Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

August 1968 şi ascensiunea lui Ceauşescu (II)

de (19-8-2013)
25 ecouri

 
(Continuare. Prima parte v. aici)

În context şi la nivelul său intelectual, Ceauşescu s-a comportat foarte bine, a analizat bine situaţia: războiul rece, competiţia est-vest. În România, atunci ca şi acum, există o constantă: dacă zici ceva rău de ruşi e de bine, eşti patriot. Nu intru în detalii privind istoria postdecembristă pentru a demonstra acest adevăr evident. Reamintesc doar, în treacăt, ce s-a întîmplat foarte recent cu prof. dr. Andrei Marga, în 2012 – pentru foarte scurt timp – ministru de externe. A făcut o afirmaţie interpretată drept laudativă la adresa lui Putin (în orice caz, nu critică, aşa cum cere cutuma). La scurt timp, prof. dr. Marga a fost eliberat din funcţie, numit director al ICR şi eliberat repede şi din această funcţie. Am vorbit despre unul dintre cei mai respectaţi şi mai cunoscuţi profesori universitari din România. Evident, a fi profesor universitar nu-ţi oferă automat şi calităţi de ministru de externe. Intens mediatizat anul trecut pe vremea asta, a dispărut complet nu numai de pe ecranele Antenelor, ci alte tuturor canalelor TV! Motivul este evident: spui ceva, fie şi vag interpretabil, drept filorusesc, afară! Un „bun român” este, totdeauna şi fără excepţie, antirus. Vrei să urci în ierarhia politică, ştii ce ai de făcut: un discurs cît de cît antirusesc şi gata, ai cîştigat. E simplu, clar, uşor de urmat. Modelul Ceauşescu din august 1968 este persistent, verificat în timp, valid. De aceleaşi acuze s-a „bucurat” şi Crin Antonescu aproximativ în aceeaşi perioadă… De fapt, nu contează dacă eşti sau nu filorus, contează să fii categorisit ca atare, arătat cu degetul, dat afară.

Ţin minte cum, în urmă cu ceva ani, un relativ marcant lider P.S.D. (pe vremea cînd nu exista „alianţa” PSD-PNL), mă vede pe stradă, mă salută şi, ironic (nu s-a putut abţine), îmi strigă, pe stradă, tare (eram la Universitate, lume multă): ce mai faci dom’ profesor cu rusa dumitale, merge? Nu cu rusa, dau să zic, eu predau ceha. La care individul, tot tare: ei, lasă, ştim noi, tot un fel de rusă e şi aia. (Episodul e real, am uitat cum îl cheamă pe individ, nu mai e acum în prim-plan).

Să revenim. Ce a urmat discursului din august 1968 ştim. Relativ rapid, Ceauşescu a strîns şurubul ca niciunde în lagăr (poate în Albania şi, cert, în Coreea de Nord era mai strîns), s-a întors încîntat după vizita în China şi în Coreea de Nord, aceasta din urmă fascinîndu-l de-a dreptul; sub fascinaţia tov. Kim, a iniţiat „revoluţia culturală” (oprită în 1975 înaintea Conferinţei de la Helsinki), în 1979 începe să demoleze Bucureştii, umplîndu-l cu edificii masive, terne, tot de model nord-coreean. Paralel, umblă zăbăuc prin toate ţările lumii, bunii săi amici de pahar fiind Arafat, Khaddafi, Assad, Saddam Hussein. Nu îmtîmplător, sfîrşitul lui, în decembrie 1989, este izbitor de asemănător sfîrşitului lui Hussein ori al lui Khaddafi. Invită aici personalităţi occidentale şi se duce şi el acolo. E plimbat în caleaşcă de regina Marii Britanii, este decorat. Joacă şmechereşte pe două corzi, pînă cînd, într-o convorbire tête-à-tète în vara lui ’78, Brejnev îi spune că Pacepa e agent dublu. Ceauşescu îngălbeneşte, nu se aştepta ca ruşii să afle. Pe fondul spaimei sale endemice faţă de ruşi şi, concret, faţă de Brejnev, se grăbeşte să-l lase pe Pacepa să plece, nu cumva, dacă-l prind ruşii, să afle şi ei ce nu trebuia – ştiau oricum, era doar naiv să creadă că nu ştiu. Nu am niciun dubiu, dar efectiv nici unul, că Pacepa a fost tot timpul apropiat al lui Ceauşescu, pînă în ultima clipă, iar întregul joc dublu l-a făcut, tot timpul, pînă la „fuga” din ţară, cu acordul acestuia din urmă.

