Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Societate civila



 

Adrian Păunescu, megafon al comunismului românesc

de (10-8-2013)
19 ecouri

Motto: “Cantitatea trona nestingherită, fie că era vorba de ce intră pe gură, fie de ce ieşea.”–Andrei Pleşu

Pe 20 iulie s-au împlinit 70 de ani de la naşterea lui Adrian Păunescu, iniţial un poet de real talent care a devenit principala voce şi cel mai zelos artizan al cultului lui Nicolae Ceauşescu, hagiograful incontinent al “Epocii de Aur”, una dintre cele mai sinistre perioade din istoria României. Între timp, cu sprijinul primarului Neculai Onţanu, Bucureştiul s-a “îmbogăţit” cu un bust al lui Păunescu.

Merită amintit că, imediat după ruptura generalului Pacepa cu dictatura lui Ceauşescu, Adrian Păunescu a publicat, în fieful protocronist care era revista “Flacăra”, un pseudo-poem de o agresivitate incalificabilă, intitulat “Blestem trădătorului de ţară”. Ideologia păunesciană, xenofobă, autarhică, anti-occidentală, patriotardă, de o asfixiantă stridenţă şi penibilă artificialitate, pompieristă şi găunoasă, renaşte sub ochii noştri.

Mircea Cărtărescu a surprins perfect, într-un articol apărut aici, în „Evenimentul Zilei”, ce a însemnat fenomenul Păunescu în economia simbolică a socialismului lui Ceauşescu, în acea orgie propagandistică atât de prielnică lichelelor, canaliilor şi lacheilor: “La sfârşitul anilor ’70, dacă puneai în priză fierul de călcat, Păunescu vorbea şi acolo, aproape la fel de mult că şi Ceauşescu însuşi. Căci destinul acestor doi oameni atât de asemănători se împleteşte inextricabil. Fără comunism şi Ceauşescu, Păunescu n-ar fi existat, aşa cum paraziţii sunt foarte specifici în alegerea gazdei. Când revista “Flacăra” nu l-a mai încăput, Păunescu a inventat cenaclul cu acelaşi nume. Cenaclul Flacăra a fost bucăţica de zahăr a propagandei ceauşiste. A fost megafonul comunismului românesc. Paginile ziarelor oficiale se umpleau, din când în când, de cearşafuri de poeme, când despre Tovarăşul, când despre Tovarăşa, poeme ce ţâşneau ca dintr-o fântână nesecată din pana bardului. Noi i-am citit cu nesaţ pe Nichita Stănescu, pe Dimov sau pe Sorescu, dar Păunescu făcuse o asemenea cocină din propria viaţă, ca şi dintr-a noastră, încât n-am mai avut răbdarea să prefirăm tone de gunoi că să găsim între ele câteva poezii adevărate.”

Da, Cenacul Flacăra a fost mecanismul imbecilizării tineretului din România. A inoculat, în rândul multor spectatori, iluzia că trăiesc într-o ţară liberă, suverană şi demnă, că Nicolae Ceauşescu este garantul libertăţii, că dacă vor fi susţinătorii săi vor susţine dreptatea şi adevărul. Din fericire, experimentul a eşuat în mare măsură, dar efectele le simţim şi azi. Există încă destui care cred că acolo, în ritualul idiotizant dirijat şi dictat de “bard”, prindea fiinţă revolta. Era exact pe dos, acolo revolta era înlănţuită, falsificată, anihilată, sugrumată. Cenaclul Flacăra a fost glorificarea status quo-ului ceauşist.

Nu neg, au fost şi cântece frumoase acolo, cum frumoase au fost melodiile lui Isaac Dunaevski din anii stalinismului. A fost o pedagogie perversă menită să-i facă pe tineri să creadă că sunt liberi. Erau de fapt prizonierii sistemului, îi îngurgitau panglicile otrăvite crezând că sunt ei înşişi, când în realitate erau transformaţi în zombii. Nu e uşor să admiţi acest lucru dacă ai trecut pe-acolo, dar este, psihologic vorbind, sănătos. Să nu ni se spună că au fost şi momente oneste. Făcea parte din intoxicare, din versiunea adusă la zi, soft, a re-educării, nu mai eram în anii 50, pe vremea lui Nicolschi şi Ţurcanu. Eram în anii lui Popescu-Dumnezeu şi ai lui Păunescu…

