Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

Top 5 cei mai scârboşi informatori

de (10-2-2013)
1 ecou

nc-munteanu

Azi vă propun un Top 5 al celor mai scârboşi informatori. Este subiectiv. Am avut acces doar la două dosare, la unul numai parţial, cel aparent integral, provenit de la SIE, fiind în bună parte ilizibil. În rest, este vorba de informaţii devenite publice din dosare, cercetări, analize, cărţi şi din deciziile şi documentele CNSAS înaintate tribunalelor.
Ii cunosc personal pe toţi cinci. Toţi au avut legături cu Europa Liberă. Cu unii am şi lucrat. Trei dintre ei, foşti deţinuţi politici sau urmaşi ai vechii boierimi, aveau motive să nu fie de partea Securităţii. Pentru serviciile lor au fost remuneraţi şi au avut privilegiul de a călători în Vest.
Toţi sunt sau par a fi produsul schizofreniei generalizate pe care o presupunea viaţa într-un regim totalitar comunist. Toţi au slujit cu zel Securitatea, făcând naveta între imoralitate şi amoralitate, cu o anumită voluptate perversă a ticăloşiei. Niciunul nu pare a avea remuşcări.

alex-mihai-stoenescu-loc1Locul 1. Alex Mihai Stoenescu

Seriozitate, pricepere, pasiune, vigilenţă, patriotism fierbinte, disponibilitate totală şi dotare deosebită pentru culegere de informaţii sunt câteva dintre superlativele Securităţii la adresa informatorului Alex. Rolls Royce-ul turnătoriei la români şi idealul turnătorului dezinteresat. Aproape, pentru că a primit şi bani, dar foarte puţini. Doar pentru a-i fi stimulate calităţile native: 1.500 de lei, în 3 tranşe, într-o carieră scurtă de ciripitor. Scurtă pentru că la trei ani de la recrutare a trecut în faza superioară a membrului cu drepturi depline. De partid. Carieră scurtă, succese mari.

În trei ani a produs o sută de turnătorii, cam 33 pe an, mai mult de două pe lună! Un stahanovist. Îţi vine să întrebi dacă mai avea şi alt hobby. Dacă maiorul de la SRI şi ungureanul de la SIE, unde Securitatea e încă la mare preţ, cel puţin sub forma dosarelor de siguranţă naţională, sunt în căutarea unui model pentru statuia turnătorului încă necunoscut, Alex pare omul potrivit.

POLITICIANUL

Stoenescu a fost fondator şi vicepreşedinte al Uniunii Forţelor de Dreapta, de unde a demisionat în 2000 pentru a se înscrie în PNL. Apoi a fost responsabil cu doctrina al PNG. În 2004, preşedinţia partidului a fost preluată de George Becali, care l-a numit pe Stoenescu în fruntea unui grup de istorici însărcinaţi să scrie „istoria adevărată a Româ­niei“. În 2007 Stoenescu a abandonat proiectul lui Becali.

Iată, din analele Securităţii, cu precizia şi cu stilul ei, una dintre faptele de arme săvârşite la numai două săptămâni de la recrutare: „În dimineaţa zilei de 12.04.1984, la ora 9.50, a surprins, în dreptul agenţiei CEC din Piaţa Amzei, un individ care fotografia cozile la diferite magazine. Sursa l-a urmărit pe individ şi i-a reţinut semnalmentele, după care s-a deplasat rapid în dreptul cofetăriei Casata, unde a făcut cunoscute cele văzute unui sergent major de miliţie aflat în misiune. Împreună cu acesta, sursa şi alţi lucrători de miliţie, precum şi un ofiţer MI au pornit în căutarea individului, cercetând magazinele şi toate unităţile comerciale din zonă. La ora 10.30, sursa l-a identificat pe individ în apropierea unor cozi şi a atras atenţia ofiţerului MI că individul (alertat de agitaţia subofiţerilor de miliţie) s-a ascuns între oamenii de la coadă. În momentul în care individul s-a izolat de coadă încercând să-şi plaseze aparatul foto într-un autoturism a fost reţinut şi identificat“. Homeric!