Sfîrşitul

Agitatul Ţînţar de Bucureşti, călător în toate ţările lumii, comunist convins, dar şi amic al Occidentului, nu ia Premiul Nobel pentru Pace, cum şi-ar fi dorit aşa de mult. Mulţi au spus că ar fi fost imposibil. Ba era perfect posibil: de vreme ce l-a luat Arafat (după încheierea războiului rece, e drept), nu văd de ce nu l-ar fi putut lua şi Ceauşescu. I-a lipsit, pur şi simplu, un context favorabil, ceva ca în august 1968. Acel ceva nu a mai avut loc. Ar fi putut produce el un eveniment, dar nu era capabil de asemenea subtilităţi, altfel academiile din Oslo şi din Stockholm au dovedit deja, de atîtea ori, că politicul primează în faţa valorii umane şi intelectuale. Ştiam şi fără să ne sugereze ei. De fapt, greşesc. Agitaţia sa pe zona Palestina-Israel dorea să fie un soi de implicare în procesul de pace, finalizat cu un Nobel, nu? Şmecheria nu a mers, deşi s-au depus mari eforturi.

Cum a sfîrşit marele „vizionar”, amicul Occidentului, Agitatul de Bucureşti? Din păcate, toate aceste meandre ale istoriei, toate aceste „şmecherii” s-au făcut şi se fac pe seama poporului român, pe sănătatea lui şi pe viitorul lui, pe viitorul copiilor noştri. Şi, precum văd, există şi istorici care, din varii motive, ajung să falsifice istoria sub pretextul că, probabil, în acest fel te dovedeşti patriot. Serios? Cînd, în istoria asta lungă a omenirii, falsificarea istoriei s-a dovedit a aduce foloase „patriotice”?

U.R.S.S., Rusia şi definiţia patriotismului

Pronunţi 2-3 vorbe antiruseşti şi eşti patriot! Aceasta să fie definiţia din DEX? Istoria modernă şi contemporană nu confirmă deloc acest clişeu. În 1936, Nicolae Titulescu reuşea aproape un miracol, aplana fricţiunile dintre Bucureşti şi Moscova. Urmarea? Este îndepărtat din diplomaţie şi, cîţiva ani mai tîrziu, moare relativ tînăr, în împrejurări suspecte, nefiind exclus să fi fost otrăvit. Poate a fost mai bine aşa, ar fi sfîrşit în lagărul de la Sighet, alături de Iuliu Maniu ori la Rîmnicu Sărat, alături de Ion Mihalache. Aceasta din urmă s-a stins din viaţă în 1963, ruşii plecaseră de mult din România. Unde era atunci „patriotul” şi „democratul” Ceauşescu? Unde era Iliescu? L-aţi auzit vreodată pe acesta din urmă comentînd ori justificînd cumva de ce, pînă în 1963, niciun „bun român” nu a făcut un gest, cît de mic, pentru a salva onoarea naţiunii, să zic aşa? Mihalache, ca şi Maniu, ca şi alţii, nu au participat la guvernare, nu erau nicidecum pătaţi că ar fi ordonat cumva invadarea URSS.

Sigur, se poate răspunde că atunci, în anii ’50 şi la începutul anilor ’60, era prea devreme să iei atitudine, nu puteau fi eliberaţi deţinuţii politici, deoarece sovieticii erau cu ochii pe noi. Aşa să fie oare? Dar, în anii ’90, cum a fost tratat Corneliu Coposu, unul dintre puţinii supravieţuitori ai închisorilor comuniste? Dar Cardinalul Todea? Dar Regele Mihai? Atunci nu mai era vorba de ruşi, erau „patrioţi” de-ai noştri. Nu au făcut decît să organizeze mineriadele, să tergiverseze lucrurile pînă ce Coposu, într-un final, a murit. Exasperat că nu moare şi regele Mihai, Iliescu acceptă, într-un final, revenirea sa în ţară. Cine crede că a făcut acest gest cumva din spirit democratic se înşală. Dacă ar fi avut acest spirit, l-ar fi primit în ţară imediat ce a dorit să vină, a făcut-o – nu ne putem amăgi – la presiunea momentului, mai ales ştiind că Regele Mihai nu va face din aceasta un caz major de politică externă. În mod evident, jocurile politice fuseseră făcute cu Iliescu şi cu echipa lui, nu cu Regele Mihai.

