Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Atât de mult pentru fericire…

de (9-7-2014)

 
A înţelege e ca şi când ai fi stăpânul jocului, copilul candid ce trece prin gânduri ca o umbră de sânge.

Sunt gândurile unui tânăr pierdut în propriu-i trecut imaginat care-şi regăsea o plimbare uitată pe străduţe magice, lângă o fată care, cândva, era sensul şi esenţa lui.

Poate vreo carte, vreun premiu să-i ofere acest mirabil context?

– Nu, gândi atunci el.

Iată o capodoperă care nu are nevoie de nici o omologare, elogiere, mediatizare! Iată o baladă pentru o minune!

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

– Cum să rănesc un om care mi-a redat speranţa?! scrise el, într-un alt timp.
Sunt tot mai departe de mine. Un pisic visează că plânge…

Timpul dispune de noi haotic, bătrân s-a trezit într-o amiază bolnavă, încearcă să memoreze unde a greşit şi de ce s-a născut. O întrebare grotescă ca şi existenţa noastră!, gândi, atunci, el. Din păcate, eu sunt lucid când Fiara trece prin lucruri, respinşii îmi dau dreptate. De n-ar fi Moartea, lumea asta ar avea coerentă chiar şi în Disperare.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

Fiecare trezire e o trădare a visului tău,
Fiecare iubire e o minciună a sângelui tău.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

Trei poze

– Privind-o din profil cum întinereşte, era fata pe care o visase, iar apoi o regăsise în „oraşul secund” cu trăsături puternic asiatice, vibrând de iubire.

Sufletul ei era şi al său. A simţit un oftat interior, un fel de tristeţe faţă de un trecut ratat. Atunci a simţit-o profund a lui, pentru eternitate. Iubea din toata inima ca o fată khazară, iar el, din tot sufletul ca fanaticii arberi. Un suflet complicat!

– Să vrei ca într-un timp iubita să revină într-un alt timp!

E un chin metafizic. Avea suflarea de 15 ani, sufletele s-au contopit deja. Privită din faţă ţi-a apărut nelămurită, timorată, să fie cea pe care o uitase?!

– Cea mai tristă poză ~ Când a plecat, i-a privit fericirea şi dorul. Avea în sânge gustul ei. Lângă el rămăsese Cealaltă pe care o vedea. Nu spunea nimic. Plângea. I-a sărutat lacrimile.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

Fiecare trezire e o trădare a visului tău,
Fiecare iubire e o minciună a sângelui tău…

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

– Cred ca o să ne chinuim enorm, i-a şoptit vocea lăuntrică ce părea să fie a ei…

Poate ne vom regăsi, cândva, într-o altă lume, puri, frumoşi. Ne vom recunoaşte sigur, ai intuit singur prin zbuciumul interior. Poate de asta am revenit în memoria ta temporară, îţi era necesar să-ţi fiu aproape de sufletul tău care era şi al meu. Nu s-a pierdut, s-a rătăcit, dar această rătăcire e mai tristă ca pierderea.

Din frunte lui lumea se scurge-n lacrima mea,
Timpul s-a închis în sine,
orele ţipă disperate,
Dublul meu îşi aprinde o havană.
O fată tristă trece prin oglinda sângerândă,
Demonii nu mă înţeleg.
Cineva invizibil mângâie păpădiile din zâmbetul tău,
sunt trist,
NU SUNT EU…

Oare de ce-ar trebui şterse, uitate, frunzele amintirilor?! Poate-au redat doar o stare, un sentiment de sinceritate, de moment, dar fără amintirile memoriei nu ar mai exista nimic. Închipuie-ţi un om fără memorie ce mai poate fi?! Toţi şi totul se schimbă; atâtea lucruri, gânduri, sentimente depind de intensitatea focului care poate purifica sau doar incendiază totul în scrum.

Amintiri confirmate şi frica,
întotdeauna frica, desfigurând speranţa,
logica zâmbetului şi golul îngheţat
într-o inutilă sărbătoare
şi globurile de sânge, şi indiferenţa târzie.
A şti, dar a fi imposibil!
– Asta-i pedeapsa, mireasă-mireasmă!

Zilele au sens când vântul îţi şopteşte că ea te aşteptă undeva, tu ştii şi visezi camera ei. Parfumul toamnei îţi vorbeşte de primăverile pierdute, ai vrea să fii fericit, dar rana din creier nu te lasă şi ştergi oglinzile cerului. Ea îţi surâde, mângâind un pisoi.

Toamna zâmbeşte de culori,
casele carnivore îmi arată secundele lui Niciodată,
sunt geamuri când tânăr reflectau speranţa,
acum, prăfuite, mângâie lacrimile bătrânilor.

Toate clipele când a trăit Ea au fost frumoase! Restul, nici că contează…

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

Tot timpul să desenăm cercuri în jurul celor pe care-i iubim, nu inimi, pentru că inimile se pot rupe, dar cercurile nu au capăt. Toţi avem nevoie de ceva sau cineva, fiecare îşi are părticica şi locul în întregul nostru, în inimă şi suflet. În tinzând mâna, moartea a câştigat o secundă, zâmbetul tău rece a spart oglinda, sângele îmi curge pe pleoape. Troleibuzele gem de morţi, sunt fericiţi.

Vin sărbătorile, amintirile nu-ţi spun mai mult decât o zăpadă murdară. Receptăm doar o singura durere… Clipe şi umbre…

Moartea a sosit în absenţa noastră,
Cândva aveai un prieten,
căruia îi spuneai visele.
Acum scrii unui trecut închis
într-un posibil zâmbet.
Eşti mai străin decât un mort,
rătăceşti sub pleoapele goale
aşteptând definitiva Uitare.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.163.124