Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ultima Ora



 

Povesti de Advent (I)

de (5-12-2012)
2 ecouri

Sibiul ca si intregul tinut al Transilvaniei nu se poate desprinde de coabitarea cu etniile germane si maghiare. Ma intristeaza inca ura, tendintele de instigare ale vecinilor, ale prietenilor la conflicte de nerezolvat. Ma repet in rememorarea anilor de scoala primara, de liceu unde o scoala avea trei clase:

romana, germana, maghiara.

Bisericile catolice, protestante au adus simbolul sarbatorii de Advent si in casele noastre. Inainte de Sfantul Nicolae , 6 decembrie vecinii si colegii mei unguri, sasi isi impodobeau usile de la intrare cu cu crengi de brad, coroane de brad inpodobite cu beteala, globuri, si patru lumanari.

Ma fascina verdele bradului, infrumuseta iarna deja greoaie cu becuri chioare, cu zapezile strazilor laturalnice.

In acea vreme am intalnit-o in piata de flori pe Hermanoaia, caci intr-un cartier jos din spatele garii, un fel de sat prelungit la poalele cetatii vecinele deveeneau Sucioaia de la Suciu, Brangoasa de la Branga, Regaroaia de la Rieger samd.

-Kezit csókolom, Neni Hermann! Domana Hermann era jumatate unguroaica, jumatate nemtoaica. Ii placea cand ii spuneam Sarut Mana, Multumesc in limba maghiara si ma rasplatea cu ciocolata, cu un banut. Vecina varstnica se preumbla printre tarabele cu flori uscate, coroane de morti, brazi de craciun, borcane de muraturi, varza murata cu ochii atintiti la toate produsele.

-No tu ce faci copilul lu Neni ?

-Ia pe ici si eu. Da’ ce vrei sa cumperi Neni ?

-Caut o coroana de Advent. Una faina si sa fie din brad Nemes, care nu se usuca repede…

Tanti a mea a cumparat vreo trei coroane, si le pus pe mana ca niste colaci ori covrigi mai mari, cu doua plase abia isi mai tara galosii greoi

-Stati sa va ajut, am ingaimat eu. Am insfacat coroanele, am pornit impreuna catre casa. Ai grija, copile , sa nu strici coroanele.

In drum era un birt numit de localnicii din Orasul de Jos La mielul Alb, probabil un fost birt de pe vremurile burghezilor, unde precupetii isi beau si ei amarul, ca si in zilele noastre.

Tanti a mea s-a bagat in fata, semeata, cu tupeu. In lumina pala din birt i-am vazut ochii mari limpezi, frumosi, Dincolo de basma, de hainele de stamba ieftina razbatea o frumusete inca neinvinsa de varsta, de vaduvie, caci Hermann Bacsi murise la inchisoare.

-Ia si tu un vin fiert. Scortisoara, cojile portocale ma incalzeau si pe mine. Beam cot la cot cu mai varstnica mea vecina, iar apoi la drum prin fulgii mari, pufosi parca pluteam.

-Da’ ce aia Advent ? o intrebai eu.

-Ii ca sunt patru saptamani pana se naste dragutul nost’ Isusul. Si ne pregatim, aprindem in fiecare saptamana o lumanare din cele de pe coroana.

Pe la gara lumea ne cunostea. Un necioplit, un fel de deputat de cartier, a lu ‘ Bran imi striga in fata:

-Da’ ce tu esti bozgor, sa cari coroane de alea…

Nu am zis nimic. Am citit culoarea schimbata pe fata trista a femeii, nu a zis nimic nici ea.

In fata casei ei, i-am depus bagajele si am dat sa plec.Parintii trebuie sa fi fost ingrijorati de intarzaierea mea.

-Koszonom ! Imi spuse Hermannoaia si imi darui o coaroana de brad.

Am strans-o in brate bucuros de cadou, am alergat catre casa sa si o agat pe usa de la intrare.

Parintii nu mi-au zis nimic. M-au intrbat daca nu cumva am furat-o.

Le-am relatat istoria cu Tanti Hermann.

La cateva zile se apropia Sfantul Nicolae, patronul scolilor si al copiilor. In seara de cinci decembrie, copiii isi scot ghetele in fata casei ca Mosul cu joarda sa lase dulciuri, neuitatele bomboane din zahar topit, invelite in staniol. Se decorau incaperile cu jordite de arini vopsitecu un lichid folosit in constructii numit bronz. Pentru noi era aur si argint !

Copiii sasi , unguri isi punea si ei ghetele afara. Isi imparteau si ei jordite sclipitoare. Doar Mos Nicolae in mintea noastra nu era sas, ungur ori roman.

Era un timp cand Adventul ne bucura inima. Nu mai era de lucru prin gradini, la tara; parintii mai trageau un rachiu cu vecinii, cu prietenii, iar noi ne scoteam saniile ruginite din poduri.

Adventul ne aduce aminte de faptele bune, de asteptarea Nasterii Domnului Iisus.

Astazi in cartierele suburbane ale Washington-ului ma gasesc cu prieteni noi, cu o lume pestrita etnic, cu alte obiceiuri in prag de sarbatori de iarna.

Va prezint o doamna plecata cu multi ani in urma din Banat in Germania. Suntem de varste apropiate, avem amandoi aceeasi pregatire universitara, am plecat si eu tot in Germania.

In aceasta seara a Sfantului Nicolae Doamna Lilly, cum romanii o stiu in aceasta zona, urmeaza un drum sinuos al inaltarii unei Societati de Caritate pentru Romania, pentru copiii saraci din satul natal.

Este prima persoana angajata in sprijinirea soldatului Florinel Enache, ranit grav in Afganistan, amputat de picioare si de o mana, internat de luni de zile in spitalul militar din Bethesda, MD.

Doamna Lilly vorbeste putin, intreprinde mult. Mi-ar fi placut ca televiziunile romanesti sa se opreasca la poarta ei in valea faptelor bune, sa povesteasca lumii despre actiunile sale.

In aceasta seara sunt convins ca mai exista copii tristi cu ghetele in afara portii de la intrare, pe unde Mosul nu va putea ajunge. De aceea mai exista oameni ca Lilly.

La intrarea in Advent Lilly impreuna cu pictorita Dorothy Maier au lansat o serie de intalniri pe teme artistice menite sa consolideze un renume pozitiv comunitatii romanesti americane.

(Va urma)

 

 

 

 

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Radmanestean Adela: (6-12-2012 la 09:45)

    În ultimii ani această doamnă minunată, Lilly Pierce Doggendorf, a schimbat foarte mult viata a 50 de familii nevoiaşe din comuna care i-a fost leagănul copilăriei, Orţişoara. Este un adevarat înger trimis de Dumnezeu pentru a alina sufletele rănite de viaţă. Merită mai mult decât mulţumirile noastre: merită din plin să fie cunoscută de toţi românii şi să fie exemplu pentru cei care pot şi vor să o urmeze.

    Pentru mine a fost lumina de care aveam nevoie într-o perioadă în care credeam că lupt în zadar pentru binele celor din jurul meu. Mă bucur că m-a găsit şi că pot face parte din minunata lucrare a dânsei. Fii binecuvântată, stimată doamnă!

    Cu respect,

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • George Petrineanu: (11-12-2012 la 12:01)

    Simplu si frumos!

    Cu trecerea anilor viata se poate face mai frumoasa (ca in copilarie) dar misterul ei paleste.

    P.S. Poate mai aflam ceva despre cum ii merge soldatlui Florinel.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.224.247.75