Nicio ţară fostă comunistă nu şi-a bătut joc de valorile naţionale cum a făcut România prin instituţiile sale. Cu puţin efort, ar putea fi singura care continuă să îşi bată joc de sine falsificînd istoria şi crezînd că, în acest fel, contribuim la bunăstarea Uniunii Europene. Reţineţi că, după „curajosul” act din august 1968, discursul Marelui Conducător, românii au fost între puţinii est-europeni care au trăit tot mai rău, tot mai apăsător. Nu este ciudat că ţara condusă de un flăcău agitat la maxim, călător peste mări şi ţări, adulat de Occident, are între cele mai scăzute niveluri de trai din Europa? Geniul Carpaţilor, lăudat de Larry Watts şi de distinsa doamnă Ghiurco sfîrşeşte străpuns de gloanţe de Crăciunul anului 1989. Cel care, se spune, îi jucase pe degete pe sovietici şi pe americani, sfîrşeşte – ignorat de ambii – executat ca un nimeni.

Post scriptum: puţină scenarită

Nu aş dori să se înţeleagă, din cele scrise mai sus, că aş fi adeptul teoriei cum că nu s-ar fi făcut nimic bun în vremea răposatului şi al epocii sale de aur. Marile realizări, care au fost, nu s-au făcut însă din cauza lui ori la iniţiativa lui. Se spune că şi canalul Dunăre-Marea Neagră, fără doar şi poate o mare realizare inginerească, a fost aprobat numai după ce cineva i-a şoptit în ureche că are şi rol strategic, îi va împiedica pe ruşi să treacă prin Dobrogea în drum spre Bulgaria. Nu ştiu dacă e adevărat sau nu, dar scena intră perfect în logica timpului şi se mulează perfect pe spaima lui bolnăvicioasă de ruşi.

Pînă la urmă, un politician se judecă după ceea ce realizează. Ce a lăsat în urma sa Ceauşescu, în 1989? El, mare jucător la ruleta istoriei, el – care vorbise aşa de frumos în august 1968, el – prieten al vestului şi al estului? Tristeţe, disperare, nivel de trai precar, un popor nefericit, aşa cum este şi astăzi. Ce a lăsat, bunăoară, Tito – care, în nici un caz, nu a fost un mieluşel blînd, din contra. În epocă, atitudinea sa era apreciată şi respectată în epocă dar, ceea ce este cel mai important, Iugoslavia a făcut paşi mari în domeniul economic. Fiind o ţară de foarte mari contraste, nu numai confesionale, dar şi economice, sigur că acestea au persistat. La sfîrşitul vieţii sale, Slovenia era aproape, ca nivel de trai, de Italia şi de Austria, Croaţia venind relativ aproape din urmă. Faptul că urmaşii lui nu au fost în stare să ţină ritmul, să găsească soluţii viabile de convieţuire, este altă poveste care, zic eu, nu poate fi pusă în seama lui Tito.

Au fost şi alţi dictatori ce pot fi citaţi în acest context, unii deveniţi eroi naţional, cum ar fi Mustafa Kemal, botezat Atatürk, „tatăl turcilor”. Desele vizite în Turcia ale lui Ceauşescu şi ale lui Kenan Evren în România arătau şi ele unde ar cam fi dorit să bată şi al nostru. Iluzii…

* * *

Supliment: poezia Puţoiul de Tudor Arghezi

Stricaţi de la născare, din mâzgă, toţi nerozii
Fac pe cuceritorii, Cezarii şi Irozii,
Dar tu, popor cuminte, cum nu ştii să-i împiedici
Şi să-i trimiţi să fie cătaţi la cap de medici?

În loc de tron şi sceptru, măcar de cauciuc,
Închide-i între regii-n halat, din balamuc.
Un prost, un bleg, şi-un gângav păstraţi pe tron, şi voi
Şi ţara vi-i purtată de nas de un puţoi.

(circa 1966)

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (20-8-2013 la 02:54)

    Excelenţă lecţie, Domnule Profeso!!

    Urmarea logică ar fi să prezentaţi, în aceiaşi viziune critică, şi atitudinea exasperant de tolerantă a celeilalte părţi din acest conflict politico-verbal!

    „Numai gură e de el” se poate spune despre români. În timp ce dezidznţa era activă până la organizarea de revoluţii, la cehi şi unguri, la români această dezidenţa a fost atâta cât a permis Securitatea.