Text apărut în Evenimentul Zilei, ediţia online, 10 august 2013, publicat aici cu acordul autorului.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Sorin Paliga: (11-8-2013 la 06:24)

    Adrian Păunescu și Sergiu Nicolaescu au fost, fără doar și poate, expresia culturală a „epocii de aur”, fac parte din esența ei.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 5 Nu-mi place 2

  • Ion Ionescu: (11-8-2013 la 10:13)

    @Tismaneanu–„A fost o pedagogie perversă menită să-i facă pe tineri să creadă că sunt liberi”

    Cum zicea tatal meu – „Ce bine era pe vremea lui Stalin, ca eram tanar”.

    Eu am participat la concertele „Cenaclul Flacara” cand eram elev de scoala generala.
    Era o atmosfera extraordinara pe stadion, una frenetica si melancolica in acelasi timp. Ceva greu de pus in cuvinte, ca mai toate trairile mistico-emotionale ale adolescentei.

    Ii ascultam si la radio (pe unde medii- AM) cand se (re)transmiteau concertele din tara. Uneori era dificil pentru ca la 20.30 incepea transmisia pe unde medii (630kHz?) la „Vocea Americii” si trebuia sa ‘oscilez’ mereu intre frecvente ca sa ascult stirile si comentariile dar in acelasi timp sa nu pierd vreo melodie de cenaclu pe care vroiam sa o (re)ascult.

    Cred ca V. Tismaneanu nu acorda suficienta atentie fenomenului de ‘dedublare’, de „duplicitate schizofrenica” (daca exista asemenea concept), in care traiam cu totii in acea perioada. In care eram obligati sa traim, nu era voluntara mimarea adeziunii, era obligatrie, la fel ca participarea ‘volunatara’ la festivitatile de „23 august” sau „1 mai” sau la strangerea recoltei.

    Cei de pe stadion nu eram interesati in glorificarea lui Ceausescu si a regimului comunist ci in posibilitatea de a ne exprima emotiile specifice varstei. Imi aduc aminte cum ne amuzam la melodia „Traiasca tricolorul” atunci cand strofa despre Ceausescu era omisa (lucru ce se intampla deseori), ne amuzam si interpretam asta ca fiind ‘anti-regim’. Daca totusi nu era omisa o mimam doar dar restul strofelor le cantam ‘cu adevarat’ (lucru ce se observa fiindca participarea stadionului era captata de microfoane).

    Acelasi lucru se poate spune despre filmele lui Nicolaescu.

    Regimul comunist din Romania a cautat sustinere, legitimitate, prin „mixarea” propagandistica a sentimentului national-patrotic al cetatenilor, si entuziasmul emotional firesc al generatiei tinere, cu ideologia comunista si cultul personalitatii lui Ceausescu. De partea „cealalta” insa, cetatenii, erau bine antrenati inca din copilarie in dedublare, in mixarea si demixarea semnalelor pentru a extrage din ele cea ce interesa cu adevarat.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 4 Nu-mi place 3

  • Sorin Paliga: (11-8-2013 la 12:23)

    @Ion Ionescu.

    Înclin să vă dau dreptate, cel puțin pe unele pasaje. Cert, tinerii de la Cenaclul Flacăra găseau acolo o atmosferă care numai comunistă nu era, considerau – tocmai – că e un loc al anticomunismului, al defulării pt mizeria de zi cu zi.

    Filmele lui Nicolaescu la fel.

    Vreau să fie clar din cele ce scriu că nu-i consider global și nenuanțat vinovați pe cei doi, dar este evident că ei au făcut parte din „armata stăpînirii”, coagulau masele în jurul Führerului și al ideologiei sale.

