caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

Fereşte-mă Doamne de prieteniile din USL…

de (21-12-2013)
9 ecouri

PontaSiAntonescuNu avea de unde să ştie ofiţerul din piesa “Hamlet”, când a pronunţat celebra frază: “E ceva putred în Danemarca!” (în momentul când a apărut fantoma tatălui lui Hamlet), că în realitatea social-politică din România de azi această frază se potriveşte ca o mănuşă pe mâna pentru România unde, cu certitudine, se poate spune : “E ceva putred în România!”

A apărut pe piaţa media din România o stenograma, a cărei conţinut este în esenţă o “perla politică” diabolică, şi care îi aparţine primului ministru al României, Victor Ponta, o stenograma care redă o discuţie a Domniei Sale (domnie la propriu!!) cu preşedintele Senatului – domnul (fără domnie, deocamdată) Crin Antonescu, discuţie în care Ponta ar fi emis următoarea idee-indicaţie : “liderii USL şi miniştrii să dezaprobe în public Legea Graţierii şi Amnistiei, dar – să o voteze în Parlament!!”

Sursa este chiar Crin Antonescu, copreşedintele USL, al marii alianţe politice de tip “eu cu tine, tu cu mine”, sau, mai pe româneşte, a unei alianţe contra naturii între dreapta şi stânga, o alianţa făcută în ciuda proverbului “nu ştie dreapta ce face stânga”. Dar acum se ştie!

Problema care a făcut ca micro-fisurile existente în această alianţa chiar de la constituirea ei, o alianţă realizată în conformitate cu un alt proverb românesc, ”fă-te frate cu dracul până treci puntea!”, să se transforme în macro-fisuri, ba chiar în nişte crăpături mari de genul celor care se produc pe pământ la un cutremur de gradul 10, şi care anunţă un divorţ iminent însoţit de scandaluri şi “lupte grele” pentru partajul averii (?!) şi schimbarea cu 180 de grade a orientării copiilor, adică a noastră, a cetăţenilor români de toate vârstele şi gradele de tembelizare produse de credulitatea şi naivitatea noastră politică! Nu sunt vorbe goale; ca să înţelegem lucrurile, pornind de la rădăcinile politicii din România, a cărei specificitate balcanoida o exprimă cum nu se poate mai bine fraza-perlă a lui Ponta, pe care o mai scriu odată (merita literele grase) :

„Liderii USL şi miniştrii să dezaprobe în public Legea Graţierii şi Amnistiei, dar s-o voteze în Parlament”

Această duplicitate politică, recunoscută în public, exprimă cum nu se poate mai bine “crezul” şi comportamentul concret şi practic al politicienilor noştri, şi este posibil dar şi necesar, să devină sămânţa care să-i trezească pe români din somnul raţiunii.

Este deja promiţător faptul că, după votarea “la ceas de noapte”, in Parlament ( când lumea şi majoritatea aleşilor sunt “adormiţi”), a Legii Amnistiei şi Graţierii, totuşi mulţi români au ieşit a doua zi în stradă şi au blocat Calea Victoriei în dreptul clădirii Consiliului de Miniştri, în ciuda eforturilor disperate ale lui Ponta de a le închide gura în mod clasic ceauşesco-iliescian-maoist-ianukovician, prin forţa dezlănţuită a jandarmilor, plătiţi din impozitele şi taxele suportate chiar de cei agresaţi!

Care este esenţa Legii Amnistiei şi Graţierii, care a stat la baza conflictului din USL, dar, în primul rând, la baza nemulţumirii paturilor din ce în ce mai largi ale populaţiei României, care au votat, săracii, în marea lor majoritate, fără să ştie ce şi pe cine votează şi aleg?

