O voce recenta din mediul bancar anunta ca datorita lipsei instrumentelor de structurare a riscurilor financiare, Romania este in pragul colapsului financiar. Sa vedem de ce nu este asa:
Lipsa unor swapuri pe ratele dobanzii si a unor cross currency swapuri care sa acopere riscul valutar aduc un cost de oportunitate suplimentar pe spatele BNR. Intr-adevar, aceasta banca centrala a consumat sume importante anii trecuti, asigurand omogenitate si predictibilitate pe piata valutara.
Deci daca nu vrea nimeni sa vanda swapuri pe piata romaneasca, BNR suporta costul aruncand in mod obligatoriu rezerva valutara in schimburi valutare perdante, si in principiu ar trebui sa-si acopere costul din taxarea suplimentara a bancilor intr-un fel sau altul. De ce ar trebui sa taxeze bancile? Pt. ca le scapa de obligatia de a-si face un management dinamic al activelor si pasivelor, si le ingaduie sa finanteze piata imobiliara la greu – acest lucru este daunator momentan economiei romanesti, prin supraincalzirea pietei imobiliare de catre banci, si prin permiterea unor amatori sa pozeze ca bancheri pe tremen lung, pt. ca sistemul permisiv nu ii curata dupa un an, doi, ca in alte parti.
Aprecierea cursului de schimb in acest moment este predictibila dintr-un simplu motiv: nu mai exista downside pe partea de salarii medii. Un muncitor calificat nu poate castiga mai putin de 300 de dolari pe luna decat intr-o recesiune puternica in care salariile ar fi platite de la guvern, iar majoritatea intreprinderilor ar fi falimentare. Nu este cazul in Romania, deoarece avem un boom economic care e de durata. In masura in care dezvoltarea economica se face cu cap, iar jucaria incepe sa functioneze, salariul mediu poate ajunge la 1000 de dolari pe luna in 5-7 ani, in rand cu media europeana, la un PNB de cca. 8,000 de dolari pe cap de locuitor.
Daca jucaria deja functioneaza, inseamna ca salariul este deja de 1000 de dolari pe luna si aprecierea va continua pe termen lung.
Pana la identificarea cursului de echilibru, Romaniei nu ii este favorabil sa adere la Euro, pentru ca un tunel de 15% al cursului nu poate fi aparat decat daca cursul este subapreciat, ceea ce este nefavorabil cetateanului care vrea sa aiba putere de cumparare comparabila cu omologii europeni. Altfel romanii neputandu-se baga in piele de chinezi, ar continua emigrarile, chiar daca statul ar zice mersi sa-si faca un fond de investitii din cresterile de reserve ale BNR dupa model chinez.
Avem deci 2 componente: intreprinderi care nu platesc 15% din cifra de afaceri pentru salarii – acestea trebuiesc identificate ca neocomuniste si demascate. Cealalta componenta este cea de “hot money” si include investitiile nerezidentilor la bursa, care trebuiesc canalizate pe termen lung prin taxare, dar si investitiile nerezidentilor in spatii locative – ele trebuiesc descurajate pentru ca dezechilibreaza raportul putere economica interna/ salarii medii/ pret al locuintelor. Nu ma refer la spatii comerciale, ci la spatii locative.
Deci am concluzionat ca Romania nu are probleme de echilibru de curs valutar in acest moment.
Pe partea de dobanzi, exista riscul politic care in prezent cere o crestere a dobanzilor. Acest factor, combinat cu o tendinta de apreciere pe termen lung si cu crestere economica duce la atractivitatea investitiilor chiar financiare pe termen mediu in Romania. Ce mai trebuie facut este ca bancile sa fie fortate sa finanteze industria cu capital autohton pentru a forta cresterea economica.
De asemenea, bancile au format deja o curba a dobanzii pe termen lung care incorporeaza risc de credit, uitandu-se mai mult sau mai putin la rata de refinantare, deci structura pe termen lung a dobanzilor este cunoscuta chiar facand abstractie de titlurile de stat. Aceasta structura a ratelor dobanzii are un anumit factor de variabilitate mare in cazul Romaniei, dar momentan dobanzile devin real pozitive.
In orice caz, sunt intotdeauna de preferat dobanzi mai mari decat intrari de hot money pe termen scurt care pot mari variabilitatea dobanzilor pana la miscari nefezabile.
In legatura cu balanta de plati, care intr-adevar arata vulnerabilitate, eu consider ca modelul intergenerational de indatorare/venituri se aplica foarte bine in cazul Romaniei.
Astfel genetica populatiei este considerata superioara (citez Departamentul de Stat al SUA), care identifica adaptabilitatea si rezistenta superioara a rasei romanesti.
Deci tarile dezvoltate sunt de acord ca odata cu iesirea din comunism, orice resident roman pana in 50 de ani va fi expus unui val imediat de sporire a consumului care poate duce pana la o indatorare per individ de 50,000 de dolari. Se presupune ca aceasta indatorare va incepe a fi replatita dintr-o sporire a veniturilor dupa adaptarea la economia de piata si sfarsitul tranzitiei de 20 de ani (vezi de asemenea, Silviu Brucan). Deci pana la sfarsitul lui 2009, indatorarea poate continua fara pretentii de a se fi atins fundul marii cu Balanta de plati.