Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Satelit

de (21-8-2013)

 
Canalul de televiziune Film TV Nord-Est tocmai transmitea filmul Un destin de invidiat, care aducea oarecum cu Bonnie and Clyde, cel cu Faye Dunaway în rolul lui Bonnie, sau cu À bout de souffle, al lui Jean–Luc Godard, pe care Horaţiu le văzuse. În acelaşi timp, pe canalul de televiziune Viviane–News, Zizi, o tânără care le era deja cunoscută telespectatorilor, începuse să prezinte buletinul meteo, în care anunţa o iminentă înrăutăţire a vremii. Horaţiu nu era la curent cu apropiata înrăutăţire a vremii, fiind captivat în totalitate, pe celălalt canal, de Un destin de invidiat. Eroul principal, un anume Frank, nu semăna deloc cu Clyde şi cu atât mai puţin cu Michel al lui Jean–Paul Belmondo, ci inspira mai degrabă simpatie în ciuda jafurilor armate pe care le comitea c‑un soi de nonşalantă inconştienţă. Horaţiu se întreba dacă destinul „de invidiat” trebuia luat la propriu sau la modul ironic. Dacă cel de‑al doilea sens era cel intenţionat de regizor, Horaţiu avea îndoieli că acesta chiar reuşea să‑i insufle spectatorului sentimentul de respingere a moralei haiduciei. De fapt, nici n‑ar fi fost plauzibil: cum să‑ţi urăşti (sau dispreţuieşti) propriul personaj principal?

Pe Viviane–News, pe care Horaţiu nu‑l vedea în momentele acelea, prezentatoarea Zizi îşi făcea meseria cu brio. C‑un zâmbet plăcut şi plin de optimism, înfăţişa lucrurile ca şi cum o înrăutăţire a vremii nu era un capăt de ţară. Şi cine ar fi putut susţine că era? Un ciclon centrat pe estul Mediteranei se deplasa spre nord, aducând cu el o scădere drastică şi rapidă a presiunii atmosferice, o nebulozitate accentuată, intensificări ale vântului şi ploi abundente în sudul şi în estul ţării, în a doua parte a intervalului. „De fapt — spunea prezentatoarea Zizi — estul Mediteranei a fost doar locul de origine al ciclonului. Între timp acesta a atins deja o zonă apropiată de frontiera de sud a ţării. Nu vă lăsaţi impresionaţi de denumirile fioroase ale meteorologilor — glumea Zizi, care era o fată cât se poate de drăguţă şi plină de umor —, ciclon nu‑i în realitate, cel puţin la latitudinile noastre, decât un vârtej ceva mai mare, încununat adesea cu o scufie de nori de mare altitudine, alcătuiţi mai ales din cristale de gheaţă — cirus pe numele lor ştiinţific. Dacă cineva, vreun coleg prezentator, vă va spune că în asemenea condiţii propagarea undelor radio e perturbată, să nu‑l credeţi! Nu‑s decât zvonuri!” Zizi se pricepea să‑şi bine dispună spectatorii. Zâmbea cu drăgălăşenie arătându-şi dantura de un alb strălucitor şi, terminând, lăsa în jos bagheta cu care arătase pe harta electronică din fundal.

În Un destin de invidiat, Frank, împreună cu asociatul său, Caspar, intrau în vorbă cu o tânără femeie foarte prietenoasă, Bessie, care ţinea o fermă undeva, într-un ţinut uşor vălurit, aproape golaş, ca-n filmele cu cowboys. În apropiere de fermă trecea o şosea modernă, cu plantaţii întinse de‑o parte şi de cealaltă. Lanuri de porumb cât vedeai cu ochii. Ca‑n America! Imaginea cu Zizi cea zâmbitoare de pe Viviane–News se estompa: buletinul meteo se încheia aici. Bessie călătorea în maşina celor doi jefuitori şi nu lăsa câtuşi de puţin impresia că îşi face prea multe griji că fusese luată ostatică. Caspar şedea pe bancheta din spate, iar Bessie în faţă, lângă Frank, care conducea. Între Frank şi Caspar există, se pare, o duşmănie mocnită, care izbucneşte atunci când Bessie îi cere lui Frank să oprească maşina la marginea pădurii pentru o nevoie urgentă. Caspar se opune cu vehemenţă afirmând că nu‑i decât un pretext din partea femeii (un „şiretlic”, zice personajul) ca s‑o şteargă. Frank îi arată totuşi încredere îngăduindu-i să se ducă în pădure, şi doar îi pune în vedere să nu se îndepărteze prea mult. În lipsa ei, disputa izbucnită între cei doi bărbaţi e atât de aprigă încât Frank îl împuşcă pe Caspar. Şi cu toate acestea, deşi a auzit bubuitul armei, Bessie se întoarce. Acest gest îi stârni lui Horaţiu un interes enorm pentru personajul din film: ce fel de femeie era aceea care se întorcea de bună voie în braţele agresorului ei? Se întorcea sperând, ce? Să descopere în spatele respingătoarelor lui trăsături de caracter un suflet romantic, dedicat binelui? Şi el, Frank, de ce se arată atât de binevoitor cu victima sa? Nu cumva s‑a îndrăgostit de ea de‑adevăratelea?

