Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Alegeri



 

(Dez)obişnuinţa de „ciolan”…

de (10-2-2013)
1 ecou

Chiar la ora când scriu aceste rânduri avem, în sfârşit, cel de al 19-lea Knesset! Solemnităţi, îmbrăţişări-acolade-pe-umăr, pahare închinate cu urări, etc. etc… De-abia acum începe serios, s-ar putea spune, adevărata bătălie pentru alcătuirea unui guvern cât mai benefic – nu, nu pentru noi, cetăţenii israelieni – ci pentru cei care urmează să-l compună.

Spre deosebire de alcătuirea mai multor guverne precedente, în actuala configuraţie a tratativelor privitoare la stabilirea coaliţiei, se pare că cel mai rău şi mai rău, la fel ca în campania electorală, se agită… Shas-ul, care îşi vede acum pusă sub un mare semn de întrebare participarea – şi ponderea sa – la guvern. Cel puţin de vreo trei decenii încoace, aşa cum menţionam în repetate rânduri, partidul Sefarzilor Păstrători ai Torei (Shas reprezenând prescurtarea ebraică a acestei denumiri a fracţiunii), nu a putut fi ocolit de la alcătuirea niciunui guvern, de orice culoare şi poziţie politică ar fi fost acesta, dacă ne încordăm puţin memoria. Dar în actualul guvern, partidul îşi vede serios ameninţat acest privilegiu.

Personal, în aceleaşi trei decenii, în fiecare perioadă imediat post-electorală, fără nici un efort, îmi revenea în minte, nechemată – ca şi acum, de altfel – prima scenă din actul al treilea al dramei Ruy Blas, scrisă cu aproape două secole în urmă de unul din titanii literaturii franceze, Victor Hugo. Înainte de a face presupuneri asupra stării mele de… luciditate, care mi-ar genera asociaţia la care mă refer, vă cer doar un bob zăbavă, pentru a asculta despre ce este vorba: în respectiva scenă, „granzii de Spania”, înalţii demnitari politici ai curţii regale, îşi împart avuţia ţării, în efortul rapace al fiecăruia de a-şi asigura un… ciolan cât mai mare, o halcă, aş putea spune, din concesiunile soldate cu venituri cât mai grase, din diferitele componente ale acestei avuţii. Dacă cineva ar avea curiozitatea să recitească această scenă, ar decela poate aceeaşi similitudine de atmosferă pe care o vede şi subsemnata. Fără un efort prea mare, n-ar avea decât să înlocuiască, în replica „Bugetul Spaniei este într-o sută de mâini risipit / Asta-i o nenorocire publică, trebuie să-i punem capăt” (Ruy Blas, act III scena I), cu „bugetul Israelului”, sarcină imediată a viitorului guvern. După care începe târguiala şi tocmeala asupra aceloraşi domenii ale economiei-politicii-socialului, care mai de care însemnând pentru deţinător un… ciolan gât mai gustos şi mai cărnos! Chiar dacă aceeaşi „carne” nu se traduce neapărat în avantaje materiale, ci şi – dar în strânsă legătură cu acestea – prin numeroasele privilegii obţinute de fracţiunea Shas – şi a aliaţilor săi vremelnici ori tradiţionali – a cât mai multe înlesniri şi scutiri economico-sociale.

Trebuie să înţelegem prin asta, revin, că de astă dată, Shas-ul se vede realmente ameninţat să rămână pe dinafara acestui izvor nesecat de laptele şi mierea privilegiilor acordate de conducerea Statului, în principal sub formă de… ministere-ciolane-grase, într-o alianţă devenită tradiţională.

Astfel s-ar explica, după cum cred, acel „reproche d’amour” proferat de deputatul Arie Deri la începutul acestei săptămâni, prin care-şi exprima îngrijorarea că de astă dată, actualul – nou-alesul – prim-ministru Beniamin Netaniahu ar putea alcătui guvernul renunţând la tradiţionalul-fidelul-pe-bani-aliat, adică fracţiunea Shas.

În vederea evitării acestei „curate nenorociri naţionale”, tot ca-n Ruy Blas, conducerea fracţiunii şi-a concentrat, de altfel, toate eforturile programatic-electorale asupra celei mai grave chestiuni, care afectează şi o foarte mare parte electoratului, anume chestiunea social-economică, având grave repercusiuni asupra numeroasei-cvasimajoritare clase de mijloc a aceluiaşi electorat. Dându-şi seama că de astă-dată trucul nu mai merge (dat fiind că mai mult de un analist sau comentator, din presa relaţionată cu un destul de larg evantai de orientări politice), a început să cam spele vopseaua care înfrumuseţa penajul ciorii acestei cacialmale. Altfel spus, aceiaşi analişti demonstrând că în fapt, platforma socială a Shas-ului este „curat sectorială”, vizând în special pătura ultrareligioasă, fără discriminări ashkenazo-sefarde, fracţiunea s-a decis să-şi împroaşte alte grafitti-uri pe zidul-platformă, mai ales că realmente, a fost confruntată cu o problemă cu mult mai gravă decât „oala cu carne” a sectorului ultrarelgios. Aţi înţeles, desigur, că în noul guvern a cărui structură se conturează cât mai vizibil, se anunţă o puternică susţinere a Legii Tal modificate, ameninţând cu concretizarea principiului unei cât mai echitabile repartizări a îndatoririlor naţionale.

