caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

22 iunie 1941. Partea III-a: Adevărata cauză a dezastrului

de (4-11-2012)
23 ecouri

 
Am expus în articolele precedente (v. aici şi aici) ipoteza lui Suvorov după care, în iunie 1941, ruşii erau în plină pregătire a unei invazii masive contra Germaniei. În vederea acestei invazii au mobilizat şi continuau să concentreze, în secret, la graniţele sale cu Germania şi România, trupe şi material în cantităţi depăşind pe cele pe care Germania le concentra la graniţele sale cu URSS. Deci teza oficială sovietică după care URSS, „ducând o politică consecventă de pace”, nu întreprindea activ nimic şi avea toată încrederea în Tratatul de Pace de la 23 august 1939 cu Germania, este falsă. Suvorov citează nenumărate fapte în sprijinul acestei ipoteze.

Victor Suvorov este primul care a dat o explicaţie clară şi consistentă a evenimentelor ce au precedat ziua de 22 iunie 1941. Rolul său în istoriografia celui de-al doilea Război Mondial a fost comparat cu revoluţia coperniciană din astronomie şi din concepţia asupra lumii, care a stabilit că Pământul nu este centrul Universului, contrar credinţei vechi de mii de ani. Seismul provocat de teoria lui Suvorov, completată şi precizată de numeroşi alţi istorici, ruşi şi străini, a dus la o reexaminare dureroasă a evenimentelor de acum peste 70 de ani, precum şi la o reacţie violentă de negare din partea istoriografiei ruse oficiale, dar şi din partea administraţiei Putin.

Pe 22 iunie 1941, când pregătirile ruseşti nu erau încă încheiate, Germania a atacat şi a cauzat Armatei Roşii o înfrângere de proporţii nemaiîntâlnite: până la sfârşitul lui septembrie 1941, adică în ceva mai mult de două luni, aceasta a pierdut peste 15.000 de tancuri şi 10.000 de avioane (de patru ori mai mult decât numărul tancurilor şi avioanelor germane care i se opuneau), 65.000 de tunuri şi aruncătoare de mină, aproape 4 milioane de puşti şi peste 1,7 miliarde de gloanţe neutilizate.

Victor Suvorov explică această teribilă înfrângere prin aceea că Armata Roşia se pregătea de atac. Ca urmare, aerodromurile, fiind plasate în apropierea graniţelor, au fost bombardate în primele ore şi zile, iar avioanele au fost distruse la sol. Cantităţi enorme de muniţii stocate la graniţă au fost capturate. Fortificaţiile au fost demontate pentru a permite Armatei Roşii să atace în viitorul apropiat, drept pentru care armatele germane au trecut nestingherite.

Istoricul Mark Solonin (Марк Солонин), de profesie inginer de aviaţie, contestă categoric posibilitatea ca pierderile materiale enumerate mai sus să fi putut fi cauzate direct de atacurile germane – aviaţie, artilerie, tancuri, infanterie.

Analiza lui Solonin

Solonin începe prin a demonstra în detaliu că nici teoretic, şi nici în realitate, aviaţia sovietică concentrată în zonele de graniţă nu putea fi, şi nu a fost, distrusă la sol în primele ore şi zile ale războiului. Statistica arată că pierderea de avioane la sol este în mod normal de ordinul a câtorva procente, iar bombardamentul pistelor de decolare este şi el ineficient. Pentru a ajunge la acest rezultat, Solonin studiază, printre altele, câteva cazuri istorice de atac prin surprindere asupra aerodromurilor militare, printre care cel de la Pearl Harbor şi atacul israelian din 1967 asupra aviaţiei egiptene, apoi iordaniene şi siriene. Acest al doilea caz a beneficiat de circumstanţe cu totul speciale, ceea ce a făcut ca aviaţia israeliană să aibă un succes cu totul excepţional.

