Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

„Cu stângu’n dreptu’ ”…

de (12-11-2013)
55 ecouri

 
Cam aşa s-ar caracteriza, ilustrând perfect această vorbă românească, politica marelui aliat al Israelului (cum cine?, Statele Unite ale Americii) în celui de-al doilea mandat al preşedintelui Barack Obama. Chiar la începutul acestei săptămâni, după conferinţa marilor puteri de la Geneva, s-a semnalat o oarecare încordare în relaţiile celor două state aliate. Ministrul de externe al Statelor Unite, John Kerry, părea decis cu acest prilej, să facă vreo „24 băi de soare într-o singură zi”, anagajîndu-se într-un adevărat maraton de acorduri şi convenţii ale ţării sale cu statele „problematice”, să le spunem, fără a specifica pentru cine, ale planetei.

Se pare că Mister Kerry aducea la consfătuiri, în bagajele domniei sale, o serie de antecedente despre care s-a discutat (şi „consfătuit”) mai puţin în ultimele luni. A ieşit la iveală faptul că Statele Unite au început reducerea sancţiunilor împotriva Iranului cu mai multe luni înaintea consfătuirilor, de la care cel puţin până la ora în care consemnăm faptele în aceste rânduri, nu s-a ajuns la nici o decizie clară sau, ca să citez o altă vorbă românească, „s-au scremut munţii şi-a ieşit o furnică”!

Care era „bagajul” cu care se prezenta USA la aceste consfătuiri? În primul rând, faptul că statul pe care-l reprezintă a pornit, după cum s-a specificat, în direcţia reducerii tacite a sancţiunilor asupra Teheranului, ceea ce s-a accentuat, ca un soi de „gest de bunăvoinţă”, după alegerea preşedintelui Hassan Rohani, pe care factori din administraţia americană s-au cam grăbit să-l declare drept un preşedinte „rezonabil, logic şi maleabil”, spre deosebire de predecesorul său, Ahmadinadjad. Începând prin a sista includerea în aşa-numita „listă neagră” a entităţilor politice şi economice care sprijină Republica Islamică în a se adapta sancţiunilor economice impuse de Occident. După cum se ştie, în ultimii ani, Ministerul american de finanţe a inclus în această listă alţi şi alţi factori care ajută Iranul să ocolească restricţiile serioase impuse în plan economic. „Lista neagră” era destul de consistentă, astfel încât majoritatea băncilor şi a investitorilor refuză orice tranzacţie cu Iranul, din teama de a-şi vedea afectată reputaţia şi relaţiile economice cu lte entităţi din Statele Unite. Înainte de ultimele alegeri prezidenţiale iraniene, lista includea mai bine de o sută de organizaţii, persoane particulare, companii de zbor şi de navigaţie, etc. Dar de la victoria lui Rohani în alegeri, n-au mai fost incluse în listă decât şase persoane şi doar patru companii. Demersul Statelor Unite de a izola Iranul sub aspect economic a început să se „relaxeze” considerabil.

Un factor din ministerul american al finanţelor a declarat chiar că eficienţa acestor sancţiuni se măsoară după rezultatele lor şi nu prin numărul factorilor incluşi în această listă. Unul dintre aceste rezultate ar fi fost, după părerea aceluiaşi factor, însăşi alegerea lui Rohani ca preşedinte.

Pe de altă parte însă, Mark Dubowitz, directorul „Fundaţiei pentru apărarea democraţiei”, organizaţie care a consiliat Congresul şi administraţia americană în privinţa sancţiunilor, a afirmat că sistarea măririi „listei negre” este doar un prim pas în relaxarea acţiunilor contra Iranului. Cel de-al doilea, după spusele sale, ar fi împotrivirea exprimată de cele două partide ale Congresului la impunerea de noi sancţiuni asupra Republicii Islamice.

Însuşi preşedintele Barack Obama a declarat într-un interviu acordat reţelei de televiziune NBC că prima rundă a consfătuirilor de la Geneva nu s-a ocupat de slăbirea sancţiunilor. Obama părea convins că dezbaterile urmau să conducă chiar după încheierea primei zile a consfătuirilor la un acord privitor la modul în care „Iranul va începe să-şi onoreze obligaţiile internaţionale, conferind garanţii nu numai Statelor Unite, ci şi întregii lumi”!

În ceea ce priveşte Israelul, acesta s-a opus categoric relaxării sancţiunilor impuse Iranului. Primul minsitru israelian, Beniamin Netaniahu şi-a exprimat în repetate rînduri fermitatea poziţiei sale. Chiar la începutul acestei săptămîni, la întîlnirea cu ministrul american de externe, John Kerry, la aeroportul Ben Gurion, Netaniahu i-a spus acestuia fără ocolişuri: „Am auzit că la Geneva, iranienii sunt numai un zîmbet, desigur au un motiv bun pentru aceasta”, subliniind că acordul preconizat „ar îngropa posibilităţile unei soluţii paşnice în chestiunea nuclearizării Iranului” şi adăugînd că „Israelul va face tot ceea ce este necesar pentru a se apăra”. Purtătorul de cuvînt al Casei Albe a declarat că atitudinea critică a Israelului faţă de acordul care se conturează ar fi „cu totul prematură”, subliniind la rîndu-i că „nu s-a ajuns în fapt la nici un acord”.

În cadrul aceleiaşi zile de dezbateri, preşedintele iranian a insitat că „dreptul naţiunii iraniene de a îmbogăţi uraniul reprezintă „linia roşie” peste care ţara sa nu va trece niciodată, fiind vorba de un drept care respectă reglementările internaţionale”, menţionând că Republica Islamică nu se va lăsa intimidată de sancţiuni, la care nu este dispusă să reacţioneze şi că ţara sa nu are de gând să-şi plece capul în faţa ameninţărilor oricărei autorităţi. În acelaşi context, el a subliniat insistent că ancorarea Iranului în avansarea tehnologiei nucleare în mai multe domenii ale industriei sale ar avea scopuri exclusiv paşnice.

La fel de interesată – şi tensionată – ca şi Statele Unite în privinţa demersurilor iraniene în fazele pregătitoare ale bombei atomice s-a arătat şi Franţa, iar ministrul francez de externe, Laurent Fabius, s-a arătat la fel de dezamăgit de lipsa unui rezultat clar şi ferm al dezbaterilor, cu toate progresele realizate în această chestiune. La sfârşitul dezbaterilor, ministrul de externe al Uniunii Europene, baroana Catherine Ashton, s-a arătat la fel de satisfăcută de progresele (totuşi?!) realizate, fără a face abstracţie de chestiunile controversate (încă!), după părerea sa, şi a comunicat că aceste dezbateri vor fi reluate la începutul celei de a treia decade a lunii în curs. Ashton a subliniat totuşi că reducerea şi atenuarea acestor controverse a constituit primul obiectiv al acestor consfătuiri. Dar, în pofida acestui optimism, se menţine controversa dintre Franţa, nedispusă la nici un compromis în privinţa Iranului pe de o parte, şi optimismul părţii americane, ca şi al d-nei baroane Ashton (ardentă susţinătoare a cauzei palestiniene!). Ministrul francez de externe, Laurent Fabius, a manifestat în privinţa Iranului o foarte rezonabilă reticenţă.

De altfel, atitudinea ambiguă a ministrului american John Kerry s-a manifestat cu mai multă… claritate atunci când i-a reproşat primului ministru israelian, Beniamin Netaniahu, că ar vorbi într-o oarecare necunoştinţă de cauză pe marginea proiectului de acord, iar replica lui Netaniahu nu s-a lăsat aşteptată. El a precizat că cunoaşte foarte bine protocolul acestor consfătuiri, manifestând o diplomatică rezervă faţă de optimismul lui John Kerry, care şi-a exprimat clar speranţa că în următoarele luni, se va ajunge la un acord cu Iranul, fără a uita să accentueze faptul că Statele Unite nu s-au angajat în vreun „maraton” în acest sens şi accentuând totodată asupra faptului că Statele Unite nu-şi vor abandona sub nici un motiv statele aliate, printre care şi Israelul, pe care-l vor apăra „de orice ameninţări din exterior”.

Dar în timp ce John Kerry, în pofida acestor afirmaţii, pare să se fi angajat într-o adevărată „cursă contra cronometru” a dialogurilor şi a dezbaterilor, el a avut dreptul la o critică foarte bine argumentată chiar „de acasă”. În publicaţia „The Washington Post” a apărut articolul „Lumea visurilor lui John Kerry în Orientul Mijlociu”, care atacă vehement atât demersurile precedente cât şi pe cele actuale ale acestuia, pentru a realiza „un nou Orient Mijlociu”, recurgând în acest scop la neliniştitoare presiuni asupra Israelului. Articolul, semnat de Jackson Diehl, redactor-adjunct al paginii de opinii a publicaţiei, exprimă serioase îndoieli cu privire la posibilităţile lui Kerry de a atinge obiectivele nesăbuite pe care şi le-a propus, descriindu-l până la a friza sarcasmul, ca pe un prizonier al propriilor fantezii, de parcă ar trăi sub o nişă care l-ar izola de realitate. „Imaginaţi-vă o lume în care Orientul Mijlociu nu se afundă într-o baie de sînge, ci se află la o cotitură monumentală. Până la primăvara viitoare, s-ar spune că Iranul va deveni mai inteligent, iar Egiptul va fi o ţară democrată liberală, dictatorul sirian Bashar al-Assad va ceda conducerea ţării sale şi – ce-ar fi mai drăguţ – Israelul şi palestinienii vor ajunge la un acord privitor la înfiinţarea unui stat palestinian.