    Eu am prins începuturile Cenaclului Flacăra pe cînd era chiar un cenaclu, se ținea într-o sală nu prea mare de pe Căderea Bastiliei, cred. Era un loc al adunării tinerilor și al celor curați sufletește, al naivilor, al celor care chiar credeau în istoria glorioasă a românilor, în viitorul nației, nu bănuiau că în spatele acestor manifestări culturale se ascunde jegul sistemului, toată porcăria care a ieșit treptat la iveală în anii ’80, pe cînd eram tot mai puțin tineri și începeam să vedem viața altfel, cu grijile ei, cu problemele ei.

    Aș dori să apuc rescrierea istoriei REALE a acelor ani, cu tot ce a avut frumos, dar și cu tot jeful de sub covor. Este o istorie pe care va trebui să o scriem noi toți, fiecare un capitol ori un subcapitol.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 2

  • Vladimir Tismaneanu: (11-8-2013 la 13:21)

    Cititi pasajele despre Paunescu din “Raportul Final” si veti vedea in ce a constat rolul nefast al acestuia (precizez ca nu am scris eu acel capitol, ci doi specialisti reputati in istoria literaturii romane, profesorii N. Manolescu si Eugen Negrici).

    Cand a primit permisiunea sa lanseze acel cenaclu, Paunescu era de-acum un autor de imnuri nerusinate la adresa „Carmaciului”. Sigur, in prima faza (un an sau doi), se simula o deschidere spre muzica vestica si spre valori literare reale. Asa au fost atrasi oameni de buna calitate, inclusiv Florian Pittis. Dar ca fenomen cultural si ideologic era limpede in ce directie mergea si cui servea. A fost, mai presus de orice, o supapa propagandistica.

    Este de retinut ca unii membri ai conducerii PCR erau nemultumiti de Cenaclu. Ii reprosau lui Paunescu propriul cult care se dezvolta vazand cu ochii sub egida cultului lui Ceausescu, retorica excesiva, gesticulatiile bombastice, stridentele patriotarde. Intre acestia, Ion Ionita, Janos Fazekas, Ion Iliescu, chiar Gheorghe Radulescu (acesta fusese la inceput unul din protectorii promitatorului poet Paunescu din perioada 1965-1970).

    “Cenaclul a început în curând să semene, prin rânduială şi gestică, cu săvârşirea unui ritual: modelul religios pare a fi indispensabil propagandei totalitare când vrea să aibă succes. Poetul nu uita, însă, niciodată să amintească tuturor celor încântaţi de ce văd şi de ce simt că datorează Conducătorului suprem – care vorbeşte prin gura lui – supunere şi iubire, căci numai El le poate asigura, în vremurile acelea tulburi şi în colţul acesta de lume, liniştea şi stabilitatea. Nimeni nu a făcut un mai mare serviciu propagandei şi regimului lui Ceauşescu. Acest scriitor, prin acţiunile lui, prin personalitatea lui care fascina şi descumpănea, a prelungit existenţa comunismului naţionalist-ceauşist, precizându-i, cristalizându-i şi întrupându-i doctrina. În schimbul serviciului făcut conducătorului, Adrian Păunescu – un nume pe buzele tuturor – a devenit indispensabil şi puternic în ierarhia propagandei, slobod să înfăptuiască, să îndrepte erori, să facă numeroase fapte bune, să acţioneze peste limitele ştiute. A fost citit cu pasiune, versurile lui i-au fost recitate şi cântate cu vehemenţă, cum nu ştim să fi fost vreodată recitaţi şi cântaţi poeţii neamului. Dar nu putem uita că a atras într-o cursă propagandistică sufletele candide ale adolescenţilor, izbutind să deverseze energiile lor explozive în numele supravieţuirii unui regim odios. Din perspectiva dăinuirii acestuia, se poate spune că interzicerea Cenaclului Flacăra – la insistenţa unor membri ai clanului care au profitat de moartea unor tineri în timpul „reprezentaţiei” – a fost cea mai mare eroare tactică a Secţiei de Propagandă a partidului.”

