Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

13 iunie 1941 în Basarabia şi Bucovina de Nord

de (30-12-2012)
2 ecouri

 
Deportations-1Într-un comentariu, dl. Anton Constantinescu mi-a atras atenţia asupra unei foarte interesante mărturii a unei doamne de 85 de ani din Republica Moldova, Efimia (Fenia) Cuza. Am ascultat-o cu mult interes şi îi mulţumesc domnului Constantinescu pe această cale.

Introducere

Ziua de 13 iunie 1941 a fost o zi foarte specială pentru Basarabia. În acea perioadă Basarabia (plus Bucovina de Nord şi regiunea Herţa) era deja de aproape un an sub stăpânire sovietică, ocupată fiind în urma ultimatumului din 26 iunie 1940. După retragerea administraţiei şi armatei române a început procesul de sovietizare, demarat prin implantarea structurilor NKVD/NKGB şi de partid, în paralel cu noua administraţie. Deja în luna iulie au început primele valuri de deportări – pe criterii sociale şi etnice, după modelul practicat înainte, începând cu septembrie 1939, în partea de est a fostului stat polonez; de partea de vest s-au ocupat naziştii…

În perioada 1940-1945, Basarabia şi Bucovina de nord a cunoscut trei schimbări radicale de regim, schimbări care au fost tragice pentru diferitele categorii de locuitori.

O mărturie

Doamna Efimia Cuza ne povesteşte ce s-a întâmplat în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, precum şi în zilele, lunile şi anii următori. Dânsa avea atunci 16 ani. Despre evenimentele anterioare nu aflăm prea multe, de exemplu despre valurile de deportare care au urmat începutului sovietizării din anul anterior. Aflăm însă că tatăl ei a fost luat în evidenţă drept „exploatator” (eventual chiabur) doar cu puţin timp în urmă, şi asta prin presiuni făcute asupra consătenilor să-l denunţe ca atare.

În acea noapte (istoricii spun că operaţiunile au început la 02:30 noaptea) a venit la ei un ofiţer (de securitate) cu doi soldaţi şi, zicând că-i duc doar până la primărie, i-au dus de fapt la gară, i-au încărcat în vagoane de vite şi i-au oprit abia într-o gară dincolo de Nistru. Această gară s-a dovedit a fi un punct de triere, unde toţi bărbaţii au fost separaţi de familiile respective şi au fost încărcaţi într-un alt tren. Efimia (Fenia) Cuza, împreună cu mama, o soră şi doi fraţi au fost duşi mai departe cu trenul, timp de peste 3 săptămâni. Se opreau frecvent pentru a da prioritate numeroaselor convoaie militare cu armament şi trupe care mergeau în direcţie opusă, spre vest.

Au călătorit în condiţii inumane şi au fost debarcaţi în Kazahstan, în regiunea oraşului Aralsk (vreo 3.000 km. de Basarabia), ca deportaţi. Acolo au sosit ca deportaţi şi mulţi alţi basarabeni (ca cetăţeni ai unui stat inamic), în special români, dar şi ucraineni şi evrei. Voi reveni la sfârşit cu detalii asupra sorţii acestei familii.

Baza „legală” şi specificitatea deportărilor din mai-iunie 1941

Eu am fost curios să aflu care a fost substratul politic de partea sovietică al suferinţelor prin care trecut d-na Cuza. Concret, m-au interesat deciziile regimului sovietic pe baza cărora s-au efectuat deportările, obiectivul urmărit şi modul în care urma să se desfăşoare. Este un demers similar cu cel din articolul Ordinul numărul 00447.

Am arătat în acel articol că la baza execuţiilor şi condamnărilor la muncă silnică a peste 750 de mii de persoane în anii 1937-38 au stat două hotărâri secrete care au fost găsite în arhive şi publicate după 1990; una era „pe linie de partid” iar cealaltă „pe linie de stat”, cum se spunea. Cea de partid a fost Hotărârea din 2 iulie 1937 a Biroului Politic, intitulată “Cu privire la elementele antisovietice”, iar cea de stat a fost „Ordinul operativ al Comisariatului Poporului pentru Afacerile Interne nr. 00447 intitulat “Cu privire la reprimarea foştilor chiaburi, infractori şi a altor elemente antisovietice”, datat 30 iulie 1937. Am văzut că acestea prevedeau, pentru cei în cauză, un simulacru de judecată, şi anume de către celebrele „troici”.