Astfel încât, cei trei participanţi-reprezentanţi ai fracţiunii la dezbaterile pentru alcătuirea guvernului, adică deputaţii Eli Ishai, Arie Deri şi Ariel Athias se dau de ceasul morţii pentru a amorsa lupta neîmpăcată, până la sfârşit, până la atingerea în totalitate a obiectivului preconizat – renunţarea la recrutarea în armată, prevăzută de aceeaşi mult-controversată lege – a elevilor de ieshiva. În acest context, negociatorii care s-au arătat la început inflexibili în condiţia pe care au pus-o, referitoare la includerea lor în coaliţie alături de fracţiunea lui Yair Lapid („Yesh Atid”, adică „Există un viitor”), încearcă acum să… arunce pisica tocmai în curtea acestuia din urmă, pretinzând că el ar pune condiţiile care fac imposibilă orice dezbatere fructuoasă, pozitivă. Şi de parcă această „nenorocire” n-ar fi fost suficientă pe capul implacabililor păstrători ai Torei, se mai lovesc şi de fracţiunea naţional-religios-sionistă „Habait Hayehudi”, cu liderul său Naftali Bennett, care se profilează ca un adeversar la fel de redutabil ca şi Yair Lapid!

În acest fel se explică şi tonul vehement al mentorului spiritual al fracţiunii Shas, rabinul Ovadia Iosef, care a decis că „Habait Hayehudi” („Casa Evreiască”), ar trebui să fie denumită în fapt „Habait shel hagoyim” („Casa goim-ilor”, neevreilor), tocmai pentru predispoziţia la concesii-compromisuri în chestiunea considerată de shasnici drept „arzătoare ca focul”!

În virtutea acestei lupte comune s-a iniţiat chiar un congres la care au participat reprezentanţii Shas-ului, alături de cei ai fracţiunii ultrareligioase ashkenaze, Yahadut Hatora, preconizându-se unirea în faţa pericolului comun, definit de rabinul Baruch Shmuel Hacohen Deutch de la ieshiva „Kol Hatora”, drept „tendinţa de a laiciza, Doamne fereşte şi apără, întregul neam al lui Israel”. Congresul şi-a conchis dezbaterile cu decizia fermă că în această chestiune nu ar fi permis nici un fel de compromis ori de schimbare a poziţiei, în privinţa recrutării în armată a elevilor de ieshiva. De aici şi apelul de o extremă fermitate al rabinului Ovadia Iosef, care i-a cerut rabinului Haim Druckman, apropiat al lui Naftali Bennett, să încerce prin toate mijloacele şi pe toate căile „zădărnicirea proiectului recrutării ultrarelgioşilor, punct central în alcătuirea viitoarei coaliţii, pentru a-i proteja cât mai eficient pe învăţăceii Torei”.

Chiar acum se pare că liderii fracţiunii încearcă să afişeze o atitudine mai optimistă, dacă amintim doar afirmaţia lui Arie Deri cum că „dezbaterile au avut loc într-o atmosferă pozitivă, de calm şi înţelegere”, fără a mai izbuti să înşele pe nimeni, dat fiind că tonul acestei afirmări denotă mai mult un efort al shasnicilor de a se convinge pe sine de justeţea acesteia. Demers strict necesar, în condiţiile afirmaţiei lui Naftali Bennett, liderul lui „Habait Hayehudi”, cum că influenţa rabinilor apropiaţi fracţiunii nu este decisivă pentru atitudinea şi orientarea acesteia, subliniind că „ei (adică Shas-ul), nu deţin monopolul asupra Torei”.

După cum ne putem da seama, cu privilegiile sale „ciolane grase de ros”, Shas-ul s-a obişnuit cu binele de foarte multă vreme, aşa cum „binele” determină instalarea rapidă a obişnuinţei-dependenţă. Mai complicată pare acum convingerea aceleiaşi fracţiuni Shas, conform vorbei româneşti, cum că „învăţul are şi dezvăţ”, ceea ce face tot mai încordată urmărirea evenimentelor din următoarele zile.

 

Despre autoare: 

Nascuta la Bucuresti
1963-1968 a studiat la Universitatea „Alexandru Ion Cuza” limba
si literatura franceza.

1975-1981 a studiat filosofia- la aceiasi uiversitate

In Israel a lucrat la Revista mea”, a colaborat la „Facla” si la „Viata noastra”, a scris la revistele „Orient Expres” si „Tribuna”.

A publicat n 1994 volumul „Necunoscutul care-ti seamana”. In 1997 a reunit in volumul „In cate feluri se poate suferi din dragoste”  selectiuni din scrisorile de la rubrica „Rhoda, ce sa fac?”, pe care o detine din anul 1985 in publicatiile israeliene de limba romana.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (11-2-2013 la 12:19)

    Ţi se ridică părul pe cap când afli că mult lăudata democraţie israeliană are pete aşa de negre cum e inegalitatea în drepturi şi în datorii a cetăţenilor acestei ţări! Cum adică, unii să meargă să moară pentru ţara, şi alţii să fie scutiţi, pentru că păstrează Tora? Cine o pastrează mai bine, cei care doar se inchină, sau cei care luptă pentru ea cu arma în mână??

    În ce priveşte politica ciolanului, ea are caracteristicile cele mai internaţionaliste din lume! Mai lipseşte doar o lozincă, similară cu cea pentru proletari, de genul: „Ciolănisti din toate ţările, uniţi-va!”

    Articolul Dvs. Stimată Doamnă Rodica Grindea, este şi el internaţional valabil, e suficient să înlocuieşti ţara, în loc de Israel, merge şi România, şi oricare altă ţara din lume…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.167.225.62