Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Sanatate



 

Un cambre insolent şi…seducător

de (18-11-2012)

Am cunoscut-o pe Emma, invitat de CREPS (Centrul de resurse, expresie şi performanţe sportive) de la Saint Raphael, pentru a organiza un stagiu de dans contemporan, la care participa şi Echipa naţională de gimnastică a Bulgariei, în turneu în Franţa. Deşi foarte tânără, 16 ani, şi încă sub tutela părintească, Emma, fată cu un caracter temerar, s-a hotărât să rămână în lumea occidentală, chiar dacă pe-atunci, în dictaturile de est, cei ce schimbau de lume, fără acordul autorităţilor, erau socotiţi trădători.

Calităţile sportive deosebite ale Emmei nu i-au permis totuşi accesul imediat la un club sportiv cunoscut, cum ar fi dorit ea. Astfel că, după o perioadă de aşteptare mai mult sau mai puţin lungă, când i s-a propus un club amator, decalajul calitativ dintre ea şi celelalte gimnaste a determinat-o să refuze.

Timp de doi ani au urmat o serie de expediente, fără contingenţe cu gimnastica sportivă propriu-zisă, printre care angajarea într-un circ itinerant unde prezenta cu succes câteva numere de dans acrobatic. Încetul cu încetul, datorită unei bune ambianţe şi complicităţii unui tânăr acrobat, circul devenise pentru ea un veritabil job.

Între timp, un agent artistic i-a propus câteva defileuri de modă, seducând asistenţa de la prima apariţie. Cu un fizic de vis, fină, elegantă, şi cu un mers de gazelă, nu ia trebuit mult ca să devină manechinul cel mai solicitat de pe piaţa pariziană.

Invitat la unul din defileurile de modă Jean-Claude Goltier, unde Emma ţinea locul de vedetă, o reflecţie de spectatoare „Ai văzut cambreul insolent al ăsteia…?” m-a făcut să zâmbesc. Într-adevăr, Emma îşi croise un cambre provocator pe măsura contextului, iar cel al doamnei cu reflexia era, probabil, estompat de vârstă…

După defileu, m-am dus, cum se cădea, s-o felicit cu buchetul de flori comandat la un florist român din Paris, căruia, cu tot regretul, nu i-am putut procura o invitaţie.

Mă aşteptam s-o găsesc pe Emma radioasă şi mulţumită de poziţia privilegiată la care parvenise, ca să-i descopăr, în schimb, un fel de rictus ce trăda, fără doar şi poate, o suferinţă. Cu greu am convins-o să-mi vorbească deschis ca să găsim împreună soluţii pentru eventualele vicisitudini.

Mărturisirea ei nu m-a surprins. Nu era vorba de vreo suferinţă amoroasă ci de una fizică, urmare a cambreului exagerat, observat de spectatoarea maliţioasă în timpul defileului. Când se forţează prea mult timp o poziţie anti-naturală, reacţiile organismului trag semnalele de alarmă prin intermediul durerilor.

„A suferi nu-i o fatalitate – încerc eu s-o liniştesc – şalele fac parte din suferinţele secolului de care puţini indivizi sunt exoneraţi”.

Linia cambreului exacerbat, prezentată de unii „esteţi” ai modei ca dând o aparenţă senzuală siluetei feminine, comportă inconveniente pe planul anatomic. Cu toată soliditatea, unică în sistemul osos, a coloanei vertebrale, excesele acrobatice frecvente în gimnastică, contorsionism sau în dansul modern pun la mare încercare supleţea vertebrală, făcând să apară uneori patologii, mai cu seamă în regiunea lombară (lombalgii), nu tocmai simplu de diagnosticat. Mai întâi, pentru că durerea de şale este un ansamblu de simptome pe care se grefează câteodată unele stări psihologice.

Nu toate rasele îşi pot permite luxul acestei curburi incitante pentru genul masculin. Africanii au o morfologie particulară a spatelui care nu-i o simplă curbură. Corpul lor este foarte extins, spatele lejer cavernos, iar fesele „obraznice”, contrar morfologiei asiatice unde spatele este plat, sacrum-ul vertical, fesele prea puţin marcate, aş spune inexpresive. Europenele sunt între cele două tipuri extreme, cu variaţii individuale, tinzând să copieze artificial modelul african, reputat voluptuos.

Doctorii îi prescrisese Emmei o serie de radiografii, scanere şi IRM-uri, dovedite, până la urmă, needificatoare, sugerându-i chiar intervenţia chirurgicale la nivelul vertebrelor lombare. Un veritabil business…! Ori, tratând durerea de şale cu bisturiul, rezultatul poate fi mai negativ ca remediul. „În multe mecanisme ale durerii, explică reumatologul Serge Perrot, nu ştim exact ce produce durerea şalelor, sau foarte rar. Nu există paralelism între ce vedem la scanner sau la IRM şi intensitatea durerii. E necesară multă prudenţă la văzul imaginilor. Imageria e făcută pentru a elimina lucrurile grave, un cancer, o infecţie sau o fractură… nu pentru a revela cauzele unei dureri. Nici un disc vertebral deteriorat nu explică, musai, durerea de şale. De alminteri, antalgicele cele mai puternice nu produc întotdeauna efectele scontate, probă că mecanismul durerii nu-i îndeajuns cunoscut”.

Îngrijorarea principală a Emmei provenea din eventuala interdicţie medicală de a-şi exploata cambreul, „fondul ei de comerţ”, fără risc, atu principal, admirat de atâţi bărbaţi şi invidiat de atâtea femei.

Nu ştiu dacă discuţia noastră a fost suficientă pentru a-i atenua stressul cambreului. Îmi amintesc numai că, spunându-ne la revedere, chipul ei prinsese culoare iar surâsul redevenise din nou radios.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.80.42.144