Aceasta ar fi lumea imaginată de John Kerry, în periplul său în jurul lumii, în timp ce Siria este devastată de o epidemie de poliomielită, preşedintele egiptean (Morsi) este trimis în judecată, iar reprezentanţii israelieni şi palestinieni au ajuns la concluzia că tratativele de pace s-au împotmolit într-un punct mort, accentuînd asupra discrepanţei dintre starea reală a acestui (deocamdată) actual Orient Mijlociu şi fanteziile nefondate ale lui Kerry, pe care-l consideră „un teribil ghinionist”. Personal, nu văd cum ar putea fi contrazisă opinia exprimată în acest articol şi cine suntem noi s-o facem?

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (13-11-2013 la 04:06)

    Clar şi concis prezentată tentativă „diplomatică” a lui Kerry.

    Dacă ar fi să-i găsim o justificare, ea ar putea fi doar una de buget naţional al SUA, în sensul că-i costă mai puţin pe americani să vorbească decât să cheltuie sume mari legate de o poziţie mai belicoasă faţă de Iran.

    Şansele de reuşită sunt egale cu cele în care Hitler să fi renunţat la cuceriri teritoriale şi de a-i iubi pe evrei!!

    Şi cum îşi imaginează mister Kerry că va ajută Israelul dacă, ferească Dumnezeu, Iranul va avea bombă atomică, şi unul din cei foarte mulţi fanatici islamişti o va testa pe Israel? Cu un ajutor de înmormântare a unui întreg stat ?

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 0

  • Ion Ionescu: (13-11-2013 la 07:32)

    @Rodica Grindea

    > „Statele Unite nu-şi vor abandona sub nici un motiv statele aliate”

    A nation has no permanent enemies and no permanent friends, only permanent interests.
    Winston Churchill.

    Jocul politic al negocierilor cu Iranul (implicit deci „distantarea” temporara de Israel si Arabia Saudita) pe care il joaca zilele astea Statele Unite reprezinta o strategie de maximizare a influentei pe care US o are asupra aliatilor in zona.

    E un mod de a le reaminti acestor state aliate („prietene”) ca ele depind de US mult mai mult decat US depinde de ele. Ca ele sunt statele care trebuie sa faca fata unor amenintari majore imediate si care au nevoie USA, si nu invers. Daca vor sa beneficieze in continuare de protectia US, de ajutorul financiar si militar/politic al USA, ar fi deci indicat sa devina mai „sensibile” cand Washingtonul spune ceva.

    Nu m-ar mira deci ca in urmatoarele luni s-a asistam la o schimbare de atitudine din partea Israelului in problema palestiniana, si s-a vedem o Arabia Saudita mult mai cooperanta in probleme de terorism islamic.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 1

  • Ion Ionescu: (13-11-2013 la 08:10)

    Balance of power, realpolitk, divide et impera, playing all angles

    Stratfor analysis:

    „The region will of course look different but not dramatically so. The balance of power idea does not mean a rupture with Saudi Arabia or Israel. The balance of power only works if the United States maintains strong relationships on all sides. The Saudis and Israelis will not like American rebalancing. Their choices in the matter are limited, but they can take comfort from the fact that a strictly pro-Iranian policy is impossible for the United States”

    http://www.stratfor.com/weekly/us-iran-talks-ideology-and-necessity

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Rodica Grindea: (14-11-2013 la 04:30)

    D-le Ionescu, nu știu în ce măsură urmăriți știrile privitoare la cele petrecute în Israel, nimeni nu vă cere să vă intereseze, dar poate că înainte de recomandări precum aceea că Israelul trebuie să fie mai „sensibil” la ceea ce spune Washingtonul ar fi bine să vă puneți la curent.

    Agenții de știri ca wallahadshot.co.il sau ynet.co.il au și versiuni în engleză. Sensibil, chiar prea mult poate, la „ce spune Washingtonul”, Isrelul a acceptat  – și a respectat angajamentul – de a elibera peste 100 de deținuți palestinieni cu condamnări pe viață, iar rezultatele – s-au văzut: „ploi slabe cu tendință de averse” de rachete în sudul Israelului, doi soldați uciși de palestinieni, încurajați desigur de probabilitatea unor consecințe nu prea grave ale actelor lor, iar lista… rămâne deschisă! În cele din urmă, deși Israelul s-a arătat… cât s-a putut de ferm în privința reînceperii tratativelor de pace fără condițiile preliminare ale palestinienilor, până la urmă USA tot au izbutit să-i forțeze mâna cu privire la eliberarea deținuților criminali.

    Repet, consecințele acestui „gest de bunăvoință” (nu condiție, Doamne ferește!), au dus la alte crime. Dar asta nu-i împiedică pe palestinieni să urle ca din gură de șarpe că Israelul a torpilat reluarea tratativelor. Mai reflectați!

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 7 Nu-mi place 1

  • Ion Ionescu: (14-11-2013 la 06:00)

    @Rodica Grindea

    „înainte de recomandări precum aceea că Israelul trebuie să fie mai „sensibil” la ceea ce spune Washingtonul ar fi bine să vă puneți la curent”

    Mersi, d-na Grindea, dar sunt foarte bine pus la curent. E un joc de sah pe care il urmaresc de ceva vreme, la fel ca multi altii.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 2

  • Rodica Grindea: (14-11-2013 la 10:27)

    Dar asta ați văzut, d-le Ionescu:

    Abbas Declares „All of Israel is Occupied Palestine” (virtualjerusalem.com)

    Atunci, chiar cât de sensibili mai trebuie să fim?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 1

  • Ion Ionescu: (14-11-2013 la 11:13)

    > “All of Israel is Occupied Palestine” (virtualjerusalem.com)
    > Atunci, chiar cât de sensibili mai trebuie să fim?

    Nu, evident, iar eu vorbeam de cerintele US si nu de ce declara Abbas/palestinienii.

    In ce priveste declaratiile : e un proces de negociere, ca si cumparaturile la piata. Fiecare pleaca de la pretentii maximale pentru a avea apoi „de unde lasa”.

    Dupa cum fiecare are miturile lui istorico-teologice justificative – si evreii si palestinenii. La fel cum au romanii teoria daco-romana, respectiv cum au maghiarii mitul cu regatul de 1000 de ani al Sf.Stefan in disputa despre Transilvania.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Corneliu: (14-11-2013 la 12:36)

    Domnule Ionescu, urmaresc discutia, iar afirmatiile dvs. in aprecierea situatiei imi par partial neconcordand cu realitatea.

    Nu pot zice ca nu sunteti informat, dar daca ati fi fost informat in adancime, n-ati fi mentionat clasica comparatie cu jocul de sah. Nici macar un joc de poker cu cacialmale cu tot n-ar fi fost o comparatie valabila.

    Caci in aceste jocuri niciun participant nu joaca ca sa-si lichideze fizic adversarul. Aici insa da, si inca pe fata sau eventual extrem de transparent. In fata Israelului nu se pune riscul unei pierderi oarecare, ci amenintarea pierderii existentei fizice. Nu e o formula uzata, ci e o amenintare vie.

    Acum 34 de ani, regimul fanatic islamist instaurat la Teheran a declarat ca Israelul trebuie sters de pe fata pamantului cu orice mijloace. De 34 de ani conducatorii Iranulul de la toate nivelele reitereaza la intervale scurte angajamentul, ca lumea sa nu uite.

    De 34 de ani incoace Iranul se afla in intr-o cursa de inarmare dementa si de construire a unei armate uriase si super-echipate pentru indeplinirea acestui scop.

    In cadrul acestui efort se afla si cealalta cursa, nu mai putin dementa, cea pentru obtinerea armei nucleare. Pana azi Iranul a cheltuit numai pe acest program 170 de miliarde de dolari si dezvoltarea continua. Sa fie clar, nu e vorba de utilizarea in scopuri pasnice. Aceasta e masca si minciuna.

    In situatia data Israelul nu-si poate lasa soarta in seama unor acorduri bazate pe vorbe goale si promisiuni, care sa lase Iranul sa-si continue linistit productia de uraniu pentru „bomba” obisnuita si cea de plutoniu, pentru cealalta varianta a ei.

    Acesta este miezul problemei.

    Cat priveste tratativele cu arabii palestinieni, ele nu au nicio sansa deoarece pretentiile arabilor echivaleaza cu demontarea Israelului. Nu intru in amanunte.

    Amintesc numai ca „presedintele” fantomaticei Autoritati palestiniene si-a linistit de curand supusii, ca si pe sprijinitorii de pretutindeni, declarand ca oricum „întregul Israel” este teritoriu palestinian ocupat, deci cine are ochi in cap sa inteleaga.

