Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Mentalitate



 

Studiile mele… (II)

de (24-3-2013)
11 ecouri

 
Deşi copiii primiţi în internatul Şcolii de Arte şi Meserii erau din familii sărace, sau poate că tocmai de aceea, mulţi dintre ei au ajuns cadre tehnice de elită în perioada avântului industriei constructoare de maşini din acele vremuri, câţiva au devenit maiştri militari şi piloţi de elită în aviaţie, unul din aceşti piloţi militari (H.M.) a devenit colonel, pilot de încercare a avioanelor modernizate la actualul AEROSTAR-Bacău, iar un bun prieten, Sufrin S., pe care l-am “tras” după mine să înveţe matematică, a devenit căpitan de submarin după ce a plecat în altă ţară. Vizavi de şcoala noastră era sediul Securităţii din Iaşi, au fost şi câţiva colegi recrutaţi pentru a deveni cadre de încredere şi pentru acest gen de “activitate”. Unul din aceştia a obţinut OK-ul de emigrare în Israel, refuzat de Securitatea din Bârlad, pentru o nepoată de a mea. Oameni buni pot fi oriunde.

Am terminat şcoala de Arte şi Meserii cu 10 pe linie, fapt pentru care, în acele timpuri (acum 60 de ani), se primea o diplomă roşie cu dreptul de a merge la orice facultate fără examen de admitere. Numai că, aşa cum am relatat în articolul “Prietenul meu” (ACUM.TV din 3.2.2013), am fost respins la examenul medical. Acceptat până la urmă printr-un ordin al ministrului Educaţiei, mi-am început studiile universitare.

Ca de obicei, nu scoteam notiţe la cursuri, eram atent la expunerile profesorilor, mă bazam pe memorie. Unii profesori, când vedeau că toţi studenţii scriau de zor şi era şi un student care doar se uita la el, mă interpelau, unii mai politicos, alţii mai agresiv, că “ce fac acolo, mă uit în tavan?”, şi mă pofteau la tablă să reproduc lecţia respectivă. Nu am ratat ocaziile să demonstrez nu numai că eram atent dar se mai şi întâmpla să găsesc şi greşeli în expuneri.

Totuşi, după ore, mă duceam la Biblioteca Centrală şi studiam temele predate din diverse manuale în limba rusă. Ca să mă dau mare, am început să studiez matematica după Fihtengolţ, manual de matematică pentru studenţii de la Facultatea de matematică. Am abandonat repede acest manual, în care pe câteva pagini se demonstra că 1+1=2, şi m-am întors la manuale practice, pentru facultăţile tehnice, ale lui Kantorovici şi al lui Luzin. Trebuie spus că în acei ani, din cauza campaniei lui Lâsenko împotrivă geneticii şi a ciberneticii, au avut de suferit toate ştiinţele, mai puţin matematica, care nu putea intră sub controlul ideologic din ştiinţele sovietice. Este bine de ştiut că Leonid Kantorovici, deşi celebru matematician, a primit Premiul Nobel pentru economie!

Mecanica teoretică era predată la Politehnica din Iaşi de acad. dr. Mangeron Dumitru, cel care a scris ecuaţiile pentru acceleraţiile de ordin superior, apreciate de Academia Sovietică, care le-a şi folosit la lansarea de sateliţi şi care, ulterior, i-a trimis o scrisoare de mulţumire, scrisoare pe care am avut onoarea s-o citesc la una din orele de studiu restrâns de la catedra de Mecanică Teoretică. La examenul din anul II la această materie am luat, cum se obişnuieşte, bileţelul de examen şi i-am spus domnului profesor Mangeron că tema e prea simplă şi că aş încerca o digresiune de la tema din bilet. Încântat, prof. Mangeron, care se entuziasma exploziv la orice idee nouă, i-a lăsat pe ceilalţi studenţi din sală fără supraveghere şi mi-a urmărit, concentrat, demonstraţia pe care am început-o pe tema din bileţel, ”elipsoizii de inertie”, dar în variantă mea, o încercare de a stabili timpii de reacţie pentru corecţia stabilităţii rachetelor acţionate în modul cel mai instabil posibil, adică cu motoarele în partea inferioară. Unde mă împotmoleam, mă corecta, eram amândoi cu creta în mână, preocupaţi în asemenea măsură încât colegii au putut să copieze în voie şi să se aleagă toţi cu note bune! În final mi-a dat o notă de “foarte bine cu distincţie”, pe care decanatul a vrut s-o respingă, dar opoziţia lui Mangeron i-a pus la punct, iar mie mi-a propus ca imediat ce voi termină facultatea să-i devin asistent. Am terminat facultatea, dar munca la catedră nu m-a interesat, preferam activitatea practică.

