Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

România – manual de utilizare

de (7-4-2013)
10 ecouri

 
Mărturisesc faptul că mă entuziasmez greu, de exemplu dacă aud că nu ştiu ce carte sau nu ştiu ce film e colosal(ă), mai degrabă nu citesc, respectiv nu mă uit la, respectiva carte ori respectivul film. Mai aştept un pic, să mai cearnă timpul afirmaţiile. Îmi aduc aminte de istorioara despre Oscar Wilde, pe care am citit-o prin anii studenţiei (nu ştiu dacă este adevărată, presupun că e ceva adevăr, e pe stilul lui): într-o zi, vine la Wilde un amic, se dau în vorbă, Oscar mai ia ziarul, mai citeşte puţin, pînă cînd amicul observă că data ziarului era exact cu un an în urmă. Mirat, îl întreabă: Oscar, tu citeşti ziarul de acum un an?! Bineînţeles, răspunde acesta, numai aşa îmi pot da seama ce evenimente au fost cu adevărat importante.

Boia-Istorie-si-mit-1Aşadar, la ani buni de la apariţie, mă decid să citesc o carte mult citată, mult comentată, lăudată şi hulită: Lucian Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească. Mă apuc de citit cu oarecare teamă, precaut, mai degrabă pornit să găsesc cusururi – deci cultivînd, din start, filosofia cusurgiului de profesie. Nu am reuşit. Cartea mi s-a părut (mult) mai bună decît mă aşteptam. Ia la puricat, să spun aşa, tot sau aproape tot din ce ştim despre istoria românilor şi, mai ales, despre felul cum ne imaginăm noi că ar fi fost istoria asta a noastră. Este nu numai o carte despre istoria, ci şi despre mentalităţi, despre felul nu ne privim pe noi înşine. Avem, aşadar, mai tot ce trebuia discutat: dacii şi istoria lor, părerile despre ei, părerile noastre şi părerile altora, înfrîngerea lor, romanizarea; ce a fost după 274, problema continuităţii, migratorii; crearea statelor feudale, relaţiile cu bulgarii şi cu slavii în general; voievozii şi imaginea lor azi – Basarab Întemeietorul, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrîn, Mihai Viteazul, Cuza…; regele Carol I şi toţi regii următori; România modernă, probleme şi rezultate; primul război mondial şi urmările sale, războaiele balcanice; perioada interbelică; anii ’30; Antonescu şi epoca sa; holocaustul; comuniştii şi ascensiunea lor; influenţa sovietică; Ceauşescu şi iluzia independenţei, relaţiile cu China şi cu Coreea de Nord; căderea lui Ceauşescu; a fost sau nu a fost revoluţie în decembrie 1989? dar după aceea, a fost sau nu a fost democraţie? etc. etc. etc.

Fără nici o exagerare, mă întreb ce lipseşte din acest volum consistent sau ce ar mai putea fi adăugat. Nimic sau nimic esenţial, autorul supune unei analize clare, succinte, tot ce ţine de noi, de trecut, de prezent şi propune soluţii pentru viitor. Am citit cartea pe nerăsuflate, e scrisă cu nerv, la obiect, cu interpretări greu de combătut. Înţeleg că „patrioţii” au sărit, să zic aşa, la autor, l-au criticat furibund, mai ales după prima ediţie a cărţii, apoi s-au mai calmat. Adevărul este că Lucian Boia ştie ce scrie, ştie că iluziile noastre sînt, în bună parte, deşarte. În ciuda aparenţelor, este o carte pe care aş putea-o caracteriza „patriotică” în cel mai bun sens al cuvîntului, cu condiţia să nu înţelegem patriotismul prin clişeul „ies în stradă şi mă bat cu pumnul în piept că sînt patriot”, adică nu patriotismul de tip Păunescu, fie-i ţărîna uşoară. (Ca fost vizitator al Cenaclului Flacăra la începuturi, vă asigur că, iniţial, nu era cum a evoluat ulterior, chiar era un cenaclu, nu miting pe model nord-coreean).

