Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Memorial Day şi contribuţia SUA la eliberarea Europei

de (27-5-2013)
37 ecouri

În fiecare an, în ultima zi de luni a lunii mai, se sărbătoreşte în Statele Unite Ziua Memorială sau Ziua Eroilor (Memorial Day). În această zi sunt comemoraţi soldaţii americani morţi în luptă. Anul acesta (2013) comemorarea cade pe 27 mai.

Memorial Day se comemorează deseori prin vizitarea cimitirelor şi monumentelor militare. Numeroase cimitire militare americane se găsesc în Europa. Soldaţii americani au luat parte la Primul şi cel de-al Doilea Război Mondial, numărul celor căzuţi şi înmormântaţi în Europa fiind de 30.921 şi respectiv 93.246. Un mare număr de soldaţi căzuţi în Europa sunt înmormântaţi în SUA, sau sunt dispăruţi.

Memorial Day este şi o rememorare a sacrificiului american pentru Europa şi pentru toţi europenii care se grăbesc să-i acuze pe americani de aroganţă.

Prezentăm mai jos fotografii ale acestor cimitire. Lista completă a cimitirelor militare americane în Europa, precum şi informaţiile aferente, poate fi consultată aici.

Cimitirul american din Cambridge, Marea Britanie...3812 soldati americani

Cimitirul american din Cambridge, Marea Britanie… 3.812 soldaţi americani

Cimitirul american Lorraine, Franta... 10.489 de soldati americani si-au dat viata

Cimitirul american Lorraine, Franta… 10.489 de soldaţi americani şi-au dat viaţa

Cimitirul american de la Aisne-Marne, Franta...2289 de soldati americani au murit

Cimitirul american de la Aisne-Marne, Franta… 2.289 de soldaţi americani au murit

Cimitirul american din St. Mihiel, Franta... 4.153 de soldaţi americani au pierit

Cimitirul american din St. Mihiel, Franta… 4.153 de soldaţi americani au pierit

Cimitirul american din Oise-Aisne, Franta...6012 soldati americani care si-au pierdut viata

Cimitirul american din Oise-Aisne, Franta… 6.012 soldati americani care si-au pierdut viata

Cimitirul american din Ardennes, Belgia...5329 de soldati americani si-au dat viata

Cimitirul america din Ardennes, Belgia… 5.329 de soldati americani si-au dat viata

Cimitirul american de la Suresnes, Franta...1541 de soldati americani au fost inmormintati

Cimitirul american de la Suresnes, Franta… 1.541 de soldati americani au fost inmormintati

Cimitirul american de la Luxembourg, Luxembourg... 5.076 de soldati americani si-au dat viata

Cimitirul american de la Luxembourg, Luxembourg…5076 de soldati americani si-au dat viata

Cimitirul american din Meuse-Argonne, Franta...14.246 de soldati americani si-au dat viata in primul razboi mondial

Cimitirul american din Meuse-Argonne, Franta… 14.246 de soldati americani si-au dat viata in primul razboi mondial

Cimitirul american din Les Pays Bas... 8.301 soldati americani cazuti

Cimitirul american din Les Pays Bas… 8.301 soldati americani cazuti

Cimitirul American din Britanny, Franta...4410 soldati americani au fost inmormintati acolo

Cimitirul American din Britanny, Franta… 4.410 soldati americani au fost inmormintati acolo

Cimitirul american din Brookwood, Marea Britanie...468 de soldati americani cazuti in razboi

Cimitirul american din Brookwood, Marea Britanie… 468 de soldati americani cazuti in razboi

Cimitirul american de la Epinal, Franta...5525 de soldati americani si-au dat viata

Cimitirul american de la Epinal, Franta… 5.525 de soldati americani si-au dat viata

Flanders Field, Belgia...368 de soldati americani inmormintati

Flanders Field, Belgia… 368 de soldati americani inmormintati

Cimitirul american din Normandie, Franta...9387 de soldati americani cazuti

Cimitirul american din Normandie, Franta… 9.387 de soldati americani cazuti

Cimitirul american din Rhone, Franta... 861 de soldati americani cazuti

Cimitirul american din Rhone, Franta…861 de soldati americani cazuti

Cimitirul american din Somme, Franta...1844 de soldati americani si-au dat viata

Cimitirul american din Somme, Franta… 1.844 de soldati americani si-au dat viata

american cemetery 11

american cemetery 10

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Christina Vlad: (27-5-2013 la 15:20)

    Doamna Lucaciu, pe mine m-ar interesa daca acesti soldati au luptat pentru bani sau au fost fortati sa lupte.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 21 Nu-mi place 13

  • Wanda Lucaciu: (27-5-2013 la 15:48)

    @Christina Vlad

    Intrebarea dv. este asa de jignitoare, aroganta si stupida, ca nu merita sa va raspund.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 9 Nu-mi place 23

  • Christina Vlad: (27-5-2013 la 15:58)

    Sau poate nu stiti…

    Ne-am bucura daca ne-ati face o statistica cu europenii omorâti de acesti soldati. Exclusându-i pe cei din Asia….

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 22 Nu-mi place 12

  • Wanda Lucaciu: (27-5-2013 la 17:17)

    Debitati niste perle ca nu-mi vine sa cred. Oare traiti pe planeta Earth sau ati fost absenta la lectiile de istorie?

    Daca nu era pt fortele americane care au avut o contributie enorma la invingerea nemtilor, astazi trebuia sa ma adresez dv. cu Heil Hitler 🙁

    Conversatia noastra pe acest subiect este FIN!

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 8 Nu-mi place 23

  • Alexandru Leibovici: (27-5-2013 la 17:48)

    @Christina Vlad

    > pe mine m-ar interesa daca acesti soldati au luptat pentru bani

    Sigur, pentru bani, bani pe care şi le-au băgat în buzunar iudeo-masonii, că doar pentru asta au pornit ei acele războaie 🙂

    > sau au fost fortati sa lupte.