    “Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania”, Editori Vladimir Tismaneanu, Cristian Vasile, Dorin Dobrincu, Humanitas, 2007, p. 330 (capitolul “Ideologie si teroare. Monopolul asupra vietii culturale”)

    http://www.contributors.ro/cultura/monumentele-infamiei-bust-pentru-paunescu-intelectualul-lui-ceausescu-iliescu-si-ponta/

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 2 Nu-mi place 4

  • olivia: (12-8-2013 la 03:56)

    Profit de faptul ca domunul Tismnaneanu este prezent si am sa adresesz o intrebare care de curand mi-a trecut prin cap mai insistent. Intrebarea mea este daca sunt indivizi din Romania, care dupa ce au fost identificati ca criminali din cauza crimelor infaptuite in timpul comunismului, au fost si pedepsiti in consecinta, specific pentru aceste crime? Desigur ca oricine stie raspunsul poate sa ma ajute la clarificare. Multumesc cu anticipatie.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Sorin Paliga: (12-8-2013 la 09:24)

    @olivia. Din cîte știu eu, doar doi, cei doi asasini ai ing. Ursu, cu alt treilea lucrurile sînt în așteptare. Dar să vedem ce răspunde dl Tismăneanu.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 2

  • Vladimir Tismaneanu: (12-8-2013 la 12:37)

    In cazul Ursu cei doi condamnati erau militieni, nu securisti. Securistul din cazul Ursu a scapat (primul punct). Apoi intre 1990-1994 majoritatea proceselor au fost intentate securistilor si militienilor, deci da: exista cazuri in aceasta perioada (al doilea punct). Din pacate nu am si numele lor, dar din discutiile avute cu expeti in ultimii ani stiu ca asa a fost. Dupa 1994 nu mai stiu de vreun caz…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 2

  • Vladimir Tismaneanu: (12-8-2013 la 12:51)

    Nu am precizat, dar cred ca se subintelegea: cei cativa securisti care au avut procese inainte de 1994 erau implicati in dosarele revolutiei (in special din zona Timisoara). Nimic insa pentru ce s-a petrecut inainte de 1989.

    Cum am scris in repetate randuri, si cum au scris si altii, criminalii se plimba liber si nepedepsiti, ori, spre a relua titlul articolului lui Dumitru Lacatusu despre locotenent-colonelul (r) Iosif Bistran, „Tortionarii mor in somn”. Bistran a murit acum doua luni, linistit si de nimeni tulburat, in apartamentul sau dintr-un bloc de pe strada Rosia Montana din Bucuresti in care locuiesc pensionari MAI si MAPN. A fost anchetatorul Ecaterinei Balacioiu-Lovinescu, mama Monicai Lovinescu.

    Tot el, alaturi de alti securisti, intre care Cenusa, care traieste, au anchetat lotul Comertului Exterior. A fost o inscenare antisemita de mari proportii. Intre acuzati: Emilia Vulih, Adalbert Rosinger (tatal Veronicai Rosenberg), Pavel Donath. Rosinger si Donath era respectati ilegalisti, fusesera detinuti la Vapniarka. Din cate stiu, vaduva lui Donath a murit acum cativa ani in Israel. Veronica traieste in Israel. Peter, baiatul lui Donath, traieste in Statele Unite. Cred ca subiectul procesului Comertului Exterior ar trebui reluat si examinat acum pe baza de documente. Este important nu doar pentru restabilirea adevarului istoric, ci si pentru intelegerea naturii regimului totalitar din Romania acelor ani.

    http://www.contributors.ro/societatelife/criminali-in-libertate-30-de-ani-de-la-asasinarea-lui-gheorghe-ursu/

    http://www.contributors.ro/sinteze/tortionarii-mor-in-somn-colonelul-iosif-bistran/

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 3 Nu-mi place 3

  • Alexandru Leibovici: (12-8-2013 la 13:57)

    1. ACUM a publicat recent două materiale în legătură cu situaţia actuală şi istoricul dosarului (dosarelor) Gheorghe Ursu, materiale furnizate de Andrei Ursu, fiul acestuia:

    http://www.acum.tv/articol/66181/‎ (31 mai 2013)
    http://www.acum.tv/articol/67169/‎ (30 iulie 2013)

    2. Domnule Tismăneanu, în opinia dv.

    – care categorii de fapte de pe vremea regimului comunist ar trebui să fie pedepsite penal? De asemenea şi limitele în timp: vechimea faptelor, vârsta suspecţilor/inculpaţilor? În opinia dumneavoastră, iar nu neapărat după legislaţia românească actuală. Aţi scris vreun material pe această temă?