Cartea lui Boia, tocmai fiindcă abordează toate epocile istorice, permite largi extensii, multe discuţii. Unele sînt doar pentru specialişti, deoarece implică studiu de caz şi tehnică de specialitate, să spun aşa. Unele teme permit însă discuţii mai simple. M-aş opri la cîteva.

O primă notă se referă la faptul că istoria românilor şi modul cum şi-o privesc ei ori cum şi-o analizează, este legat de istoria popoarelor vecine. Faptul că mulţi români au obsesia continuităţii este datorat faptului că această obsesie a fost cultivată ca rezultat al foarte agresivei politici din timpul Austro-Ungariei şi a fost continuată, după primul război mondial, de istoricii unguri. Nici astăzi nu aş spune că lucrurile sînt aşezate, chiar dacă disputele s-au atenuat. Autorul observă foarte bine că frontierele politice actuale nu s-au trasat pe baza principiului „primul venit, primul servit”. Dacă ar fi aşa, continuă autorul, am ajunge la un nonsens total, adică ar însemna că europenii se întorc din America în Europa, negrii se duc în Africa, iar Americile rămîn să fie locuite de băştinaşi. Ungurii se duc pe rîul Kama, unde se presupune că ar fi acel Urheimat preistoric. Iar românii ce fac? Se mută toţi la sud de Dunăre? Nu mai au loc, că-s cam mulţi, e deja înghesuială mare acolo…

Reanalizarea istoriei trebuie făcută şi de popoarele fostei Iugoslavii, cu atît mai mult cu cît istoria lor recentă a fost marcată de cruzimi greu de imaginat pentru sec. XX şi XXI. Am putea spune, prin comparaţie, că românii au ieşit bine. Sîrbii, croaţii şi bosniacii trebuie să-şi clarifice relaţiile, nu numai cele politice ci, mai ales, cele fireşti, umane, sociale. Şi sîrbii şi albanezii trebuie să stea de vorbă cu ei înşişi, mi se pare evident că nu vor putea continua să se pîndească unul pe altul la nesfîrşit ca să lovească primul cine e mai ager. Şi grecii trebuie să-şi analizeze relaţiile cu micul popor slav macedonean, pe care, pe de altă parte, şi-l revendică şi bulgarii ca vorbind, de fapt, un dialect bulgar. Acestea nu sînt doar demersuri simbolice, iar cine spune că simbolurile etnice în lumea de azi nu-şi mai au nici loc, nici rost se înşală.

Numai simpla enumerare a acestor fapte arată cît de complexă este problema şi, cert, nu este numai problema românilor şi a istoriei lor. Este problema întregii zone, deşi nu am deloc impresia că în Occident lucrurile sînt chiar aşa de line cum ar dori mulţi să credem. Spaniolii au încă probleme şi cu bascii şi cu catalanii, nici cele două grupuri etnice belgiene nu mi se par în armonie, iar englezii nu mi se par prea iubiţi nici de scoţieni, nici de irlandezi, chiar dacă au depăşit faza conflictelor extrem de sîngeroase. Nimic nu garantează însă că acestea nu ar putea reveni. Crizele au alimentat totdeauna neîncrederea şi violenţa, mergîndu-se pînă la extreme.

