Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

Spre un compromis care… să nu compromită?

de (17-2-2013)
2 ecouri

 
Evenimentele de o maximă importanţă – şi nu lipsite în mare măsură de un profund dramatism – pe plan mondial, cu care ediţiile de ştiri din media ne „bombardează” în ultimele zile, nu mă pot „seduce” în vederea dedicării rândurilor mele săptămânale acestor evenimente. Şi asta pentru simplul motiv că perioada decisivă din acest petec de pământ pe nume Statul Israel, care îmi – şi ne – găzduieşte şi ne determină existenţa – mă detaşează pentru o scurtă vreme de ceea ce se petrece dincolo de hotarele sale.

Este vorba de contactele neliniştitoare ale primului-ministru împreună cu echipa cu care colaborează la alcătuierea guvernului pe de o parte, iar pe de alta, factorii de natură să favorizeze – sau să torpileze – demersurile în vederea realizării unei conduceri optime – în măsura posibilului – pentru marea masă a compatrioţilor noştri.

Despre zvârcolirile şi zgârieturile disperate ale fracţiunii Shas în a-şi păstra privilegiile am vorbit cu ocazia întâlnirii noastre trecute. Ar mai fi de adăugat ultima „perlă” care i-a fost indusă rabinului Ovadia Iosef de către abilul şi perfidul său anturaj de acoliţi, precum că Yair Lapid ar fi un „mare nemernic” care urăşte ieshivele (şcolile religioase) dădătoare de lumină spirituală neamului lui Israel. Altfel spus, „ticăloşia” lui Yair Lapid ar consta în încercarea de a-i convinge pe toţi aceşti „promotori ai luminii spiritului iudaic” că orice drept de care beneficiază un anumit individ trăind într-o anumită societate include şi o îndatorire pe măsură, în cazul de faţă împărţirea echitabilă a datoriei apărării şi protejării armate a masei de compatrioţi!

Între timp, a avut loc întâlnirea al căreri caracter se asociază celor decisive pentru demersul stabilirii noii – cu elemente vechi – conduceri, anume cea dintre liderul fracţiunii „Habait Hayehudi” („Cămin evreiesc”), Naftali Bennett, şi primul ministru Beniamin Netaniahu, în scopul declarat de a „ajunge la înţelegeri şi linii directoare comune în vederea participării la coaliţie”, după cum a afirmat acum două zile deputata Ayelet Shaked, dintre apropiaţii lui Bennett, subliniind stricta necesitate a punerii de acord a tuturor fracţiunilor acesteia în privinţa a două chestiuni devenite vitale: cea a recrutării în armată a ultrareligioşilor şi tema social-economică, în vederea stabilirii unor căi comune a conducerii statului.

În zilele precedente ale acestei întâlniri au avut loc, după cum ştim, contacte tripartite între conducătorii fracţiunii „Habait Hayehudi”, foşti factori superiori din sistemul nostru de securitate şi – a treia latură, factorii decisivi ultraerligioşi, pentru a ajunge la o schiţă de acord diferită de cea a lui Yair Lapid, inapt de a determina vreun acord trilateral. Se aprecia că la întâlnirea cu Bennett, primul-ministru avea să prezinte ciorna de acord similară celei a lui Lapid, incluzând încetarea finanţării de la buget a ieshivelor ai căror elevi nu s-ar recruta în Zahal. În egală măsură, s-a apreciat că şi Yair Lapid va efectua oarecari moderări ale acestei propuneri. Aceasta explică şi faptul că deputata Ayelet Shaked menţionează şi „netezirea” drumului partidului căruia îi aparţine spre un acord comun cu „Yesh Atid” şi cu Likudul.

În aceeaşi direcţie se îndreaptă, se pare, şi Yair Lapid, care în primul său discurs ca deputat în cel de al XIX-lea Knesset, a subliniat că nu este permis ca dezbaterea privitoare la repartizarea echitabilă a îndatoririlor să stârnească din nou voci ameninţătoare, ceea ce „vine în contradicţie cu orice idee democratică”, adăugând că dezbaterile se ocupă în fapt de mari temeri ale publicului israelian, motivul pentru care alegătorii au optat pentru „Yesh Atid” („Există un viitor”) fiind tocmai depăşirea acestor temeri. „Nu am venit să provocăm sciziuni, ci să (înfiripăm) o înfrăţire”, a conchis Lapid, fapt pentru care „ar trebui să recunoaştem că există o rană adâncă în inima societăţii israeliene”.

El a făcut cu acelaşi prilej constatarea cam alarmantă că în Israel s-a pierdut încrederea în forţa de acţiune a statului, în capacitatea de a adopta decizii şi a se prezenta cu onestitate şi curaj în faţa diversităţii grupurilor sociale, expunându-le (sau amintindu-le?) regulile clare care conduc societatea, reguli care stabilesc ceea ce este permis şi ceea ce este interzis. Ca exemple, el citează faptul că în cazul „segregării sexelor” într-un autobuz , statul nu ar avea ce spune, iar în cazul încă şi mai grav al atacării bazelor militare de către elemente ultraextremiste iresponsabile, duşmănoase, statul nu poate decât „să se îngrozească” şi să blameze într-o terminologie cam… leşioasă!

