Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Secundele mele



 

Elefantii (Les Éléphantes), de Leconte de Lisle

de (8-10-2007)

Poet francez, seful recunoscut al curentului parnasian, teoretician al „artei pentru arta“ si al interdependentei dintre poezie si stiinta, Leconte de Lisle (pseudonimul lui Charles-René-Marie Leconte) (1818-1894), s-a nascut într-o îndepartata colonie franceza, a cunoscut îndeaproape cultura Indiei si peisajul exotic, ceea ce se va reflecta în poezia sa. Creatia sa poetica se caracterizeaza prin evocarea nostalgica a marilor mituri si civilizatii stravechi orientale si occidentale, cu elemente meditative asupra conditiei umane, propunându-si sa ofere un ideal etic superior contemporaneitatii. Sustine impersonalitatea în arta, descrierea exacta, reprezentarile precise, expresia a unei eruditii riguroase, cultul frumosului si perfectiunea formala. Scrie Poeme antice, Poeme si poezii, Poeme barbare, considerate opera sa cea mai valoroasa.
Poemele inspirate din peisajul tropical si descrierea animalelor exotice îl singularizeaza în contextul liricii franceze.

Poemul Elefantii este caracteristic prin tematica si realizare artistica parnasianismului promovat de Leconte de Lisle.

ELEFANTII

Nisipul rosu pare o nesfârsita mare,
Ce scânteiaza muta în somnul ei trudit.
O boare de arama se lasa neclintit
Pe vetrele ascunse în necuprinsa zare.

Nici viata si nici zgomot. Si leii în tacere
Se odihnesc în pesteri la postii departare;
Si în fântâni s-adapa girafele-nsetate,
Pe sub curmali, la umbra stiuta de pantere.

Nici pasarea nu trece cu aripa în bolti,
Pe care merge lenes un soare nesfârsit.
Un boa, câteodata, în somn încremenit
Îsi leagana spinarea cu straluciri de solzi.

Si-aprinsa arde zarea sub limpedele cer,
Si lumea-ncet adoarme. Spre orizontul sters
Se-nsira elefantii în leganatul mers,
Plecând în tari natale si pline de mister.

Si dintr-un punct al zarii, ca niste pete brune,
Ei vin, stârnind nisipul pe cale, ca un fum
Si, ca sa nu s-abata din mersul lor pe drum,
Piciorul larg darâma salbaticele dune.

În frunte-i capitanul batrân, cu trupul greu,
Cu crapaturi în pielea ca trunchiul scorojita
Si capul ca o stânca, iar sira îndoita
Se încovoaie tare si tremura mereu.

Cu pas egal si sigur, mergând ca un monarh,
Îi duce drept la tinta, pe toti, cu orice chip;
Si ei, lasând în urma o dâra de nisip,
Cu blânda resemnare se tin de patriah.

Urechea-n evataliu si trompa între dinti,
Ei merg cu pleoape-nchise. Le bate pieptul tare.
Si în aprinsul aer ies aburi din sudoare;
Si-i bâzâie în cale insectele fierbinti.

De sete nu le pasa, de muste si de chin,
De soarele ce coace spinarea lor crapata…
În mersul lor viseaza la oaza departata,
La viata lor de-acasa în codrul de smochin.

Sa vada largul fluviu cazând pe povârnis,
În care se azvârl hipopotami enormi
Ce proiecteaza-n luna conturul lor diform
Si-alearga la fântâna prin desul papuris.

Mereu cu îndrazneala si cumpanire-n mers
Un negru fir mai taie nisipul nesfârsit;
Si-n urma iar ramâne pustiul neclintit
Când au trecut drumetii si-n orizont s-au sters.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

Puteti modifica abonarea la comentariile acestui articol..

 
Tot In Secundele mele
184.72.65.173