caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Album



 

Decanul de vârstă al pictorilor: Haim Savitzky

de (3-7-2013)

 
De câte ori vine vorba de pictorul Haim Savitzky, vrând-nevrând, am în primul rând un sentiment de adâncă veneraţie. Pentru că decanul de vârstă al artiştilor plastici din Israel a depăşit etatea de 105 ani. Mai mult decât atât, nu mai departe de anul trecut ne-a oferit o expoziţie personală în care figurau şi lucrări create recent.

CHAIM_SAVITZKY3

Am alăturat intenţionat picturi din ultima vreme şi altele realizate cu mulţi ani în urmă, cu intenţia de a vedea mari deosebiri datorită influenţei vârstei. Nu am constatat decât o lărgire a tematicii şi… abordarea unor stiluri sau metode proaspete, de parcă pictorul ar vrea să-şi diversifice mereu creaţia.

Chaim.Savitzky_2-b

Haim Savitzky numără atâţia ani în ţară, încât în mod firesc pictură sa poate fi caracterizată ca fiind profund israeliană. Ea a surprins temele cele mai specifice anilor şi evenimentelor, şi-a schimbat stilul care a fost influenţat de pictura occidentală, a combinat elemente ale modernismului european cu teme locale, israeliene.

CHAIM_SAVITZKY-5

A păstrat aproape întotdeauna liniile „curate” şi ne-a introdus în minunata lume a culorilor. Stilul său este distinct, caracterizat prin detalii, fluiditate, mişcare, ritm, emoţie.

CHAIM_SAVITZKY_1

Subiectul favorit al lui Haim Savitzky este profund israelian, fie că în centrul compoziţiei se află peisajul, populat deseori de păstori cu turme de oi sau cirezi de vaci, marea cu ambarcaţii pitoreşti, chibuţnici care se destind cântând, oameni în sărbătoare… Nici un subiect desprins din cotidian nu este ocolit, arta sa atinge toate aspectele existenţei. Care nu sunt tratate dulceag, duios, păşunist, ci viguros, dinamic, uneori cu încărcătură simbolică într-o realitate… modernă.

CHAIM_SAVITZKY_6

Aceasta explică impactul public al lucrărilor lui Haim Savitzky, drumul lor către „consumatorul” de frumos, afinitatea cu gusturile acestuia, fără a face concesii. Picturile lui reflectă cu robusteţe lunga sa experienţă de viaţă.

CHAIM_SAVITZKY1-4

În pofida vârstei, constatăm uşor o infuzie de optimism, de spontaneitate, entuziasm în descoperirea culorii. Mereu tânăr, pictorul menţine tradiţia integrităţii artistice prin claritatea mesajului plastic.

Dr. DOREL SCHOR

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Însemnări pe un iPhone. Despre seminţe şi grădini (I)

Copil, imi placea, despuiat de vesminte, sa intru-n picioare in cada cu grau, cufundat pan la gura in boabe de...

Închide
34.228.168.200