Studiul publicaţiilor privitoare la pierderile de avioane la sol arată că în perioada 1942-1945 aceste pierderi erau de sub 3% din totalul pierderilor, dar că sau sub 1% din totalul avioanelor, adică sub 1.000 de aparate în trei ani şi jumătate. Cu toate acestea, în singura zi de 22 iunie pierderile sovietice la sol pe care le citează sursele oficiale sovietice au fost, zice-se, de circa 800 de avioane dintr-un total de 1.200. Solonin analizează originea acestor cifre şi ajunge la concluzia că ele provin din rapoarte întocmite cu mai multe săptămâni după evenimente şi ai căror autori au încercat să explice în acest fel dispariţia avioanelor care au fost de fapt… abandonate.

Concluziile lui Solonin

Solonin afirmă că principala cauză a catastrofei militare din 1941 nu ţine de arta militară, în particular de efectul surpriză, şi nici de strategie, tactică sau calitatea şi cantitatea armamentului. Dacă cele enumerate ar fi fost singurii factori care determină rezultatul confruntării militare, atunci victoria Armatei Roşii ar fi fost rapidă şi inevitabilă.

Solonin rezumă cauza înfrângerii în felul următor: „Armata Roşie n-a luptat„.

Au luptat cu adevărat anumite unităţi, subunităţi şi indivizi izolaţi, uneori îndelung şi cu înverşunare. Dacă nici aceştia n-ar fi luptat, scrie Solonin, nemţii ar fi ajuns până la Vladivostok. Dacă ar fi luptat în mod organizat şi structurat grosul armatei, războiul s-ar fi putut termina la Berlin deja în octombrie 1941. Dar nu s-a întâmplat aşa.

În vara lui 1941 s-au înfruntat pe câmpurile de luptă nu doua armate organizate, ci o armata organizată – cea germană – cu o mulţime înarmată dar amorfă, iar superioritatea calitativă şi cantitativă a armamentului nu a mai jucat nici un rol. Rezultatul a fost că pierderile Armatei Roşii au fost cu factori mai mari decât ale Wehrmacht-ului.

Ce s-a întâmplat este că din primele ore şi zile armata s-a descompus, s-a dispersat, s-a dizolvat, iar acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu structurile de comandament militare, cu administraţiile teritoriale, inclusiv cu structurile Partidului Comunist şi ale Securităţii (NKVD). Sentimentul dominant a fost panica şi gândul „scapă cine poate!”, care a cuprins toate structurile enumerate mai sus. Procesul de descompunere spontană a Armatei Roşii s-a manifestat prin aceea că militarii refuzau în masă executarea ordinelor, dezertau şi se constituiau prizonieri în masă.

Privitor la numărul de prizonieri, arhivele sovietice şi rapoartele germane furnizează o cifră concordantă: circa 3,8 milioane de prizonieri sovietici până la sfârşitul anului 1941. Rapoartele NKVD menţionează, în plus, peste 700.000 de dezertori prinşi, iar numărul total al dezertorilor se evaluează la un milion până la un milion şi jumătate. Estimarea globală a numărului prizonierilor şi dezertorilor sovietici pe anul 1941 este de circa 5 milioane, aproximativ egal cu numărul de militari ce erau, sau se îndreptau către graniţele din vest pe 22 iunie. Din aceştia, 1,5 – 2 milioane au murit în prizonierat în timpul iernii 1941-42 de foame, epidemii sau de frig.

Deci URSS s-a dovedit a fi nepregătit de război din punctul de vedere al factorului uman: în ciuda propagandei la care a fost supusă Armata Roşie timp de zeci de ani, ea s-a dovedit inferioară celei germane în ce priveşte capacitatea, priceperea şi dorinţa soldaţilor de a-şi îndeplini datoria. Stalin a avut grijă să doteze armata cu multe tancuri şi avioane, dar nu s-a îngrijit să-i insufle o adevărată motivaţie. Din contră.