    Antirusismul s-a exacerbat după 1812, când s-a produs prima cotropire a Basarabiei. Până atunci eram fraţi cu ruşii.

    Să-l pomenim doar pe D. Cantemir şi relaţiile sale bune cu Petru Cel Mare. Să pomenim şi faptul nerecunoscut că o mare parte a limbii române este de origine slavă. Să pomenim şi de frăţia necesară pe baza cultului ortodox practicat de ambele popoare.

    Dar să pomenim (şi acest cuvânt-e de origine slavă!!) însă şi de blestemul acestui popor, care în toate ocaziile de revigorare a preferat să „arunce şi copilul odată cu apa murdară”‼

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 2

  • Sorin Paliga: (20-8-2013 la 06:46)

    Relațiile astea românp-ruse sînt cu dus și întors, complicate, întortocheate…

    Mă uit la colegii mei rusiști, românii care învață rusă (nu la nativii ruși care, mă rog, e firesc să fie… ruși). Parcă sînt drogați, vorbesc despre rusă și despre cultura rusă ca despre ceva divin… Rusa e o limbă care îți poate plăcea sau nu, între limbile slave preferata mea e polona, urmată de cehă, ar și slovena îmi place. Bag sama că, după ce învață rusa, se uită pe hartă și se autohipnotizează.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Sorin Paliga: (20-8-2013 la 09:48)

    Precizare: poezia ui Arghezi, apărută discret în volumul de poezii postume, este – cred – prima dedicată lui Ceaușescu și, probabil, singura pe acest stil. Arghezi l-a „citit” extraordinar pe tînărul N.C.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Sfartz Pincu: (20-8-2013 la 15:31)

    Dacă e vorba de preferinte, mie îmi sună mai bine slavona veche, din textele religioase, decât limba rusă modernă, împănată cu expresii împrumutate din limbile europene, în special din germană!

    Apropierea dintre români şi ruşi există în planul consumului de alcool pe cap de locuitor, repectiv locurile 2 şi 3 în Europa, şi în planul culturii de masă, unde pentru ambele popoare se poate spune „net kultură”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (20-8-2013 la 18:50)

    Nu știu statistica consumului de alcool/locuitor. Cred că e important să diferențiem ce tip de alcool, una e să bei 1 l de bere pe zi, alta 1 l de vodcă! Știu că la bere cehii sînt pe locul I, dar și pe același loc I la diabet.

    Nimeni nu mai știe exact cum suna slavona, probabil ca un fel combinație între polonă și sîrbă, adică accent muzical și tonic + vocale nazale + opoziția vocale lungi ~ scurte.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Sfartz Pincu: (22-8-2013 la 15:57)

    In 1999 a fost creata o limba artificiala pentru limbile slave, in genul unui Esperantő.
    Sunt curios daca un ceh ar intelege ceva din textul in aceasta limba, pentru- „Tatal Nostru”?

    Nasx otec ktor es vo nebo,
    Sanktju es tvoi imen.
    Tvoi kralenie pridib.
    Tvoi hcenie bu na zemla takak na nebo.
    Darij mi dnes nasx denju hleb.
    I uprostij mi nasx grehis takak mi uprostime tamktor grehitu protiv mi.
    I ne vestij mi vo pokusenie, no spasij mi ot zlo.

    Am citit acest text, in rusa, slavona bisericeasca veche, ucraineana, belorusa, polona si sarba, si mi se pare ca acel care a creat Slovio – a nimerit-o !!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Sorin Paliga: (22-8-2013 la 16:52)

    Cred că, în esență, înțelege orice slav dar, mai ales, un bulgar-macedonean. Este o limbă slavă fără flexiune și fără semne diacritice, cam în stilul bulgarei apărute în anii ’90 pt a trimite e-mailuri cu litere latine.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • Sfartz Pincu: (23-8-2013 la 03:42)

    Faptul că ruşii nu s-au ofuscat aproape de loc,la „devierea ” lui Ceauşescu,indică şi o altă posibilitate: este vorba despre o înţelegere şi un accept tacit cu Brejnev.Ruşii au profitat mult mai mult din această deviere a României, prin accesul mai facil al ţării noastre,la tehnologia occidentală! România a devenit,atunci,un fel de placă turnantă, ca un spion al ruşilor,în Occident.Spun acest lucru,pentrucă nivelul de trai al ţărilor deviatoare,Ceho-Slovacia,Ungaria şi RDG, era superior celui din România,iar exporturile României,erau amplificate spre URSS,în special,după 1968.
    Căderea asimptotică a nivelului de trai din România,s-a produs abia în 1980, odată cu Olimpiada de la Moscova,când brusc,au dispărut alimentele din magazine!