Cartea lui Lucian Boia presupune multe discuţii. Nu-mi propun să extind lista problemelor, dar mi se pare evident că, fie şi numai privindu-ne pe noi, este încă mult de făcut. Dincolo de ce ar putea spune unul sau altul, de la noi ori din alte părţii ale lumii, important – şi, sînt convins – în spiritul celor spuse de Lucian Boia, soluţia este una singură: analiza bine făcută, faptele – în primul rînd – căci de interpretarea lor e mult loc, de la stînga la dreapta şi de la dreapta la stînga. Îmi place să cred că, în ultimii ani, şi autorul acestor rînduri şi-a adus contribuţia la clarificarea unor probleme ale istoriei românilor, chiar dacă – preponderent – din perspectiva lingvistică. Am scris mult despre limbile slave şi despre relaţiile slavo-române, despre problema limbii albaneze şi a glottogenezei albaneze şi despre relaţiile dintre română şi albaneză. De fapt, cred că originea românilor, slavilor şi albanezilor reprezintă trei feţe ale aceleiaşi probleme, nu trei probleme diferite. Mai cred că problema substratului limbii române şi a sud-estului european oferă încă multe teme de discuţie, fără să cădem în păcatul dacomaniei ori al tracomaniei. Toate marile universităţi din Bulgaria au catedre din tracologie ca disciplină, avînd închegată şi lingvistica tracologică drept disciplină de studiu, fără ca prin aceasta să fie tracomani. Din contra, multe studii publicate în ţara vecină mi se par scrise cu aplecare şi cu discernămînt, evident cu multe probleme discutabile ori de-a dreptul eronate, dar asta este deja altă poveste. Nimeni nu deţine adevărul absolut, mi se pare că este, de altfel, şi una dintre concluziile cărţii lui Lucian Boia. Obţinem adevărul din micile componente care, odată puse cap la cap, conturează istoria unui popor precum şi mentalitatea lui care nu este, cum s-ar putea crede, eternă, ci configurabilă.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (8-4-2013 la 01:33)

    Se pare că problemele conflictuale ale omenirii în general, trebuiesc ordonate pe nivele, în ordinea impusă de necesitatea de a le rezolva definitiv.

    La primul etaj ar trebui situată problemă diferenţelor de nivel de trai. Conflictele între săraci şi bogaţi au o prioritate majoră, cu ele a început lupta între triburile primitive. Tot ele determină existenţa graniţelor bine păzite a ţărilor, in care se trăieste mai bine.

    La al doilea etaj ar trebui situate conflictele inter-religioase, care capătă în lumea modernă accente din ce în ce mai fundamentaliste şi atrag în felul acesta în situaţii conflictuale aproape toate celelalte zone de activitate umană.

    La al treilea etaj se situează conflictele inter-etnice marcate, după părerea mea de necesitatea de a avea un „ţap”ispăşitor” pentru propriile slăbiciuni ale unei etnii.

    Şi abia la ultimul nivel se situează conflictele teritoriale, insolubile până la data când vor fi rezolvate toate conflictele din cele trei etaje inferioare.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • George PETRINEANU: (8-4-2013 la 05:33)

    As mai adauga un etaj la schema propusa de d-l Sfatz. Anume cum impacam nevoia noastra de bunastare (reflecatata si printr-un consum extensiv) cu plouarea (in sensul generalizat) pe care aceasta o implica. Avem nevoie sa curatam ,,grajdul” dar inca nu prea stim cum.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Constantin V.: (8-4-2013 la 09:36)

    Am votat cea de a treia optiune. Fiind vorba de un comentariu asupra unui alt text ( carte) nu pot decat sa iau aminte de existenta lui (ei) si sa-mi propun sa-l(o) citesc.

    Un studiu care isi propune sa (re?!)evalueze istoria noastra nu poate fi decat benefic. Cu o singura conditie. Sa faca acelasi lucru si vecinii nostri (dar nu numai ei). Altcumva ar fi un efort in van. Poate chiar si un deserviciu: cata vreme unii nu renunta (si ma refer la prezentul zilelor nostre) – si NU vor renunta (dupa parerea mea) – la erori istorice. Ar fi contraproductiv sa ne punem doar noi cenusa in cap!

    P.S.1 Un singur – totusi!- comentariu direct la tema. Imi vine greu sa inteleg cum niste sud-dunareni au traversat Nistrul. Cum au patruns ei acolo? Sa fi gasit o zona libera asa cum – zic unii – ar gasit acestia in Transilvania?!