    Dau aici linkul la acea declaratie si comentariile de rigoare (despre care scrisese mai inaine d-na Rodica): http://www.palwatch.org/main.aspx?fi=157&doc_id=10030

    Asa ca este clar cu cine are Israelul de-a face si care e nivelul pericolelor. Ele nu sunt pozitii luate de dragul „jocului de sah”, ci realitati ideologice esentiale.

    Cat priveste gafele americane in zona, au fost si sunt atat de mari incat rusii ar trebui sa fie tampiti ca sa nu le foloseasca in scopurile lor, asa ca Putin nu trebuia sa fie un geniu politic pentru a culege perele malaiete oferite de Obama.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 6 Nu-mi place 1

  • Corneliu: (14-11-2013 la 12:51)

    Domnule Ionescu, din citatul:

    „Dupa cum fiecare are miturile lui istorico-teologice justificative – si evreii si palestinenii. La fel cum au romanii teoria daco-romana, respectiv cum au maghiarii mitul cu regatul de 1000 de ani al Sf.Stefan in disputa despre Transilvania.”

    rezulta intr-adevar ca mai aveti unele lacune in acea problema.

    Disputa transilvaneana (pe care personal o consider oricum incheiata in modul cel mai corect) nu are nicio similitudine cu ce se intampla intre Israel si arabi.

    Cu riscul de a reveni cu ceva la postarea mea anterioara, subliniez ca nu este vorba de un conflict teritorial, pentru niste granite intr-un fel sau in altul intre Israel si eventualul stat arab palestinian. E vorba de existenta Israelului in intregine, contestata de catre partea araba, chiar daca la tratative nu o exprima literal, propunand insa un pachet de conditii menit sa demonteze Israelul cu propriul sau consimtamant.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (14-11-2013 la 13:34)

    @Ion Ionescu

    > Dupa cum fiecare are miturile lui istorico-teologice justificative – si evreii si palestinenii. La fel cum
    > au romanii teoria daco-romana, respectiv cum au maghiarii mitul cu regatul de 1000 de ani al Sf.Stefan in disputa despre Transilvania.

    Am mai spus şi alte dăţi, de exemplu aici, că „justificările” istorico-teologice sunt false. Reproduc:

    ===========

    “The Jewish people have a profound history in the Holy Land dating back over 3,500 years. …”

    Acesta nu este un argument valabil pentru legitimitatea statului Israel, cum am repetat de mai multe ori. Din punctul meu de vedere, un stat este legitim în măsura în care îşi îndeplineşte rolul său fundamental, care este garanteze şi să respecte drepturile individuale ale cetăţenilor săi, să asigure convieţuirea lor paşnică, să nu-şi agreseze vecinii.

    Din acest punct de vedere, Israelul este foarte bine plasat, în timp ce un eventual viitor stat palestinian cu Fatah şi/sau Hamas în frunte vor fi, în mod cât se poate de previzibil, foarte prost plasaţi. Acelaşi lucru despre ţările arabo-musulmane, mai apropiate sau mai depărtate.

    Deci argumentul de legitimitate istoric (ca mai sus, respectiv „noi am fost primii…”), religios („in Biblie scrie că dumnezeu ne-a promis…”) şi altele de genul ăsta sunt bazaconii. În ceea ce mă priveşte, Israelul este şi va rămâne legitim atâta timp şi în măsura în care îndeplineşte criteriul de mai sus. Dacă devine o dictatură sau un stat teocratic, adios adeziune din partea mea.
    ===========

    În plus, „justificările” istorico-teologice sunt şi contraproductive, din motivul pe care l-aţi arătat: li se pot imediat opune „justificări” paralele, în mare parte mitice, în special dacă sunt de provenienţă biblică. Astfel încât se ajunge la interminabile dezbateri despre „a cui e mai mare” 😉

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 1

  • Ion Ionescu: (14-11-2013 la 15:22)

    Domnule Leibovici, nu cred ca avem un conflict de opinii aici. Nu intentionam sa pornesc o discutie de filozofie politica pe subiectul „legitimtatea statelor” in general, si nici macar una in particular despre legitimitatea statului Israel. Daca marea majoritate ar fi filozofi ca dvs. si ar dori discutii la un astfel de nivel, in doua saptamani nu ar mai ramane probleme politice de rezolvat.

    Pur si simplu observam existenta acestor mituri („narratives”) justificative in constiinta sociala/populara, precum si folosirea lor in discursul politic. Pentru ca tot suntem pe un website in limba romana, faceam si o paralela intre ele si cele similare (si foarte familiare unui roman) dezvoltate in sec. 18-19 in disputa teritoriala romano-maghiara. Au aceeasi „dinamica”, joaca acelasi rol, si deci aceasta paralela ajuta la intelegerea situatiei.

    Dra nici macar asta nu intentionam sa dezbat ci i-am raspuns doar doamnei Grindea care imi dadea un citat dintr-o declaratie de-a lui Abbas, desi eu scrisesem despre „sensibilitate” la cerintele US, vizita lui Kerry.

    Ce cred eu ca trebui discutat sunt schimbarile ce au intrevenit in ultimii 20 de ani in zona si logica politica de tipul „balance of power” (sunni-shiia) ce motiveaza de fapt aceasta „deschidere diplomatica” a US fata de Iran precum si, evident, consecintele pentru Israel. Nu e ceva legat de Obama, sau oricine ar fi/va fi/ presedinte, ci de interesele globale permanente ale US.

    Sunt consecinte logice asa ca ar fi usor de dezbatut fara excese de hasbara. Daca e cineva interesat de acest subiect as fi interesat si eu de parerea lui.

    Am dat link-ul la analiza Stratfor, un alt link ce prezinta imaginea de ansamblu :

    http://pjmedia.com/barryrubin/2013/04/15/the-main-battle-in-the-middle-east-is-among-muslims-sunni-vs-shia-arabs-vs-persians/

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (14-11-2013 la 15:37)

    @Ion Ionescu

    > nu cred ca avem un conflict de opinii aici

    Nu, nu avem. Ce am scris era doar o completare

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Corneliu: (15-11-2013 la 08:29)

    Am citit analiza din „pjmedia”. Situatia este dealtfel asa cum au descris-o si altii si prezentarea e exceptionala.

    Deoarece articolul d-nei Grindea s-a ocupat in special de impactul situatiei din zona asupra Israelului din unghiul politicii americane in problema nuclearizarii Iranului, comentariul meu a mers deasemenea in aceasta directie, atingand si problematica tratativelor israelo-palestiniene.

    Desigur ca si extinderea discutiei este binevenita.

    Indiferent de deplasarile politice care au loc in lumea araba si musulmana in general, indiferent de adversitatea existenta oricum de 14 secole intre cele doua ramuri mari si nesimetrice ale Islamului, musulmanii nu se refera niciodata in conflictul dintre ei cu aceeasi inversunare fundamentala si dorinta de distrugere ca aceea cand e vorba de Israel.

    Mai mult, ambele aceste ramuri sunt pe deplin de acord in aceasta privinta, dealtfel singurul lucru in care sunt de acord intre ei.

    De aceea, indiferent de aceste deplasari majore, amenintarile brutale care planeaza asupra Israelului au ramas la fel ca intotdeauna si nu trebuie ca in numele unei analize de ansamblu perfecte si corecte sa le facem pierdute in cazanul problemelor „majore”, asa cum pe o harta a zonei Orientului Apropiat, Israelul se pierde vederii, putandu-se distinge bine doar cu o lupa, dupa ce e cautat bine.

    Mai mult, ca dovada ca Israelul preocupa totusi „major”, desi artificial, o mare parte din lumea angajata si neangajata, este faptul ca (ne)onorabila ONU a facut din aceasta minuscula tara sacul ei de box. Ilustrarea semnificativa a obsesiei antiisraeliene este faptul ca in ajunul terminarii sesiunii sale anuale, Adunarea Generala se poate lauda cu 22 (doua zeci si doua) de rezolutii de condamnare a Israelului si numai alte 4 (patru) pentru toate celelalte tari vizate din lume la un loc.

    Merita de citit asta: http://blogs.timesofisrael.com/un-anti-israel-votes-are-indeed-a-little-weird/

    Obsesia aceasta nu face decat sa insufle curaj si legitimitate nebuniei actuale care sufla in lumea musulmana, indiferent de ramura sa religioasa, in ostilitatea ei fata de Israel.

    E drept, de pe malurile apelor din bazinul hidrografic al Dunarii sau ale altor ape din lume, lucrurile pot fi privite si detasat, chiar mustrator.

    Este un lux, pe care noi, cei de la fata locului nu ni-l putem permite.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Corneliu: (15-11-2013 la 13:57)

    O ilustrare vie a consensului care domneste in privinta ostilitatii salbatice impotriva Israelului o poate constitui declaratia in parlamentul libanez a unui deputat din partea Hizballa, cunoscuta organizatie terorista din Liban recunoscuta ca atare si de E.U.