În lucrările sale, Solonin a stabilit o metrică (criterii de evaluare obiective) a motivaţiei. Criteriul principal a fost raportul dintre numărul de militari ucişi, răniţi, dispăruţi şi făcuţi prizonieri. Este un prim indicator, şi anume foarte grăitor: într-o armată „normală”, adică în una care luptă cu adevărat, numărul dispăruţilor, al celor luaţi prizonieri sau dezertaţi este de ordinul câtorva procente din totalul pierderilor. Calculul lui Solonin, bazat pe datele publicate pentru prima dată în anii 1990, arată că numărul dispăruţilor a fost de câteva ori (între 5 şi 11, depinzând de frontul de operaţiuni) mai mare ca numărul celor ucişi.
Un alt criteriu obiectiv de evaluare a motivaţiei militarilor sovietici a fost evitarea recrutării. Solonin constată că procentul celor ce s-au eschivat era între 45 şi 90%, ultima cifră fiind caracteristică regiunilor ocupate de URSS în 1939: Ucraina de vest şi Bielorusia. Alţi indicatori studiaţi de Solonin au fost:

– înaintarea incredibil de rapidă a armatei germane datorată absenţei vreunei rezistenţe semnificative,
– timpul foarte scurt între încercuirea şi predarea unităţilor sovietice (câteva zile faţă de câteva luni în cazul unităţilor germane),
– amploarea colaborării cu ocupantul a militarilor sovietici, inclusiv în acţiunile punitive contra populaţiei şi contra partizanilor.

Un alt fapt constatat de Solonin din studierea arhivelor este nivelul scăzut de activitate contra ocupantului al aviaţiei şi al flotei. Cauza nu este încă clară, deoarece ar fi putut contribui numeroşi factori, atât subiectivi cât şi obiectivi.

Practic, pierderea celei mai mari părţi a aviaţiei s-a datorat în principal nu distrugerii acesteia la sol sau în aer, ci faptului că a fost pur şi simplu abandonată de către personalul tehnic şi de zbor. Formaţiunile de zbor s-au redislocat succesiv de pe un aerodrom pe altul, cu sau fără ordine, astfel încât personalul tehnic, de zbor şi logistica au rămas în urmă. În cele din urmă, materialul a căzut în mâinile armatei germane, care l-a folosit cu multă plăcere şi succes. In acelaşi mod au fost abandonate mii de tancuri şi tunuri, împreună cu depozitele respective cu piese de schimb, combustibil şi muniţii, preluate şi folosite şi acestea de armata germană.

În câteva săptămâni armata a pierdut o cantitate imensă de material militar pentru crearea căreia a fost necesar efortul supraomenesc impus cu o violenţă nemaipomenită de regimul comunist supuşilor săi timp de peste 10 ani, şi care a dus la foamete, canibalism şi teribile represiuni politice. Trebuie precizat că din 1929, când a început industrializarea (plătită, cum am văzut, prin colectivizarea forţată a agriculturii), toată producţia a fost îndreptată spre înarmare cu material ofensiv. Fabricile şi uzinele care se construiau în URSS nu produceau râşniţe de cafea, tigăi şi oale. Ele produceau fie tancuri, fie oţel pentru tancuri, fie electricitatea necesară pentru a fabrica oţelul necesar pentru fabricarea tancurilor.

Solonin a determinat ca a existat totuşi o categorie de materiale care nu au fost abandonate: mijloacele de transport – camioane şi jeepuri. Motivul este că acestea serveau personal soldaţilor şi ofiţerilor, administraţiei, boşilor de partid şi Securitate, şi anume pentru a fugi cât mai repede. Trebuie recunoscut însă un lucru: securiştii, înainte de a fugi, n-au uitat să-i împuşte pe toţi deţinuţii politici din toate închisorile, conform ordinelor primite de la centru. Pentru acest fapt de eroism au fost, desigur, decoraţi…

Partea I-a
Partea II-a

Referinţe:

1. Marc Solonin, Înfrângerea din 1941 (Марк Солонин, Разгром 1941. На мирно спящих аэродромах), Moscova, 2009.

2. Sumarul concluziilor lui M. Solonin, pe situl său, sub formă de prezentate PowerPoint: în rusă, în engleză.

3. Iulia Latânina, Stalin, omul care a irosit Rusia, în lb. rusă, Partea I-a, Partea II-a.

Ecouri

  • Nicolae: (5-11-2012 la 05:50)

    Atacul nazist impotriva URSS a fost declansat la orele 3.15 am pe data de 22 iunie, 1941 concomitent pe un front de 1800Kmmilitar sud. de la Memel – la Marea Baltica pina la transinistria – unde au ‘participat’ armatele Romanane 3,11 si 4 facand parte din grupul de arate Sud.

