Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Impresii de calatorie



 

Medina din Fez – Maroc

de (21-8-2013)

 
fez 2Una din ţările cele mai vizitate din nordul Africii, după Egipt, este Maroc, şi asta nu doar pentru stabilitatea politică şi criminalitatea relativ redusă. Poţi trece Canalul Gibraltar din sudul Spaniei şi în scurt timp să fii la Tanger, locul unde multe familii de francezi se refugiază la pensie ori pe timp de vacantă. Din New York în doar cinci ore poţi ateriza în Casablanca, însă sonoritatea numelui şi farmecul bănuit al locului după filmul cu Ingrid Bergman şi Humphrey Bogart, sunt mai eclatante decât realitatea. Dar nici accesibilitatea nu e un criteriu. Nici atmosfera tolerantă şi destinsă. Poţi invoca frumuseţea desertului, să călătoreşti pe cămile în Sahara profundă, să trăieşti câteva zile în aşezările berbere cu băştinaşii, bărbaţi războinici care şi-au transplantat peste timp tenacitatea de a învinge vitregia deşertului, buni artizani şi comercianţi. Femeile lor stau însă ascunse sub voaluri şi burka, cresc copiii şi se strecoară ca nişte umbre discrete de la o zi la alta, asumându-şi docile condiţia de sute de ani. Sau poţi să vizitezi frumosul oraş Marakesh, vechea capitală a regatului, cu zidurile lui roz-portocalii ca soarele apunând la poalele munţilor Atlas, cu monumente impresionante ridicate în jurul uneia dintre cele mai largi pieţe din lume, animate de sute de vânzători de nimicuri, saltimbanci, îmblânzitori de şerpi, muzicanţi, ori să te laşi ademenit de unul din cele mai colorate, condimentate şi picante bazare, asemeni celui din Istambul, dar mult mai divers şi mai autentic.

fezAm făcut toate astea, dar pentru mine Marocul va rămâne pentru totdeauna legat de Fez, numit Atena Africii sau Mecca Vestului, leagănul celei mai vechi universităţi din lume, Al-Karaouine. Capitală culturală şi spirituală, oraş sfânt, loc de pelerinaj când drumul spre Mecca era obstrucţionat, sau caravanserai al comerţului din estul şi sudul continentului african, Fez adăposteşte un loc unic în lume, Medina Fas el Bali, cetate medievală păstrată intactă peste secole. A fost iniţial fondată în secolul 9 drept capitală a dinastiei Idrisid, de către strănepotul profetului Mohamed, refugiat din Siria în Nordul Africii, dar cea mai mare înflorire o cunoaşte în secolele 13-14 sub dinastia berberă Marinids, când se ridică majoritatea monumentelor, clădirilor publice şi rezidenţiale, fântâni şi palate în stil andaluz, moschei şi primele şcoli religioase musulmane, madras, prin care este impus un nou stil arhitectonic, fassi, îmbinând tradiţiile andaluză şi almohadă. Lângă reşedinţa regală se dezvoltă începând cu 1438 cartierul evreiesc Mellah, extins cu refugiaţi evrei berberi din regiunea Atlas şi mai târziu cu emigranţi din Andaluzia. Opt kilometri de ziduri fortificate înconjoară Medina, ferind-o de invadatori dar şi izolând-o de restul lumii, şi mai mult decât atât, izolând-o în timp, cum ai închide un cufăr într-un pod câteva sute de ani. Din când în când câte un vizitator îi deschide capacul, priveşte obiectele prăfuite dinăuntru, uimit că mai poate încă vedea lucruri demult pierdute în galopul civilizaţiei.

Medina, cetate medievală sechestrată în oraşul modern Fez, teatru în teatru, este unul dintre cele mai fascinante locuri prin care am hoinărit cu sentimentul că umblu prin timp înapoi, într-o istorie ecranizată. Totul pare un scenariu bine pus la punct care să mimeze realitatea unei epoci trecute, iar eu sunt chiar unul din acele personaje din filmele science-fiction trimise prin tunelul timpului în plin Ev Mediu.

Pe oricare dintre cele patru porţi masive, splendid decorate, ai intra în Medina, prezentul se închide în urma ta. Începe un labirint interminabil de străduţe înguste, unele pietruite, altele nici atât. Casele sunt joase, ataşate unele de altele, cu un etaj, cel mult două, ziduri coşcovite, scări de lemn, ganguri întunecoase, conglomerat de magazine mici, comerţ la stradă, aglomeraţie de trupuri înfăşurate în haine lungi, baticuri şi voaluri, mişcându-se încet între ziduri. Turişti puţini, debusolaţi de încrengătura de alei întortocheate, năuciţi de zgomote şi mirosuri, extaziaţi să poată vedea pe viu secole demult moarte. Toate uşile sunt deschise, se trăieşte la vedere.

În faţa unui magazin de ceramică un olar arde lutul într-un cuptor improvizat şi apoi îl modelează sub ochii tăi. În gangul alăturat e un atelier de fierărie, un bărbat plin de funingine din cap până-n picioare bate fierul încins înconjurat de obiecte de metal ruginite, ibrice, potcoave linguri, clopote negre de timp. La capătul străzii e baia comunală. Lângă ea, o farmacie deschisă într-un cort. Pe masa scoasă în stradă se vând prafuri, ierburi, rădăcini şi poţiuni. Peste drum e biroul agentului imobiliar, un bătrân orb care are atârnate pe pereţii de carton ai gheretei zeci de chei şi lacăte vechi de diverse mărimi. Cabinetul dentar e şi el deschis, un bărbat fără dinţi şi-a aşezat afară pe măsuţă un cleşte, o foarfecă, castroane cu dinţi şi măsele extrase cu forţa foştilor pacienţi, ori foarte curajoşi, ori disperaţi. Dai colţul şi nimereşti peste alte şiruri de magazine şi ateliere, toate meşteşugurile şi meseriile sunt expuse, obiecte din toate materialele posibile, de la piele, mătase, bumbac, la metale şi lemn, şi totul făcut de mână. Visul oricărui turist, fără să-şi fi putut însă imagina şi ce înseamnă cu adevărat asta. În multe cartiere ale Medinei nu există nici apă, nici canalizare, nici curent electric. Autenticitatea şi sărăcia locuiesc pe aceeaşi stradă.