    Amintesc ca Hizballa este de fapt un departament neoficial al regimului iranian pe teritoriul Libanului, un stat-armata in statul libanez inarmat si instruit pana in dinti la nivel inalt, iar tot ce afirma oamenii acesti organizatii nu se abate de la spiritul stapanilor lor de la Teheran care-i inarmeaza, instruiesc si finanteaza.

    Capeteniile Hizballa exprima lucrurile pe care sefii lor din Teheran se retin inca sa spuna.

    Iata ce spune acest onorabil domn deputat Al-Walid Sakariya la 1 noembrie 13013:

    „Israelul si Arabia Saudita sunt ingrijorate. Israelul este ingrijorat din cauza unei aliante intre Siria, Iran si Irak, care va mentine Siria in confruntare cu acesta. In plus, Iranul aliat cu Siria va periclita securitatea Israelului, chiar daca el nu va obtine arme nucleare.

    Sa va dau un exemplu. Daca Hizballa se angajeaza intr-un razboi cu Israelul, suporterii ei vor fi un milion sau doua. Siria, Irakul si Iranul au 130 de milioane. Daca Hizballa ar putea suporta (pierderi de) 1000 de martiri, ceilalti ar putea suporta 100.000 de martiri, iar daca Hizballa ar putea suporta 10.000 de martiri, ceilalti ar putea suporta un milion. Pe de alta parte Israelul are o populatie de 5 milioane (n.t. inexact, sunt opt, dar n-are mare importanta). Fie ca se confrunta numai cu „rezistenta” (n.t. numele de cod al Hizballa) sau alianta cu Siria, Irakul si Iranul, ei raman tot aceiasi 5 milioane.

    Israelul nu va fi capabil sa suporte pierderile produse de aceste forte.. Israelul se afla acum la nivelul cel mai de jos. Mai mult, daca Iranul continua sa obtina tehnologie nucleara si sa acumuleze uraniu, el va fi capabil sa produca bomba nucleara intr-un an, cinci sau zece…”

    http://www.memri.org/report/en/0/0/0/0/0/0/7536.htm

    Observati ca in pofida ostilitatii fata de Arabia Saudita, puterea sunita principala, deputatul shiit in cauza isi concentreaza intreaga dorinta de distrugere asupra Israelului si nu a altora. Atingerea obiectivului acesta ii este atat de importanta incat „e dispus” sa accepte un numar urias de pierderi, ca sa-l poata atinge.

    Poate oare cineva sa atenueze gravitatea acestor intentii exprimate atat de limpede sau sa faca abstractie de ele?

    Orice analiza care omite acest aspect ramane sterila, poate chiar periculos de sterila prin concluziile eronate la care poate ajunge.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Ion Ionescu: (17-11-2013 la 13:49)

    Coalitie militara intre Israel si Arabia Saudita ?

    http://www.jpost.com/Iranian-Threat/News/Report-Mossad-working-with-Saudis-on-contingency-plans-for-potential-attack-on-Iran-331961

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Corneliu: (17-11-2013 la 19:46)

    @Ion Ionescu

    Coalitie militara? Se poate intelege asa ceva din articol?

    Faptul ca Saudia e si ea profund nemultumita de posibilitatea nuclearizarii militare a Iranului, care ar duce imediat la un santaj iranian asupra acestei tari, nu o va aduce totusi in niciun caz la ceeace se poate chema „coalitie militara”.

    Poate fi vorba maximum de acceptarea tacita a sauditilor ca eventual Israelul sa-i foloseasca spatiul aerian in caz de conflict cu Iranul.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 4 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (17-11-2013 la 22:17)

    Pare să fie vorba de ceva mai mult decât simpla permisiune de a folosi spaţiul aerian, deoarece aceasta pare să fie deja asigurată:

    „According to the Times, Riyadh has already given its consent for Israel to use Saudi airspace for a potential attack on Iran”.

    Într-adevăr,

    „Saudis were willing to assist an Israeli attack by cooperating on the use of drones, rescue helicopters and tanker planes.

    …The Saudis are furious and are willing to give Israel all the help it needs”

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Ion Ionescu: (18-11-2013 la 07:56)

    @Corenliu/Alex Leibovici

    Situatia valideaza analiza lui Barry Rubin : conflictul Sunni-Shiia a devenit principalul conflict geo-politic in Orientul Mijlociu, eclipsandul ca importanta pentru pe cel Israelo-Arab.

    Multe din actiunile si declaratiile furibunde anti-Israeliene ale Iranului sunt propagandistice, sunt motivate de acest conflict dintre Sunni-Shiia.Iran-Shiia (o secta minoritara pana la urma, si contestata ca erezie de multi Sunniti) incearca astfel sa se legitimeze, ba chiar sa se pozitioneze ca „lider” moral-politic al lumii musulmane. O pozitie traditional garantata Arabilor-Sunni, nu e de mirare ca Sauditii au devenit furiosi.

    Prin retorica agresiva si actiunile de sprijinire militar-financiar a Hezbollah (si uneori chiar Sunni-Hamas) Iranul pune astfel presiune politica asupra regimurilor Sunni (o pune indirect, constrastand pasivitatea Sunnita). Pune in evidenta astfel „complicitatea” regimurilor Sunnite la „ocupatia israeliana”. Regimuri Sunni care, dupa cum stim, s-au aliniat politic in ultimii 30 de ani la politica externa a US in schimbul unor garantii (politice, financiare, militare) si au renuntat sa mai lupte activ impotriva Israelului.

    Iranul duce o politica propagandistica de genul „bate calul sa priceapa iapa” (Israelul fiind subiect cu rezonanta lumea musulmana) scopul fiind insa in primul rand sa administreze o lovitura indirecta, si delegitimizanta politic, regimurilor Sunnite.

    Bineinteles, Israelul nu are motive de bucurie ca a devenit acum minge de ping-pong propagandistica in disputa Sunni-Shiia. Nu cred insa ca o rezolvare a problemei prin „anihilarea” Iranului este ceva realist, sau cel putin US nu pare sa creada intr-o asemenea posibilitate/solutie.

    Iranul va continua sa lupte „sa se afirme” ca putere regionala, si va cauta in primul rand sa obtina garantii de securitate. Asa cum subliniza si Barry Rubin in analiza sa, „Shiia can not win”, ei sunt o minoritate ce pot cel mult spera la garantii de securitate. Mult din agresivitatea Iranului e de tip defensiv (bomba atomica e ceva ce garanteaza imunitatea) si interesele Iranului sunt mai locale, Orientul Mijlociu (spre deosebire de Jihadismul Sunni-Al Qaeda/Taliban/etc. care e o problema globala).

    Un aranjament de securitate Iran-US ar fi ceva de dorit chiar si de Israelieni daca acest aranjament va include renuntarea de catre Iran la politica de legitimare si afirmare prin actiuni anti-Israeliene. (ceva de genul cum a renuntat Egiptul, Camp David).

    Iar US e presata sa intrevina. Nu are de ales, s-a automanevrat in aceasta situatie atunci cand si-a schimbat prioritatile spre China-Pacific. US nu poate la nesfarsit evita sa angajeze diplomatic Iranul, sa joace rolul de superputere si de „divide et impera/balance of power” in conflictul Sunni-Shiia.

    Nu vad cum altfel ar putea sa „pivoteze” spre China-Pacific daca lasa in urma in Orientul Mijlociu o situatie ce ar putea si ar fi imediat, fara indoiala, exploatata de China sau Rusia.
    US are interesul clar sa inchida conflictele „de falie” (etnie-civilizatie-religie-secta) pentru a nu permite inserarea altora in ele.

    Un asemenea aranjament insa va implica importante concesii atat din partea Arabiei Saudite cat si din partea Israelului. Vezi cum a „rezolvat” Germania conflictul dintre Romania si Ungaria in perioda cand se pregatea sa isi mute atentia spre Uniunea Sovietica (ca sa dau iar un exemplu din istoria Romaniei).

    E ceva ce Israelul intelege si nu prea are motive sa fie bucuros, varianta cu „anhilarea” Iranului ca forta politic-militara ar fi o varianta mai favorabila pentru Israel.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 2

  • Corneliu: (18-11-2013 la 15:50)

    Domnule Ionescu, la analiza din ultimul dvs comentariu, care atinge aspectele profunde ale problemei, vreau sa aduc numai doua amendamente:

    1. Expresia „agresivitatea Iranului e de tip defensiv” este o contradictie in termeni, mai ales daca mai adaugam si arma nucleara.

    Existenta sau integritatea Iranului nu este amenintata de nimeni, sau poate numai mie mi se pare…
    Iranul se inarmeaza exclusiv pentru a se afirma ca o putere regionala care vrea sa-si impuna punctul de vedere si sa-si extinda influenta, ca sa nu mai spun de „sacra misiune” pe care si-a asumat-o cu Israelul. Si chiar daca Barry Rubin scrie ca “Shiia can not win”, fanatismul conducatorilor de la Teheran nu cred ca va tine cont de o constatare de bun simt, iar sauditii stiu bine treaba asta.