Legea Amnistiei şi Graţierii, promovată în Parlament de deputaţii Mădălin Voicu (PSD) şi Nicolae Păun, vice-preşedinte la Partida Romilor cu puţin înainte de condamnarea lui Năstase, în procesul “Trofeul Calităţii”, introduce două modificări esenţiale din codul penal, şi anume :

1. amnistierea (la grămadă!) a tuturor pedepselor deja pronunţate, în pronunţare sau în executare, pentru infracţiunile de drept comun care prevăd o pedeapsa cu închisoarea de până la 7 ani inclusiv (iniţial a fost de până la 6 ani, dar s-a îmbunătăţit pe parcurs, probabil de către cei afectaţi, sau afectabili, de un an în plus!). Sunt exceptate de la această amnistiere faptele grave, antiumane, cum ar fi omor prin imprudenţa, violul, trafic de droguri, etc., dar se amnistiază toate infracţiunile din zona corupţiei, care îi vizează în primul rând pe parlamentari, primari, consilieri, etc..

Articolul respectiv din această lege prevede: “Se amnistiază infracţiunile pentru care Codul penal sau legile speciale prevăd o pedeapsa privativă de libertate până la 7 ani inclusiv, sau amendă. Amnistia înlătura răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită, în toate formele ei de participaţie penală, de autor, coautor, instigator, complice şi/sau participaţie improprie. Dacă amnistia intervine după condamnare, ea înlătura şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării”.

Parlamentarii noştri voioşi au ţinut să se schimbe încadrarea lor din categoria “funcţionar public”, care este reglementată prin Codul funcţionarului public, şi cărora li se aplică pedepsele prevăzute de art.147 cod penal, şi încadrarea lor în statutul de “demnitari”, statut care ar beneficia de exceptarea aplicării in totalitate a prevederilor acestui articol 147 c.p. datorită existenţei unei legi speciale pentru această categorie. Şi chiar dacă ar fi anchetaţi de DNA sau ANI pentru perioada când au fost categorisiţi ca funcţionari publici, juriştii şmecheri (de care nu ducem lipsa) ar cere aplicarea legii neretroaplicabilităţii, care prevede şi dreptul inculpatului la pedeapsa cea mai favorabilă atunci când există două moduri de pedepsire, adică ar cere aplicarea legii cu exceptarea demnitarilor!

Ce se poate spune despre efectul acestei amnistii asupra stării generale de infracţionalitate din România, care şi aşa, cu închisorile suprapopulate (se estimează că “încărcarea” spaţiului de detenţie, depăşeşte azi cu 40%, capacitatea de cazare). Bineînţeles nu e vorba de demnitarii-puşcăriaşi, ci de puşcăriaşii “normali”, care sunt înghesuiţi ca sardelele dintr-o conservă de peste. Costurile de întreţinere ale închisorilor din România se ridică la cifre astronomice, nu atât cu întreţinerea locatarilor, cât cu personalul de pază, administraţie, supraveghere, asistenţă medicală etc. Costurile totale pentru un deţinut, pe timp de o luna, reprezintă, în total 2200 lei, din care direct pentru un deţinut, de doar 457 lei. Să calculam, in baza acestor date, cât a costat în anul 2012 întreţinerea a 31.817 deţinuţi (vezi aici) :

2.200 lei x 12 luni x 31.817 deţinuţi=839.968.800 RON, sau aproximativ, 188 milioane Euro la cursul zilei!

Amnistierea implică persoanele care sunt deja deţinute în închisori, cele care sunt condamnate, sau în curs de condamnare, şi a celor care participă la răspunderea penală (coautori, instigatori, complici şi participanţi improprii).

2. graţierea totală a pedepselor de până la 6 ani de închisoare, inclusiv a pedepselor complementare (ca interdicţia de a fi ales sau de a ocupa o funcţie de stat). Mai transparent de atât nici că se putea! Oare un nenorocit simplu, om din popor, mai aspiră, când iese din închisoare, la alegerea sau numirea într-o funcţie de stat pentru a deveni “demnitar”?

Sau un demnitar care a fost “nedemn” de aceasta funcţie, pentru că s-a dovedit a fi coruptibil, mai are dreptul sa o ia de la capăt? Pentru cine oare se pregăteşte această prevedere? Este evident că legea a fost coaptă pentru demnitarii deja condamnaţi, cum este cazul unor figuri publice ca Adrian Năstase, Gigi Becali, Cătălin Voicu, Antonie Solomon, Ionel Mantog, Nicolae Mischie sau Decebal Traian Remeş şi a celor 53 parlamentari luaţi în vizor de DNA şi ANI pentru diverse acte de corupţie.