    Stalin a fost instiintat de atac de catre Jukov la orele 4.15 am. Culmea a fst ca Stalin initial a refuzat sa accepte ca germania a atacat URSS si ca atare a somat ambasadorul german la Moscova, care i-a confirmat ca, intradevar Germania si URSS se aflau intr-o stare de razboi.

    Acest ADEVAR ISTORIC denota faptul ca Stalin a data dovada de o deosebita naivitate politica si strategica in acea perioada critica,attudine care a provocat dezastrukl de la inceputul ww2.
    Intradevar,intreaga armata sovietica a fost,dupa cum se stie, luata prin surprindere si total nepregatita.

    Armata sovietica NU era masata in acea perioada la linia de aparare ‘Molotov-Ribentrop’, localizata la noile teriitori baltice ci pe ‘vechea’ linie de aprare cunoscuta ca ‘Linia Stalin’.

    Aviatia sovietica a fost intradevar surprinsa la sol drept care cca. 1900 de avioane sovietice au fost distruse fara sa fi decolt pe cand aviatia germana a pierdut numai cca. 35 de avioane.

    Insa panica din randul armatei sovietice nu a fost cauzata nici de lashitate si nici de lipsa soldatiolor sovietice de dorinta de a-si apara [atria ci mai degraba ata de komando-urile germane parasutate in nord cat si de capturarea captelor de pod atat grupul militar Nord (von Leeb0 cat si de panzelere lui guderian si von Meinstein.

    Armata sovietica a opus o rezistenta feroce atat la Brest-Litovsk cat si in jurul Minsk-ului.

    ‘Fraternizarea’ cu armata nazista, in primele zile, mai ales in Ukraina a fost de fapt rezultatul infiltrari unitatilor naziste de origine ukraineana.

    Este deasemenea adevarat ca nu Stalin ci Molotov a citit la roadio Mosckova stirea ca URSS a fpst atacata de germania nazista.Celebrele cuvinte ‘Cauza noastra este justa,inamicul v-a fi zdrobit,victoria v-a fi a noastra’ nu au fost rostite de catre Stalin poporului Sovitic ci de Molotov.

    Cat despre jeep-uri in URSS in 1941, cestea au aparut ceva mai tarziu,DUPA acordul ‘lend-lease’ intre URSS si USA.

    Ceace trebue stiut sunt evenimentele din 30 iunie,cand intregul Politbirou in frunte cu Molotov s-a deplasat la datcha lui Stalin,moment in care Stalin a fost convins ca politbiroul venise pentru a-l ‘detrona’ – situatie care ar fi fost posibila,in acele circumstante,dar care nu s-a ‘consumat’.

    Numai dupa acest eveniment, la 1 iulie, Stalin, in sfarsit, s-a adresat prin radio poporului sovietic.

  • Alexandru Leibovici: (5-11-2012 la 15:22)

    @Nicolae

    Aproape toate afirmaţiile tale sunt eronate şi reflectă stadiul informaţional de acum 25 de ani, ceea ce înseamnă că era ceea ce dorea propaganda sovietică să se creadă că ar fi adevărul istoric. De atunci multe arhive s-au (între)deschis, dar probabil nu te-ai ţinut la curent. Până nu demult şi eu credeam ca şi tine(*).

    Oricum, eu nu am de gând să discut cu tine veridicitatea uneia sau alteia din afirmaţii tale pentru că, aşa cum am scris, modul tău de discuţie îmi displace: în loc să discuţi afirmaţii, discuţi motivele ipotetice pentru care le-aş fi făcut.