Încă eram elev la Arte şi Meserii când am început să traduc cărţi întregi, de câte 350-450 de pagini, în special manuale de nivel universitar. Cine crede că este o muncă uşoară, se înşeală profund. Traducerea dintr-o limbă în altă nu trebuie sa fie o muncă “mecanică”, ea are un caracter creativ, necesar pentru redarea inteligibilă, dar şi conformă, a sensului ideilor scrise. Ca să dau un singur exemplu sugestiv despre ce înseamnă o traducere, strict după expresia folosită, pot să spun că un profesor de la Politehnică mi-a arătat o traducere făcută de cineva necunoscător în tehnică. O doamnă traducătoare a tradus instrucţiunile de lucru pentru un compresor de aer. În textul original se vorbea despre mecanismul bielă-manivelă, care în ruseşte este: ”кривошипно-шатунный механизм”. Traducătoarea a tradus ad-literam: “mecanism de legănare cu ghimpi strâmbi”!

Cunoaşterea unei limbi străine nu este o simplă dublare a numărului de cuvinte cunoscute! Există o plusvaloare imensă pentru complexitatea gândirii şi pentru înţelegerea creativă a unor noţiuni, în fondul lor. De aceea este important pentru copii să-şi însuşească cel puţin o limbă străină, fapt ce îi va plasa, aproape automat, într-o pătură socială de intelectuali de clasă superioară.

Traducând, înveţi. Însuşi faptul că faci în scris o traducere şi nu poţi depăşi o anumită viteză, mult mai mică decât la traducerea verbală directă, favorizează o înţelegere şi o fixare bună a acelor texte.

Astfel că, la intrarea în facultate, deja ştiam lucruri de strictă specialitate pe care studenţii le învaţă (dacă le învaţă!), în anii finali de specializare.

Am tradus integral, pentru profesorul Alexandru Chelărescu, şeful catedrei de “Materiale de constructie” de la Politehnica ieşeană, un manual al acad. prof. dr. B.G. Skramtaev “Materiale de construcţie”. Domnul profesor Chelărescu a predat toată viaţă lui după acest curs şi, mai mult, a contribuit la editarea şi publicarea lui în România.

Apoi am tradus cursul acad. prof. dr. K.K. Siminskii “Statica construcţiilor” pentru regretatul profesor Anton Şesan, şeful catedrei de statică a construcţiilor, cel care a proiectat Bancă Naţională din Iaşi.

Profesorul Siminskii a fost dascălul arhitectului cu renume mondial Iosif Karakis, născut la Balta într-o familie care a suferit pierderi grele în pogromurile din Basarabia.

Profesorul Anton Şeşan a pus bazele calculelor şi încercărilor dinamice a construcţiilor, în singurul laborator specializat din ţara noastră. Îmi pot permite să afirm că pe bază metodelor lui am realizat încercări directe, pe şantiere, a rezistenţei la solicitările dinamice în timpul cutremurelor de gradul 9 (să sperăm că nu o să avem de-a face cu asemenea dezastre!), într-o concepţie proprie, apreciată pozitiv de cunoscutul specialist în construcţii prof. dr. Mircea Mihăilescu de la Politehnica din Cluj.

Cine cunoaşte aceste două cursuri este automat inginer constructor, chiar şi fără diplomă legală! Fiind absolvent al Facultăţii de mecanică, am proiectat şi condus execuţia la cel puţin 20 de construcţii, dintre care săli polivalente de 3.000 şi 6.000 de locuri (Sala Polivalentă “Nadia Comăneci” din Onesti a fost inaugurată abia în anul 2011, deşi structura ei a fost realizată încă din anii 80).

Pentru facultatea mea de mecanică am tradus integral cursul de “Ajustaje şi toleranţe” al lui V.I. Anohin, predat de profesorul Aurel Răileanu. Pot spune că este un curs tare plicticos şi puţin iubit sau dorit de studenţi, dar fără cunoaşterea la obiect a acestuia nu ar există nimic din tehnică modernă.

În anii III şi IV, când se preda acest curs de “Toleranţe şi ajustaje”, profesorul Răileanu mă trimitea la plimbare, în limbajul lui neaoş moldovenesc: ”du-te mă, nu ai şe faşe la cursul meu”. Nu este exclus ca eu să fi cunoscut acest curs la fel de bine ca Domnul Profesor!

