caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Album



 

Zvi Tadmor: dincolo de uşile secrete

de (31-3-2013)
1 ecou

 
Pictorul Zvi Tadmor ne-a părăsit discret, aşa cum a trăit… Dar numeroase sint operele sale de artă risipite prin muzeele şi galeriile din ţară şi altele, multe, ajunse peste hotare, la Paris, Londra, Amsterdam, Monaco, Berkeley. Şi, de asemenea, mulţi sunt elevii săi, talentaţi pictori din tânăra generaţie care îi continuă învăţătura…

Zvi Tadmor s-a născut în Polonia, în 1923, şi la vârsta bar-mitzvei a ajuns în Ţara Sfânta. Maeştrii lui au fost pictorii Avni, Streichman, Stematsky, celebri nu numai pentru lucrările lor, ci şi pentru rolul pe care l-au avut în formarea gustului artistic în tânărul Israel şi pentru grija cu care au cultivat talentele ajunse în ţară din întreaga lume.

ZVI TADMOR1ZVI TADMOR2

„Orizonturi noi” – gruparea artistică a pictorilor moderni – s-a străduit să recupereze rămânerea în urmă pe tărâmul artelor plastice, apropiind nivelul realizărilor locale de cele mai avansate curente occidentale. Tadmor face parte din generaţia lui Dani Karavan, Lea Nikel, Dan Kedar, Michael Argov, Eliahu Gat – artişti israelieni cu puternică personalitate, care şi-au cucerit o frumoasă reputaţie internaţională.

Dar, la un moment dat, a survenit desprinderea …

Fiecare din tinerii artişti şi-a căutat un drum propriu, un stil care să-l caracterizeze. Tadmor, că şi ceilalţi, a deschis „uşile secrete”, dincolo de care se află multă munca, căutări şi experienţe, succese şi deziluzii, dar şi consacrarea. El s-a îndepărtat de abstracţionismul maeştrilor, începând o lungă serie de picturi entuziaste, un ansamblu de lucrări cu subiecte figurative, centrate pe locuri şi oameni din Israel.

ZVI TADMOR4ZVI TADMOR7

Pensula lui Zvi Tadmor este când furibundă, când melancolică. Fiecare lucrare a să este centrată pe un focus singular, într-un aranjament multicolor care cucereşte privitorul. Elementele realiste sunt purtătoarele unor sugestii sau metafore în jurul căreia se realizează compoziţia. Pictorul este considerat desigur un partizan al artei figurative, dar e greu de încadrat sută la sută. Uneori el înseră pasaje ne-obiective în structura desenului. Alteori lucrarea sa se reduce la distorsiuni ilustrative care proiectează amănuntele, realizând o excepţională atitudine emoţională.

Iată temele predilecte ale artistului: scene efemere şi vignete din portul Iaffo, peisaje, portrete, flori, naturi statice, atelierul artistului, marine, nuduri… Posesor al unei tehnici perfecte, el a exploatat la maximum desenul, culoarea, compoziţia. Opera sa se constituie într-o colecţie reprezentativă de uleiuri, lucrări în acrilic şi acuarele…

ZVI TADMOR5ZVI TADMOR6

Activitatea de profesor a lui Zvi Tadmor s-a desfăşurat pe parcursul mai multor decenii. El a predat la şcoală de pictură „Renanim” din Tel Aviv, la Universitatea din Ierusalim, la şcoala de arte „Telma Yelin”, la Institutul Avni (la care el însuşi fusese pe vremuri elev). Întotdeauna, învăţându-i pe emulii săi secretele meseriei şi tehnica artelor plastice, profesorul a încurajat la fiecare dezvoltarea unui stil propriu, exprimarea curajoasă a acelui „eu” care face diferenţa între un artist adevărat şi un epigon oarecare.

Ecouri

  • itzhak bareket: (6-6-2013 la 17:34)

    „INAINTE DE APUS” de itzhak bareket .
    in memoria lui T Z V I



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
España, mi amor!

„Doamnă, mama-i bolnavă. // A răcit, are febră. // Tata e-n Spania la cules de banane.”

Închide
18.223.172.252