    -Limba sintetică Slovio,este transliterată în ambele sisteme de scriere.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (23-8-2013 la 05:27)

    Scăderea bruscă a condițiilor de trai în 1979–1980 nu poate avea legătură cu Olimpiada, ci cu o serie de factori din perioada 1978–1980: căderea șahului (care a tăiat niște schimburi comerciale, se spune, foarte avantajoase pt România), înscăunarea Papei Ioan Paul II, Solidaritatea, războiul din Afganistan; aproximativ simultan, mor Tito și Brejnev și, ghinion, Thatcher devine premier în 1979, ceva mai încolo (1981) Reagan. Cu ăștia nu au mai mers șmecheriile flăcăului nostru. Tot cam atunci, începe demolarea masivă a Bucureștilor, care a implicat costuri imense. Rănile acelor demolări se văd și azi, Bucureștiul fiind încă un oraș neterminat din p.d.v. al infrastructurii de bază.

    Voi încerca zilele astea și o partea a III-a a micului text despre august 1968.

    Nivelul de trai nu va crește semnificativ în România dacă nu se vor stopa risipa și investițiile aiurea: copăcei în vaze de 1 tonă în mediul rural, bănci, părculețe inutile, benzi pt biciclete pe care nu circulă nimeni, deoarece sînt mașini parcate, mașini scumpe pt instituții ale statului cărora le sînt suficiente Dacii (care, acuma, nu arată deloc rău)…

    Vi se par banalități? Puse cap la cap, astea înseamnă miliarde de euro pe an aruncați pe fereastră, de fapt pe comisioane. aproape toți marii bogați ai României s-au produs în acest fel. De unde să fie nivel de trai ridicat, din risipă? din proiecte aiurea?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (23-8-2013 la 07:08)

    @Sfartz Pincu

    > Faptul că ruşii nu s-au ofuscat aproape de loc la “devierea ” lui Ceauşescu…

    Acesta nu este un fapt.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (24-8-2013 la 03:28)

    @ Alex. Leibovici
    Faptă este nu numai ce se face, uneori faptă este şi ce NU se face.În jurul României,în momentul declaraţiei lui Ceauşescu,ruşii dispuneau de peste 20.000 de tancuri (după alte informaţii ale vremii‐75.000 !), şi nici un tanc nu a călcat pe teritoriul României. Nu este un fapt?

    @ Sorin Paliga

    Întrebaţi-i pe cei care îşi procurau cu dificultate alimentele în acea perioadă, „când au dispărut alimentele mai esenţiale (carnea,zahărul,uleiul) din magazine?”. Eu ţin minte, că exact cu 2 săptămâni înainte de Olimpiadă, iar răspunsul conducerii de Partid din Oneşti a fost clar: „este necesar să-i ajutăm pe ruşi, la aprovizionarea olimpicilor!!” .
    Sunt în consens cu Dvs. în ceeace priveşte perioada neagră pe care o traversează ţara ! Dar din păcate,având în vedere specificul balcano-fanariot al majorităţii populaţiei din România, care preferă un „tătuc”, în locul unei democraţii veritabile, zic, „acum este necesar un dictator, fie el şi Ceauşescu” !!!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (24-8-2013 la 07:19)

    “acum este necesar un dictator, fie el şi Ceauşescu”

    O, doamne, nu. Statistic vorbind, șansa să dăm peste un dictator cu mintea întreagă și limpede sînt, în cazul României, mult mai mici decît pe dos. De altfel, tentativa dictatorială în curs de elaborare este o clară dovadă. Neșansa dictaturilor (și a dictatorilor) este că puterea corupe, cu cît e mai mare, cu atît conduce mai repede spre paranoia.

    „răspunsul conducerii de Partid din Oneşti a fost clar: “este necesar să-i ajutăm pe ruşi, la aprovizionarea olimpicilor!!””

    Dv. credeți în bazaconiile astea? Lansarea zvonurilor făcea parte din activitatea de partid.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (24-8-2013 la 09:45)

    @Pincu Sfartz

    Expresia mea „acesta nu este un fapt” era în sensul că ceea ce aţi afirmat dv. nu este un lucru dovedit.