    Unii au venit ca voluntari, alţii prin conscripţie. Ca în toate ţările în acea vreme…

    > Ne-am bucura daca ne-ati face o statistica cu europenii omorâti de acesti soldati.

    1. „Ne-am”? Vorbiţi în numele vreunei organizaţii?

    2. Acei europeni nu erau europeni oarecare: erau soldaţi ai unor state agresoare; vorbesc de WWII. Adică state care au atacat şi ocupat ţări străine iar America le-a sărit în ajutor.

    > Exclusându-i pe cei din Asia…

    Dar de ce să-i excludă? După dv. japonezii au fost agresori, dar Germania nazistă n-a fost?

    Deci doamna Vlad, vă rog insistent să vă explicaţi.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 9 Nu-mi place 20

  • CHARLIE: (27-5-2013 la 20:04)

    Stimata Christina Vlad! Nu e prima oara cand am constatat ca dati in gropi. Din fericire nu iesiti din ele prea des si nu sunt multi care sunt dispusi sa va scoata din ele. Daca nu ma insel d-ta esti aia care nu de mult ati scris despre frumusetea limbii germane spre deosebire de engleza sau chiar si franceza. To each his own. Zum Befehl mein Fuehrer! Heil!

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 9 Nu-mi place 23

  • Christina Vlad: (28-5-2013 la 05:05)

    Uitati ce au facut bravii dumneavoastra soldati cu populatia civila:

    http://youtu.be/DjIWGKDlHxo

    http://youtu.be/580wSsEydaE

    http://youtu.be/Ph8lyPyPIhQ

    „Bombardarea Dresdei de către RAF și Forțele Aeriene ale Armatei Statelor Unite (USAAF), între 13 și 15 februarie 1945, rămâne una dintre acțiunile cele mai controversate ale celui de-al Doilea Război Mondial. Mulți istorici sunt de părere că orașul Dresda nu a avut nici o importanță industrială sau strategică și distrugerea lui nu a influențat în nici un fel cursul operațiunilor militare.”

    „Bombardarea Dresdei a fost efectuată de către forțele aeriene americane (USAAF) și britanice (RAF), între 13 și 15 februarie 1945, cu 12 săptămâni înainte de capitularea necondiționată a Germaniei Naziste în al Doilea Război Mondial. Acțiunea a fost efectuată de 1300 bombardiere grele, care au aruncat 3900 de tone de bombe, inclusiv incendiare, în 4 raiduri succesive, distrugând 34 kmp din oraș, capitala Saxoniei. Numărul civililor uciși a fost estimat între 24000 și 40000, iar centrul istoric al orașului a fost distrus în totalitate.”

    „Raidul, care nu a avut ca scop distrugerea unor obiective militare sau ale industriei de război, efectuat într-un moment când era clar că Germania pierduse războiul, a creat indignare chiar și în Marea Britanie. Churchill a încercat să se distanțeze de responsabilitatea care îi revenea, asociindu-l cu un „act de teroare”, afirmație retrasă apoi, în urma protestelor mareșalului Harris.”-Wikipedia

    „It seems to me that the moment has come when the question of bombing of German cities simply for the sake of increasing the terror, though under other pretexts, should be reviewed. Otherwise we shall come into control of an utterly ruined land … The destruction of Dresden remains a serious query against the conduct of Allied bombing. … The Foreign Secretary has spoken to me on this subject, and I feel the need for more precise concentration upon military objectives such as oil and communications behind the immediate battle-zone, rather than on mere acts of terror and wanton destruction, however impressive.“ – Winston Churchill: Memorandum vom 28. März 1945

    Pearl Harbor: 3435 victime, 1109 răniți, 9 nave deteriorate,irecuperabile si 12 scufundate, 164 avioane distruse și 159 deteriorate.

    După trauma de la Pearl Harbor, Statele Unite ale Americii trezit din izolarea ei.

    Milioane de oameni au semnat pentru războiul împotriva Japoniei și a aliaților săi. „Asta a fost ideea. A fost necesar un astfel de act,” spunea Robert B. Stinnett în septembrie 2003,în revista „Kulturzeit”.

    Împotriva versiunii oficiale a poveștii din Pearl Harbor nu poate face nimic.Dar se stie ca a fost provocat de către însusi Washington.

    http://youtu.be/OJ6CDi1cZaI

    „Bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki au constat din două atacuri nucleare implicând aruncarea a două bombe atomice, produse de Statele Unite ale Americii, la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, asupra a două orașe din Japonia, Hiroshima și Nagasaki. La timpul aruncării celor două bombe atomice, deși războiul din Europa se terminase prin capitularea necondiționată a Germaniei, Imperiul Japoniei și Statele Unite ale Americii se aflau încă în stare de război. La 6 august 1945 bomba atomică cunoscută ca „Little Boy” a fost aruncată deasupra orașului Hiroshima, iar trei zile mai târziu, la 9 august 1945, cea de-a doua bombă atomică, cunoscută ca „Fat Man”, a fost detonată deasupra orașului Nagasaki.”

    Doamna Lucaciu, unde sunt monumentele americanilor în memoria indienilor pe care i-au ucis atunci când s-au extins pe pamânturile lor? Probabil ca nici la aceasta întrebare nu veti reusi sa raspundeti si veti da, ca pâna acum, din umeri….

    Domnule Charlie …da, eu sunt persoana îndragostita de limba germana. Iar dumneavoastra sunteti cel care mi-a recitat versuri în germana…
    Nu am nevoie de mâna nimanui întinsa sa-mi sara în ajutor pentru ca nu sunt handicapata.

    Domnule Leibovici, pâna si scriitorul Dan Culcer v-a atras atentia ca o partajati pe doamna Lucaciu. Ca secretara…va face cumva o cafea mai buna?

