caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cultura



 

Grafică cu lumină – Eduard Mattes la Bucureşti

de (18-11-2013)

 
În foaierul cunoscutului cinematograf bucureştean „Patria” a avut loc vernisajul expoziţiei de fotografie intitulată „Frînturi de texturi”, cuprinzînd lucrări ale artistului israelian Eduard Mattes. Ele surprind elemente din natură, amănunte aparent banale, instantanee urbane – pe care le vedem, de obicei, în trecere, dar numai ochiul fotografului şi obiectivul aparatului de fotografiat ştiu se le descopere. Atracţia pentru detalii reuşeşte să găsească, în spatele lor, o „poveste” frumoasă de fiecare dată.

Eduard Mattes este arhitect. Cîte un amănunt deosebit mai întîi l-a fascinat, apoi l-a preocupat cum să-l fixeze pe pelicula fotografică şi să-i găsească şi semnificaţia. Probabil că autorul pozelor utilizează uneori elemente arhitecturale. Dar e greu de spus, pentru că Eduard Mattes se risipeşte cu bune rezultate, extraprofesional, şi în alte dexterităţi, cum ar fi caricatură, sau schiţa literară. Iar prezenţa lui artistică în România s-a concretizat şi pînă acum prin participarea la alte expoziţii, fie ele de fotografie sau caricatură.

Fotografia înseamnă, în traducere liberă, grafică cu lumina. Contactul cu arta vizuală presupune desigur nu numai pasiune, ci şi o anumită preocupare conceptuală, o manieră de tratare personală a subiectului, care începe şi se continuă cu un proces de observaţie. Ştim foarte bine că fotograful poate fi amator (cum sînt majoritatea covîrşitoare a posesorilor de aparate fotografice sau, mai nou, de telefoane mobile), poate fi bine pregătit tehnic şi poate avea, în sfîrşit, preocupări artistice. Eduard reuşeşte rară performanţă de a combină aceste însuşiri, dovedind cu nonşalanţă o corectă combinaţie de tehnică şi concept.

(Pe Facebook – v. aici)

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Cadouri (ziceri)

Nu toţi căţeii ajung dulăi. // Nu mai ştiu dacă am uitat unde l-am pus sau de unde l-am luat......

Închide
54.166.141.52