De aceea, el a conchis că principala sarcină a noii conduceri va fi să se confrunte direct cu chestiuni eludate până acum, ceea ce exclude rezolvarea contradicţiilor care macină societatea israeliană printr-o atitudine violentă şi ameninţătoare. Astfel încât, după părerea sa, fiecare are dreptul să-şi facă auzit glasul şi să-şi expună părerea, dar în acelaşi timp şi îndatorirea de a se supune dacă statul va decide ceva contrar acestei păreri, oricât de „sfântă” ar fi aceasta pentru deţinătorii săi.

În chip de concluzii – provizorii deocamdată – s-au conturat trei schiţe principale ale unui acord, fiecare incluzând în sine un soi de compromis.

În primul rând, este vorba de propunerea ministrului pentru chestiuni strategice, Moshe Yaalon vizând păstrarea în fapt a situaţiei existente, fără modificări esenţiale. (Asta vă duce cu gândul la Caragiale „al nostru”? Şi pe mine!). Altfel spus, fostul şef de stat major preconizează „oficializarea” scutirilor existente, fără un plan pe un anunit interval de timp şi fără cifre clare. Ar fi vorba de o recrutare „la alegere” a celor din sectorul ultrareligios, fie pentru serviciul militar, fie în serviciile de interes public, oferindu-se cadrul adecvat specificului acestui sector.

O schiţă de acord în sens contrar celui precedent propune însuşi Yair Lapid, excluzând posibilitatea de alegere a celor implicaţi, cu propunerea ca statul să stabilească dacă fiecare candidat ultrareligios la recrutare va fi afectat serviciului militar sau celor din sectorul public, cu un program temporal bine stabilit şi cu cifre şi procentaje exacte.

El propune ca vârsta recrutării în acest sector să fie să fie cea de 18 ani, cu posibilitatea de amânare cu un an, iar numărul anual al „scutiţilor” să nu depăşească 400 dintre aceştia.

În sfârşit, o altă propunere a modelului recrutării celor din sectorul ultrareligios este cea aşa-numită „academică”, promovată de profesorii Mordechai Kremnitzer, Avi Ben-Basat şi Momi Dahan, de la „Institutul Israelian pentru Dmocraţie”, considerată chiar mai dură decât proiectul lui Yair Lapid. Conform acestei propuneri, vârsta recrutării ultrareligioşilor va rămâne cea de 18 ani, fără opţiunea vreunei amânări şi fără aceea a includerii în sectorul cunoscutelor „servicii obşteşti”. Aceeaşi propunere academică include încetarea sprijinului financiar din partea statului pentru instituţiile de învăţământ numite „colegii”, adică paralele instituţiilor de învăţământ postliceal, tot în cazul refuzului recrutării în armată. În acelaşi timp însă, acest proiect de acord stabileşte că trebuie să li se dea posibilitatea recruţilor de provenienţă ultrareligioasă să-şi urmeze modul de viaţă religios, fără a neglija studiul Torei, dar şi fără discriminarea femeilor şi fără afectarea demnităţii acestora în cadrul serviciului militar.

Desigur, într-un asemenea context, pentru israelianul „de rând”, foarte reprezentativ pentru grupul celor care la ora actuală, în condiţiile înteţirii ameninţărilor din afara fruntariilor ţării, chestiunea aici discutată şi rezolvarea acesteia devine vitală. Cum cine formează acest grup social? Cetăţenii care au drept element comun vreun tată, vreun fiu, vreun nepot sau vreun frate încorporaţi actualmente în Zahal, sau aşteptând de pe o zi pe alta vreun ordin de concentrare, ca rezervişti. Vi se pare puţin lucru? Sau un grup „nu destul de relevant”? Să fim serioşi!

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (19-2-2013 la 02:59)

    Această pertinență analiză, făcută de Stimata Doamnă Rodica Grindea, m-a lămurit însfârșit cum stă treabă cu tagma „dădăƒtoare de lumină spiritualムneamului lui Israel”

    Adică, tradus în spiritul românesc, această problemă este asemănătoare cu dictonul: „noi cu mapa, voi cu săpa”. Noi ne rugăm pentru voi, voi muriți pentru noi!

    Chiar nu au deloc bun simț acești „iluminați”, în turnul lor de fildeș, să-și acopere lașitatea lor, în timp ce fetele sunt obligate să facă serviciu militar și să lupte în locul lor?

    Ce siguranță prezintă acest tip de lași că, în cazul cănd vor fi recrutați, vor trage cu arma în dușmani, sau că se vor preda la prima ocazie? O să trebuiască, în luptă, să se aplice metodă rusească cu câte un comisar în spatele soldaților, cu pistolul în mână, care să tragă în cei care nu luptă?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (19-2-2013 la 03:49)

    @Sfartz Pincu

    Dar, domnule Sfartz, aceştia nu sunt decât oameni care cred şi ei în arme „psihotronice” 😉

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.224.38.78