Să ai 31 de ani, cât avea Alex în 1984, să trăieşti ca tot românul cei trei „F“, foamea, frigul, frica, cu cozi enorme la orice, coada fiind semnul bunăstării în comunism, şi să stai cu ochii pe cel care le fotografiază, să-l semnalezi organului şi să contribui activ la prinderea lui – este proba că Alex al nostru făcuse saltul calitativ de la maimuţă la „omul nou“, la fratele mai mic, dar atât de util lui Big Brother. Un Pavlik Morozov, adult, de Dâmboviţa. Un aliaj unic şi foarte preţios de răutate, ticăloşie şi prostie. Monumentale. Toate.

Când dosarele au început să devină publice, Alex şi-a mărturisit păcatul. Cu delicateţe şi cu o anumită pudoare. Turnătoriile ţineau de profesia lui de subinginer. Aspectele sesizate de el erau de natură pur tehnică. Deşi doar subinginer, era unicul specialist în tehnologie militară ce putea fi consultat de Securitate! Oricum, nu ştie să fi afectat pe cineva cu informaţiile date de el. Şi, fireşte, minţea.

Fotograful turnat pentru că imortaliza cozi la carne, despre care Alex a dat relaţii la IGM, a fost anchetat şi trimis în instanţă, acuzat că intenţiona să expedieze fotografiile la Europa Liberă, iar colegii pe care i-a turnat s-au ales cu dosare de urmărire informativă, cu violarea corespondenţei, a convorbirilor telefonice, cu mutarea în alte locuri de muncă.

EXPLICAŢII

„Am primit bani de la Securitate pentru activitatea mea. (…) În afară de cele trei luni în care am colaborat, nu am mai avut alte legături, din contră, am avut probleme cu Securitatea, mi s-a deschis şi dosar de urmărire. Banii i-am luat doar pentru acea perioadă, după aceea am stat ascuns, am avut alte probleme cu Securitatea“, a declarat Alex Mihai Stoenescu pentru cotidianul Puterea în 2010.”

Unul dintre laitmotivele turnătoriilor lui Alex era comentarea la slujbă a ştirilor difuzate la Europa Liberă. Şi, deşi ţinea să-şi asigure securistul care-l pilota că el nu mai asculta Europa Liberă de vreo 10 ani, când cu nenorocirea de la Cernobîl şi-a călcat pe conştiinţa lui de om nou şi a ascultat oficina. Dar nu pentru că presa, radioul şi televiziunea de partid şi de stat au ignorat ştirile zile întregi. Nu. A ascultat pentru a sesiza cum sunt interpretate în colectiv!

Interpretările erau catastrofale la adresa conducerii de partid şi de stat. Alex a avut mult de muncă. S-a achitat exemplar de sarcină!

Turnătorul Alex e un caz complicat şi mă tem că până şi psihiatrii ar avea ceva de furcă cu el. A dorit de tânăr să fie ofiţer de Securitate. N-a putut din cauza vederii. Un accident din copilărie, dar şi un handicap depăşit cu brio ca turnător.

După revoluţie, a migrat prin mai multe partide, a făcut carieră la nivel înalt, de la armată la Teatrul Naţional (sub Săraru), şi s-a reciclat în istoric. Specialitatea lui este lustruirea patriotismului, uneori cu diagonală, foarte prizat de securişti. Pe care nu i-a uitat. Revoluţia a fost opera agenturilor străine, securiştii au fost patrioţi, legionarii n-au fost terorişti, nici antisemiţi, mareşalul Antonescu a fost doar un patriot, pogromul de la Iaşi a fost opera nemţilor, iar trenurile morţii au fost doar o neglijenţă. Undeva, în ceaţa din mintea lui Alex, se ghiceşte o conspiraţie ungaro-germano-britanico-americano-evreiască. Pentru a discredita în ochii lumii biata noastră ţărişoară!