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 21 Nu-mi place 10

  • Alexandru Leibovici: (28-5-2013 la 07:25)

    @Christina Vlad

    În comentariul dv. de mai sus vorbiţi de victime europene care erau (după dv.) inutile. Nu aţi semnalizat că la aceştia vă referaţi, deoarece aţi scris doar:

    > Ne-am bucura daca ne-ati face o statistică cu europenii omorâti de acesti soldati.

    deci aţi schimbat – în mod nu prea iscisit – macazul.

    Deşi v-am rugat să vă explicaţi, n-aţi reacţinat la comentariul meu despre „pe mine m-ar interesa daca acesti soldati au luptat pentru bani sau au fost fortati sa lupte”. Nici n-aţi explicat exceptarea Japoniei. Şi nici nu vreţi să dezvăluiţi în numele cărei organizaţii vorbiţi 🙂

    Am fost înclinat să cred că poziţia dv. s-ar putea explica prin faptul că sunteţi o pacifistă (adică că orice violenţă este condamnabilă), dar nu mai cred asta.

    Cât priveşte legitimitatea bombardării Hiroşimei (şi a Dresdei, pentru că există destul de multe paralele), puteţi vedea opinia mea în acest articol în două părţi, intitulat „Hiroşima şi iertarea”.

    PS.

    1. Partea cu „Milioane de oameni au semnat pentru războiul împotriva Japoniei…” este foarte prost tradusă. În afară de asta nici nu daţi sursa (dar puneţi ghilimele – măcar atât! pentru că la unele comentarii nu daţi nici sursa şi nu puneţi nici ghilimele, ceea ce – v-o spun ca moderator – contravine politicii publicaţiei ACUM).

    2. „Dan Culcer v-a atras atentia ca o partajati pe doamna Lucaciu. Ca secretara… va face cumva o cafea mai buna?”

    – căutaţi în dicţionar ce înseamnă „a partaja” 😉
    – spuneţi asta pentru că doriţi să-i luaţi eventual locul? 🙂

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 9 Nu-mi place 22

  • Christina Vlad: (28-5-2013 la 09:31)

    Fiecare război este o înfrângere a spiritului uman. – Henry Miller (1891 – 1980), dramaturg si pictor american

    Nici un istoric nu este de acord cu bombardarea oraselor si zonelor urbane pur civile pentru ca, contravine Conventiei de la Haga si, este crima de razboi.

    Cu toate acestea Churchill a declarat:

    „Ich möchte keine Vorschläge haben, wie wir kriegswichtige Ziele im Umland
    von Dresden zerstören können, ich möchte Vorschläge haben, wie wir 600.000
    Flüchtlinge aus Breslau in Dresden braten können.”

    Mai pe scurt, îsi dorea sa-i prajeasca pe cei 600.000 de refugiati din Dresda si Breslau.

    Domnule Leibovici, m-ati dezamagit. Ati scris doar ce v-a convenit. Daca din graba nu am tastat câteva litere, v-ati grabit sa puneti stampila de „foarte prost tradusă”.

    Normal ca sunt o pacifista si urasc razboaiele de orice fel… „dar nu mai cred asta”. Atunci… ce credeti ?

    Nu v-as recomanda sa beti cafeaua facuta de mine pentru ca…s-ar putea sa va provoace palpitatii la inima… 🙂

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 21 Nu-mi place 11

  • CHARLIE: (28-5-2013 la 09:41)

    @Christina

    E lucru universal acceptat ca Germania Nazista a fost invadata de Polonia la 1 Septembrie 1939. Inainte de asta Volkedeutsche in Sudetenland au fost persecutati de catre guvernul Benes si inainte – de Masaryk. In consecinta prin acordul dela Muenchen regiunea sudetilor a fost realipita cu patria-muma Germania.

    Intre timp Germanii din Danzig erau si ei supusi la persecutie de catre polonezi. Germania a cerut un coridor ca sa fie legata direct Gdinya (Danzig). Sa nu mai vorbim de Republica germana dela Volga unde era instaurat regimul bolsevic. Bietii nemtisori n’au avut incotro si s’au napustit sa-i faca liberi. Mi se pare curios ca svabii din Banat n’au scapat de sub jugul roman si sasii din regiunea Brasovului, veniti acolo pe vremea lui Pied Piper of Hemlin au ramas orfani.

    Istoria e cruda si scrisa de invingatori. Noroc ca sunt indivizi curajosi ca d-ta care expun adevarul pe sleau. Cat despre Japonia, in editia viitoare.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 10 Nu-mi place 23

  • Stefan N. Maier: (28-5-2013 la 10:13)

    @ Cristina Vlad
    Intrebarea dv. este evident tendentioasa. Cum se poate pune o asemenea intrebare cand e vorba de peste 100000 de oameni cu motivatii atat de diferite pentru actul lor de a participa la razboi? A reduce prin intrebare aceste motivatii la doar doua alternative: „pentru bani” sau „au fost fortati” e in sine o mojicie.

    Daca aveati un punct de vedere vizavi de faptul ca desi SI datorita Americii nazismul a fost ingenuncheat (speram, pentru totdeauna), America a facut si greseli in cel de-al doilea razboi mondial, nu trebuia sa-l exprimati asa. Va garantez ca printre cei care au murit si sunt ingropati in Europa sunt foarte multi care au intrat in fortele armate americane cu nazuinta de a face o lume mai buna, fara nazism.