    Iar in cazul adversarilor suniti ai Iranului, acesta nu profera amenintari cu stergerea lor de pe harta si eradicarea, oricat de mare ar fi dusmania.

    2. Israelul nu este o minge de ping-pong propagandistica, ci tinta nr.1 desemnata de lumea araba si musulmana, satana locala care trebuie eradicata.

    Ca sa intelegeti acest lucru ar trebui intr-adevar sa faceti cunostinta mai bine cu ce se intampla in zona. Si, mai ales, sa mai tineti cont si de lucrurile pe care stiu sa le relateze cei care traiesc la fata locului. Dealtfel am detaliat anumite lucruri, dar se pare ca ati facut abstractie de ele.

    E foarte adevarat ca conflictul dintre cele doua ramuri islamice a devenit sursa majoritatii conflictelor inter-musulmane, dar inca o data, sa nu pierdem din vedere faptul ca ce ii uneste pe toti musulmanii este ostilitatea fata de Israel, cu potential exploziv mult mai mare.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 0

  • Rodica Grindea: (18-11-2013 la 17:17)

    D-le Ionescu, aș mai avea de adăugat foarate puțin la explicațiile lui Corneliu: dacă aveți timp – și curiozitate – intrați pe postul tv. Al Jazeera (versiunea engleză), sau pe agențiile israeliene de știri Walla Hadashot și Ynet, ambele avînd versiuni în limba engleză.

    Netrăind aici, aveți totuși prilejul, consultându-le, să vă faceți o idee asupra dublului limbaj folosit atât de iranieni, cât și de autoritatea palestiniană (de Hamas nici nu mai vorbesc), care „fac frumos” la vreo vizită a unor factori mediatori, fără a renunța, în virtutea unei logici proprii, foarte bizare, să acuze Israelul de torpilarea sistematică a tratativelor de pace, dar care atunci când sunt „în familie” își amintesc și își dau mâna în vederea „idealului suprem”, eliminarea totală a Israelului de pe harta lumii.

    Dacă Corneliu vede acest comentariu, v-ar putea indica și link-urile exacte ale acestor surse, eu nu le folosesc, neștiind engleza, dar „mă mulțumesc” cu versiunile ebraice, care sunt demne de încrdere și foarte serioase.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 0

  • Corneliu: (18-11-2013 la 18:18)

    Apropo de cele scrise de Rodica.
    Pentru documetare, exista un site care urmareste si inregistreaza in mod constant exprimarile conducatorilor si personalitatilor de influenta din Orientul Apropiat, prezentand deasemenea relatari si analize ale proceselor in curs de evolutie.
    Se pot gasi acolo, adunate impreuna si la zi materiale pur si simplu socante prin relevanta lor, direct de la „botul calului”.
    Ele sunt bazate pe evenimente in sine relatate cu acuratete cat si pe interviuri, articole, carti, etc, ele descriind in modul cel mai autentic adevarata stare de sprit si adevaratele intentii.

    Link: http://www.memri.org/middle-east-media-research-institute.html

    Mai exista si un alt site care se ocupa de monitorizarea mediei palestiniene, cu un profil similar: http://www.palwatch.org/

    Lectura placuta, pentru cei care sunt dispusi sa afle realitatea.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Ion Ionescu: (18-11-2013 la 18:29)

    @Corneliu

    1. Expresia “agresivitatea Iranului e de tip defensiv” este o contradictie in termeni, mai ales daca mai adaugam si arma nucleara.

    Nu, cel mai apropiat exemplu de acest tip fiind chiar Israelul.Nici macar in razboiul din 1967 nu putem vorbi de agresiune israeliana ci doar de „pre-emptive strike” in fata amenintarilor contiue cu razboiul din partea Arabilor.Iar armele atomice sunt in primul rand mijloace descurajare a agresiunii.

    Iranul e inconjurat de Sunniti (si de baze militare americane) si a fost in mod repetat subiectul agresivitatii Sunni (incepand din sec.16, are o istorie in acest sens, cel mai recent major exemplu fiind razboiul Irak-Iran).

    2. Israelul nu este o minge de ping-pong propagandistica, ci tinta nr.1 desemnata de lumea araba si musulmana, satana locala care trebuie eradicata.

    Teza mea (si Rubin/Stratfor) e ca inamicul nr.1 pentru Shiia au devenit Sunni, si vicerversa-Shiia pentru Sunii.Deci nu Israelul, vedem asta si in cooperarea Arabia Saudita-Israel.

    Sunni au fost obisnuiti sa domine iar acum Iranul risca le afecteze pozitia, sa schimbe unele relatii in zona.
    Deja in Irak (teritoriul legendar Sunni-Califatul a fost in Bagdad cadnva in Evul Mediu) Sunniti au pierdut controlul, la fel in Liban (Hezbollah).Bahrainul e majoritar Shiia dar controlat de Sunni (deci o alta posibila sursa de probleme), o minoritate Shiia importanta exista chiar si in Arabia Saudita.
    Un Iran puternic si jucand rolul natural de „protector” a acestor minoritati se anunta ca o sursa de de probleme pentru Sunniti.

    In general minoritatile (Shiia-in acest caz) nu cauta confruntarea, ele nu pot domina, insa devin agresive daca se simt amenintate de majoritate, functioneaza principiul „the best defense is offense”.
    Israelul nu e important pentru Iran decat ca manevra propagandistica anti-Sunni (asa cum am scris).Cred ca e realist ca sa ne asteptam ca, intr-un acord US-Iran care sa le garanteze Iranienilor securitatea lor in „oceanul” Sunnit in care „inoata”, sa fie inclusa, si acceptata de Iran, renuntarea la aceasta politica/propaganda oportunista.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 2

  • Christina Vlad: (18-11-2013 la 19:26)

    Tot mai multe voci se întreaba daca nu ne aflam în fata unei a treia Intifada.

    Prima dată 1987-1993, au fost utilizate în principal cuțite și pietre, a doua intifada, 2000-2005,au fost atentate sinucigașe și confruntări militare cu armata israeliană.

    Aveti aici un reportaj interesant:

    http://www.arte.tv/guide/de/030273-444/arte-reportage?autoplay=1

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Ion Ionescu: (18-11-2013 la 20:19)

    @C.Vlad

    „Tot mai multe voci se întreaba daca nu ne aflam în fata unei a treia Intifada”

    Poate, insa doar ca regie politica.

    Palestinienii se simt incurajati de declaratiile lui Kerry, simt ca „e momentul” s-a dea un spectacol ca sa arate lumii cat de „grava si presanta” de problema lor.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 4 Nu-mi place 0

  • Lucian-Zeev Herscovici: (18-11-2013 la 20:27)

    Domnule Leibovici, va recomand sa scrieti numele lui Dumnezeu cu litera mare. Din respect, chiar daca aveti parerile pe care le aveti. Pentru a nu ma simti obligat sa scriu numele dumneavoastra cu litera mica, alex leibovici in loc de Alex Leibovici…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 4

  • CHARLIE: (19-11-2013 la 02:21)

    @Leibovici sau dupa cum spun unii leibovici in ebraica nu exista litere „mari” sau „mici”. No lower case and capital letters. In felul asta toti suntem la fel de importanti sau de loc!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • CHARLIE: (19-11-2013 la 02:50)

    Cred ca intre altele domnia lui Obama nu se poate lauda cu prea multe succes desi el s’a declarat ca el vrea schimbari „change”. Deocamdata planul „sanatatii” s’a impotmolit find executat de niste amatori. Primavara araba a rezultat intr’un esec major care a permis reintrarea Rusiei in Orientul Mijlociu. Daca nu reuseste sa faca progres in conflictul israelian-palestinian si sa „renunte’ la „proiectul” iranian antinuclear, Obama va intra in istorie ca un presedinte de mica statura. Nu cred ca va fi incantat!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Ion Ionescu: (19-11-2013 la 06:39)

    @L.Z.Herscovici

    „Pentru a nu ma simti obligat sa scriu numele dumneavoastra cu litera mica, alex leibovici in loc de Alex Leibovici”

    Iertati-l, Domnule Herscovici, fiindca nu stie ce face.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Corneliu: (19-11-2013 la 07:21)

    @Ion Ionescu

    Consider disputa noastra incheiata, fara concluzii 100% comune.

    Cred ca am aratat limpede niste realitati grave care din pacate nu-si schimba deocamdata gradul de gravitate in functie de dansul politicii mondiale si care nu pot fi minimalizate.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Rodica Grindea: (19-11-2013 la 08:57)

    Charlie, n-aș ști să vă contrazic, dar sper că nici Israelul nu va îngădui ca prețul pentru o „bucățică” de glorie a lui Obama să fie o lovitură gravă, Doamne ferește, nu vreau să spun mai mult, dată înseși existenței sale!