    P.S.2 La unele posturile TV documentariste inca nu s-a terminat WW2. Inca se mai lupta cu Germania (!?). De ce fac asta?!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • George PETRINEANU: (8-4-2013 la 10:36)

    Constantin V:
    Referitor la comentariul ,,Un studiu care isi propune sa (re?!)evalueze istoria noastra nu poate fi decat benefic. [etc]”.
    Hm, daca ar fi alta disciplina, matematica, sau siguranta zborului, sau epidemiologie, sau… fotbal, am putea vedea lucrurile tot asa cu privire la incercarea de a fi cit mai aproape de adevar?

    Vecinii nostri vor face tot asa. Sau nu. Sau o vor face mai tirziu, sau se vor lua dupa noi. Ce-mi pasa?
    Daca respectul pentru adevar inseamna sa-ti pui cenusa in cap, atunci sa ne punem. Din respect pentru adevar si pentru noi. Sau va temeti de reimpartire de teritorii? Ce putem pati?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Dan Culcer: (8-4-2013 la 10:38)

    «chiar dacă disputele s-au atenuat.»

    Stimate Domule Paliga,

    Disputele etnice nu s-au atenuat. E o impresie nedocumentată. Dimpotrivă. Nemaiexistând cenzură, ceea ce e foarte bine, cărțile care circulau clandestin sunt acum la vedere.

    Toate probele există pe Internet. Biblioteci întregi, inclusiv în engleză. Situri cu insigne și tshorturi cu emblema Ungariei Mari. Militaria. Puteți verfica ușor. Toate cărțile celui mai agresiv iredentism sau cele despre metodele de deznaționalizarea aplicate românilor din Ardeal, înainte de 1920, au fost reeditate sau sunt disponibile în format pdf. Un singur link (doar în ungurește): http://betiltva.com/2010-2013/tiltott-konyvek/ Traducere = interzis.com/2010-2013/carti-interzise/

    Puneți în funcție traducerea automată a sitului și veți avea o idee mai clară.
    Dl Sfartz Pincu are dreptate dar gestiunea categoriilor nu duce la calmarea conflictelor la niciun nivel.

    Cu tot binele, Dan Culcer

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Sfartz Pincu: (8-4-2013 la 14:41)

    Stimate Domnule Dan Culcer,

    Mai mult decât reapariţia simbolurilor iredentiste (revizioniste), datorită lipsei cenzurii s-a revigorat spiritul revizionist, care a căpătat deja dimensiuni inadmisibile. Cât de răbdători trebuie să fie românii, şi până când, în timp, pot tolera aceiaşi români, bătaia de joc la vedere, pe care au dezlănţuit-o qvasi-oficialii unguri.

    Nici o libertate nu poate fi nelimitată dacă ea se transforma prin abuzarea ei în fenomene negative pentru o societate. De ce îşi permit iredentiştii,(Barna Csibi, de ex,), să dea foc, în public, figurii lui Avram Iancu, şi nu fac acelaşi lucru românii, cu figura lui Kosuht Lajos, la Budapesta?

    Ar toleră israelienii, în numele libertăţii de exprimare, să vină un neamţ la Tel-Aviv şi să dea foc la o figură a lui Golda Meir?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 1

  • Constantin V.: (9-4-2013 la 14:28)

    „Ce-mi pasa?”- AICI e problema!!! Ca TREBUIE sa ne pese. Cu atitudine mioritica vom pierde. Asa cum am pierdut – nu odata- prin comportament fatalist: fara lupta!
    Carol I a luptat! Carol al II-lea a cedat si a fugit! Sa mai dau exemple?