Cu valul de deportări din mai-iunie 1941 lucrurile sunt diferite şi ceva mai complicate. Aceste deportări s-au desfăşurat în toate teritoriile însuşite de URSS conform protocolului secret la pactul Ribbentrop-Molotov din august 1939 dar, spre deosebire de cele din 1937-38, au pornit în momente diferite: întâi în Ucraina de vest (fostul est al Poloniei) pe 22 mai, în Moldova (fosta Basarabie, plus Bucovina de nord şi regiunea Izmail) – în noaptea 12-13 iunie, pe 14 iunie în Lituania, Letonia şi Estonia, iar pe 19 iunie în Bielorusia de vest (altă parte din Polonia de est).

Un element distinctiv este faptul că nu a fost vorba de „judecări” şi condamnări, ci pur şi simplu de deportări administrative, în special ale unor foşti cetăţeni străini. Un alt element caracteristic a fost că familiile au fost separate: capul familiei a fost tratat altfel decât restul familiei.

Aceste particularităţi erau prevăzute în câteva directive operative ale NKGB-ului, emise cândva între 16 şi 22 mai. Aceste sunt:

Directiva NKVD/NKGB a URSS pentru evacuarea elementului social-duşmănos din republicile baltice, Ucraina şi Bielorusia de vest şi Moldova;
• Planul de măsuri pentru escortarea, reinstalarea şi ocuparea forţei de muncă a contingentelor speciale exilate din republicile baltice, Ucraina şi Bielorusia de vest şi Moldova.

Aceste două documente definesc categoriile de locuitori din aceste regiuni care urmează să fie evacuate, precum şi sub ce formă să fie reprimaţi. Sunt definite 10 categorii, printre care: membrii partidelor burgheze şi ale organizaţiilor naţionaliste, foşti poliţişti şi temniceri, moşieri, mari comercianţi, fabricanţi şi funcţionari de stat, foşti ofiţeri, membrii familiilor precedenţilor, infractori, prostituate, anumiţi etnici polonezi şi nemţi.

Observ că lipseşte categoria de „chiaburi”, în care ar fi putut fi eventual încadrat tatăl d-nei Cuza; este posibil că autorităţile locale să fi făcut exces de zel sau un fals în cazul familiei domniei sale, trecându-i la „moşieri” sau în altă categorie, poate pentru a pune mâna pe avere, după unele indicii.

Pentru Moldova au fost definite două forme de reprimare: deportare pe termen de 20 de ani cu confiscarea averii pentru membrii de familie şi internarea în lagăre de prizonieri de război ale NKVD/NKGB-ului – pentru capii familiilor. Din cauza începutului neaşteptat al războiului (22 iunie), această ultimă categorie a fost redirecţionată spre lagărele de muncă (Gulag), probabil pentru că se aşteptau numeroase contingente de prizonieri de război germani. Lagărele de muncă, la fel ca şi locurile de deportare, se găseau departe în est; pentru deportaţii din Moldova acestea erau: Kazahstan, regiunea autonomă Komi, ţinuturile Omsk, Krasnoiarsk, Novosibirsk.

Au mai fost elaborate instrucţiuni detailate pentru comandanţii de trenuri care defineau exact numărul de persoane pe vagon, regimul percheziţiilor, cantităţile de bagaje permise, procedurile de triaj, etc.

Istoricii, de exemplu Timothy Snyder în Bloodlands, notează că NKVD lucra foarte precis şi sistematic, bazându-se pe instrucţiuni foarte detailate şi uniforme, elaborate de organele de securitate unionale şi republicane, cu termene precise de executare a ordinelor şi cu obligaţii stricte de raportare la termene prescrise. Toate actele care circulau de sus în jos şi de jos în sus erau arhivate cu multă grijă. Regimul poliţienesc sovietic avea oroare de „iniţiativele de jos”, care nu erau tolerate, deşi uneori aveau loc, în principal pentru a arăta superiorilor devotamentul şi intransigenţa revoluţionară a cadrelor. Din acest motiv, informaţiile sovietice privitoare la represiuni sunt foarte detaliate şi reltiv exacte, spre deosebire de cele germane. Astfel, operaţiunile formaţiunilor Einsatzgruppen şi Einsatzkommandos ale SS-ului (Schutzstaffel, un fel de Securitate specială a partidului nazist) şi ale Gestapo-ului (poliţia secretă) erau mult mai haotice şi mai puţin documentate. Şi cifrele sunt mult mai incerte. Deci dacă e să vorbim de abordarea „ştiinţifică” (H. Arendt) a represiunii, sovieticii au fost mult superiori naziştilor.