Ce se va întâmpla cu cohortele de “amnistiaţi” şi “graţiaţi” în baza acestei legi, făcute pentru puţinii demnitari, dar aplicabilă celor în jur de 18.000 de deţinuţi (în jur de 70% din pedepse sunt sub limita de 7 ani, prevăzută prin această lege)? Cine le va da de lucru? Cine o să-i împiedice să invadeze Europa, aşa cum au făcut cu “succes” şi până acum? Sau să amplifice starea de infracţionalitate şi aşa destul de mare , din România? Şi ce fel de Parlament este acesta în care peste 9% dintre deputaţi şi senatori sunt în mod oficial bănuiţi de corupţie şi nimeni nu ştie deocamdată câţi alţii dintre ei practică acest sport cuasi-naţional românesc, devenit aproape o stare de normalitate – denumit supărător pentru practicanţii lui “corupţie”, în timp ce ei consideră că este doar un mijloc de a obţine un nivel de trăi, pe care, “săracii”, îl merită?

Este normal şi uman să se amnistieze şi să se graţieze anumite persoane deţinute în închisori. Este uman să eliberezi înainte de termen şi/sau să graţiezi un om simplu care a greşit, dar care prezintă o şansă de îndreptare sigură, sau care are obligaţii în educaţia şi întreţinerea copiilor săi, sau are de îngrijit membri din familia sa, bolnavi şi bătrâni neputincioşi, adică are obligaţii mai importante din punct de vedere social decât pedepsirea oarbă, automată, dar este cu totul neetic şi nedemocratic ca tu, organ legiuitor, să-ţi faci o lege numai pentru ţine şi ai tăi, sfidând bunul simt, dreptatea şi egalitatea în drepturi.

În această stare de agitaţie socială, determinată de trădarea pe faţă a principilor democraţiei reale, pentru care acum 24 de ani s-au sacrificat vieţi de copii şi adolescenţi români, merită totuşi remarcat că presiunea opiniei publice devine o forţă reală, din ce în ce mai greu de neglijat, după ieşirile curajoase in stradă la şi pentru Roşia Montană, Pungeşti, Calea Victoriei. Tot sub presiunea opiniei publice, avocatul Lucian Bolcaş a renunţat să mai fie promovat în funcţia de judecător la Curtea Constituţionala, deşi eticheta de antisemit mai rămâne agăţată de el, justificat sau nu. În locul domniei sale a fost propus şi probabil va accepta acest post onorabil şi de o importantă imensă (nu prin fondul problemelor, ci prin numărul de partizani ai puterii sau ai opoziţiei, din acest for!) domnul Tony Greblă, preşedintele Comisiei juridice a Senatului, care s-a declarat net împotriva acestei Legi a amnistiei şi graţierii cu modificarea implicită şi intempestivă a codului penal, a fost agreat şi promovat in aceasta funcţie, fără nici o opoziţie.

Pe de altă parte, ar fi greşit să asociem etnia din care fac parte autorii acestui proiect, cu o infracţionalitate mai mare, în medie, printre românii de etnie romă. În mod real, tot parlamentul şi guvernanţii sunt vinovaţi de această situaţie, pentru că nu s-au preocupat de problemele de educaţie şi de nivelul de sărăcie avansată în rândurile acestei etnii. Este intolerabila o asemenea atitudine naţionalista, care s-a manifestat public chiar in unele tari din UE.

Să revenim la conflictul dintre “capii” din USL. S-a dovedit falsă părerea lui Liviu Dragnea, care încerca încă din luna aprilie 2013 să convingă opinia publică că nu există vreun conflict între cei doi “mari conducători” (v. aici).