Vizitez o şcoală, o cameră mică în care intri tot din stradă, aplecându-te pentru a nu te lovi cu capul de tavan. Douăzeci şi ceva de copii stau pe jos şi cântă împreună cu învăţătoarea. Fiecărui turist care trece pragul clasei îi este dedicat un cântec, iar la ieşire într-un bol poate lăsa o donaţie.

În faţa unei uşi sunt aşezate mai multe farfurii acoperite cu prosoape subţiri. E una din brutăriile Medinei. Familiile din cartier îşi trimit dimineaţa copiii cu aluatul frământat la brutar, şi spre seara se duc să ia pâinea coaptă. Iar brutarul recunoaşte după ştergar al cărei familii e aluatul şi ştie cât să-i ceară fiecăreia.

Alte magazine cu lampioane, genţi, tunici, curele şi papuci de piele, oglinzi cu rame din os de cămilă, vase pictate şi îmbrăcate în metal, săbii, iatagane, covoare, tot ce poate mâna omului produce, antichităţi şi vechituri, până la saturaţie. Meseriaşii sunt aproape în exclusivitate bărbaţi. Muncesc de dimineaţa până seara, în arşiţă, umiditate şi praf. Femeile fac cumpărături, gătesc şi au grijă de copii. Animalele trăiesc pe lângă ei şi se plimbă libere pe străzile Medinei, singura aşezare din lume unde nu e permis niciun mijloc de transport în afara de măgari şi roabe. Dar cât pot măgarii să ducă! Zeci de kilograme de cărămizi şi saci de nisip, bidoane şi baloturi, materiale de construcţii, alimente, şi uneori oameni. Când trec mai mulţi de-odată pe străzile înguste, trebuie să intri într-un magazin, altfel rişti să fii lovit de încărcătura lor mereu voluminoasă. Din loc în loc câte o bară de metal e fixată deasupra străzilor dintr-un zid în altul, puţin deasupra capului trecătorilor. Cât să treacă pe sub ea doar un măgar încărcat, eventual şi călărit.

Cu cât înaintezi spre inima cetăţii, încep pieţele, aglomerări de oameni, strigăte, culori şi mirosuri. Piaţa de carne, de peşte, de păsări vii, de mirodenii şi condimente, de ceaiuri, de fructe şi dulciuri. Nu mai există drum înapoi. Eşti tras ba spre tarabele cu mărfuri, ba spre atelierele de covoare sau fabricile de piele. Fiecare vrea să vândă ceva, e singura lor şansă de supravieţuire. Am vizitat un laborator de ceai, o fabrică de covoare şi am ajuns în sfârşit în cel mai spectaculos loc al Medinei. De la balconul unui magazin am avut perspectiva celei mai vechi vopsitorii de piele din lume. Imaginea e incredibilă, mirosul însă insuportabil. Am fost aşteptaţi cu bucheţele de frunze de mentă în care ne-am îngropat disperaţi faţa. Cât vezi cu ochii, vase rotunde de piatră dispuse ca fagurii de miere, fiecare cu vopsea de altă culoare. De sute de ani, generaţii după generaţii muncesc aici în condiţii greu de închipuit. Amestecul de curiozitate, frumuseţe, milă şi groază e covârşitor.

Ieşi din nou în stradă şi alţi vânzători te iau în primire. Între timp treci pe lângă palate elegante şi moschei pictate, te plimbi prin cimitirul evreiesc, intri în clădiri impresionante prin arhitectură şi decoraţii, te fereşti din calea măgarilor, iar imaginea vopsitoriei te ajunge din urmă, te urmăresc figurile acelor bărbaţi extenuaţi, goi de la mijloc în sus, scufundaţi în vasele cu vopsele, trudind în arşiţa verii fără sfârşit. Şi la un moment dat dimensiunea temporală devine dominantă. Pierzi realitatea. Nu mai ştii unde eşti, şi mai ales când. Şi oamenii aceia, când trăiesc ei de fapt, atunci sau acum? Intri în prezentul sau în trecutul lor? Şi dacă nu vei mai găsi poarta de ieşire din timp, cum am fost avertizaţi, şi vei rămâne prins în acest labirint al lumii medievale îngheţate? Înfricoşător şi fabulos.

Se întunecă. Zgomotele pălesc, animalele se culcă pe pământul încins, uşile se închid scârţâind uşor, cufărul îşi lasă capacul la loc.

Din toate călătoriile pe care le-am făcut de-a lungul şi de-a latul lumii, rămâne până la urmă revelaţia unui cer la apus, o dimineaţă albă în munţi, silueta unor ruine reflectate în apă, mirosurile dintr-o piaţă de condimente, faţa unui bătrân rugându-se pe malul unui fluviu sfânt, prospeţimea naturii în junglă. Distanţe îndulcite şi timp îmblânzit. Şi am mai avut o revelaţie, că universul asemeni lumilor mici pe care le conţine, ar avea culoare, miros şi sunet. Îl presimt ruginiu, mirosind a metal proaspăt pilit şi scoţând un vuiet continuu asemeni oceanului închis în cochilie de melc.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.197.90.95