    A reduce visele indeplinite, cu pretul vietii, ale acestor eroi, morti sau poate inca vii, printre noi, doar la bani si forta – si asta de Memorial Day – este o dovada de lipsa de caracter pentru care eu personal, solidar cu acesti oameni, astept scuze publice chiar aici. Este un ultimatum.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 10 Nu-mi place 23

  • CHARLIE: (28-5-2013 la 10:36)

    Stimate D-le Maier! E pacat sa stricati orzul pe gaste. Este evident ca D-NA C.V. ii pare foarte rau ca nazismul n’a ramas la putere si a fi putut sa faca parte din Herrenvolk. Better luck next time. Bineinteles ca poate sa scrie articole la ziarele legionare pe internet dar cred ca in numele libertatii presei nu merita sa fie publicate pe ACUM. Prea intram in mocirla.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 11 Nu-mi place 23

  • olivia: (28-5-2013 la 10:50)

    @Christina Vlad, sunt de acord ca raspunsurile lui Alexandru Leibovici sunt frustrante ca el ignora tot ce nu-i convine si raspunde dupa cum ii convine, lui fiindu-ii important nu cautatrea adevarului ci sa aibe dreptate. De asemenea foloseste pentru argumente metode pe care le interzice celorlalti cum ar fi citate lungi in engleza. Cum ziceam, frustrant, de aia nu ma mai obosesc. Plus ca se citeaza pe sine care mi se pare hilar, da asta este alta poveste. Da in legatura cu bombardarea Dresdei, zici ca este controversata, deci implicit sunt istorici care sustin ca Dresda a fost o necesitate pentru terminarea acestui razboi, care sunt sigura ca consideri si tu ca a fost un razboi criminal, sau nu? nu sunt sigura, da whaterver. Uite de exemplu o analiza care mi se pare rezonabila, de ce au murit atatia oameni in bombardamentul Dresdei si de ce aliatii au considerat ca ar trebui bombardata.

    In early 1945 the war was far from over. The Allies were still camped outside the borders of Germany, V2 rockets were still falling. The Allies had just fought the battle of the Bulge where the supposedly defeated Germans suddenly punched a huge hole in the Allied lines, German Rocket and Jet aircraft were coming off the production lines and proceeding to rip the hell out of the allied air fleets.

    It was an operation undertaken due to many reasons.

    1. A request from the Russians at the Yalta conference in February
    1945. General Antonov “We want the Dresden railway junction bombed”
    Meeting between the Chiefs of staff as reported by an interpreter.

    2. It was a German base of operations against Marshall Koniev`s left flank as he advanced into Germany. (See above)

    Captured German High Command documents from Berlin in 1945 state that “Dresden is to be fortified as a military strongpoint, to be held at all costs.” These statements are also backed up by decrypts from Ultra at Bletchley Park.

    3. Munitions storage in the old Dresden Arsenal.

    4. Troop reinforcement and transport centre shifting an average 28
    troop trains through the marshalling yards every day. Intelligence from Russian and other sources stored in the Public Records office in the UK

    [snip]

    Sursa: http://answers.yahoo.com/question/index?qid=20081213225806AAy9bGx

    [Mod – am suprimat restul de 340 de cuvinte din totalul de 550 de cuvinte; recomand comentatoarei să se limiteze în asemenea cazuri la un scurt rezumat în română. Este un efort mai mare, dar şi o şansă mai mare să fie citită]

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 8 Nu-mi place 2

  • Alexandru Leibovici: (28-5-2013 la 19:10)

    @Olivia

    > raspunsurile lui Alexandru Leibovici … ignora tot ce nu-i convine…

    Nu înţeleg. Poţi să dai un exemplu?

    > …si raspunde dupa cum ii convine…

    Hmmm… Adică ar trebui să răspund cum îi convine interlocutorului? Ai un exemplu?

    > …lui fiindu-ii important nu cautatrea adevarului ci sa aibe dreptate.

    Eu nu pot să impun nimănui să-mi dea dreptate. Sau… ce vrei să spui? Poţi să exemplifici? Sau pur şi simplu nu-ţi place să am dreptate eu şi nu tu?

    > foloseste pentru argumente metode pe care le interzice celorlalti cum ar fi citate lungi in engleza

    În ultimele trei luni totalul citatelor în engleză în cele circa 350 de comentarii de-ale mele a fost cam cât citatul tău de 550 de cuvinte din ultimul tău comentariu.

    Ce alte metode folosesc pe care le interzic altora?

    > Plus ca se citeaza pe sine care mi se pare hilar

    Hilar ar fi fost dacă mă citam în sensul „iată ce spun eu, iar dacă spun eu atunci este adevărat”. Asta am făcut? Poţi să dai exemple?

    Deci aştept răspunsuri la toate întrebările. Dacă nu poţi justifica afirmaţiile tale, concluzia va fi că sunt scorneli. Consultă Regulamentul, pct.1 şi pct.7.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 8 Nu-mi place 21

  • olivia: (28-5-2013 la 23:31)

    1. In argumentul cu Condell am adus o dovada credibila de ce tipul minte in videoul postat de tine, dovada cu felul cum se fac statisticile de viol in Suedia, care sunt diferite de orice alta tara, de aia numerele ies asa de mari. Condell zice ca din cauza musulmanilor. Ai ignorant complet argumentul asta, plus altele in legatura cu acest individ.

    2 Ai postat un articol intreg in engleza plus tot discursul in engleza a lui Condell, fara traducere romaneasca la nici unul. Pe mine nu ma deranjeaza engleza ci standardul dublu
    3. in discutii la care oarecum ma pricep, am observant ca decateva ori cand te-am urmarit, de exemplu discutia in care il acuzi pe Obama de tainuire malitioasa a faptelor si de inselotorie in legatura cu ce s-a intamplat in Bengazi, fara sa aduci dovezi credibile, deci un subiect la care nu te pricepi, cand ti=am adus dovezi ca inca se mai cauta dovezi, deci nu poti sa acuzi inca omul, m-ai anuntat ca nu te mai intereseaza discutia, da tu ceri insistent oamenilor sa-ti raspunda pe puncte. standard dublu.
    4. Mi se pare hilar ca te autocitezi din articole scrise de tine care nu par scrise de un expert, ca multe lucruri pe care le spui mi se par foarte discutabile, chiar suspecte, eu nefiind specialista in economie de exemplu, da totusi traiesc si pe lumea asta,votez, iau hotarari cat de informate posibil, macar o cultura generala mai am si eu in domeniu, ca sa-mi dau seama cand unu e pe aratura, in loc de drumul drept. Mi se pare ciudat ca le zici alora din Israel ce e bine pentru ei, la fel si alora din America.