Realitatea trăită

Evenimentele povestite de d-na Cuza corespund destul de bine cu procedurile descrise în aceste instrucţiuni, cu eventuala excepţie a încadrării în categoria reprimaţilor. Astfel, în deplină conformitate cu instrucţiunile, a fost luată întreaga familie, tatăl, mama şi toţi copii. Familia a fost separată: tatăl – capul familiei – a fost trimis într-un lagăr de muncă silnică, iar toţi ceilalţi au fost deportaţi.

Un sistem diferit se discerne în evenimentele relatate de dl. P. Şfartz în articolul său „Amintiri prin uşa întredeschisă a copilăriei” (v. aici). Ei, ca şi mulţi alţii, au fost ridicaţi cu toată familia, inclusiv cu doi unchi; aceştia, împreună cu tatăl, nu au fost însă separaţi de familie decât mult mai târziu, când au fost trimişi în lagăre din Iakutia. O altă diferenţă este că au fost ridicaţi nu pe 13 ci pe 22 iunie, că au fost trimişi mai târziu pe front şi că s-au întors la Chişinău (de unde au fost ridicaţi) deja în anul 1945. Deci în afara valului din 13 iunie, au mai existat şi alte tipuri de operaţiuni ale NKVD, despre care îmi lipsesc informaţii.

Soarta ulterioară a diferitelor categorii de deportaţi şi deţinuţi pentru perioada de după relocarea lor a fost reglementată de hotărâri şi instrucţiuni separate.

Deportările din 12-13 iunie 1941, timbru comemorativ

Deportările din 12-13 iunie 1941, timbru comemorativ

Iată şi câteva cifre: din Moldova, în cadrul operaţiunilor din 13 iunie 1941, au fost deportate, în 29 de garnituri de tren, spre estul îndepărtat, circa 26.000 de persoane, iar alte circa 5.000 au fost împrăştiate în 6-7 lagăre din reţeaua Gulagului. Rezultatul global, pe toate regiunile afectate, al operaţiunilor din mai-iunie 1941 a fost de circa 87.000 de persoane deportate şi circa 19.000 trimise în lagăre de muncă silnică.

Contextul şi semnificaţia

Să revin la deciziile care au stat la baza acestui val de deportări. Cele două documente amintite mai sus sunt documente operative, de aplicare a unor hotărâri ale celor mai înalte instanţe de partid. Într-adevăr, aceste decizii operative afirmă că se bazează pe o hotărâre a Comitetului Central şi a Guvernului din 16 mai 1941, dar nici titlul exact, nici numărul şi, bineînţeles, nici conţinutul acestei decizii nu sunt menţionate.

Un asemenea document nu a fost încă găsit în arhive, ceea ce este oarecum straniu, pentru că documentele care fundamentează toate celelalte valuri de deportări (cele din anii 1930, din 1940) au fost, toate, deja descoperite în arhivele fostului Birou Politic.

Acest fapt pune pe gânduri, în special dacă îl asociem unor alte elemente legate de această deportare. În primul rând atrage atenţia faptul că deportările din mai-iunie au atins numai zona graniţelor occidentale ale URSS şi au precedat cu doar câteva săptămâni atacul-surpriză a Germaniei. Există oare o legătură între aceste evenimente? Ştim că atacul German a fost fără nici o îndoială o surpriză pentru Stalin şi ai lui. Să ne mai amintim de faptul că d-na Cuza povesteşte că pe parcursul călătoriei sale spre adâncurile URSS, poate chiar începând cu 13 iunie, deci înainte de atacul german din 22 iunie, în întâmpinare veneau numeroase trenuri cu trupe şi armament, trenuri care aveau prioritate şi avansau spre graniţele de vest, spre România şi Germania.

Să ne amintim acum de ipoteza lui Victor Suvorov pe care am expus-o aici şi aici, şi care este în prezent o cuasicertitudine: URSS se pregătea intens să atace Germania şi România, cel mai probabil la începutul lunii iulie.

În acest caz pare naturală explicaţia că deportările din mai-iunie 1941 au fost plănuite cu intenţia de a „curăţa” o fâşie de vreo 100 de km. lărgime a întregului hotar vestic al URSS de „elemente străine şi duşmănoase” care, fiind în spatele frontului, ar putea să saboteze acţiunile militare ofensive ale sovieticilor contra ţărilor limitrofe cu populaţie înrudită. Asta ar explica şi momentul operaţiunii, şi selecţia categoriilor de evacuaţi, şi separarea bărbaţilor cu intenţia iniţială de a-i considera drept prizonieri de război străini, şi deplasarea spre vest a trupelor sovietice încă înaintea atacului-surpriză german. Tot aceasta ar explica şi faptul tulburător că documentul fondator tocmai al acestei operaţiuni de deportare „este de negăsit”; poate că este „rătăcit” pentru că în partea sa de justificare, în preambul, specifică fără ambiguitate că deportările servesc securizării spatelui frontului în vederea unei ofensive spre vest…