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 4 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (19-11-2013 la 15:06)

    @Lucian-Zeev Herscovici

    > va recomand sa scrieti numele lui Dumnezeu cu litera mare. Din respect… Pentru a nu ma
    > simti obligat sa scriu numele dumneavoastra cu litera mica

    Domnule Herşcovici,

    Vă mărturisesc că la început m-am speriat – „vă recomand” poate să însemne mai multe lucruri, inclusiv „vă cer” şi alte asemenea, depinzând de intonaţie şi mimică, care în scris nu se transmit bine 🙂

    Dar dacă „pedeapsa” este doar că veţi scrie numele meu cu litere mici, înseamnă că am scăpat ieftin, ar fi putut să fie o fatwă mai severă…

    Pe de altă parte, am încercat să determin dacă ACUM are sau a avut vreo regulă, pe care eventual am încălcat-o fără să vreau. Prescripţii explicite n-am găsit, în schimb am găsit pe ACUM zeci de cazuri în care cuvântul cu pricina a fost scris cu literă mică (v. de ex. aici (2008), aici (2009), aici (2009), aici, (2012)), fără ca moderatorii de atunci să se fi ofuscat. Şi nici comentatorii, printre care eraţi şi dumneavoastră, nu şi-au semnalat dezaprobarea la vremea respectivă…

    Dar regulile se pot schimba, respectiv introduce. Pentru asta puteţi argumenta, dacă doriţi, că scrierea cu literă mică este mai mult decât – eventual !! – o eroare gramaticală de ortografie. Poate fi chiar o interesantă temă de articol…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Stefan N. Maier: (19-11-2013 la 16:23)

    Ce n-am inteles eu este de cand o ipotetica ofensa adusa de Alex Leibovici lui Dumnezeu/dumnezeu se poate intoarce „cu aceeasi moneda” impotriva lui Alex.

    Sunt doua posibilitati:
    1. Dumnezeu este nume propriu si atunci masura este pe deplin justificata.
    2. Alex e pe picior de egalitate cu Dumnezeu/dumnezeu (probabila interpretare a posturii lui de moderator?) dar asta chiar ma pune pe ganduri!

    In final, ideal ar fi sa vedem un articol informat, erudit pe aceasta tema!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 1

  • Christina Vlad: (19-11-2013 la 17:14)

    Cuvântul Dumnezeu provine din latinescul „Domine Deus”.

    De ce nimeni nu se „supara” când scriem „dumnezei” cu litera mica ?

    Sa recunoastem ca scriem cu totii în graba si uneori mai comitem câte o greseala pe care o vedem abia dupa ce se afiseaza.I se putea asta întâmpla, în fond, si domnului Leibovici. Suntem oameni si nu dumnezei…

    Era de apreciat daca i se atragea atentia pe un ton mai amabil si nu atât de aricios.

    Pentru alungarea spiritelor negre aveti de la mine: http://youtu.be/GocyzYPVziU

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 4 Nu-mi place 0

  • George Petrineanu: (19-11-2013 la 17:41)

    Competentul sait dexonline ne recomanda: http://m.dexonline.ro/articol/3._Scrierea_cu_liter%C4%83_mic%C4%83_sau_mare

    Se scriu cu litera mare o groaza de lucruri cum ar fi Director, asa ca…

    Cita vreme exista unii pentru care asta inseamna ceva, nu vad o problema sa scriu cu D.

    Culmea e ca am luat si papara pentru asta „Dacă nu esti credincios de ce scrii Dumnezeu! ?”. 🙂 Doamne pazeste…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (19-11-2013 la 21:44)

    Tema „Dumnezeu” vs. „dumnezeu” :

    @Charlie

    > in ebraica nu exista litere “mari” sau “mici” … toti suntem la fel de importanti

    Da, la asta m-am gândit şi eu, dar nu eram sigur… Pe de altă parte, aici scriem pe româneşte, unde există litere mari şi mici…

    @Ion Ionescu

    > Iertati-l, Domnule Herscovici, fiindca nu stie ce face.

    🙂 🙂 🙂

    @Ştefan

    > Alex e pe picior de egalitate cu Dumnezeu/dumnezeu…

    Da, într-adevăr, dacă Alex Leibovici se scrie cu majuscule, cum trebuie să se scrie „Dumnezeu” pentru a sublinia diferenţa? Poate aşa: Dumnezeu 😉

    @Christina Vlad

    > De ce nimeni nu se “supara” când scriem “dumnezei” cu litera mica ?

    Pentru că, conform regulilor, „dumnezei” chiar se scrie cu literă mică!

    > comitem câte o greseala pe care o vedem abia dupa ce se afiseaza… Suntem oameni si nu dumnezei…

    Eu nu-mi aminteam să fi scris mereu cu literă mică, aşa că am făcut o statistică pe ACUM: eu am scris „Dumnezeu” în 11 comentarii şi „dumnezeu” doar în unul singur, chiar cel pe care l-am repetat ieri.

    @George

    > Se scriu cu litera mare o groaza de lucruri cum ar fi Director, asa ca…

    Obiecţia domnului Herşcovici nu era pe linia ortografiei ci pe linia „respectului” – nu e clar dacă respect pentru dânsul sau pentru Dumnezeu, sau…

    > Cita vreme exista unii pentru care asta inseamna ceva, nu vad o problema sa scriu cu D

    Problema este cu dreptul de a NU scrie cu „D” : are cineva căderea să interzică (în afară de proprietarul sitului, bineînţeles)?

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 4 Nu-mi place 0

  • Corneliu: (20-11-2013 la 10:37)

    Mi se pare cam prea multa vorbarie despre Dî mare/dî mic.

    De unde se poate vedea si aici ca pana la Dumnezeu pe mananca slujitorii sai smeriti.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (20-11-2013 la 10:59)

    @Corneliu

    > cam prea multa vorbarie despre Dî mare/dî mic

    Regret că v-am supărat 🙂

    De fapt discuţia era despre ceva mai important decât asta…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (20-11-2013 la 18:26)

    @ Al. Leibovici

    „Acesta nu este un argument valabil pentru legitimitatea statului Israel, cum am repetat de mai multe ori. Din punctul meu de vedere, un stat este legitim în măsura în care îşi îndeplineşte rolul său fundamental, care este garanteze şi să respecte drepturile individuale ale cetăţenilor săi, să asigure convieţuirea lor paşnică, să nu-şi agreseze vecinii.”

    Profund inexact și deloc confirmat de mii de ani de istorie cunoscută. Cîte state au fost, sînt și vor fi „legitime” numai fiindcă respectă drepturile omului? Foarte puține. Îmi pare rău, dar sînt nevoit să vă spun răspicat: faceți analize cu totul superficiale, fără fundament, prin replicile adesea aiurea induceți în eroare pe cititori. Încă aștept un răspuns la afirmația că mă compromit în fața studenților mei pt cele scrise de mine aici și pt faptul că cei care au mulți copii o fac din motive de cerșetorie socială. Vreau răspunsuri clare, concise și fără încrucișări șmecherești.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Christina Vlad: (20-11-2013 la 20:36)

    Domnule Paliga, când va întoarceti acasă de la universitate, ce le spuneti copiilor dumneavoastra? Cumva: copii, pregătiţi-vă să mă torturaţi, am sosit acasă! 🙂

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (20-11-2013 la 21:28)

    @Sorin Paliga

    > Profund inexact…

    Vă rog să notaţi început frazei, „Din punctul meu de vedere”, şi, ţinând cont de asta, s-o mai citiţi o dată.

    Apoi vă rog să-mi explicaţi ce anume este „profund inexact” în ce am scris, şi de ce.

    > … deloc confirmat de mii de ani de istorie cunoscută.

    Ce anume nu este confirmat? Criteriul meu personal de legitimitate a unui stat (sau regim)? Inexactă ar fi fost afirmaţia mea cum că criteriul de legitimitate utilizat în practica actuală şi trecută ar coincide cu criteriul meu, dar eu n-am făcut o asemenea afirmaţie.

    > Încă aștept un răspuns…

    La prima întrebare v-am răspuns – căutaţi şi veţi vedea, la a doua v-am sugerat să continuăm aici, unde vă solicitasem o precizare, dar n-aţi dat curs.

    > … încrucișări șmecherești.

    Vă rog să respectaţi regulile unei discuţii decente şi să nu recurgeţi la atacuri personale.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Corneliu: (21-11-2013 la 16:12)

    Domnule Leibovici, cred ca criteriul de legitimitate a unui stat nu poate fi cel pe care-l enuntati, adica cel din citatul enuntat.

    Probabil ca de fapt va referiti la regimul existent in stat si nu la statul insusi, regim a carui legitimitate este uneori discutabila.

    Caci statele cu regimurile cele mai dictatoriale posibile sunt totusi cat se poate de legitime ca state, asa cum a fost insasi Germania sub regimul nazist (am ales special acest exemplu socant).

    Exista si multe state care au fost din totdeauna dictatoriale si nimeni nu se gandeste sa le conteste nici macar legitimitatea regimului. Exemple? Cate vreti.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 1

  • Ion Ionescu: (21-11-2013 la 19:09)

    @Corneliu

    „state care au fost din totdeauna dictatoriale si nimeni nu se gandeste sa le conteste … legitimitatea”

    Nu cred ca intelegeti ce a vrut sa spuna d-l Leibovici.

