caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Eventual sfârşit

de (12-5-2013)
4 ecouri

 

Trecutul a lovit a doua oară

de astă-dată cea mai de pe urmă

să-mi întineze fiece frântură

de gând curat – ce sufletul mi-l scurmă.

 

Eram un demon singur, răzvrătit

scrutând pământul dintr-a negurii fereastră

când stele-mi aşterneau, sub tălpi de aer

covoare moi de linişte albastră.

 

Nu-mi trebuiau nici oamenii din preajmă

– nu mă voiau, copil al nimănui

din fire de singurătate făceam cântec

şi-n lume-l azvârleam răzleţ, hai-hui.

 

Dar într-o clipă grea, precum blestemul

te-ai strecurat cu paşi felini, subţiri

să-mi prăvăleşti în drum stânca de sare,

ce-ascunde duhul stinselor iubiri.

 

Acum, prin zdrenţele de visuri arse

îmi zvârcolesc şi ura mea, şi sila

pentru ce-a fost şi n-a putut să fie,

în unduiri perfide de tequila.

Ecouri

  • Lucian Herscovici: (13-5-2013 la 08:04)

    Poezie frumoasa si sensibila, felicitari autoarei.

  • Corneliu: (26-5-2013 la 13:16)

    Splendid.

    Numai o poeta mare poate crea asa ceva.

    Se poate si rezuma:

    Trecutul a lovit a doua oară…
    ……………………..
    în unduiri perfide de tequila.

  • Christina Vlad: (26-5-2013 la 15:30)

    “Întelepciunea vine o data cu deziluzia.” George Santayana

    Suferim deziluzii atunci când avem prieteni falsi… Apoi, dupa ce am cazut prizioneri în abisul meditatiei, ne ferim pentru tot restul vietii de papusarii de inimi.

  • itzhak bareket: (10-2-2014 la 17:15)

    …”SA-MI PRAVALESTI in drum stanca de sare,
    ce-ascunde duhul stinselor iubiri”…

    ASTEA 2 RANDURI raman de pomina.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Genocid, Holocaust, negaţionism: atitudini, legislaţie, jurisdicţii… (II)

Substantivul comun "holocaust" a pătruns din greaca veche în alte limbi prin intermediul limbii latine şi anume prin Vulgata, traducerea...

Închide
3.230.162.238