    Concret: nu este un lucru dovedit că „devierea” lui Ceauşescu nu i-a prea deranjat pe ruşi.

    Iar faptul că ruşii n-au invadat România nu dovedeşte că nu i-a prea deranjat „devierea” lui Ceauşescu. Dovedeşte doar că nu i-a deranjat într-atât încât s-o invadeze; ceea ce este o tautologie.

    au dispărut alimentele mai esenţiale … exact cu 2 săptămâni înainte de Olimpiadă, iar răspunsul conducerii de Partid din Oneşti a fost clar: “este necesar să-i ajutăm pe ruşi, la aprovizionarea olimpicilor!!”

    Dacă n-au reapărut după Olimpiadă, atunci Conducerea de Partid din Oneşti a minţit. Sau poate că Olimpiada n-a durat doar câteva săptămâni, ci vreo 10 ani…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (24-8-2013 la 09:45)

    @Sorin Paliga

    “acum este necesar un dictator, fie el şi Ceauşescu”

    O, doamne, nu. Statistic vorbind, şansa să dăm peste un dictator cu mintea întreagă şi limpede sînt, în cazul României, mult mai mici decît pe dos.

    Constat că primul şi singurul argument pe care îl aduceţi contra unei dictaturi este că s-ar putea să nu dăm peste un dictator eficace.

    Eu sunt însă de părere că „dictatura este un rău absolut, în orice formă, de către oricine, pentru oricine, oriunde, oricând şi indiferent pentru ce motiv s-ar exercita” (scurt extras de aici, pct. 12; n-o spun pentru că scrie acolo aşa şi că deci trebuie să fie adevărat…).

    Libertatea individuală este o valoare în sine şi nu este negociabilă.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (24-8-2013 la 11:20)

    Dar cu sutele de dictatori locali şi centrali de acum e mai bine? Democraţia este bună când este, dar acum lipseste cu desavarsire… în România !! Măcar de s-ar pune stavilă la jaful dezlănţuit, care distruge acum şi bruma de avere care a mai rămas. La ruşi, nu se poate spune că e democraţie, dar nici dictatură evidentă nu e…

    Şi totuşi, atunci când cineva este prins cu măţa în sac, i se confisca imediat toată averea ! Această lege nu e democratică, dar e bună în perioadele „dintre” dictatură şi democraţie.

    Ceauşescu a păstrat penuria de alimente după Olimpiada de la Moscova, pentru că a văzut că… merge, şi nimeni nu se revoltă, şi mai ies nişte dolari.

    In 1972, rusii au incercat marea cu degetul si au trimis 3 tancuri peste Prut, sa vada cum reactioneaza Romania. Un colonel de la Ministerul Apararii, pentru care am facut un micut proiect; la o arma antitanc de origine franceza, mi-a relatat ca nici unul din aceste tancuri nu s-a mai intors acasa! Nu cred ca acest fapt a fost facut public, de nici una din partile implicate.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (24-8-2013 la 11:47)

    > aceste tancuri nu s-a mai intors acasa!

    Pentru că au ales libertatea? 😉

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (24-8-2013 la 16:20)

    „Constat că primul şi singurul argument pe care îl aduceţi contra unei dictaturi este că s-ar putea să nu dăm peste un dictator eficace.”

    Complet eronat, ați dezvoltat pe de lături.

    Dar parcă era vorba pe aici pe undeva despre „tigrii asiatici” care s-au dezvoltat inițial în dictaturi și nu a fost rău. Sau acolo se aplică alte norme, sînt tigri și, în plus, și asiatici.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (24-8-2013 la 17:02)

    @Sorin Paliga

    > Complet eronat, aţi dezvoltat pe de lături.

    Adică de fapt aţi ridicat obiecţii de principiu contra dictaturii, şi încă ca o obiecţie principală? Asta mie mi-a scăpat… Dar dacă de fapt sunteţi contra dictaturii din principiu şi nu doar din considerente pragmatice, atunci it’s OK with me.

    Partea cu „tigrii…” – aţi putea să explicitaţi argumentul? Precizez, pentru orice eventualitate, că n-am lăudat dictaturile politice în cele 4 ţări, plus Rusia şi China pe care le-am citat, ci am constatat doar că o libertate economică sporită a dus la dezvoltare economică.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (24-8-2013 la 17:36)

    Mie mi s-a părut, din contra, că le-ați lăudat sau, dacă termenul „laudă” este excesiv, le-ați găsit justificarea.