Practicile în producţie, la sfârşitul fiecărui an de studiu, erau şi ele benefice din punct de vedere material. După anul II am fost trimis în practică la o uzină de armament, unde iarăşi m-am apucat să le fac traduceri din rusă şi germană pentru maşinile unelte procurate prin investiţiile curente. Bani nu puteau să-mi dea, dar mă recompensau în alimente, pe care ei le primeau din belşug, iar populaţia doar visă la ele. Am trimis acasă, la mamă mea, colete cu zahăr, undelemn, orez, ciocolată etc. Avantajul era că lucram la traduceri în timpul programului, iar după program mi-am confecţionat un strunguleţ, piesă cu piesă, pe care îl am şi îl mai folosesc şi acum din când în când.

Înclinarea spre inventică provine mai puţin din înzestrarea biologică, exceptând trăsătura curiozităţii umane (şi nu numai, curiozitatea a condus multe alte specii spre folosirea de unelte, de exemplu), ea provine din modul de a gândi al individului, fie cel cultivat prin educaţie, fie cel căpătat din propria experienţă de viaţă. Faptul că orice activitate umană are la bază un sistem de referinţă, întotdeauna relativ, şi niciodată absolut, permite ca la baza activităţii de inovare să stea “îndoiala”, care se manifestă prin întrebări. Cu întrebarea unui copil: ”dar de ce?” începe să existe inventica.

Desigur, în societatea modernă se ţin cursuri de inventică, avem şi noi un Institut de Inventică în care mai degrabă se adună inventatori gata copţi decât oameni care vor să facă invenţii, şi care cred că se poate învăţa o astfel de activitate. Conceptul este un surogat, deşi prof. dr. ing. Vitalie Belous, preşedintele Institutului de inventică din Iaşi, un bun prieten, nu o va recunoaşte. Crezul acestui Institut este că ”suntem născuţi pentru a învinge prin creativitate!”. Este un adevăr, dar limitat, nu este valabil pentru toată lumea. Pentru a face focul, este nevoie de un iniţiator, de o scânteie fără de care poţi să ai tone de combustibil, dar nimic nu se va aprinde. Este dificil să identifici acea „scânteie” care aprinde creativitatea…

În practica din anul I de la Facultatea de Mecanică am fost repartizat la Uzina Metalurgica Roman, actuala UMARO. Observând cum se chinuie cei de la tratamentele termice ale oţelului să obţină un strat controlat de oţel cementat foarte dur la suprafaţa pieselor prin introducerea lor în oale umplute cu cărbune de lemn şi astupate cu argilă, am emis o părere ad-hoc – că ar fi mai bine să pună în cuptor acele oale cu gură în jos. A două zi am aflat că au făcut-o şi că merge bine cementarea, exact câte o zecime de milimetru pe ora de încălzire în cuptor. Iar mai târziu am aflat că şeful de la tratamente a obţinut bani pentru inovaţia de la cementări… Din lecţia asta am învăţat că se pot fura nu numai obiecte, ci şi idei.

Practica pentru proiectul de diplomă am făcut-o la Fabrica de scule Râşnov, unde am lucrat nopţi în şir la nişte maşini speciale, disponibile numai noaptea, pentru că în timpul zilei maşinile erau ocupate cu producţia curentă. A fost perioada cea mai grea pentru mine, nu din cauza oboselii fizice, ci din cauza îndoielilor asupra ecuaţiilor de creare a unor came speciale, ecuaţii aparţinând unui cunoscut specialist sovietic S.M. Zatulovskii. În inventică, ca şi în creaţia artistică, nu întotdeauna “ştii” că ceva nu e în regulă, se întâmplă, într-un mod greu explicabil, să “simţi” un anumit dubiu privind adevărul. Au trecut zile şi nopţi până mi-am demonstrat pe cale matematică, mai exact prin construcţii geometrice destul de complicate, că am dreptate. Ecuaţiile erau greşite. Rezultatele s-au publicat în revistă “Construcţii de maşini” nr.5 din 1959, iar originalitatea acestui proiect de diplomă a fost recunoscută prin brevetul de invenţie cu nr.65215.