nicolae-balotaLocul 2. Nicolae Balotă

Navetist pe ruta Bucureşti – München – Paris şi retur, timp de mai bine de şapte ani, a fost unul dintre cei mai preţioşi informatori ai Securităţii în dosarul Meliţa şi Eterul, dedicat postului de radio Europa Liberă şi oamenilor ei. Atât de preţios încât, mult după căderea comunismului, securistul Victor Achim se îngrijea de onoarea de mult pierdută a informatorului „Someşan“. I-a cerut lui Mihai Pelin, care a publicat documente din dosarul Meliţa şi Eterul, să nu scape detalii care ar duce la deconspirarea lui. Era o personalitate de vază a breselei scriitorilor, cărturar distins, cu un trecut mai presus de orice bănuială!

Însă paza bună n-a trecut primejdia rea. Adnotarea unui securist pe marginea unui plan de măsuri cu propuneri de compromitere a redactorilor Europei Libere, întocmit după o vizită a lui „Someşan“, la Direcţia I, a deschis pista cea bună. Un maior sugera superiorilor „ca Securitatea să fie mai atentă în ceea ce privea lectorii trimişi la diverse universităţi din străinătate“.

Nicolae Balotă a venit în Occident ca profesor invitat la Universitatea din München. S-a apropiat repede de oamenii Europei Libere. De la Noël Bernard la Monica Lovinescu, peste tot a fost bine primit. Avea o carte de vizită impresionantă. Fost deţinut politic, 7 ani de puşcărie, 2 de domiciliu obligatoriu în Bărăgan, fără momente ştiute de slăbiciune sau laşitate. Dar, la eliberarea din 1963, a semnat un angajament pe care l-a respectat până la căderea comunismului, cu un exces de zel stupefiant, chiar şi atunci când nu mai era sub controlul Securităţii. Ceva mai târziu a venit confirmarea de la CNSAS. Mariana Sipoş, care s-a ocupat de cazul Caraion, a obţinut, în numele familiei poetului, deconspirarea informatorului Someşan. Nicolae Balotă n-a fost doar trimisul special al Securităţii în exil. Fusese şi în ţară un turnător destoinic.

Cât a fost cadru didactic în Germania şi în Franţa, avea intrare nu numai la conducerea departamentului româ­nesc al Europei Libere, dar şi la Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca şi, prin ei, şi la alţi membri importanţi ai diasporei anticomuniste, inclusiv la Mircea Eliade, Emil Cioran şi Eugen Ionescu. Fiecare vizită în România era precedată de un popas la Europa Liberă. Nicolae Stroescu-Stânişoară, director asistent al secţiei române şi prieten intim, îi oferea, fără să vrea, informaţiile cu care Nicolae Balotă contribuia la literatura de sertar a Securităţii. A primit şi sarcini precise, cum ar fi trimiterea unor scrisori de temperare lui Eugen Ionescu sau „adâncirea unor disensiuni şi contradicţii de concepţie existente între Nicolae Stroescu şi soţii Ierunca“.

În 1987 a obţinut azil politic în Franţa. A început să vorbească la Europa Liberă în nume propriu, până atunci o făcuse anonim, pe dolari buni, alăturându-se fără jenă celor despre care relatase Securităţii că depind de „diverse servicii de spionaj“. După 1989, prin bunăvoinţa amicului şi binefăcătorului Nicolae Stroescu-Stâ­nişoară, exploatat informativ în folosul Securităţii, a fost şi angajatul Europei Libere. N-avea nimic de spus. Îi mai lipsea un pumn de dolari la pensie!

L-am avut şi coleg. Era de o politeţe unduitoare, excesivă, dornic să facă impresie bună, oriunde şi oricui. Pe culoarele Europei Libere nu mergea. Zâmbind în dreapta şi în stânga, se lichefia, se scurgea. Avea, credea Adrian Marino, o onctuozitate „papal-ecleziastică“. E o licenţă poetică. Cuvântul mai exact, şi poate mai brutal, este „unsuros“.