Acum s-a ajuns într-o faza de conflict deschis care nu mai are drum de întoarcere, este doar o chestiune de timp, şi probabil destul de scurt, până la o ruptură, care a fost uşor de prevăzut, datorită, fie din motive de lupta pentru funcţia de Preşedinte al României, care urmează, fie din cauza anormalităţii convieţuirii doctrinelor liberale cu cele social-democrate (încă mai credem că funcţionează la noi doctrinele!) practicate de PNL şi PSD.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, vine şi confirmă în direct la TV că relatările din stenogramele şedinţei Biroului permanent al PNL sunt adevărate, şi că el, Crin, a prezentat “ideea stupidă” a lui Ponta prin care acesta propunea ca poporul român să fie minţit şi USL să meargă înainte cu votarea Legii amnistiei şi graţierii! La rândul său, prim-ministrul Ponta l-a făcut “mincinos” pe Crin pentru că i-a atribuit o astfel de declaraţie, iar Crin a răspuns, tot în public, la TV, că,spre deosebire de “alţii”, el nu a fost niciodată dovedit că este un mincinos! Ponta a declarat că a existat o şedinţa a USL în care cei doi ar fi fost de acord cu această Lege, iar Crin a spus că nu a existat o astfel de şedinţa, aducând ca dovadă faptul că Ministrul Justiţiei a refuzat categoric să semneze o astfel de Lege şi că însuşi Ponta s-a dezis de ea printr-o declaraţie făcută în timpul vizitei din Africa de Sud!

Încălcarea flagrantă a principiilor fundamentale ale democraţiei privind egalitatea, fără deosebire de rang social, a tuturor în faţă legii (şi nu este pentru prima oară când se produc acţiuni împotriva statului de drept) a constituit o tema importantă şi subiectul luării de atitudine critică faţă de guvernaţii noştri a unor ambasadori străini din România, în numele guvernelor lor, în special a celor din ţările UE, atitudini preluate şi confirmate de către Comisia Europeană.

Ecouri

  • CHARLIE: (22-12-2013 la 00:07)

    @Pincu!

    E foarte greu sa ma exprim fiindca am ramas bouche bee!

    Iliescu s’a declarat recent ca il sustine pe Ponta. Ma rog recomandat de „mosul” nu este exact o onoare! Te referi la obiceiurile balcanice in politica romaneasca. Crezi ca e ceva in apa care se bea. Un electorat tembelizat voteaza dupa cum i se spune. Totusi in teoria comunista „o minoritate constienta” poate sa faca minuni. Oare ceilalti sunt inconstienti? Cei care defileaza contra regimului poate au o sansa minuscula!

  • Sfartz Pincu: (22-12-2013 la 03:25)

    @ Charlie

    Nu ştiu dacă e o „teorie comunistă”, dar pentru România, în mod special, această teorie – funcţionează!! În spatele unei minorităţi curajoase sunt sute de mii, dacă nu chiar milioane !

    Când am folosit expresia: „electorat tembelizat”, m-am ferit de definirea lui ca fiind „tembel” şi/sau „tembelizabil”.

    Comportamentul „balcanoid” nu este doar al politicienilor, ci şi al electoratului respectiv. În aparenta „tăcere” politică, este suficient să torni o porţie bună de ţuică şi vin fiert, ca să afli cum este în realitate electoratul român şi ce părere are despre clasa sa politică!

  • Vlad Puscasu: (23-12-2013 la 18:35)

    Un articol foarte interesant pentru care va felicit.

    Este adevarat ca acest guvern USL a gafat profund de-a lungul timpului. In primul rand pentru ca l-a suspendat pe Basescu aruncand Romania cu 10 ani in urma, contribuind la o criza politica si economica enorma pentru Romania ca imagine si pentru investitii straine lipsa. Apoi vorbim despre ANTISEMITISM: Lucian Bolcas propus la Curtea constitutionala (fost PRM Partidul Nebunia Mare), apoi numirea ministrului DAN SOVA … desi acesta a spus ca nu a existat Holocaust in Romania. Eu m-am oferit voluntar sa merg impreuna cu Oleg Brega (apropiat de Fundatia Soros din Chisinau), sa mergem sa facem sapaturi arheologice, istorice, pentru identificarea osemintelor evreilor morti in Holocaust in Basarabia. Doar la el in sat, la Pepeni, langa Balti au murit mii de evrei! Ce sa vorbim de Balti, Odessa, Soroca, Tighina, Tiraspol, Balta, Golta, Grosulovo si alte localitati si foste lagare naziste.

