Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Diplomaţia este calea cea mai bună, însă…

de (3-12-2013)
3 ecouri

 
Preferinţa Administraţiei Obama pentru calea diplomatică faţă de acţiunea militară în relaţia cu Iranul este lăudabilă. Există chiar o şansă ca diplomaţia să aducă mai mult decât sancţiunile. Tocmai această posibilitate stă la baza înţelegerii recente cu privire la programul nuclear iranian.

Nimeni nu ştie cu certitudine dacă Iranul este sincer când promite să nu caute să dobândească sau să dezvolte arme nucleare în schimbul încetării sancţiunilor şi a izolării sale internaţionale. Nimeni nu ştie sigur dacă în Iran se desfăşoară o luptă internă în care această problemă este abordată şi dezbătută. Nimeni nu ştie sigur dacă înţelegerea semnată recent îi va încuraja pe cei ce sunt în favoarea stopării dorinţei Iranului de a dobândi arme nucleare (în măsura în care asemenea oameni există în Iran) sau dacă îi va întări pe adepţii liniei dure care încearcă doar să câştige timp. Singura certitudine este incertitudinea noastră cu privire la adevăratele motive care stau la baza dorinţei Iranului să participe la negocieri şi să-şi îngheţe programul nuclear pentru şase luni în schimbul unei reduceri a sancţiunilor.

Diplomaţia în condiţii de incertitudine implică întotdeauna riscuri pentru toate părţile. Statele Unite sunt gata să-şi asume riscul deoarece are mult mai puţin de pierdut în caz de eşec. Israelul şi Arabia Saudită nu doresc să-şi asume riscul deoarece au mult mai mult de pierdut dacă se va dovedi că americanii s-au înşelat în aşteptările lor.

Mulţi experţi americani – în diplomaţie, în probleme nucleare, politice, economice – consideră chiar că riscurile pentru Statele Unite depăşesc beneficiile şi că deci acordul cu Iranul a fost, pentru ţara noastră [SUA], o afacere proastă. Alţi experţi sunt în dezacord. Punctul important este că aceasta nu este numai o dispută între Statele Unite şi Israel, cum par unii s-o caracterizeze. Este o problemă aprig dezbătută în Statele Unite, în Partidul Democrat, printre experţii nucleari şi în cercurile diplomatice.

Această dispută nu trebuie să fie privită de cei care, ca mine, se opun acordului, drept o dovadă de rea-credinţă a Administraţiei Obama faţă de Israel. Este vorba de un dezacord rezonabil între prieteni cu privire la calea cea mai bună de urmat, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. Cu toate acestea, pentru Israel miza este extrem de mare deoarece acesta nu-şi poate permite ca Statele Unite să fi greşit în evaluarea şi echilibrarea riscurilor acceptate.

Eu cred că Statele Unite au greşit, deoarece eu cred că conducătorul suprem al Iranului este hotărât să-şi asigure capacitatea de a obţine arme nucleare în căutarea hegemoniei asupra Orientului Mijlociu. Eu nu cred că faţa zâmbitoare a preşedintelui nou ales (ales cu aprobarea conducătorului suprem) reflectă atitudinea conducerii actuale a Iranului. Mai cred de asemenea că unul din obiectivele conducerii iraniene este să dezbine adânc Statele Unite şi aliaţii săi din Orientul Mijlociu, în special Israelul şi Arabia Saudită. Înţelegerea de care vorbim a contribuit la acest rezultat.

Dat fiind că perioada de şase luni a început să se scurgă, ce trebuie făcut pentru a extrage maximul în această situaţie periculoasă? În primul rând, Congresul poate să atârne asupra Iranului două săbii ale lui Damocles. Congresul poate să-l autorizeze pe Preşedinte să recurgă la acţiuni militare în cazul în care Iranul îşi încalcă angajamentele şi avansează în secret spre dezvoltarea armelor nucleare. În al doilea rând, Congresul poate decide sancţiuni aspre care se vor anclanşa automat dacă va deveni clar că Iranul a dorit doar să câştige timp şi nu intenţiona să stopeze programul nuclear militar.

Iranienii au venit la masa negocierilor numai în urma unei combinaţii de sancţiuni aspre cu o opţiune militară credibilă. Ambele aceste „bice” trebuie să fie agitate dacă vrem ca „zăhărelul” reducerii sancţiunilor să aibă şanse de efect.

Şi Israelul trebuie să-şi menţină presiunea militară asupra Iranului, iar Statele Unite trebuie să dea clar de înţeles că dacă Israelul va considera necesar să recurgă la opţiunea militară ca ultimă soluţie, acesta va putea conta pe sprijinul Statelor Unite.

Trăim vremuri încordate şi periculoase. Riscurile sunt considerabile pentru toate părţile. Este momentul ca aliaţii să-şi exprime solidaritatea şi să nu permită ca diferenţele de opinii să servească Iranului drept armă pe care s-o poată amplifica şi exploata. Dacă nu va exista un angajament concertat pentru a preîntâmpina ca Iranul să dezvolte capacităţi nucleare militare, rezultatul final va fi identic cu cel la care s-a ajuns în cazul Coreii de Nord, care a reuşit să utilizeze faţada diplomaţiei pentru a masca dezvoltarea armelor nucleare.