Există o normă nescrisă pentru lucrările de diplomă în inginerie: să ai partea scrisă de măcar 50 de pagini. Eu am prezentat un memoriu de 7 pagini, dar am anexat o mapă cu freze confecţionate de mine, un tip de scule foarte greu de realizat. În afară de membrii comisiei de stat au venit multe cadre didactice interesate de această problemă şi totul a mers perfect, până ce conferenţiarul de marxism-leninism s-a simţit obligat să întrebe ceva din punctul de vedere al partidului (!?). Mă mai certasem cu el şi mi-a stricat seria de note bune cu un “suficient”. De data asta, prorectorul Ciobanu l-a pus la punct, afirmând că acest proiect de diplomă va fi un exemplu pentru generaţiile viitoare de studenţi. (Această frază a şi scris-o şi în analiza prealabilă a proiectului).

La începutul lunii aprilie 1958 terminasem munca la proiectul de diplomă şi mai aveam peste două luni până la susţinerea lui, în sesiunea din luna iunie. Aşa că m-am angajat că maistru (pe baza diplomei de la şcoală de Arte şi Meserii) la Centrul Mecanic de reparaţii tractoare din Iaşi, pe post de şef de secţie fabricaţie. Acolo mi-au prins bine cunoştinţele de metalurgie din perioada când eram încă elev, pentru că am pus la punct, în câteva zile, cu cântarul la gura de încărcare a cubiloului [cuptor vertical, folosit în turnătorii pentru topirea fontei], obţinerea de fontă cenuşie fără incluziuni de cementită (carbura de fier). Strungarii erau încântaţi: până atunci în secţia de prelucrări se auzeau tot timpul înjurături la fiecare cuţit de strung rupt din cauza acestei cementite. Drept mulţumire m-am pomenit cu un cadou-surpriză, o halteră frumos executată – muncitorii ştiau că eram campion universitar la acest sport.

În toamna aceluiaşi an am citit întâmplător, într-un ziar, că la Oneşti se caută un traducător tehnic de limbă rusă la Combinatul de Cauciuc Sintetic, aflat în construcţie. Mi-am luat haltera cea nouă şi m-am prezentat, dar văzând că sunt inginer cu diplomă şi cu liceul făcut (şeful de cadre o mai păţise cu inginerii cu diplomă de la facultăţile “muncitoreşti”, din care unii nu aveau nici măcar studiile medii), am fost condus la directorul general, fostul ministru adjunct Anton Moldoveanu, care a preferat să mă angajeze ca diriginte de şantier, dar cu obligaţia să colaborez cu specialiştii sovietici şi ca traducător.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Alexandru Leibovici: (25-3-2013 la 08:06)

    Articol foarte interesant, cu multe observaţii pătrunzătoare. Felicitări!

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 9 Nu-mi place 0

  • Charlie: (25-3-2013 la 09:20)

    Erai copil destept din tinerete. E un talent care nu poate sa ti-l fure nimeni. In schimb pot sa-ti fure ideile, fenomen care se intampla in toata lumea. Am avut si eu „sefi” care m’au obligat sa-si puna numele pe articole care le-am scris.

    Am facut o propunere de patent si trebuia semnata ca martor de seful meu pe care in dispretuiam. Mi-a spus sa pun si numele lui pe brevet. Raspunsul meu a fost: nu mai vreau brevet. El aduna brevete pentru ideile lui care complet nepractice. Nimeni nu le a citat sau intrebuintat vreodata. Firea umana este greu de brevetat. Dupa ce mi-a facut seful cateva fite ca cele de mai sus mi-am luat „palaria” si le-am spus mersi si la revedere. Dispretul meu pentru sef era asimptotic la infinit.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 8 Nu-mi place 0

  • Tania Iancu: (25-3-2013 la 09:41)

    Apropo de traduceri, circula pe vremuri o poveste despre un preot care cunoștea foarte bine limba franceză și fiind rugat să traducă un text tehnic din română în franceză, necunoscând terminologia de specialitate, a tradus „arbore cotit” din română, în „arbre tordu” (copac răsucit), în loc de „vilebrequin”.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 7 Nu-mi place 0

  • George PETRINEANU: (25-3-2013 la 12:09)

    Apropo de vilebrequin nu m-am sinchisit niciodata de etimologia cuvintului, pornind automat de la ideea ca e un sinonim pentru arbore cotit.
    De curind insa, am dat peste un cu totul alt articol, anume chiloti de baie (ei pardon, acuma se cheama shorts, stie tot românul) si a fost o surpriza sa vad ca sunt produsi de nimeni altul decit… Vilebrequin. Pentru 2-300 euro te alegi cu un model cu cele mai fanteziste decoratii:
    http://itsallstyletome.com/2011/11/07/vilebrequin-the-coolest-name-in-mens-swim-springsummer-2012/