Știa că are dosar de informator. L-a citit. Redempţiunea nu a părut a-l ispiti, deşi afişa convingeri religioase profunde. De dosar ştiu şi colegii lui, scriitorii. Spre deosebire de alte cazuri, Nicolae Balotă este tratat cu suspectă milă creştinească. A fost deţinut politic şi nu putem judeca! E un argument ce trebuie luat în seamă, deşi e jignitor pentru deţinuţii politici care n-au semnat pactul cu diavolul sau au făcut-o în limite decente. Oricum, scuza ar fi valabilă pentru toţi deţinuţii politici deveniţi liberi într-o puşcărie mai mare, dar aflaţi mereu sub presiunea şi controlul Securităţii. Nu şi pentru cel care a continuat să slujească Securitatea şi atunci când era un om liber! (…).

Da, dar „opera salvează omul“, li se răspunde celor care arată cu degetul spre jalnica slăbiciune a omului. Dorin Tudoran, şi el victimă a delaţiunilor „someşene“, crede că opera salvează doar opera. „Omul nu poate fi salvat decât de om. Ca oameni, suntem exact ce şi cum alegem să fim.“ Dar, în România, ca şi în vizuina luminată din sudul Franţei, asta sună deja a predică în pustiu.

ivan-denes-LLocul 3. Ivan Deneş

Personaj mai mult decât interesant. Viaţa lui pare un roman şi chiar mai rău decât atât. A fost cel mai aproape de a fi infiltrat de Securitate în secţia română a postului de radio Europa Liberă.

Scriitor vag, bun traducător din germană, engleză, maghiară şi franceză, a emigrat, aparent legal, în Israel, în 1971. În realitate a fost „trimisul“ legendat al Securităţii, cu numele de cod „GX-36“.

Practic, a lucrat neîntrerupt pentru Securitate din 1948 până în 1989. Trimiterea în Occident, unde a lucrat cu numele „Krauss“ şi „Konrad“, fusese precedată de o lungă colaborare cu Securitatea, ca informator de succes. Ca „Aurel Bantaş“ a dat informaţii despre deţinuţii politici, a căror soartă a împărtăşit-o. Sub numele „Alecu Sîrbu“ a facilitat confiscarea de către Securitate, printr-o spargere înscenată, a primei variante a manuscrisului cărţii lui Belu Silber, Monarhia de drept dialectic.

Nu s-a acomodat cu viaţa din Israel, a emigrat în Germania şi a fost angajat la concernul de presă Axel Springer, de orientare net anticomunistă. Normal, drumul lui s-a intersectat cu cel al oamenilor de la Europa Liberă, unde a început să colaboreze, sub pseudonim sau sub numele lui. Noël Bernard, care i-a apreciat calităţile reale de jurnalist, vorbitor de patru limbi străine şi o foarte bună capacitate de analiză şi de sinteză, i-a propus angajarea.

În perioada de probă l-a ajuns din urmă trecutul negru. Foşti deţinuţi politici aflaţi în exil s-au mobilizat exemplar şi au reuşit să probeze că în închisoare Deneş a participat la „reeducarea“ care a precedat eliberarea din 1964 şi i-a turnat pe recalcitranţi. Angajarea a fost stopată, Deneş s-a întors la Axel Springer, dar a rămas în relaţii bune cu Europa Liberă şi cu oamenii ei. Călătorea des în România, oferind Europei Libere ample materiale documentare despre situaţia din ţară, pentru care era remunerat. Cinci dintre ele le mai am şi astăzi. Sunt excelente. Detesta comunismul, varianta lui ceauşistă, mai ales. Asta nu l-a împiedicat să colaboreze şi cu Securitatea, la fel de fructuos şi tot pe bani, oferind informaţii despre Europa Liberă şi despre oamenii ei.

Apare obsedant în dosarul Europei Libere, Meliţa şi Eterul, dar şi în dosarele individuale ale oamenilor de la Europa Liberă, mai ales ale directorilor. Are caracteristicile unui spion sadea, nu doar simplu informator. Era convocat pentru instruiri, la Bucureşti, dar şi în alte oraşe europene, i se dădeau sarcini, era plătit.