    Dacă e să analizăm istoria omenirii, atunci putem constata că oamenii au trăit mult mai mult timp în dictaturi decît în sisteme democratice.

    De altfel, înclin să cred tot mai mult că sistemul politic care se dezvoltă în Europa postcomunistă, atît în vest, cît și în est, este tot mai puțin democratic, este o autocrație economico-financiară care mimează democrația. De ce? Deoarece, de facto, nu poate candida oricine, ci cei care pot, iar le nivel înalt cei aleși de alții să fie aleși de popor. Structurile politice ale Occidentului sînt terne, cu oameni palizi și fără valoare, șterși, fără personalitate. Nu este de mirare că asemenea oameni nu inspiră încredere.

    Dv. vă spun ceva domni și doamne precum Barroso ori Ashton? Mie nu.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (24-8-2013 la 19:44)

    > Mie mi s-a părut, din contra, că le-ați lăudat sau, dacă termenul „laudă” este excesiv, le-ați găsit justificarea.

    Mă miră… Eu acord mare atenţie formulărilor mele, aşa că aş fi curios care părţi din ce am scris v-au sugerat că am găsit justificare pentru dictaturi.

    Apoi comentez şi restul.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (24-8-2013 la 20:30)

    Eu cred că ați scris, ultimamente, corect.

    În condițiile de după război, Coreea de Sud, de ex., intrată din Evul Mediu direct în capitalism (iar cea de nord instaurînd monarhia comunistă ereditară Kim) nu cred că de democrație avea nevoie, în primul rînd. Nici alții.

    Democrație este un termen politic grecesc, specific civilizației europene și prezent, de-a lungul istoriei, pe ici-pe colo. El rămîne un produs european și exportat în ultimele decenii și pe alte continente (iar în SUA de la început, firește). Tare mi-e teamă că disputăm mărunțișuri și subtilități lexicale, fără să vedem că, treptat, ajungem la extincția democrației europene. Faptul că se organizează alegeri la 4-5 ani nu înseamnă că există realmente și democrație. Sau poate sînt eu miop.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (24-8-2013 la 21:13)

    @Sorin Paliga

    >Eu cred că aţi scris, ultimamente, corect.

    Nu sunt sigur că v-am înţeles… Vreţi să spuneţi că, recitind, aţi conchis că totuşi NU am găsit justificare pentru dictaturi?

    În plus: puteţi confirma că de fapt sunteţi contra dictaturii din principiu şi nu, pentru România de azi, doar din considerente pragmatice? Vă întreb pentru că subiectul rămăsese în coadă de peşte…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (25-8-2013 la 05:58)

    Domnule Leibovici, nu pot fi pentru dictatură după ce tinerețea mea s-a consumat într-o dictatură tembelă și paranoică. Este posibil ca alții, care au trăit dictaturi mai atenuate, cum a fost cea a lui Tito, să aibă alte păreri. Acolo, în spațiul fostei Iugoslavii, există destui nostalgici ai epocii Tito, dar nu fără motiv. Cuvîntul „dictatură” poate avea, totuși, multe fețe, ca și democrația, de altfel: de la exprimarea reală a voinței populare pînă la mimarea ei pentru a ascunde o dictatură.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (26-8-2013 la 10:27)

    > nu pot fi pentru dictatură după ce tinereţea mea s-a consumat într-o dictatură tembelă şi paranoică

    Şi tinereţea altora a fost consumată de aceeaşi dictatură şi cu toate acestea unii sunt nostalgici şi sunt pentru dictatură. Deci tot nu ştiu dacă sunteţi contra dictaturii din principiu sau din cauza percepţiei personale traumatizante – pe care nu toţi au avut-o. Dar nu contează…

    Pe de altă parte, tot nu ştiu dacă susţineţi în continuare că am găsit justificare pentru dictaturi…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (26-8-2013 la 13:23)

    Nu știu dacă sînt realmente nostalgici după dictatură sau după tinerețea din timpul dictaturii. Mintea umană confundă termenii, iar uitarea dă dimensiuni umane durerii. Parcă cineva a citat aici: ce bine era pe vremea lui Stalin, eram așa de tineri!
    Eroii sînt totdeauna proiectați în trecut, iar Messiah în viitor.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.197.171.35