    Asta doar ca sa demonstram unora ca Dan Sova ce inseamna Holocaustul Shoah.

    Iar legea GRATIERII colective, o lege buna si demna de BOTSWANA africana, sau Somalia, a fost special facuta pentru DAN VOICULESCU. Becali nu intra in acea lege deoarece el are trei condamnari si trei dosare:

    – dosarul „Valizæ” (banii pentru jucatorii Steaua)
    – dosarul „schimbul de terenuri cu MAPN, decizie CSAT” si
    – dosarul „sechestrarii hotilor care i-au furat masina lui Becali”

    Adica dupa ce hotii au fost prinsi de body-guarzi ca i-au furat masina, tot Becali e scos vinovat, desi omul si-a recuperat doar masina, iar pe hoti i-a adus acasa la el.

    Si cum se face ca Gigi Becali sta la puscarie azi, pe nedrept, si are avocati doar ISRAELIENI de origine(evrei)? adica PAVEL ABRAHAM, avocat evreu, avocatul lui Becali, CATALIN DANCU, evreu, avocatul lui Becali, PAULA IACOB, avocata evreica, avocata lui Becali. Pai atunci sa stiu si eu: daca Becali este aparat de avocati evrei, iar Guvernul si institutiile il condamna pe nedrept si fara dovezi solide, GUVERNUL asta nu e antisemit? plus BOLCAS plus scandalul DAN SOVA(PSD)?

    Guvernul acesta mafiot trebuie sa plece acasa. CRIN ANTONESCU l-a numit pe GIGEL STIRBU ministrul culturii, mai sa fie! Si cum s-ar face ca acest Gigel, nu ca ar fi avut un nume amuzant, nu ca figura lui e de om neserios, dar face greseli gramaticale demne de taranul analfabet din Ciorogarla! Imi este rusine cu Guvernul actual si aveti perfecta dreptate in articol!

  • Sfartz Pincu: (25-12-2013 la 04:25)

    @Vlad Puşcaşu

    Foarte valoroasă acţiunea Domniei Voastre legată de dovezi ale Soah-ului din Basarabia!

    Dar prejudecăţile din mintea unui antisemit vor găsi în argumentele Dvs. că Becali a fost apârat de 3 avocaţi evrei, un argument „antisemitic” de genul „d-aia a fost condamnat Becali!!”, adică, dacă l-ar fi aparat avocaţi-români, ar fi scăpat !!

    Atunci când se luptā între ei giganţii, cei mici suferă cel mai mult, numai că pentru România se pune întrebarea „Unde sunt giganţii?”, că la putere nu este decât „plevuşcă”, cuvânt din limbile slave, care înseamnă „ceva de scuipat” !!

  • Vlad Puscasu: (25-12-2013 la 14:34)

    Stimate d-le Sfartz,

    aveti dreptate in ceea ce sustineti, probabil nu m-am exprimat eu tocmai corect la afirmatia despre Gigi Becali. Vroiam sa subliniez ca intr-un regim oficial antisemit, precum actualul Guvern, unde Bolcas e propus la CC, unde Dan Sova e ministru, avocatii lui Gigi Becali, deci si Becali care-i plateste pe acestia, sunt VICTIME ale antisemitismului si nimic mai mult.

    De ce nu a fost propus Ministru al Justitiei in acest Guvern un avocat celebru precum Pavel Abraham sau Catalin Dancu? Raspuns: pentru ca Guvernul o da cu antisemitismul, acesta este parerea mea.

    Legea propusa de guvernul USL incalca Drepturile FUNDAMENTALE ale omului, e un caz de CEDO, intrucat gratiaza dintr-o data aproximativ 10.000 puscariasi (ZECE MII PUSCARIASI).

    Probabil de asemenea amnistie au beneficiat doar puscariasii de drept comun cand au venit hoardele rusesti de violatori dupa 23 august 1944.

    Este stiut ca MS Regele Mihai a salvat multi evrei in acei ani, iar evreii din Bucuresti spre exemplu, au fost si ei victimele rusilor, ca orice civili de rand la acea data, dar deja e alt subiect. Insa comparatia e pe merit, intre rusii comunisti criminali si gratierile lor ale puscariasilor criminali de drept comun, si GUVERNUL USL care adopta o astfel de lege.