    Sa nu ma intelegi gresit te rog, citesc pe forumuri tot felul de grozavenii, probabil ca si eu scriu la fel, daca nu ai fi moderator si ai lua hotarari de cum se desfasoara discutiile mele, nici nu ai fi auzit de mine. Da vezi ce mai zic si altii. Daca te intereseaza bineinteles.

    D mai intreaba si pe altii

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 5 Nu-mi place 4

  • Alexandru Leibovici: (29-5-2013 la 06:20)

    @CHARLIE

    > cred ca in numele libertatii presei nu merita sa fie publicate pe ACUM

    Scuzaţi că mă amestec.

    Când ACUM decide să publice sau nu anumite comentarii, nu o face ţinând cont de principiul libertăţii presei. Acest principiu n-are nici o legătură cu activitatea publicaţiei ACUM. El spune doar că statului îi este interzis amestecul în conţinutul materialelor publicate. El nu poate impune nimic publicaţiilor private (cum este ACUM).

    Într-adevăr, iată cum este formulat acest principiu în Constituţia SUA (Amendamentul I): Congresul [parlamentul] nu va emite legi … care să restrângă libertatea presei….

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 9 Nu-mi place 18

  • CHARLIE: (29-5-2013 la 08:27)

    @Alexandru Leibovici

    Touche. Nu am scris in sens legalistic si ca atare nu era. Totusi redactia isi rezerva intotdeauna dreptul sa nu publice articole sau reactii de tip „pornografic”, for example in sensul mai larg al cuvantului.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 6 Nu-mi place 20

  • Alexandru Leibovici: (29-5-2013 la 14:14)

    @CHARLIE

    Da, redacţia îşi rezervă toate drepturile şi nu recunoaşte vreun drept apriori al cuiva să folosească acest site pentru expunerea ideilor sale – pentru asta trebuie să găsească alte situri care-l acceptă, sau să-şi facă un sit propriu.

    Libertatea cuvântului şi a presei nu înseamnă că ACUM are vreo obligaţie să furnizeze cuiva realizarea materială a acestui drept.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 9 Nu-mi place 19

  • Stefan N. Maier: (29-5-2013 la 15:46)

    Un exemplu concludent al caracterului privat al publicatiei ACUM este chiar in aceasta secventa de comentarii.

    Daca unele comentarii sunt, pe gustul nostru (de altfel demonstrat si la nivel de logica elementara) MOJICII, cerem prezentarea de scuze sau nu mai publicam autorul unor astfel de comentarii – fiindca nu vrem. Si avem dreptul sa nu vrem fiindca acesta nu este un site finantat din bani publici si nici macar din banii celor care comenteaza.

    De fapt ca sa zic asa, calitatea vietii acestui site, chiar daca devine mai popular ori de cate ori se comite cate un „exhibitionism comunicational”, nu creste proportional cu traficul.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 8 Nu-mi place 21

  • itzhak bareket: (30-5-2013 la 03:57)

    C.V.

    Putina jena, rusine ti-ar face foarte bine. Incearca si vei vedea rezultatele.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 9 Nu-mi place 20

  • olivia: (30-5-2013 la 21:36)

    Personal nu inteleg cum se deosebeste comentariul Christinei Vlad de comentariile la fel de penibile si jignitoare-dupa parerea mea desigur-ale unor membri comentatori in legatura cu homosexualitatea. Cand oamenii s-au aratat indignati de aeste comentarii jignitoare la adrea unui segment al populatiei, homosexualii si au inceput cu name callings,oamenii au fost sfatuiti-intelept dupa parerea mea- sa explice de ce comentariile antihomosexuale sunt discriminatorii si incita la ura. Marturisesc ca sfatul cu explicatul mi s-a parut correct si mult mai folositor. Deci care o fi deosebirea nu o inteleg, inteleg doar ca Christina Vlad a fost banata sa mai scrie aici, dar ceilalti o fac liber, desi nu as fi observant ca cineva sa-si fi cerut iertare, inafara de mine bineinteles.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 2 Nu-mi place 4

  • CHARLIE: (31-5-2013 la 07:34)

    @Olivia Ce inseamna „BANATA” oare e greseala de tipar dela „VANATA”?

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 5 Nu-mi place 18

  • Wanda Lucaciu: (31-5-2013 la 12:09)

    @ Charlie, „Christina Vlad a fost banata” inseamna nu VANATA ci in engleza BANNED(vb to ban, banned, banning). Asa am inteles eu din context.

    @ Olivia, Christina Vlad in comentariile ei la acest articol a fost mean spirited, malicious, arrogant and cruel. A gasit un moment sa traga cu mitraliera si sa dea aparenta ca in fond europenii au fost victimizati de americani si Germania a fost inocenta.

    Dl Charlie si-a batut joc de ea prin comentariul lui „E lucru universal acceptat ca Germania Nazista a fost invadata de Polonia la 1 Septembrie 1939. Inainte de asta Volkedeutsche in Sudetenland au fost persecutati de catre guvernul Benes si inainte – de Masaryk. In consecinta prin acordul dela Muenchen regiunea sudetilor a fost realipita cu patria-muma Germania.