Harnic, articulat, săritor, i s-au trasat sarcini în planurile Securităţii pentru compromiterea lui Noël Bernard, a lui Emil Georgescu şi a lui Paul Goma, probabil şi a altora. A prezentat planurile casei şi biroului lui Bernard, cu indicarea exactă a locului în care erau ţinute scrisorile ascultătorilor.

Identificat după aparţia cărţii Meliţa şi Eterul, s-a luat legătura cu el. Nu a negat colaborarea cu Securitatea. A avut o explicaţie de un cinism năucitor. Pentru el, informaţia era o marfă! A vândut-o celui care a plătit mai bine. I-a trădat pe toţi cei care l-au plătit. Şi-a trădat şi prietenii din ţară, lista celor turnaţi de el la Securitate e enormă.

I s-a sugerat să-şi scrie memoriile. Avea ce povesti. A refuzat. Voia să-şi dedice ultimii ani de viaţă scrierii unei nuvele despre ultima noapte a lui Spinoza! Paradox, evreul de stânga a murit ca apropiat al unor cercuri de extremă dreaptă, cu obsesii antisemite.

A murit terorizat de gândul că noii lui comilitoni politici ar putea afla că toată viaţa a fost în slujba unui regim totalitarist comunist.

Arghirofil, afemeiat şi alcoolic, a murit sărac, măcinat de alcool, frustrări, datorii, divorţuri şi pensii alimentare.

Un păgubos care, în visele lui de glorie, se va fi imaginat ca un Richard Sorge al Războiului Rece. N-a avut statura necesară, nici la propriu, nici la figurat. Merita, totuşi, un loc mai sus în acest top. Alţii au fost mai harnici decât el, iar dosarul furnizat de SIE, parţial ilizibil, nu pare complet. Ca om a fost ticălos, un gunoi. Dar rămâne un personaj interesant. Literar vorbind. Spre deosebire de Bălăceanu Stolnici, care este doar un gunoi.

constantin balaceanuLocul 4. Constantin Bălăceanu Stolnici

Boier de viţă veche şi turnător de cursă lungă. Recrutat în problema „foşti exploatatori“, „pe bază de sentimente patriotice“, a fost un colaborator harnic, cooperant, prolific, cu iniţiative în întâmpinarea sugestiilor Securităţii interne pe lângă foştii exploatatori, dar şi unul cu potenţial în problema emigraţiei anticomuniste. A fost avansat şi trimis peste hotare cu misiuni care transgresau simpla culegere de informaţii.

A fost un destoinic agent provocator şi un la fel de destoinic agent de influenţă. Prezentabil, manierat, abuzând de zdrăngănelile boieriei lui, Stolnici a avut uşi deschise în casele celor pe care i-a turnat, şi în ţară, şi în afara ei. Sub numele de „Ionescu Paul“ şi „Laurenţiu“, a mai avut şi altele, a turnat, din toate poziţiile, liberali, ţărănişti, monarhişti, diplomaţi, colegi, medici, pacienţi, rude.

Securitatea a fost impresionată de mulţimea şi de exactitatea informaţiilor, de spiritul lui „de sinteză şi analiză“. A fost recompensat cu dreptul de a călători peste hotare şi cu bani peşin, în lei şi valută. Oricât i se dădea, mult, puţin, omul lua. De la bacşişul mizer de 125 de lei, la 4.000 de lei, jumătate din costul unui voiaj în Vest. I-au fost decontate chiar şi fleacurile artizanale dăruite celor vizitaţi şi turnaţi. A fost primit, la cererea lui, de Vlad Georgescu, directorul secţiei româneşti de la Europa Liberă. Vizita s-a soldat cu o schiţă detaliată a apartamentului gazdei, îndosariată în arhivele Securităţii. În schimbul serviciilor făcute Securităţii, a cerut avansare profesională şi ştiinţifică. Nu din arivism, ci pentru a-şi spori credibilitatea în străinătate. Cot la cot cu Securitatea, a combinat datoria patriotică cu plăcerea turnătoriei.