    Iata parerea unui sarb, profesor de istorie, despre pasivitatea romanilor :

    http://www.gazetanord-vest.ro/2012/12/12/ecouri-din-serbia-la-afrontul-adus-romanilor-pe-bani-europeni/

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • George PETRINEANU: (11-4-2013 la 07:39)

    Apropo de articolul din gazeta. Mi-as permite sa remarc ca totusi, e vorba de o joaca cu papusi. A unor iresponsabili e drept. Dar provocarile trebuie tratate cu intelepciune si pentru unele din ele calcat pe inima si ignorate.

    Deunzazi, ministrul de externe al Suediei, Carl Bildt (o personalitate care a fost activa ani in sir in conflictul Balcanilor si care e cunscut tocmai pentru faptul de a fi incisiv peste medie) comenta o alta provocare, cea a Coreei de Nord: ,,Clar ca e o provocare, dar nu trebuie sa ne lasam antrenati sa raspundem la ea”. Si nu mai e cazul sa spun ca liderul Coreei de Nord ameninta cu alte papusi.

    Pentru toate provocarile in general linia se trage acolo (facind abstractie de legile specificie nationale) ca libertatea expresiei e sfinta de oriunde si oricum vine ea, in schimb, instigarea la ura se pedepseste. O schema destul de simpla. Ne-ar tenta sa limitam din cind in cind libertatea expresiei, dar asta ne va lovi mai devreme sau mai tirziu.

    In ce priveste scuza falsificarii istoriei = adevarului de ,,dragul” unor instigatori sau a unor gilcevi, NEVER! Adevarul in manualele de scoala sau tratate stiintifice nu e negociabil. Daca noua ni se pare normal sa mintim, trebuie sa-i respectam pe copiii nostri. Stiu ce spun, pentru ca am invatat o istorie manipulata (nu numai de comunisti) si instrumentata ideologic dupa nevoi, de nu mai stiu nici acum unde e susul si unde e josul in ea. Daca e sa dau deoparte toate lozincile ei si sa curat putin in prejur pentru siguranta, sunt analfabet.

    Ca o consolare as mai adauga o vorba (imi scapa cine a spus-o) anume ca raul profita cel mai mult de pe urama libertatii.

    P.S. Se poate si invers. Din prea multa rigurozitate, suedezii l-au pus la index in perioada moderna pe Carol al XII-lea pe motiv ca a condus niste campanii razboinice nejustificate. De curind am vazut un reportaj istoric in care se arata ca in timpul sederii de 5 ani la Bender Carol al XII-lea a dus o activitate remarcabila pentru reformarea Suediei. A introdus impozitele egale pentru toti (,,Supusii sunt toti ai mei fara deosebire”), a introdus institutia Ombudsmanului ca sa apere cetateanul de abuzurile aparatului functionaresc, a introdus notiunea de ,,egalitate” (jämlighet). A fost primul care a inceput sa lucreze cu conceptul ,,Suedia, caminul intregului popor” – Folkhemmet Sverige.
    si multe altele.
    Maniera lui de lucru a fost revolutionara din punct de vedere tehnic: a introdus munca de la distanta, toata activitatea lui desfasurindu-se prin corespondenta. Anii erau 1709–1713!

    Morala, de ce a trebuie sa fie mintite prin omisiune generatii de elevi suedezi??

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • George PETRINEANU: (11-4-2013 la 07:41)

    Precizare: In comentariul de mai sus m-am referit la articolul citat in comentarii.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Sorin Paliga: (12-4-2013 la 13:59)

    @Constantin V. et alii

    Am fost pe drum și am citit rar netul. Eu cred că analizarea istoriei noastre o putem face fără să-i așteptăm pe vecini, dar ar fi foarte bine să o facă și ei, nu le-ar prinde rău. Ungurii au mult de reanalizat, popoarele fostei Iugoslavii de asemenea… Nu văd de ce ar trebui să-i așteptăm, ce am cîștiga? Eu cred că există un singur țel aici: competența și corectitudinea analizei.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.224.38.78