    Intre timp Germanii din Danzig erau si ei supusi la persecutie de catre polonezi. Germania a cerut un coridor ca sa fie legata direct Gdinya (Danzig). Sa nu mai vorbim de Republica germana dela Volga unde era instaurat regimul bolsevic. Bietii nemtisori n’au avut incotro si s’au napustit sa-i faca liberi. Mi se pare curios ca svabii din Banat n’au scapat de sub jugul roman si sasii din regiunea Brasovului, veniti acolo pe vremea lui Pied Piper of Hemlin au ramas orfani.”

    Dna Vlad TREBUIE sa-si ceara scuze intr-un comentariu public.

    Nu vrea sa-si ceara scuze, consecinta va fi ca orice comentariu va scrie in viitor, va fi pus la gunoi.

    Clar si raspicat!

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 6 Nu-mi place 20

  • olivia: (31-5-2013 la 17:51)

    @Wanda- ok, inteleg de ce comentariul Christinei Vlad este ofensator, nu intelegeam doar de ce a primit tratament preferential. In special ca ce a spus ea nu este illegal pe cand incitarea la discriminare impotriva homosexualilor este. Personal eu as fi fost curioasa daca dansa chiar intentiona o istorie revisionista a celui de al doilea razboi, sau pur si simplu ese indignata de bombardardarea Dresdei de catre aliati. Intuitia imi spune ca istoria reviozionista este ce intentiona dar banuiesc ca nu o sa aflu niciodata u siguranta. Si nici ea nu o sa afle ce i-as fi raspuns daca asta de fapt ii era intentia. Desigur nu mi-a scapat dragostea ei pentru tot ce este german, inclusive muzica contemporana germana si umorul. Pentru -astea doua, cel putin ce a ales ea sa ne prezinte, eu nu ii impartasesc afinitatea, dar asta e o chestie de gust. Vroiam doar sa stie, daca mai arunca vreun ochi aici.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 3 Nu-mi place 4

  • Wanda Lucaciu: (31-5-2013 la 18:25)

    @Olivia. dna Vlad nu a fost tratata pe nedrept.

    Am avut multe comentarii anti homosexuale pe care nu le-am publicat si cei care le-au facut nu sint bineveniti la ACUM. Avem un tip care locuieste tot in Germania si a devenit un troll. Scrie si scrie si insulta si tot la gunoi ajunge. Nimeni la redactie nu-l baga-n seama, dar el nu se lasa. Probabil ca nu-si ia pilula in fiecare zi, si cind nu si-o ia, scrie la ACUM.

    Am avut comentarii anti semite, legionare, anti unguri , sasi, etc, care au fost trimise direct la gunoi.

    Sint unii cititori care nu sint de parere ca homosexuali sa aibe drepturi egale cu heterosexuali. OK, no big deal! Asta nu inseamna ca sint homofobi, ci sint ne informati. Unii dintre acesti cititori si-a cerut scuze pe privat si au fost acceptate. Different people, different opinions.

    Acuma, ceea ce a scris Vlad este incorrect, si cu intentii rele. Ea locuieste undeva in Germania si probabil ca citeste propaganda anti americana. In loc sa-si deschida orizontul, le da la moara aceste informatii care sint complet scoase din context, dar care ii valideaza teza.

    Dna Vlad este si vegetariana. Intr-un timp a scris comentarii impotriva autorului care publica retete. O inteleg ca nu vrea sa omoare animale, nici eu nu vreau si eu sint vegetariana. Dar felul ei de a ataca autorul care scrie retete PENTRU TOATA LUMEA, a fost urat, arogant si obraznic.
    Publicatia ACUM este pentru TOATA LUMEA. Pareri diferite sint incurajate, numai daca sint facute cu bun gust, nu cu rautate, nu jignitoare.

    Dna Vlad poate sa arumce zece ochi pe aici. Daca nu se scuza in public, vom scapa de rautatile ei.

    Sper ca am fost clara.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 8 Nu-mi place 20

  • Alexandru Leibovici: (31-5-2013 la 19:47)

    @Olivia

    Răspund la acest comentariu .

    A).. Ai spus despre mine „ignora tot ce nu-i convine…” şi ai dat ca exemplu faptul că nu am reacţionat la argumentul tău că în Suedia statisticile violurilor se fac după o metodologie specială şi de aceea par a fi mai mari ca în altă parte. „Condell ii acuza pe musulmani pentru numarul ridicat de violuri in Suedia”, scrii tu şi afirmi că este o minciună.

    Aici am două lucruri să-ţi spun:

    – comentatorii nu au acces direct la fapte şi trebuie să se bazeze pe surse. Este desigur răspunderea lor ca aceste surse să fie reliable. O referinţa pe care o citează Condell pentru statisticile de viol este… Amnesty International. Deci, în ce priveşte reputaţia aceste surse, Condell şi-a făcut datoria, deoarece A.I. este reputable. Acuma, dacă cineva a minţit, atunci nu este Condell, ci eventual A.I. Realizezi, desigur, că mincinos nu este cel care spune un neadevăr, ci cel care spune un neadevăr ştiind că este un neadevăr.

    – pentru a vedea dacă musulmanii sunt vinovaţi de numărul mare de violuri din Suedia – aceasta zici că este o minciună de-a lui Condell – trebuie arătat că proporţia violuror făcute de musulmani este mare – mult mai mare ca ponderea lor în populaţia Suediei. Asta ar însemna o proporţie substanţial mai mare de 5% (cât zici tu că ar fi musulmani în Suedia).

    Problema este că, din motive inexplicabile, ziarele suedeze nu publică statistici de crime (inclusiv violuri) clasificate după provenienţa făptaşului (dacă nu mă înşel, şi în Elveţia asemenea statistici sunt confidenţiale). De aceea sursele lui Condell (surse care sunt, din păcate, departe de a fi progresiste 😉 ) fac o analogie cu ţările vecine cu Suedia, unde asemenea clasificări se publică, şi ajung la cifre muuult superioare lui 5%.