    Faptul ca nimeni nu contesta legitimitatea unui stat nu il face pe acel stat un stat legitim, si nici vicevresa : faptul ca multi il contesta nu il face neaparat ilegitim.

    D-l Leibovici a propus o definitie a legitimitatii. Una rezonabila, moderna, ce se bazeaza pe teoria clasic-liberala a statului. O definitie dupa care Israelul se clasifica drept stat legitim, sau oricum se apropie de asa ceva mai mult decat multe alte state (mai ales alea de prin „zona”-Orientului Mijlociu).

    A si precizat ca isi retrage sprijinul „dacă devine o dictatură sau un stat teocratic”.

    E o definitie. Nu e singura.

    Musulmanii au si ei in teologia lor islamica o defintie a ceea ce inseamna un stat legitim : adica sa fie organizat dupa legea islamica-Sharia, iar liderul/califiul sa aiba puteri depline/absolute dar are obligatia sa fie „just”/sa respecte legea islamica in deciziile lui altfel devine ilegitim (ceva ce a vrut Khomeini sa realizeze in Iran cu asa zisa lui teoria – „rule of the just”).

    Germania nazista avea si ea o teorie a statului (Carl Schmitt).

    Statul, existenta lui, era justificata/legitima daca statul era „Volk-Staat”. Adica adica statul era statul unui popor anume (german aici) – avea obligatia sa asigurea preservarea grupului etnic. Intr-un asemenea stat totul se subordona colectiviatii etno-nationale, binelui colectiv, deci drepturile individuale nu erau absolute.

    Iar vointa etno-nationala era materializata/intruchipata de liderul poporului, de Fuehrer Lider ce avea drepturi depline, nu era limitat de vreo lege, constitutionalitate, ce spunea el era/devena Legea (Fuhrer-Prinzip).

    Adica sunt tot felul de teorii si aici. Chiar si Germania nazista avea o teorie a statului, era „Volkstaat” – statul unui popor.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Corneliu: (21-11-2013 la 20:24)

    @Ion Ionescu

    Ma tem ca am inteles foarte bine ce a spus d-l Leibovici.

    Am incercat sa-l interpretez, caci definind astfel statul, lasa inafara definitiei majoritatea statelor lumii…

    Pana la urma, cu toate definitiile care se discuta, statul concret este pana la urma singurul care stabileste realitatea existentei sale pe teren, indiferent de ce doresc ceilalti.

    Mai mult, in urma evolutiilor din lumea araba, se produc procese de descompunere a unora dintre statele arabe. Apar entitati care nu sunt de fapt state, ci uniuni tribale (ca de ex. in Libia total descompusa), uniuni confuze bazate pe apartenenta religioasa sau la o organizatie (in general terorist-mafiota), sau de clan (ca in Irak), ori un stat in stat care este „statul” de facto al Hizbala din Libanul de sud, sau „statul” de facto al Hamasului din Gaza.

    Asa ca, viata este mult mai bogata decat posibilitatea de a stabili criterii sau definitii generale pentru notiunea de stat.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Ion Ionescu: (21-11-2013 la 21:35)

    @Corneliu–

    „definind astfel statul, lasa inafara definitiei majoritatea statelor lumii”

    Definind nu statul ci „legitimitatea” statului respectiv.

    Statul are si el cateva definitii. Dupa una des folosita – „monopolul violentei” – Libia nu mai e stat in acest moment, sau e aproape de disolutie : „As of 2013, lawlessness, security issues, and regional factionalism remain as significant and seemingly ever increasing problems for the current interim government.”

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (21-11-2013 la 21:56)

    Deci iată, domnul Ionescu a înţeles că este vorba de criteriul după care judec eu legitimitatea unui stat (regim) – trecut, prezent şi viitor.

    Domnii Paliga şi Corneliu consideră că criteriul meu de legitimitate este greşit, şi anume pentru că nu este cel folosit de alţii; dânşii nu arată că ar fi în sine defectuos.

    Eu folosesc în mod consecvent pentru toate cazurile acest criteriul de legitimitate:

    „îşi îndeplineşte (resp. îşi va îndeplini) acel stat rolul său fundamental, care este să garanteze şi să respecte drepturile individuale ale cetăţenilor săi, să asigure convieţuirea lor paşnică, să nu-şi agreseze vecinii?”

    De exemplu, cf. acestui critriu, democraţiile occidentale sunt legitime (nu 100%, ci doar într-o bună măsură). Statele care sunt, în interior, dictauri autoritare sau totalitare, nu sunt, conform acestui criteriu, legitime şi nu au dreptul să pretindă recunoaşterea suveranităţii lor de către alte state, de ex. nu pot pretinde un drept moral să fie ajutate dacă sunt atacate. Legitimitatea externă (recunoaşterea suveranităţii în raport cu alte state) este deci consecinţa legitimităţii interne, adică a respectării drepturilor individuale ale cetăţenilor săi.

    Sau dacă e să judec pretenţiile la suveranitate pentru cazuri disputate, de ex. ale Quebecului, Palestinei, Ardealului, etc., etc., primul lucru pe care îl cântăresc este ce fel de regim urmăresc să introneze viitorii conducători şi de ce fel de regim vor să scape. Dacă este să instaureze unul care să garanteze şi să respecte drepturile individuale ale cetăţenilor săi, atunci eu consider, din partea mea, că este o cauză dreaptă. Dacă mobilul este naţionalismul, şovinismul, etc., atunci nu ader.

    Sper că acuma s-a înţeles.

    Din păcate văd că, deşi în mesajul său de la ora (21-11-2013 la 16:12), dl. Corneliu înţelesese că e vorba de a defini legitimitatea unui stat, în cel de la ora (21-11-2013 la 20:24) crede că e vorba de a defini… statul. Faptul că era vorba de legitimitate s-a pierdut pe drum, în numai 4 ore 🙁 E greu de discutat în asemenea condiţii…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Corneliu: (22-11-2013 la 13:50)

    Domnule Leibovici, vad ca ne intoarcem la inceput.

    Daca este sa luam definitia dvs de LEGITIMITATE a statului, rezulta ca majoritatea statelor lumii nu sunt legitime, chiar si state solide.

    Ati zis ca criteriul este, citez:

    “îşi îndeplineşte (resp. îşi va îndeplini) acel stat rolul său fundamental, care este să garanteze şi să respecte drepturile individuale ale cetăţenilor săi, să asigure convieţuirea lor paşnică, să nu-şi agreseze vecinii”

    Deci, ca exemple splendide putem lua Arabia Saudita, Sudanul, Siria, Iranul, Coreea de nord, Irakul, Yemenul, Somalia, Sudanul (care mi-au venit mai intai in minte), inca vreo duzina de tari din Africa dar si China (mare campioana in respectatrea drepturilor omului…).

    Ele, dupa acea definitie nu sunt state legitime, deci sunt nule si neavenite…

    Curios, nu?

    Eu cred totusi ca faceti confuzie intre stat si regimul care domneste in acel stat. Regimul poate fi realmente nelegitim, pentru ca el este cel care creeaza incalcarile drepturilor omului. Dar un regim care inalca drepturile omului nu poate face ca statul in sine sa fie nelegitim.

    Un legatura cu observatia dvs de la urma, eu pur simplu am extins atunci putin discutia.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 2

  • Corneliu: (22-11-2013 la 15:41)

    Scuzati-ma pentru Sudan de doua ori, sunt intr-adevar doua state, Sudanul de nord si cel de sud, ambele la fel de legitime dpdv al drepturilor omului.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (23-11-2013 la 13:26)

    @Corneliu

    Văd că faceţi progrese: dacă spun „regimuri” nelegitime, atunci sunteţi de acord cu mine, chiar dacă din criteriul meu rezultă că cele mai multe din cele vreo 190 de regumuri din tot atâtea state sunt nelegitime (dar sunt totuşi membre ONU cu drepturi depline, inclusiv de a face parte din Comisia ONU pentru drepturile omului!!).

    Deci dv. vă opuneţi doar formulării „state nelegitime”; eu nu vreau să intru într-o discuţie cu privire la vreo distincţie în contextul temei actuale între state şi regimuri. Doresc doar să vă atrag atenţia că pe parcursul discuţiei am scris de câteva ori „stat (regim)”, lucru căruia însă nu i-aţi acordat atenţie.

    Şi apropo, în ONU sunt membre state sau regimuri? Face ONU vreo distincţie? Ştiţi dv. să fi fost suspendat din ONU vreun stat în care a venit un regim de asasini? A fost suspendată Cambodgia Khmerilor Roşii?

    Iată deci o distincţie fără vreo diferenţă practică.

    Revenind la începutul discuţiei, repet (a făcut-o deja şi dl. Ionescu):

    – argumentul “The Jewish people have a profound history in the Holy Land dating back over 3,500 years. …” NU este un argument în favoarea legitimităţii Israelului;

    – un eventual viitor stat palestinian cu Fatah şi/sau Hamas în frunte nu va fi legitim pentru că nu va garanta şi respecta drepturile individuale ale cetăţenilor săi, nu va asigura convieţuirea lor paşnică, şi îşi va agresa vecinii, în speţă Israelul.