    Arborele se coteste, se rasuceste dar nu moare. Cum era de asteptat, Vilebrequin nu era un arbore ci un francez adevarat.
    P.S. Intr-un banc, la ora de limbi straine, engleza, un elev român intreaba, ,,doamna, cum se spune la mouse pe englezeste??”.
    Un alt paradox este ca multi pronunta numele valutei europene ,,iuro” (cu fonetica engleaza). Dar niciun stat vorbitor de engleza nu are euro (exceptez Malta, care e neglijabila). Atunci de ce nu pronunta ,,EURO” ca in ,,EUROpa”?

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (25-3-2013 la 15:27)

    Interesante observatiile Doamnei Tania Iancu si a Domnului George Petrineanu referitoare la traducerea termenului „arbore cotit”. Sa sintetizam diverse exprimari ale acestui termen in limba:

    romana – arbore COTIT
    rusa – коленчатый вал, cu traducere conform expresiei = arbore cu GENUNCHI
    germana – kurbelwelle, cu traducere conform expresiei = arbore cu MANIvela
    franceza – vilbroken, care in mod ciudat, contine cuvantul „broken” = „Rupt”, in germana!

    Ce este frapant este ca in bietul motor cu vilbrochen este bagata si Mana, si Cotul, si Genunchiul si ceva Rupt !

    De aceea nu exista inginer mai acatarii care sa nu fi incercat sa inventeze un alt tip de motor, ca sa evite complicatiile cu acest nenorocit de arbore rupt, si cu folosirea aproape a tuturor partilor din corpul uman!

    Si eu am „inventat” vreo 3 tipuri de motoare, fara vilbrochen, dar am primit raspuns de la OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci) ca sunt deja inventate, si s-au dovedit inutilizabile. Asa ne trebuie daca am vrut sa inlocuim un lucru bine facut!!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • George PETRINEANU: (26-3-2013 la 01:51)

    Apropo de terminologii tehnice, se poate constata ca exista doua curente. Primul e cel savant care foloseste etimoane grecesti sau latine ca sa creeze un termen nou (tele-viziune, tele-fon etc).

    Al doilea e descriptiv, se bazeaza pe metafore: vestitul mouse, sau browser, sau… arbore cotit. Inventiile din tarile anglo-saxone, sau cele din informatica moderna nu se mai sinchisesc de etimologia savanta.

    Mai este de fapt unul care foloseste numele producatorului sau inventatorului: Xerox, Scotch sau Vilebroquen. Riscul este sa fie deformate in limba nationala. Cei din tarile nordice rid cu gura pina la urechi de cum folosesc grecii termenul (deformat) biftec in loc de beef steak.

    Apoi, termenul poate descrie functia obiectului (de ex telecomanda), ceeace e de recomandat, sau detalii de constructie (ceeace e o alegere mult mai incomoda pentru public).

    Mai e o tendinta, tot neinsipirata, de a porni de la un termen si adauga atributul de ,,nou” sau ,,extins”. Peste o vreme produsul ,,nou” nu va mai fi nou de loc si va trebui din nou extins. Aici ma gindesc si la termenul ,,modernism” in arta, care defineste un stil… vechi de un secol.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • victor: (26-3-2013 la 08:48)

    Domnule Pincu,

    Aceste memorii ale anilor de studii contureaza profilul epocii de după război, efortul școlii românești, care mai avea încă profesori de mare valoare, de a pregăti generațiile viitoare. Arată cât trebuia să muncească un tânăr dornic de a reuși în plan profesional. În același timp, urca o generație politică, aceea a deciziilor dezastruoase (colectivizarea, naționalizarea, canalul, reeducarea, înarmarea, finanțarea terorismului internațional etc.) Unii au mizat de efortul intelectual, pe creativitate, pe aplicații – iar ceilalți, pe capacitatea de a răpi și înghiți rezultatele celorlalți.

    Romania s-a debarasat de oamenii pregătiți, capabili dar incompatibili cu viziunea lor politică.

    Rezultatul se vede azi.

    Aștept în continuare aceste memorii, realiste și precise documente de epoca.

    Felicitari!