***

În încheiere câteva cuvinte despre soarta ulterioară a familiei d-nei Fenia Cuza. Dânsa a mai povestit că mama ei a murit în deportare în Kazahstan în 1943, că ea cu sora şi cei doi fraţi ai săi au revenit în Basarabia („Moldova Sovietică”) în 1948, iar tatăl lor s-a întors din Siberia (poate din SibLag, Novosibirsk) abia după 10 ani, în 1951. Fenia Cuza s-a căsătorit în anul 1952, are copii şi nepoţi.

În Basarabia şi Bucovina au mai avut loc două valuri de deportări în masă: pe 6 iulie 1949 (circa 40.000 de deportaţi, inclusiv în legătură cu colectivizarea forţată) şi pe 1 aprilie 1951 (peste 2.500, pe criterii confesionale, în special Martorii lui Iehova şi alte grupuri religioase minoritare). Pentru numeroase detalii v. această lucrare.

Referinţe:

1. A.E.Gurianov, Amploarea deportării populaţiei spre interiorul URSS în mai-iunie 1941, în lb. rusă, link pe situl Asociaţiei „Мемориал”;

2. Gabriel Gherasim, Convorbire cu dr. Ion Popescu, Kiev: Românii din Ucraina (1), aici şi Românii din Ucraina (2), aici şi în special aici.

2′. Acelaşi document, dar cu o tablă de materii, poate fi consultat aici

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (31-12-2012 la 00:16)

    Excelentă prezentare, bine documentată, şi cu caracter statistic. Dar gândiţi-va ce tragedii şi suferinţe, au lovit miile de familii,absolut nevinovate, condamnate de himerele sistemului politic, inventat de Lenin şi desăvârşit de Stalin!

    Unele aspecte prezentate de autor par a nu fi justificate de cadrul legal impus de „sus” şi executat cu râvnă de organele NKVD. O verosimilă explicaţie a unor „întârzieri” în executarea ordinelor de deportare, o constituie faptul că imediat după ocuparea Basarabiei de către Armata Roşie, şi după terminarea migraţiei anumitor categorii de populaţie în şi din România, Guvernul Sovietic a întocmit liste amănunţite cu bunurile abandonate de cei veniţi din România, şi începerea de tratative pentru recuperarea de la Guvernul României a contravalorii acestor bunuri.

    Ţin minte exact că ni s-au cerut noua, celor veniţi din România, să facem liste foarte amănunţite, mergând până la tacâmuri şi prosoape (!!), cu toate bunurile abandonate (case, maşini, terenuri, etc.). Aceasta poate fi una din cauzele care au dus la tergiversarea aplicării Hotărârii Guvernului şi C.C.-ului sovietic din 16 Mai 1941, pănă in ziua de 22 Iunie !941, cand inceperea războiului a pus capăt acestei actiuni. O dovadă in plus că inceperea războiului a fost o surpriză total neasteptată!!

    Si nu e vorba de sume mici! Numai de la familia noastră, erau de recuperat cca. 60.000 de dolari. Si au fost mii de familii!

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 7 Nu-mi place 0

  • Charlie: (31-12-2012 la 07:31)

    Relativ la purtarea regimului sovitic fata de cetateni potential dusmanosi, vreau sa spun ca regimul comunist din Romania s’a purtat la fel, desi nu deporta cetatenii, dar ii jupuia de toata „averea” agonisita de ani de zile. Cu mare placere am plecat din Romania pe motonava Transilvania care facea naveta Constanta-Haifa. Un vaporas care putea cara 400 de pasageri fusese transformat intr’un bou-vagon plutitor cu vreo 2000 de pasageri. S’au pus saltele pe 2 etaje si am calatorit ca vitele timp de 4-5 zile. Bagajul consista dintr’o lada de 40kg si daca la vama din Constanta ii placea vamesului ceva, o confisca pe loc.

    Fotografii de familie erau considerate secrete de stat, nu prea inteleg de ce. Totul s’a petrecut in anul de gratie 1950. Asa s’a golit Romania de sute de mii de evrei si statul a dat locuinte la buni cetateni de partid. Talharia asta a fost organizata de guvern si compensatii nu s’au primit pana astazi, birocratia corupta din Romania democratica a reusit sa inlature orice cerere de restituire prin metode: n’ai suficiente acte sa dovedesti!!!

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.166.48.3