Ne scufundăm în apele golfului,
Pe un pat de nisip.
Îmbrăţişările noastre ucid coeficienţii de frecare.
Îi coboară aproape de zero.
Parc-am fi intrat într-un un ocean de fluide quantice,
De heliu lichid.
Planeta se roteşte mai repede;
Ca o stea bătrână intrată în colaps.
Biată stea!
În faţa ochilor noştri apar vortexuri colorate.
În ele se regăseşte soarele; acela de la început,
Când spaţiul nu era creat în jurul său încă.
Urma să apară odată cu noi, cu păcatele noastre.
Planeta se roteşte din ce în ce mai rapid.
Scăpate din braţele gravitaţiei anulate,
În jurul Terei zboară fragmentele ultimului genocid.
Ne rostogolim, ne scufundăm, plutim.
Din apele golfului, privim cerul.
De atâta ură, de atâtea blesteme, de atâtea păcate,
Culoarea îi virează de la albastru la vioriu.