Între timp se punea în mişcare poliţia districtului, cu o mare desfăşurare de forţe, câini poliţişti agitaţi, motoare demarând, chemări, tot tacâmul. Interesul personajului Bessie pentru personajul Frank îi inducea lui Horaţiu acelaşi interes. Zizi, tânăra prezentatoare a buletinului meteo, ieşea din studioul postului de televiziune Viviane–News şi, fiindcă nu avea încă maşină proprie (sau poate pentru că de astă dată o lăsase acasă), se îndrepta bine dispusă spre staţia din apropiere, să aştepte unul din autobuzele târzii. Sus pe dulap, lângă televizor, afişajul decodorului arăta ora 22,54. Nori străvezii, înalţi, împresurau luna plină ştergând‑o rapid de pe harta cerului nocturn. Pe ecran, personajul Frank se întorcea spre Bessie care şedea lângă el, plin de voioşie ca şi cum nici n‑ar fi lăsat în spatele lor un cadavru, la marginea şoselei, ascuns sub vreascuri şi frunziş doar atât cât să nu‑l găsească (prea repede) poliţia. Dădea să‑şi aprindă o ţigară dar în clipa aceea chipul lui încremenea pe ecran, imobil ca într-o fotografie. Sunetul se auzi în continuare încă câteva momente, apoi imaginea sări brusc peste câteva secvenţe şi rămase din nou încremenită.

Alarmat şi brusc enervat, Horaţiu comută, cu titlu de încercare, pe alt canal, apoi pe următorul, şi pe încă unul. Peste tot, imagini încremenite, frânturi de sunet poticnite, până când imaginea şi sunetul dispărură complet de pe toate canalele şi o fereastră albastră se deschise în centrul ecranului afişând mesajul: DECODORUL NU PRIMEŞTE SEMNAL. ÎNCERCAŢI SĂ COMUTAŢI MANUAL PE ALTE CANALE SAU APELAŢI LA SERVICIUL NOSTRU DE ASISTENŢĂ PENTRU CLIENŢI. Ora dispăruse de pe afişaj şi în locul ei apăruse un cod lipsit de orice noimă: P143IDX. Gata, Un destin de invidiat era pierdut, motivul pentru care Bessie alesese să se însoţească cu Frank în loc să‑şi piardă urma în adâncul pădurii rămânea pentru multă vreme necunoscut, probabil până la viitoarea reprogramare a filmului, cine ştie când.

Era acum mult trecut de miezul nopţii. Horaţiu dormea şi, în somn, gura i se contracta într-un rictus dureros. Visa că străbătea la volanul maşinii sale un tunel prost luminat, aidoma unei hrube. Constată la un moment dat că pedala acceleraţiei nu mai acţiona în niciun fel, maşina pierdea din viteză până când se oprea şi rămânea încremenită. Scotea din viteză, băga în viteza întâi, apăsa pedala tot mai mult, până la podea, dar degeaba, maşina nu se mai clintea din loc. Simţi apoi izbitura maşinii care venea în urma sa şi se trezi, stăpânit de acelaşi sentiment de ciudă neputincioasă şi de frustrare că nu‑i fusese dat să afle povestea celor doi fugari, nu‑i fusese dat să afle de ce Bessie preferase să‑l însoţească pe Frank într-o aventură care nu prevestea nimic bun nici pentru unul, nici pentru celălalt. Decodorul stricat îi provoca o stare de nervozitate persistentă, tulburându-i somnul. Adormi totuşi şi visul se repetă. În acelaşi tunel întunecos maşina se încăpăţâna să nu se clintească din loc. Dindărăt se auzeau claxoanele maşinilor blocate de el în tunel, însoţite de vociferările şoferilor nervoşi. Chiar şi acum, ştiind că visează, îşi aminti de pădurea din film şi de cearta dintre Frank şi Caspar, la capătul căreia Frank scosese pistolul şi trăsese în complicele său în jafuri armate. Bessie era în pădure şi Horaţiu se simţea copleşit de aceeaşi ciudă neputincioasă că n-avea nicio şansă să afle sfârşitul nefericitei ei poveşti. Unul din şoferii furioşi se înfiinţa la portiera de pe partea unde el şedea la volan, răcnea la el şi lovea din toate puterile cu pumnul în geam. Horaţiu încerca să‑i explice prin gesturi că nu mai putea să pornească maşina, dar…

În clipa aceea luna plină, coborâtă spre apus — pe care Horaţiu n‑o vedea —, se ivea din adâncurile nopţii şi începea să navigheze prin nori tot mai rarefiaţi, printre golfuri tot mai largi de cer înstelat. Pe afişajul decodorului dispărea codul lipsit de orice noimă, P143IDX, fără ca Horaţiu să surprindă ceva din cele ce se întâmplau, şi în locul lui se reinstala ora. Şi era 4,21. Rămăsese încă destul timp de dormit. Şi poate de visat. Horaţiu băga în viteza întâi, apăsa uşor pe acceleraţie, sigur de astă dată că motorul îl va recunoaşte de stăpân şi maşina sa va porni negreşit îndreptându-se către ieşirea din tunel.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.166.48.3