    B).. Ai spus despre mine: „foloseste pentru argumente metode pe care le interzice celorlalti cum ar fi citate lungi in engleza”. La cererea mea, exemplifici în acest fel:

    > Ai postat un articol intreg in engleza plus tot discursul in engleza a lui Condell, fara
    > traducere romaneasca la nici unul. Pe mine nu ma deranjeaza engleza ci standardul dublu

    – Despre „standardul dublu”. Ai uitat pe parcurs că eu am reproşat lungi copy/paste în comentarii, iar replica ta este despre articole. Comentariile se presupun a fi obinii proprii, eventual presărate pe-aci pe colo cu citate, în special când subiectul este despre cine ce a spus.

    – ACUM a mai publicat şi va mai publica articole în engleză, acesta fiind dintre cele mai recente.

    – Cel al lui Condell nici măcar nu este articol, ci un clip (la TV.ACUM), iar textul este transcriptul pus ca un „extra” pentru spectator/ascultător.

    – „fara traducere romaneasca la nici unul” Iată unul: „Către musulmanii dezlănţuiţi, de Pat Condell” (v. aici)

    C).. Scrii: „…il acuzi pe Obama de tainuire malitioasa a faptelor si de inselotorie in legatura cu ce s-a intamplat in Bengazi, fara sa aduci dovezi credibile…”

    Eu nu am fost la Benghazi în acea zi şi la acea oră, deci mă sprijin pe surse. Responsabilitatea pentru credibilitatea lor este a mea. Sursa pe care am citat-o în acest comentariu şi următoarele este un Raport Interimar scos de preşedinţii a cinci importante comisii ale Congresului. În acest Raport, faptele relatate de mine sunt precedate de explicaţia „An ongoing Congressional investigation across five House Committees … has made several determinations to date…” adică deşi raportul nu este încă definitivat, cele relatate interimar sunt fapte deja stabilite.

    Cum ţi-am explicat în comentariile menţionate, „dacă cei cinci semnatari, cu credentials solide ca şefi ai acelor comisii parlamentare, mint că ar fi fapte STABILITE, n-am ce să fac – eu m-am făcut datoria de a fi precaut”. Surse mai demne de încredere decât acestea rar o să găseşti; oricum, eu îţi doresc şi ţie să citezi surse cel puţin la fel de bune.

    Contestate pot fi orice surse – dar trebuie să ai şi ceva discernământ.

    Mă opresc aici cu comentariile la răspunsurile tale.

    La doua întrebări (din 5) nici n-ai răspuns: privitoare la „si raspunde dupa cum ii convine” şi „lui fiindu-ii important nu cautatrea adevarului ci sa aibe dreptate”. Eşti aşa de convinsă că ai dreptate că nu înţelegi cum poate cineva să nu cadă în fund de admiraţie. Şi, din totală lipsă de consecvenţă, mă acuzi pe mine de acest lucru!

    Te las pe tine să numeri câte scorneli (understatement!) conţin reproşurile tale.

    În fine: constat că observaţiile critice şi sprijinul domnului Lucian Herşcovici ţi-a dar aripi; din păcate domnul Lucian este o persoană care apare şi dispare, dispare fără să dea explicaţii şi fără să răspundă la obiecţii, din lipsă de timp. Din când în când promite însă să revină la subiect cu un articol, dar… ‘trec anii şi lunile-n goană…’ 🙂

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 8 Nu-mi place 15

  • olivia: (1-6-2013 la 01:28)

    @Alexandru Leibovici

    Sunt capabila sa gandesc independent de Lucian Hershcovici, dar se intampla ca de data asta sunt absolut de accord cu ce spune dansul despre felul cum iti argumentezi subiectele. Si cu cat citesc mai mult ce si cum scrii parerea mi se solidifica. As prefera sa nu mai continuam discutia care nu are o rezolutie aparenta, da nu te speria, sunt sigura ca se vor mai ivi ocazii sa-mi citesti parerea, sprer pentru beneficiul tuturor sa fie pozitiva.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 1 Nu-mi place 5

  • Ion Ionescu: (1-6-2013 la 03:31)

    @Alex Leibovici

    „Problema este că, din motive inexplicabile, ziarele suedeze nu publică statistici de crime (inclusiv violuri) clasificate după provenienţa făptaşului ”

    Inexplicabile ? Suedia e cea mai „corecta politic” tara europena, ideologia asta a devenit religie de stat in Suedia (sau patologie culturala daca esti ateist).

    Dar dincolo de aparente adevarul e cunoscut, si se acumuleaza stresul.

    Un exemplu de politician suedez :

    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=DO1vQHHgjmk

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (1-6-2013 la 04:29)

    @Ion Ionescu

    > „Inexplicabile?”

    Era spus cu sarcasm…

    Clipul este remarcabil! [Adăugat ulterior]

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 4 Nu-mi place 13

  • Alexandru Leibovici: (1-6-2013 la 04:33)

    @Olivia

    > As prefera sa nu mai continuam discutia…

    De asta sunt convins. Se vede şi din felul cum îţi alegi replicile la care să răspunzi.

