Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Înfloriri

de (15-5-2014)

Au înflorit portocalii. Tot aerul e otrăvit!

De m-aş gândi la un „pom al vieţii”, aş alege un portocal. Întotdeauna se întâmplă ceva în ramurile lui: fructele sînt pârguite şi mor atârnate cu capul în jos.

Uneori păsări nebunatice se îmbată cu sucul lor dulce şi lipicios. Inflorescenţe stau buchet în vârful nuielelor svelte, ici colo petalele s-au scuturat şi dezvelesc căpăţîna goală a fructului în devenire!

Viaţă şi moarte pe un ram, veselie şi tristeţe şi aromă profundă, grea în căldura zilei ce zgândăre nara, urcă în om şi se înfige în creier ca un piron !

Au înflorit portocalii ! În noapte stoluri mari de cocori se jelesc peste livezi şi aripi gri fâlfăie spre nord.

Pe dealuri toate frunzele zemoase şi rebele se sucesc, încet, încet şi din frumuseţea lor obraznică nu mai rămân decît spini şi uscătură!

Unde sînt macii ispititori? Şi stânjeneii plapinzi?Şi toată adunătură de floricele mici, albe, roz, albastre ruşinoase?

Doar crizantemele sălbatice mai acoperă pământul cu voal galben şi pregătesc ochiul spre vara aridă, pustie în ocrul gol …

Îmi amintesc primăveri muiate în verde. Pe nuiele se hlizeau mîţişori şi puful lor trecut pe obraz era mângâiere de catfea.

Şi mîţişori de plopi cu ciucuri atârnaţi ca epoleţii unui general mândru. Tufe năclăite în galben ţipau de departe „heiiii, e primvăra!”… şi verde nesfârşit.

Număram primii miei, număram primele berze prin ierburi.

Ţigănci purtau coşuri cu zambile, narcise demne şi lăcrimioare strînse bine în aţă albă de papiotă.

Dar eu aşteptam apariţia bilelor rotude şi verzi… Se iveau timide în vârful lujerului, se înroşeau oleacă la capătul frunzelor şi apoi explodau cu neruşinare în tutu de dantelă, culoare şi miros: bujorii!!

Toată copilăria m-au însoţit bujorii. Curţile erau pline şi femeile îi culegeau cu respect şi durere.

Bujorii se culeg aproape deschişi căci trupul lor delicat îşi scutură splendoarea de fuste şi rămâne pistil gol, întristat, singuratic.

Şi dintre bujori îmi zâmbesc chipuri de oameni ce au fost, obraji de femei ce au trecut prin lume şi mâna lor m-a mângâiat sau dojenit.

Da, bujori erau tufe în grădinile copilăriei mele! Tufe comune în ochii multora, misterioase în ochii mei. Şi florile lor roteau petale aşa cum păunii rotesc cozi în neruşinare: senzuale şi ademenitoare…

Primăvară stă căţărată acum într-un portocal şi-n inima mea un bujor desface petale! Spre nord trec cocori jeluind!

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.210.42