Dacă Iranul ajunge să utilizeze această înţelegere pentru a dezvolta arme nucleare, rezultatul va fi o răsturnare strategică care ar putea fi catastrofală. Un Iran înarmat cu arma nucleară trebuie împiedicat cu orice preţ, cum a şi promis Preşedintele Obama. Trebuie să ne respectăm promisiunea şi să păstrăm opţiunea militară ca alternativă a unui eşec al diplomaţiei, eşec care este posibil. Singurul lucru mai periculos decât un atac militar asupra programului militar iranian ar fi un Iran care posedă arma nucleară.

Preluat şi tradus cu permisiunea publicaţiei – Gatestone Institute.

Originally published at Gatestone Institute.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • musat: (3-12-2013 la 21:24)

    Scriu avand proaspete in memorie emisiunile radioului din Israel din anii ’70 despre evenimentele istorice si de relatarea evolutiei situatiei din regiune si voi corela cu initiativa din aceasta vara de mediere si ajungere la un acord cu palestinieinii si intelegerea in privinta situatiei arsenalelor Iranului.

    Cu siguranta ca nimeni dintre cei care au avut victime in familie nu ar fi de acord cu punctul de plecare al inceperii unor noi convorbiri cu palestinienii si nici cu acordul despre cu Iran.

    Daca compar relatarile televiziunilor din aceasta vara despre punctele care trebuie reglementate cu palestinienii cu relatarile din anii 70 observ o nedumerire a comentatorilor si o stare de relatare artificiala a celor care urmeaza sa se discute cu palestinienii.

    Citeva dintre punctele prezentate precum caracterul statului Israel nici nu trebuiau sa se puna in discutie. Astfel diplomatia Israelului este pusa int-ro pozitie defavorabila din start. Sigur ca SUA greseste si in cazul Iranului si nu poate sa urmeze o politica clara si transanta.

    Asa cum SUA a gresit in Europa de Est dupa sfirsitul razboiului rece pe care avem impresia ca l-a cistigat dar a lasat tarile fost comuniste sub conducerea comunistilor in loc sa sprijine independenti si cei care au luptat impotriva comunismului, asa se greseste si in politica din Orientul Mijlociu si se neglijeaza aliatul vital Israel.

    Israel a fost si este pricipalul si cel mai bun aliat al SUA si a fost si este in prima linie.

    SUA se vede coplesita de imaginea distorsionata data de mass media si consilierii pasivi a unei lumi multipolare cind in realitate dupa razboiul rece trebuia sa-si impuna interesul si vointa in lume.

    SUA se dovedeste depasita de probleme pe care nu are vointa sa le rezolve.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Puscasu Vlad: (10-12-2013 la 12:43)

    Din pacate USA a tradat Israelul, tara sfanta, in razboiul din Siria, deci diplomatia este de fapt o bomba cu ceas, care poate exploda daca nu se elimina fanatismul islamic terorist care ameninta planeta prin regimul din Damasc si Teheran.

    Acum Lieberman, ministrul de externe israelian, incearca o apropiere timida de Rusia. Important este sa se reuseasca in final combaterea antisemitismului.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Christina Vlad: (10-12-2013 la 17:30)

    Cred ca ar trebui precizat faptul ca Alan Dershowitz Morton, activist politic si jurnalist, este în prezent unul dintre cei mai renumiti avocati americani. Este cunoscut în America pentru multe dezbateri mediatizate. A publicat mai multe carti si începând cu 2005 a început sa scrie despre teme politice la The Huffington Post.

    Alan Dershowitz este fiul unor evrei ortodocși iar tatăl său a fondat o sinagogă. A frecventat Yeshiva University High School și a studiat la Brooklyn College și Yale Law School. Dershowitz a fost asistentul judecătorului David Bazelon (Chief Justice la Curtea de Apel în Washington DC) si a lui Arthur Goldberg (Curtea Supremă de Justiție). În prezent este profesor la Harvard Law School.

    Dershowitz este un specialist în procedurile de revizuire în Legea de procedură penală. Dintre cazurile sale cele mai cunoscute este cel care apartine lui Claus von Bulow si despre care a scris o carte. Dupa cartea lui s-a turnat un film în care el a jucat un rol secundar ca judecator. Bulow a fost acuzat ca si-a injectat sotia cu insulina ca sa intre în coma. Alte cazuri sunt si cele ale clienților Natan Sharansky, Harry Reems (un actor porno care a fost trimis în judecată pentru obscenitate în 1976), Michael Milken, Mike Tyson, Patricia Hearst, O. J. Simpson (în pregătirea unei căi de atac).

    Aproximativ jumătate din cazurile lui sunt pro bono, ceea ce înseamnă că el a apărat în aceste cazuri gratuit, ceva asemanator cu „serviciul social”.

    Dershowitz este un autor de succes (chiar romane). Dar, în special, el este un avocat angajat pe poziții juridice și apara interesele naționale ale statului Israel.

    De exemplu, influentat de atentatele sinucigase împotriva populatiei civile din Israel, el a sugerat într-un articol din 11 martie 2002, în Jerusalem Post, să se introduca un moratoriu, astfel încât după fiecare atac terorist, sate palestiniene mici sa fie distruse la 24 de ore dupa ce locuitorii sunt evacuati. Propunerea a stârnit critici puternice.

    La scurt timp după publicarea cartii sale „Pledoarie pentru Israel”, în 2003, a fost acuzat de plagiat de catre Norman Finkelstein. Dershowitz a negat acuzațiile.

    (fragmente din Wikipedia germana)

    Domnule Puscas, sunteti dragut sa ne spuneti în ce tara locuiti ? Sa speram ca nu … Puscaria… 🙂

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 2



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.197.171.35