    – care este cauza fundamentală a dificultăţilor justiţiei româneşti actuale de a finaliza operativ asemenea cazuri? Reticenţe? Reale dificultăţi juridice?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Vladimir Tismaneanu: (12-8-2013 la 14:07)

    Exista Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania care are concluzii precise in acest domeniu, inclusiv propuneri legislative (Humanitas, 2007). Toti membrii si expertii CPADCR si-au asumat Raportul si concluziile.

    http://www.humanitas.ro/humanitas/raport-final

    Cauza: absenta unui cadru legislativ adecvat. Dar acest cadru este imposibil in absenta vointei partideolor, deci a Parlamentului. Asa a cazut Legea Lustratiei. La care se adauga, evident,reticentele procurorilor etc

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 2 Nu-mi place 4

  • olivia: (12-8-2013 la 14:17)

    Am vazut de curand un film vechi, Viata lui Emile Zola, regizor un neamt American, William Dieterlie, filmul a luat premiul Oscar in 1937. Filmul nu este chiar documentar, adica autorul mai baga in film si din imaginatie. De exemplu, dupa eliberare Dreyfuss nu a fost reinstaurat cu onoruri in armata franceza, cum prezinta filmul, dar idea filmului este ca posibil fara interventia obsesiva a lui Zola, dreyfuss ar fi putrezit in inchisoare si in memoria istoriei. Pana la urma criminalii care l-au acuzat degeaba au fost pedepsiti. Poate Romaniei de azi ii lipseste un Zola.

    Si eu am aceleasi intrebari pe care le are si Alexandru Leibovici/ Am si niste raspunsuri perosnale, da le mentin ca atare, caci sunt bazate pe intuitie nu pe fapte.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 3

  • Alexandru Leibovici: (12-8-2013 la 16:52)

    Mulţumesc.

    Raportul final… se găseşte şi pe site-ul Preşedenţiei, în format electronic.

    Într-adevăr, la Concluzii, (III. Legislaţie şi justiţie), pg. 641, văd numeroase recomandări (de valori inegale, de altfel); probabil că acestea nu au fost implementate.

    Deci reaua credinţă a procurorilor şi/sau a judecătorilor nu este neapărat cauza principală. De fapt nici nu văd de ce s-ar opune ei sistematic urmăririi acestor categorii de infractori.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Gavriil STIHARUL: (12-8-2013 la 17:23)

    Am urmărit cu interes materialul poetic al lui Adrian Păunescu, care, de regulă, apărea pe pagina întai a hebdomadarului „Flacara”, iar dacă era mai amplu se continua pe paginile impare, pagini bune. Versuri tribunarde, cu o retorică violentă, forţat patetice, agresive, de credeai că sar din hârtia de revistă direct în creier, dar lipsite de orice fior liric. Şi, pentru a le face mai vizibile, literele erau mari, întreg poemul fiind încadrat într-un chenar negru, cu zimţi.

    În schimb la „Poşta redacţiei” (caci avea şi asa ceva), unde erau publicaţi debutanţii, după ce aceştia au trecut prin toate furcile caudine, poemele, de regulă ciuntite de editor, erau culese cu litera mică, microscopică.

    Dar câta diferenţă: acelea din urmă erau superioare celor aparţinând „Maestrului. Erau citite cu placere, şi, as putea spune că „Poşta redacţiei” era rubrica cea mai valoroasă si cea mai iubită.

    Cercetaţi colecţia şi vă veţi convinge!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 2

  • George Petrineanu: (12-8-2013 la 17:33)

    Am avut ocazia sa fiu in „culisele” Cenaclului Flacara cam doua luni prin 1985.

    L-am cunoscut pe Paunescu ca pe un personaj cu o imensa scîrba si dispret pentru oameni (mascata, atunci cind aparea in fata publicului care îi platea sutele de mii), cinism, lacomie, ipocrizie, perfidie. La asta se mai adauga si apetitul pentru coruperea minorelor (nu am stat sa le numar – nu era treaba mea – dar una era pe scena) si amenintarea membrilor cenaclului cu amenzi de 100.000 lei pentru cea mai mica greseala (un paharel de votca luat la masa in „timpul liber” care de fapt nu exista conform „contractului”).

