    neterea sonia sargiv , serejio
    נטרא סוניה סרג”יו , סרג’יו (סטודיו)
    Tagor Rabindenart 42
    Tel Aviv, 69341
    Telefon: 03-6427085

    http://private.b144.co.il/search.aspx?TS568688_id=3&txtNamePrivate=Natra&txtCityPrivate=&txtStreetPrivate=&txtStreetNPrivate=&_private=0&_p=&_lang=EN

    Sper ca asta sa fie un punct de pornire si cineva sa dea o fuga pe strada Bart sau Tagore 🙂



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Oraş sfânt (ziceri)

Şi linia cea mai dreaptă poate fi pusă strâmb. // Vreţi să distrugeţi opoziţia? Lăsati-o să ajungă la putere. //...

Închide
3.146.221.204