RETRAGEREA

În decembrie 2007, Bălăceanu Stolnici a anunţat că se retrage din activităţile Academiei Române. El a declarat atunci la BBC că nu a negat nicio secundă colaborarea cu Securitatea. Într-o scrisoare adresată conducerii Academiei, Bălăceanu Stolnici a spus că nu are nicio implicare într-un complot al Securităţii în vederea asasinării fostului şef al postului de radio Europa Liberă, Vlad Georgescu.

A lucrat pentru Securitate până la revoluţie. În decembrie 1989 era propus pentru trecerea la un nivel superior al muncii informative la Direcţia a III-a, Contraspionaj. Ironia sorţii, revoluţia a pus capăt carierei unui turnător cu vocaţie şi cu perspective. Un destin frânt!

După revoluţie a început să-şi plimbe morga boierească în medii democratice. Membru de vază al Partidului Naţional Liberal, superbă ipocrizie, a leşinat în şedinţa în care partidul se răfuia cu Mona Muscă, informatoare inofensivă şi fără noroc, dar care a avut tăria de caracter să se retragă din viaţa publică. Stolnici a fost ofensiv. Era al patrulea senior liberal care colaborase cu Securitatea.

A recunoscut doar strâns cu uşa documentelor, deşi numele „Laurenţiu“ figura în cartea Operaţiunea Meliţa şi Eterul, fără a se şti cine se ascunde în spate. A negat, a jucat cartea uitării. Nu-şi mai aducea aminte! Cu documentele pe masă, a recunoscut câte ceva. A jucat rolul informatorului inofensiv. Probatoriul CNSAS, neobişnuit de amplu, a spulberat orice îndoială. A turnat pentru bani, pentru carieră şi din exces de zel. Omul trăia voluptatea turnătoriei. Chestie de caracter. Boierul avea apucături de rândaş şi de slugă hoaţă.

Formal este încă membru al Academiei, onorându-şi colegii la fel de turnători. Vorbeşte despre „Securitatea noastră“. Semn că suferă de sindromul Stockholm. A devenit totuna cu prigonitorii lui şi ai clasei din care a făcut parte. Va da detalii despre căderea în păcat în memoriile pe care tocmai le scrie. Merge greu. Abia a ajuns la copilărie. Și, de obicei, copilăria unui netrebnic e plină de duioşii. Dacă va reuşi să treacă de copilărie e problematic. Are 88 de ani. Îi dorim viaţă lungă. Netrebnicia informatorului „Laurenţiu“, eventual, şi redempţiunea boierului merită o mesă. Și, oricum, promit să fie mai interesante decât copilăria boierului ticăloşit.

Emanuel ValeriuLocul 5. Emanuel Valeriu

Nume conspirativ „Emil“, „Epure“, „Vipera“. Reputaţie de hahaleră. Informator de cursă lungă, a fost dirijat spre Noël Bernard încă din 1968. A fost abandonat după condamnarea într-un proces cu trafic de valută.

S-a reactivat, la cererea lui, în 1981. A fost o surpriză suspectă pentru Securitate („Să-i lăsăm iniţiativa şi să verificăm ce vrea“, „Atenţie pentru a nu se folosi de noi doar în vederea realizării unor interese personale“). Valeriu dorea să le vorbească despre abuzurile binefăcătorului său Adrian Păunescu.

Însă capitalul lui cel mai important era cunoaşterea oamenilor de la Europa Liberă. A fost preluat de Securitatea externă şi, după o pregătire informativă corespunzătoare, în 1986 a fost trimis de probă în Vest. A fost bine primit de către cei care ştiau că, de ani buni, Valeriu era autorul unor foarte bune corespondenţe cu informaţii abundente, de calitate, despre situaţia şi starea de spirit din România. A respectat consemnele Securităţii, mai puţin în privinţa informaţiilor proaspete aduse fără ştirea acesteia.

