Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Zbor!

de (31-3-2014)
2 ecouri

 
Locuiesc într-o insulă. Sau poate insula sînt eu însămi, uneori în derivă, alteori lipită de continent pînă la pierderea identităţii, alteori, dar cel mai ades, încăpăţânată în calea vântului şi valurilor, nimic nu mă mişcă din apa mea. Aşa în timp, purtată am fost fără limba şi mută. Aşa în timp am uitat poveştile altora şi cuvintele lor, ca şi cum la mine în cap, un buton apăsat: deeleeete! Şi el mă întreabă: eşti sigură că vrei să ştergi această informaţie? Da!!!, îi răspund, am deschis burta limbii! revărsate cuvinte pe limba mea, în gura mea, în capul meu, în inima mea! Am cuvintele mele! îmi spun, născute cu durere şi sânge! Acestea sînt vorbele ce voi gândi şi scrie! Cine îşi uită limba, îşi pierde inima! Aşa am mers prin ani, cu coşul pieptului gol şuierând vânturi reci de iarnă!

Ca într-o grotă se vânzoleau lilieci în noapte, inima mea ciorchine negru de aripi adunate în somn. Visam oraşe colorate şi case brăzdate de bârne, învelite în flori şi străzi tihnite în ploaie şi în soare, iarbă verde cum numai vecinii au şi arome şi lumini. Şi uite cum inima mea plînge după străzi prăfuite cu gropi, macadam ştirbit şi ganguri întunecoase. Visam pantofi ameţitori, maşini în culori turbate şi acum tânjesc după straturi cu ceapă verde, roşia culeasă din lujer, pâinea bătută şi întinsă cu unt, ceapa lovită cu pumnul şi zdrobită în ştergar, bucata de brânză de oaie îmi inundă creierii cu mirosul lor tare, aţâţător… Merg spre ţara odată visată, să cuprind în ochii de acum imaginea ei.

Alerg spre legătura mea în aeroport, o limba necunoscută, săltăreaţă şi rotundă se plimbă în gurile oamenilor, ajung într-o hala ticsită ochi dar mă loveşte o senzaţie de deja vu… o atmosfera cunoscută, hărmălaie, genţi şi plase legate cu aţă, femei pântecoase în fuste înflorate, basmale şi mâini împreunate, bărbaţi ţanţoşi în veste cu buzunare, copii gălăgioşi ce mai primesc cîte una peste fund şi nimeni nu se isterizează. Femeile pălăvrăgesc bucuroase fiecare cu fiecare, bărbaţii au priviri mândre şi degetele lor mişcă harnic peste mătăniile din sticlă colorată. Ici colo în lumea asta pestriţă, pete întunecate, tineri bine îmbrăcaţi cu neveste suple cocoţate pe tocuri. Copiii lor au părul dat cu gel şi degetele lor mişcă neîncetat peste tablete şi laptopuri. Ei vorbesc limbi străine, au accent străin dar bătrânii se uită cu admiraţie şi dragoste la copiii ajunşi în oraş mare în altă ţară.

Cineva se plimbă printre călători şi ştampilează bilete, totul e improvizat dar funcţionează, căci lumea asta se învârte după alte legi. O voce tăioasă strigă în difuzoare că a venit momentul îmbarcării. Asta bănuiesc doar, că nu înţeleg nimic!, dar toată masa de carne vie şi pînză multicoloră freamătă şi se agită ca o omidă imensă. Autobuzul ne hurducă de cîteva ori, ne rânduieşte bine în măruntaiele lui şi iute, iute se aruncă la scara avionului. Deşertaţi din măruntaiele lui, femei cu zeci de plase şi bărbaţi mândri ne luptăm să ajungem fiecare la locul lui, se blochează culoarul, nu încap valizele, genţile, plase se aruncă una peste alta, stewardesa strigă şi îi mustră şi ei, smeriţi şi ruşinaţi, tac chitic, se aşează înfofoliţi şi în tăcere pe scaunul promis, gălăgia se stinge brusc ca tăiată cu cuţitul, toţi respectă momentul solemn al decolării. Numai atingerea fină a mărgelelor în rugăciune, numai oftatul femeilor, numai vâjâitul motorului sapă canale în creierii mei.

Uraaa! sîntem în aer, cam aşa ar fi zis şi privirea vecinei mele. Se întoarce spre mine zâmbindu-mi complice şi-mi spune în germană că vecinul a mâncat usturoi şi pute. Îmi dă un cot prietenesc, crede că vin din America şi e puţin dezamăgită când îi raportez de unde vin şi unde merg. Râde, îmi urează bun venit în Turcia şi nu înţeleg de se referă la cer, avion sau în general. Apoi brusc descoperă locuri libere pe partea cealaltă, schimbă vorbe repezi şi râsete cu vecinul şi-l convinge că e mai comod acolo… Uff îmi zice după ce pleacă. Putea! Şi ce bucurie, acum poate povesti cu vecina de culoar! Se încinge o vorbărie întreruptă doar de încercările ei de a smulge detalii de la mine şi-mi povesteşte cîţi copii are şi pe unde. Brusc scoate o portocală şi o decojeşte. Aerul întreg se înmiresmează. Îmi întinde şi mie cîteva felii, încep să transpir, ea îmi spune : ia, miroase bine! oare put şi eu??? gândeşte mintea mea şi mă execut urgent, iau portocală şi o ronţăi şi ea e mulţumită. Miroase bine zice!

Coborâm şi ne foim în noi şi pe scaun. Fiecare cu emoţiile şi aşteptările lui, zvâcnim de pe scaun şi tanti stewardesa se agită, ne ceartă disperată, cere ajutor şi el apare sub chipul unui steward pirpiriu cu ochelari. Haa! îmi spun în gând zâmbind! El o să facă ordine??? Dar minune!!! funcţionează, căci lumea asta se învârte după alte legi! El este Bărbat şi oficial în uniformă!!! Ruşinaţi se aşează cu toţii dar au în mâna telefoane mobile ce tremură şi scot sunete, uşile se deschid, bagajele foşnesc, ne mişcăm în bloc compact, ne rostogolim afară la aer, feţele se îmbujorează: Bun venit în Turkstadt! îmi spun şi iată cum vecina mea a grăit adevărul, îmi zâmbeşte şi o înghite mulţimea.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Christina Vlad: (31-3-2014 la 08:19)

    Foarte frumos scris.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • adriana moscicki: (31-3-2014 la 15:23)

    Multumesc Christina Vlad!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.197.171.35