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 0

  • Charlie: (26-3-2013 la 11:54)

    Sunt de acord cu d-nul Victor. Am fost student in 1948 la Politehnica din Bucuresti. Am avut profesori buni si unii nu. Mi-a fost greu sa intru la scoala din cauza ca am fost bolnav , adica de origina sociala nesanatoasa. Erau atunci studenti care fusesera primiti pe baza faptului ca erau copii de muncitori sau de tarani cu pamant de mai putin 1/2 de hectar. Unii erau buni si altii tamaie! De obiceiu profesorii erau de vina fiindca reprezentau l’ancien regime. Cand am fost al doilea pe an mi-a omis numele din motive evidente.Din fericire am depus acte de plecare si am uschit-o. Cand ma candesc ca celebrul Gaston Marin cu sfert de doctorat dela Grenoble a venit in Romania recomandat de Jacques Duclos a planificat industria grea din Romania. A planificat combinatul siderurgic din Galati unde nu erau mine de carbuni si minereuri de fier. Un expert roman a declarat ca e o tampenie sa-l faca acolo. D-na profesor Dr. Elena Ceausescu l-a dat afara din comisie. Acum cativa ani, cand mai traia, Gaston Marin s’a intors in tara si a declarat cu multa durere cum s’a distrus ce a cladit el. Incorigibil. Nu era prost dar era bine situat pe „linie” altfel ar fi deraiat. Probabil ca au fost multi ca el dar nu stiu fiindca eram deja in departari albastre.Combinatul dela Galati mi se pare ca s’a vandut la licitatie. Probabil ca cei mai slabi la minte fostii mei colegi de Politehnica devenira „capitani” de industrie sub Gheorghiu Dej si etc.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (26-3-2013 la 12:42)

    @ Charlie

    A fost o prostie ideea de a dezvolta o industrie siderurgica la o scară atât de mare! Dar nu şi amplasamentul, pentru că în ţara nu aveam nici minereu de fier suficient şi nici necesarul de cărbune cocsificabil !

    Şi din moment ce s-a hotărât totuşi să-l facă, numai la Galaţi se putea, pentrucă se miza pe transportul naval al minereului de la Krivoi Rog şi a cărbunelui de la Donbas.

    @ Victor

    Sunt absolut convins ca fiecare din cei care au studiat pe timpul „comunismului” au amintiri bogate ! Eu doar am avut curajul să reprezint trăirile unui student, exponent al tuturor.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Sfartz Pincu: (27-3-2013 la 13:30)

    истец истина
    @ George Petrineanu

    Sensul multor cuvinte traduse din alte limbi, în limba română, este deformat
    O bună parte din limba română, a „împrumutat” cuvinte din limba rusă, ori din sursă religioasă (iniţial, au fost utilizate, în creştinismul românesc, psaltiri în rusa veche, cu scriere chirilică), dar şi din contactele cu armatele ruseşti, care ne-au „vizitat”, ţara.
    Mai rău este că aceste cuvinte, au căpătat un cu totul alt sens, pentru fiecare din ele existând o explicaţie etimologică românească, sau au fost derapări din cauza ignoranţei !
    Iată un exemplu: cuvântul „isteţ”=destept,inteligent,în limba rusă acelaşi cuvânt, pronunţat identic, este „истец”=reclamant, provenind din „истина”=adevar !
    Are sens ca reclamantul să caute adevărul, dar nu-i nici o legătură, între „deştept” şi „reclamant”.
    Şi unii termeni geografici, însuşiţi din limba rusă, au sens în această limbă (uneori de natură onomatopeică), cum sunt de exemplu,locurile: Tişiţa, sau Şuşiţa.
    respectiv, Tişiţa=loc liniştit, şi Şuşiţa=susurul apei, (onomatopeic”.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 4 Nu-mi place 0

  • itzhak bareket: (30-4-2013 la 12:37)

    Stimate domn PINCU SFARTZ (de fapt si de drept, imi vine sa incep cu distinse si iubIte PINCULE ), am sa-ti spun de ce. Eu nu am nici un talent si nici o inclinatie spre domeniile fehnice si mecanice. Toate eforturile mele de a ma apropia cel putin de aceste materii s-au terminat cu esec. Tratatele si cartile pe care totusi am fost nevoit cel putin sa le rasfoiesc, m-au plictisit .

    Şi iata, deodata, articolele unui anumit domn PINCU SFARTZ, pline cu termeni de specialitate – nomenclatura si terminologie de care habar nu am – ma captiveaza totalmente de la prima fraza pana la ultima ota inclusiv.

    Sa fii sanatos, la punga gros si, daca nu esti diabetic, sa bei in cinstea mea o ceasca de tei, cu zahar tos.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.224.38.78