    > se vor mai ivi ocazii sa-mi citesti parerea, sprer pentru beneficiul tuturor

    Eu n-am văzut nici un beneficiu, pentru mine în orice caz.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 6 Nu-mi place 14

  • George PETRINEANU: (1-6-2013 la 09:43)

    Am o neclaritate. In discutii este folosit termenul ,,musulman”. Imi este neclar (poate mi-a scapat pur si simplu explicatia care poate aparea undeva) daca prin asta se intelege persoane originare din tari de cult musulman incluzind si pe cei care nu practica religia musulmana sau daca se refera excusiv la practicantii religiei, toti ceilalti (arabi din Irak, Palestina, Tunisia etc) fiind exclusi.
    Discutia se leaga si de faptul ca ,,musulmanii” apar frecvent in statisticile de viol din Suedia. Sa inteleg ca ceilalti irakieni, palestinieni etc care traiesc in Suedia dar sunt secularizati sunt in afara acestor suspiciuni?
    Nu sunt din pacate foarte initiat in subiect (desi e vorba de Suedia) dar la prima vedere mi se pare cam ciudat ca tocmai practicantii unei religii (,,bune” sau ,,rele”) sunt mai predispusi.
    Nu stiu daca din video-ul citat se poate clarifica asta, dar ar fi macar interesant sa clarificam acceptia termenului ,,musulman” in in discutia de fata.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Alexandru Leibovici: (1-6-2013 la 17:40)

    @George

    > In discutii este folosit termenul „musulman”. Imi este neclar (poate mi-a scapat pur si simplu
    > explicatia care poate aparea undeva) daca prin asta se intelege persoane originare din tari de
    > cult musulman

    Cea mai bună sursă ar trebui să fie originalele statisticilor relevante (ale autorităţilor suedeze?): acolo trebuie să fie trecută definiţia exactă conform căreia s-a făcut clasificarea.

    Pentru o posibilă definiţie alternativă v. aici:

    „ethnic Muslims – anyone who fits the broad definition of someone who belongs to a Muslim people by birth, has Muslim origin, has a name that belongs in the Muslim tradition, etc.”

    > la prima vedere mi se pare cam ciudat ca tocmai practicantii unei religii … sunt
    > mai predispusi [la viol]

    Explicaţia („explicaţia”?) pe care o citesc ici şi colo ar fi că:

    – printre imigranţi, cei din ţările musulmane tind să aibă o mentalitate mai primitivă, în particular misogină

    – pentru ei, femeile suedeze ar fi, în plus: necredincioase („kafir”), deci de categorie inferioară, şi nu sunt îmbrăcate modest (cel puţin cu batic), ceea ce s-ar interpreta ca invitaţie la viol.

    Dar o sursă mai bună pentru a discerne motivaţiile ar fi, presupun, protocoalele de interogatoriu la poliţie a făptaşilor… sau rapoarte ale criminaliştilor, în măsura în care sunt accesibile, ceea ce se zice că n-ar fi cazul – ca şi statisticile.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 4 Nu-mi place 16

  • George PETRINEANU: (2-6-2013 la 06:07)

    @Alexandru L
    Da, este cam ceeace stiu si eu traind in Suedia.
    As mai comenta ca termenul ,,musulman” (,,islamist”, ,,mahomedan”) este destul de ambiguu in contextul unor discutii. De exemplu, conform definitiei (in englez), fobalistul Hagi ar fi si el musulman.
    Chestiunea cu statistica violurilor in Suedia (si celelalte aspecte circumscrise ei) e destul de complicata si necesita o investigatie prealabila, care cere timp si ea, pentru a putea fi discutata. Dar asta nu face subiectul articolului. Eu ma opresc aici.

    In general, vad o deosebire esentiala in clasificarea crimelor impotriva individului, nu din punct de vedere juridic. Unele dintre ele sunt comise cu scopuri criminale pe care autorii lor le cunosc si ei, fapt pentru care nu se asteapa la clementa in cazul cind ar fi dezvaluite.

    Altele, poate mult mai productive, sunt comise de indivizi in numele unei ,,cauze nobile”. Acestia sunt greu de oprit convins sau combatut. Poate ca societatile, din motive istorice, lucreaza prea putin cu ele. Cu alte cuvinte, cel mai mult ma tem de perseverenta malefica a ,,oamenilor cumsecade”. Ar mai trebui sa adaug ca intre cele doua categorii nu exista o granita bine definita ci ele dau nastere la o infinitate de situatii. In Suedia de exemplu, adolescentii ,,musulmani” (orice ar insemna asta) nascuti aici in mare proportie nu mai sunt practicanti religiosi, nici macar credinciosi pasivi. Unii dintre ei apuca calea delincventei timpurii . Printre altele violuri, pe care le scuza prin conceptele religiei islamice la care se presupune ca ei adera. E practic si tactic sa faci apel la principii (atunci cind iti convine) ca sa comiti un delict.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 4 Nu-mi place 2

  • Christina Vlad: (15-8-2013 la 19:23)

    Regret ceea ce am scris despre soldaţii americani căzuţi în Europa în luptele contra nazismului şi fascismului şi anume că fie au fost forţaţi s-o faca fie au facut-o din mercenariat, şi cer scuze.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 1

  • Stefan N. Maier: (15-8-2013 la 20:09)

    În fine, după două luni şi jumătate vedem aceste scuze. Nu era mai productiv să nu-i fi băgat de la început pe toţi în aceeaşi oală? Sensul exemplului cu Dresda sau al altor crime făcute de soldaţii americani în Europa, pe lângă binele pe care i l-au făcut contribuind la eliminarea lui Hitler, ar fi avut în acest caz altă greutate. SUA însăşi nu ascunde nenorocirile făcute de soldaţii ei, pe lângă corecţiile necesare pe care le aduc anumite intervenţii militare.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 3 Nu-mi place 4

  • Christina Vlad: (15-8-2013 la 21:10)

    Discutiile mele au fost doar despre Dresda. Nu am amintit de A.H. sau razboi. Deci… în oala mea…erau drept ingrediente doar victimele nevinovate din rândurile populatiei civile.

    Pentru ele… cine îsi cere scuze ?

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 5 Nu-mi place 2

  • Stefan N. Maier: (16-8-2013 la 12:50)

    Iar o luam de la capat? Christina Vlad, nu sunteti capabila sa intelegeti ca, macar din punct de vedere logic ati gresit bagand sute de mii de oameni (soldatii americani, „fortati sau mercenari” potrivit dv – in continuare?) in aceeasi oala? Scrieti despre Dresda documentat si se va putea discuta pe subiectul respectiv.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 3 Nu-mi place 5



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.80.42.144