Păstor rămas fără oi fluier rătăcit în mizeria de pe Lipscani,
Trubadur înveşmântat în Renaştere caut clepsidra care-mi culege timpul
Din rămăşiţe rostuite după voia lor.
Acelaşi păstor adunând suflete, uitate pe străzi(fără voia lor)
Scrie în contrastul sunetelor
Cu primul suflu al experienţelor definitive:
<Păşunea asta nu-mi mai aparţine,
Fuge agitat şi eu caut în van să-i absorb culoarea de verde,
Cuvintele-mi scapă din hăţuri,
Le prind, le primesc şi ele se detaşează de mine ca şi când….
Mâinile mele ar vorbi unor clape cu glas de îngeri albaştri….
Mă acuz că am greşit când am ascultat liniştea pământului,
Ea spune prea multe, cât să poţi duce în mărunta-ţi viaţă de om !>