    Nu are rost sa ma obosesc sa enumar viciile pe care le acumulase si cu care se delecta si mindrea acest personaj. Daca tot are bust in Bucuresti, poate acesta va fi cindva locul pentru o inscriptie a adevarului.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 4 Nu-mi place 2

  • olivia: (12-8-2013 la 21:24)

    Un admirator a lui Adrian Paunescu e printre noi. Ne negativeaza pe toti. Fiti cu ochii in patru directii.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 4

  • olivia: (12-8-2013 la 21:39)

    Dl Tismaneanu, va multumesc pentru informatie, mi-a trebuit ceva timp sa o citesc, de acea nu am multumit mai devreme.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 3

  • Gavriil STIHARUL: (15-8-2013 la 09:54)

    „Între timp, cu sprijinul primarului Neculai Onţanu, Bucureştiul s-a <> cu un bust al lui Păunescu.” Cât a costat statuia? Dl. primar Neculai Onţanu ştie cum îşi publică azi debutanţii poemele? Se asociază şi tipăresc, pe banii lor, câte o antologie. Nimeni nu vrea să-i sponsorizeze. Nu ştiu dacă dl. Păunescu şi-a tipărit vreodată o poezie pe propria cheltuială. Într-adevăr, omul a trecut în rândul celor drepţi. De ce nu-l lăsăm în pace? Cred că el nu ne lasă în pace. Debutanţii de talent merită mai multă atenţie, aşa cum un nou-născut merită mai multă atenţie faţă de un vârstnic.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1

  • George Petrineanu: (15-8-2013 la 10:24)

    @Gavriil STIHARUL
    „Nu ştiu dacă dl. Păunescu şi-a tipărit vreodată o poezie pe propria cheltuială.”

    Pardon, volumul pe care l-a tiparit la sfirsitul anului 1985 (cind m-am aflat la cenaclu pentru citeva saptamina) ca si finalizarea vila pe care o construia la Breaza au fost suportate de ,,niste prieteni”. Adica cei 40 care erau membri in acel moment la cenaclu. Impreuna cu subsemnatul, am ,,consimtit” (sub presiune) pe un angajament pastrat de Paunescu sa contribuim cu cite 2500 (total 100000) lei vechi in forma de imprumut pina ce Bossul (cum dorea sa i se spuna) va primi drepturile de autor de pe urma volumului publicat.

    Nu ne-a mai cautat sa ne returneze datoria si nu cred nici ca vreunul din cei 40 (in viata) are chef sa-l solicite pentru asta. Ca veni vorba, suma ar fi trebuit solicitata la succesiune.

    Am consemnat asta pentru a arata foamea continua neostoita de bani a acestui personaj ,,idealist” si cu dare de mina inca din acele vremuri cind avea toata familia plus Amanta Oficiala (cum i se spunea in cenaclu) si chiar soferul pe statele personale de plata. Nu se stie cit primea el insusi, dar ceilalti primeau o suma consistenta de 500 vechi lei pe zi. Cum turneele erau de multe ori in fiecare zi ale lunii (fara zi de odihna), se aduna ceva.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (15-8-2013 la 11:10)

    @Gavriil STIHARUL

    > Dl. primar Neculai Onţanu ştie cum îşi publică azi debutanţii poemele?… Debutanţii de talent merită mai multă atenţie

    Eu cred că singura soluţie corectă este ca admiratorii acelor talente – o chestiune de gust personal – să le acorde atenţia cuvenită, cumpărându-le cărţile.

    Nu cred că dl. primar Neculai Onţanu ar trebuie să „atenţioneze” debutanţii talentaţi (adică, practic, cei cu pile, din banii plătitorilor de impozite pe care, în majoritate, nu-i interesează, sau le displac, acele poezii.

    Exact prin acelaşi mecanism – din banii oamenilor pe care nu i-a întrebat nimeni – era tipărit tov. A. Păunescu. Desigur, doar atâta timp cât era în graţiile stăpânirii, că altfel nu se putea tipări nici pe banii lui…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 2



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.204.185.107