Situaţie schizofrenică: Securitatea îl bănuia ca fiind autorul unora dintre scrisorile difuzate la Europa Liberă, dar nu a reuşit să găsească şi dovezile. Valeriu juca pe două tablouri şi juca bine. Surpriză, fericită pentru el, pentru prima oară Europa Liberă l-a recompensat pentru corespondenţele trimise. S-a întors cu tolba plină, pe care a deşertat-o la Securitate şi în 1987 a fost trimis cu sarcini mai precise, inclusiv fotografierea unui redactor de la Europa Liberă. Tot atunci, la München, au apărut primele suspiciuni legate de vizitele lui Valeriu. În 1988 a fost primit mai rece şi mai distant.

S-a reactivat în 22 decembrie 1989, când, din proprie iniţiativă, a trimis prima corespondenţă din Bucureşti, îndată după decolarea lui Ceauşescu de pe clădirea CC. Colaborarea cu Europa Liberă a încetat după cinci zile. Și-a valorificat disidenţa anonimă în două cărţi pline de acuzaţii gratuite la adresa Europei Libere şi a oamenilor ei, contrazise de documentele găsite în arhiva CNSAS, care probează că a fost informator. Unul mic şi fără caracter.

 

Despre autorNeculai Constantin Munteanu (n. 16 noiembrie 1941Pufești, Vrancea) este un jurnalist (de profesie economist) și disident anticomunist din România. Părăsește România în 1977, ca urmare a opoziției manifestată față de regimul comunist. Din 1980 este principala voce a postului Radio Europa Liberă din München. Prin emisiunile sale transmise de la acest post de radio, devine cunoscut pentru condamnarea regimului lui Nicolae Ceaușescu în anii 1980. Contribuțiile sale radiofonice (îndeosebi în cadrul emisiunii „Actualitatea românească”) au fost ascultate și apreciate ani de-a rândul de milioane de români. Din2007, Munteanu găzduiește o emisiune la Radio Europa Liberă intitulată „Eu și câinele meu, Securitatea„.

Acest artiol a apărut pe site-ul Europa Liberă (http://www.europalibera.org/) şi a fost preluat pe site-ul revistei 22 (revista22.ro).

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • mariusmioc: (13-2-2013 la 20:36)

    Alex Mihai Stoenescu nu este numai informator al securităţii, ci şi falsificator al istoriei. Nu i-am studiat toată opera, ci numai cea referitoare la revoluţia din 1989. Am găsit plin de dezinformări:

    – “Prejudecăţile birocratice ale lui Alex Stoenescu” – comentariu la primul volum al acestuia despre revoluţie – “Istoria loviturilor de stat în România – vol. IV (I)”, Editura Rao Bucureşti, 2004. http://wp.me/pjejF-8y

    – “Securitatea în revoluţia din 1989, după părerea lui Alex Stoenescu” – comentariu la capitolul “Departamentul Securităţii Statului la începutul revoluţiei” din “Istoria loviturilor de stat în România – vol. IV (II)”, Editura Rao Bucureşti, 2005. http://wp.me/pjejF-bV

    – Greşita distincţie a lui Alex Stoenescu: “diversiune” şi “revoltă populară” (I) – prima parte a comentariului la capitolul „Lovitura principală – Bucureşti 21 decembrie 1989” şi la alte referiri despre începutul revoluţiei din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005). http://wp.me/pjejF-cO

    – Greşita distincţie a lui Alex Stonenescu: “diversiune” şi “revoltă populară” (2) – a 2-a parte a comentariului la capitolul „Lovitura principală – Bucureşti 21 decembrie 1989” şi la alte referiri despre începutul revoluţiei din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005). http://wp.me/pjejF-gi

    – Căderea lui Ceauşescu, văzută de Alex Stoenescu – Comentariu la partea legată de căderea lui Ceauşescu din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005). http://wp.me/pjejF-hk

    – Eroul anticomunist Sorin Ovidiu Vîntu – comentariu la un capitol al cărţii “Interviuri despre revoluţie” de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2004). http://wp.me/pjejF-191

    – Ordinul 2600/1988 şi minciunile stoenesciene din “Evenimentul Zilei” http://wp.me/pjejF-3aK

    – Alex Stoenescu – “Interviuri despre revoluţie” (recenzie) http://wp.me/pjejF-3pK

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 7 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.146.33.241