    Când palestinienii o să aibă şi o să sprijine masiv şi constant un partid liberal, paşnic şi democratic, atunci va fi legitim un viitor stat palestinian, iar Israelul va trebui să-i accepte existenţa suverană.

    Şi (mă citez): în ceea ce mă priveşte, Israelul este şi va rămâne legitim atâta timp şi în măsura în care îndeplineşte criteriul de mai sus. Dacă devine o dictatură sau un stat teocratic, adios adeziune din partea mea.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Rodica Grindea: (23-11-2013 la 14:11)

    D-le Al. Leibovici, un singur exemplu: Spania.
    Din 1923 în 1931 – dictatură; din 1931 în 1939 – A Doua Republică Spaniolă; din 1939 în 1975 – dictatură militară (Franco); din 1975 – până astăzi, monarhie constituțională. Numârați vă rog pe degete câte regimuri s-au succedat. S-a gândit cineva să pună ori să repună în discuție legitimitatea statului Spaniol?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Corneliu: (23-11-2013 la 16:42)

    Regret domnule Leibovici, ajung la concluzia ca dvs. considerati statul si regimul care domneste in stat drept acelasi lucru.

    Deci, dupa aceasta identitate, un stat poate fi legitim sub un regim democratic, devine nelegitim cand se instaureaza un regim dictatorial si redevine legitim in noaptea in care dictatura este rasturnata.

    Ca exemplificare, Romania de pe vremea lui Ceausescu ar fi fost un stat nelegitim, nu-i asa?

    In aceste conditii intreaga discutie este inutila.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (24-11-2013 la 00:11)

    @Rodica

    > Spania…câte regimuri s-au succedat. S-a gândit cineva să pună ori să repună în discuție legitimitatea
    > statului Spaniol?

    Dragă Rodica, eu am impresia că n-ai citit numeroasele explicaţii pe care le-am dat.

    Cum i-am spus şi d-lui Corneliu, dacă doreşti poţi să consideri că am vorbit mereu nu de legitimitatea unui stat, ci a regimului, a guvernului acelei ţări. În acest caz ai fi de acord cu criteriul meu? Asta este prima întrebare.

    A doua. Spui că nu are sens să se vorbească despre legitimitatea unui stat. Poţi să explici de ce? De ce un stat nu poate fi nelegitim? Probabil că va trebui să explici ce înţelegi tu prin stat. Poate confunzi cu cuvântul „ţară”?…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Ion Ionescu: (26-11-2013 la 12:50)

    update la analiza Stratfor :

    With this opening to Iran, the United States will no longer be bound by its Israeli and Saudi relationships. They will not be abandoned, but the United States has broader interests than those relationships, and at the same time few interests that rise to the level of prompting it to directly involve U.S. troops. The Saudis will have to exert themselves to balance the Iranians, and Israel will have to wend its way in a world where it has no strategic threats, but only strategic problems, like everyone else has. It is not a world in which Israeli or Saudi rigidity can sustain itself.

    http://www.stratfor.com/weekly/israelis-saudis-and-iranian-agreement

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (26-11-2013 la 13:59)

    @Ion Ionescu

    > update la analiza Stratfor …

    O altă opinie:

    Acordul cu Iranul este mai riscant decât pare la prima vedere.

    La prima vedere, înţelegerea încheiată cu Iranul la Geneva este doar un prim pas către un aranjament definitiv care, în teorie, poate să forţeze Iranul să renunţe la nuclearul militar.

    Aranjamentul de la Geneva pare să aducă ceva modificări salutare, cum ar fi încetarea lucrărilor la reactorul de apă grea din Arak [care fabrică plutoniu, care poate avea doar o utilitate pur militară], introdecerea inspecţiilor zilnice ale IAEA siturilor nucleare iraniene, şi neutralizarea stocurilor iraniene de uraniu îmbogăţit la 20% [circa 200 Kg, interzise de Acordul de nonproliferare].

    Însă la o privire mai atentă, acest aranjament, deşi mai bun decât varianta de acum câteva săptămâni, generează un risc mare şi inutil, deoarece are un fundament şubred care se poate brăbuşi şi antrena cu sine întreg sistemul sancţiunilor internaţionale.

    Casa Albă a asigurat că puţinele sancţiuni care vor fi atenuate vor putea fi restabilite oricând. În afară de asta Casa albă s-a angajat să continue presiunile asupra Iranului, prezentând acordul drept un test, lipsit de riscuri, al adevăratelor intenţii ale Iranului.

    Dar dacă următoarea rundă de convorbiri [peste 6 luni] va fi un impas, este foarte improbabil ca SUA sau comunitatea internaţională vor recunoaşte eşecul şi/sau vor relua şi amplifica sancţiunile suspendate.

    Iranul a intrat în discuţii deoarece sancţiunile au lovit din greu populaţia, care a ales un „moderat” cu speranţa de a ameliora situaţi economică. Pe de altă parte, coaliţia care organizează sancţiunile este foarte heteroclită şi are interese strategice, politice şi economice divergente.

    Este probabil că Iranul va încerca, în următoarele 6 luni, să divizeze această coaliţie şubredă şi, profitând de suspendarea anumitor sancţiuni, va căuta să aţâţe apetitul multor întreprinderi din diverse ţări, ademenindu-le cu perspective bănoase în viitor. Iar acestea vor exercita la rândul lor presiuni asupra guvernelor din coaliţie…

    Rămâne neclar cum va răspunde Casa Albă în cazul când a doua etapă a convorbirilor va eşua. Mai ales că credibulitatea administraţiei Obama este puternic zdruncinată.

    Absenţa unei voinţe internaţionale ferme în a răspunde la eventualul eşec al etapei a doua va însemna începutul sfârşitului regimului sancţiunilor şi va lăsa neatins întreg programul nuclear militar iranian – cu toate centrifugile şi cu recunoaşterea „dreptului” Iranului de a îmbogăţi uraniu.

    Dacă Israelul va fi pus în situaţia de a alege între acceptarea unui Iran dotat cu bomba şi bombardarea instalaţiilor nucleare iraniene, atunci va alege varianta a doua.

    http://www.jpost.com/Iranian-Threat/News/Analysis-Iran-deal-is-riskier-than-meets-the-eye-332912

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Ion Ionescu: (26-11-2013 la 15:04)

    @Alex Leibovici-

    –„Dar dacă următoarea rundă de convorbiri [peste 6 luni] va fi un impas, este foarte improbabil ca SUA sau comunitatea internaţională vor recunoaşte eşecul şi/sau vor relua şi amplifica sancţiunile suspendate.”

    Da, e logic, presiunea asupra US va fi enorma peste 6 luni.

    Eu cred insa ca Iranul nu va juca aceasta carte pentru continua cu programul nuclear ci pentru a obtine ridicarea mai rapida a sanctiunilor dar si pentru a obtine concesii strategice in zona. Lucru pe care oricum US se pregateste sa il faca, se pregateste sa isi rezume influenta doar la „off-shore balancing” intre Sunni si Shiia, si sa isi mute forta militara spre Pacific (unde deja creste tensiunea intre China si Japonia).

    Iranienii inteleg jocul, si au obtinut acum recunoasterea pe care o cautau, si inteleg ca mai mult nu pot obtine ca minoritate religioasa in Orientul Mijlociu. Asa ca nu vor mai continua pe tema nucleara. Dar potentialul tehnologic sa construiasca bomba va ramane (centrifuge, imbogatire 5%, „break-out” nuclear in cateva luni la nevoie). Va ramane ca un mijloc de santaj asupra US, ca o garantie in cazul in care US nu isi va respecta promisiunea de a face „balancing/arbitraj” si va reveni la o politica exclusiv pro-Sunni (si anti-Iran).

    Iranul e marele castigator in jocul asta, iar Arabia Saudita si Israel cei care pierd si nu vor mai avea de acum inainte parte de sprijin 100% din partea US (doar 50%).

    Porblema care o vad eu e Islamul insusi. Violenta e existentiala in Islam. Nu stiu daca sunt destul de rationali si capabili sa se echilibreze unul pe altul si nu vor porni razboi, chiar daca stiu ca nu pot castiga nici unul.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • CHARLIE: (16-12-2013 la 01:44)

    @Grindea

    Dupa cum ati observat, in ultimele zile „tocmeala” pe fondul tratativelor acordului dela Geneva au reinceput. Iranul a interzis accesul inspectorilor la intreprinderilor nucleare. SUA a marit lista de companii care au facut si fac tranzactii ilegale cu Iran. Iran considera aceasta o incalcare a acordulor, desi nu cred dar nici nu stiu precis, daca lista a fost inghetata pe urma tratativelor. In spiritul impacuitor al Iranulul tratativele vor continua presupun cu noi conditii impusii de Iran din cauza ca spiritul acordului dela Geneva a fost atins. Si cu asta incepe din nou tocmeala. Intre timp Congresul SUA sta gata sa largeasca boicotul. Se pare ca Congresul USA nu are „incredere” in Iranieni. Ciudat!!!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.197.90.95