    Sau intre decretele-legi ale criminalului holocaustologic Ion Antonescu si guvernul USL.

    Mai exact: ION ANTONESCU si MIHAI ANTONESCU in sedintele de guvern aprobau pe banda rulanta GRATIERI COLECTIVE ale hotilor, infractorilor, criminalilor de drept comun, pentru a fi dusi PE FRONT. Va dati seama ce atrocitati ar putea face pe front niste dezaxati de drept comun, si cu siguranta ca au facut, intrucat DECRETELE-LEGI exista, din anii lui ANTONESCU.

    Deci guvernul USL vrea gratieri colective, si mii de criminali de drept comun sa fie liberi, hoti, infractori, violatori. Probabil au liber sa plece in spatiul Schengen, sa ne faca de rusine Romania! asta face USL-ul practic.

  • Vlad Puscasu: (25-12-2013 la 14:45)

    PS: costurile de intretinere in penitenciare or fi mari din cauza coruptiei, ca se stie la noi cum merge sistemul… probabil. Apoi sunt hoti care au pedepse sub 6 ani si care automat ar fi fost gratiati daca se vota in final legea USL-ului in Parlament.

    Crin Antonescu imediat s-a spalat pe maini incercand sa dea vina pe Ponta care ar fi facut legea gratierilor puscariasilor, insa in realitate totul s-a intors ca un bumerang impotriva lui, deoarece s-a aflat ca si el a votat legea si a sprijinit-o in comisia juridica a Camerei deputatilor.

    Practic in acest moment (din pacate!) Victor Ponta e cel mai celebru politician din Romania. Mi-ar fi placut sa vad PNTCD-ul mai sus, sau pe Mihai Razvan Ungureanu, sau in orice caz un partid si politician mai serios. Se pare ca sanse reale la presedentie in 2014 le are Sorin Oprescu, Ponta si abia apoi Mihai Razvan Ungureanu, care, desi e cunoscut, nu are sustinere in teritoriu, nu are filiale de partid la sate, activisti, etc. Crin Antonescu este total sifonat, aca continua asa o sa ia 0,1 la suta in alegerile euro-parlamentare, si zero procente la Cotroceni in 2014.

  • Sfartz Pincu: (26-12-2013 la 07:27)

    @ Virgil Puşcaşu

    Prin faptul că Antonescu ar fi votat „pentru” – Legea amnistiei şi graţierii – aşa cum afirmaţi Dvs., s-au dus pe apa sâmbetei şi speranţele că liberalii vor reveni la poziţia lor politică tradiţională, de oarecare verticalitate!

    În politica actuală din România absolut orice este posibil, inclusiv o alianţa Băsescu-Antonescu !

    Nu numai politicienii români sunt de vină, ci şi electoratul romān, care şi-a pierdut cu desăvârşire-discernământul şi merge la vot, în majoritatea sa, pentru a cāpăta o oarece pomană, echivalentă semantic cu mărgelele cu care erau atraşi băştinaşii din sălbăticie!!

  • Sfartz Pincu: (29-12-2013 la 09:05)

    In atentia tehno-redactiei:

    Cativa cititori din Onesti, mi s-au plans, ca atunci cabd apasa pe un „da”, apre rezultatul invers,adica se marcheaza la „nu” !

  • Sfartz Pincu: (15-1-2014 la 17:09)

    @ Vlad Puşcaşu

    Pentru a ne confirma poziţia faţă de încercările sistematice de a ocoli Legea cu orice preţ numai pentru ca USL să-şi scape puşcariabilii, astăzi Curtea Constituţională a României a decis în UNANIMITATE (!!) că modificările Codului Penal cerute de politicienii USL-sunt neconstituţionale!!

    Este o victorie a justiţiei din România.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Crăciunul

Cuvîntul "Crăciun" a fost şi este unul dintre „enigmaticele” cuvinte ale limbii române, deşi nu ar trebui să fie aşa,...

Închide
3.235.42.157