    Aşa că pot numai să te îndemn să-ţi actualizezi informaţiile, iar pentru asta îţi pot pune la dispoziţie literatură (în format electronic). Mai mult decât atât nu pot face pentru tine: vrei să te informezi – bine, dacă nu, nu. Dacă altcineva este dispus să discute la obiect iar nu despre persoana sau motivaţiile mele, îi stau la dispoziţie.

    Note

    (*) Iată câteva „fapte” care s-au dovedit a fi fost false:
    – „Stalin a data dovada de o deosebita naivitate politica si strategica”
    – „intreaga armata sovietica a fost … luata prin surprindere si total nepregatita.”
    – „Armata sovietica … [era masată].. pe ‘vechea’ linie de aprare cunoscuta ca ‘Linia Stalin’.
    – aviaţia sovietică a pierdut la sol 1.900 de avioane
    – „panica din randul armatei sovietice [a fost cauzată] de komando-urile germane parasutate…etc.”
    – etc.

    De asemenea, nu este adevărată legenda, lansată de Hruşciov, cum că între 22 iunie şi 1 iulie Stalin s-ar fi stat retras, prostrat, la datchia sa.

    Din contră, condica de intrări-ieşiri din cabinetul lui Stalin la Kremlin (publicată acum peste 15 ani) arată că între 22 şi 28 iunie Stalin a primit mereu vizite (Molotov, Beria, Voroşilov, Timoşenko, Mehlis, Jukov, Malenkov, Mikoian, Kaganovici, Vâşânski, Dimitrov şi alţii), de mai multe ori pe zi, cu singurele pauze de 3-4 ore de somn, spre dimineaţă. De altfel a participat activ la discutarea şi redactarea textului discursului lui Molotov din 22 iunie ora 12:15.

    În această perioadă, absent din cabinet a fost numai două zile, pe 29 şi 30 iunie; pe 29 iunie a fost, împreună cu Biroul Politic, la sediului Statului Major, unde a înţeles că situaţia este muuult mai proastă decât credea, şi probabil mai proastă decât se ştia chiar la Statul Major, deoarece acesta a pierdut legatura cu unele fronturi şi nu avea o imagine clară a debandadei din armată. Abia în acest moment (29 iunie, seara) Stalin şi-a dat seama că marele său plan (cucerirea („eliberarea”) întregii Europe) a eşuat definitiv, şi a căzut într-un fel de prostraţie (v. de ex. http://www.ni-journal.ru/archive/2005/n3_05/dosie305/kabstal305). Şi-a revenit însă relativ rapid, în ideea să încerce să salveze ce se mai poate salva, iar pe 3 iulie a vorbit chiar el la radio.

    Cât despre jeepuri – am folosit un termen generic, în lipsa unuia mai bun pentru rusescul „gazik”. În text mă refeream de fapt la GAZ-61. Jeep-urile propriu-zise, numite atunci Willys, au apărut în URSS intr-adevăr mai târziu, începând cu vara lui 1942. URSS a primit în total circa 52.000 de asemenea maşini foarte practice.

  • Nicolae: (5-11-2012 la 19:29)

    Acceptiunea aproape universala a evenimntelor precursoare atacului nazist de la 22 iunie este acea ca Stalin,constient de posibilitatea unui atac german, NU era gata de ofensiva in iunie 1941.

    Cel mai vehiculat ‘argument’ in favoarea teoriei cum ca Stalin ar fi intentionat sa atace germania,este celebrul discurs a lui Stalin de pe 5 mai,1941 de la scoala de ofiteri a armaei rosi,dicscurs in care Stalin ar fi declarat ca ‘In curand v-a fi un razboi si inamicul nostru v-a fi germania’.INSA nu exista nici o ‘dovada’ scrisa ca Stalin ar fi rostit aceste cuvinte si in mod relevant, sursele germane din URSS au fost singuirele care au propagat la acea vreme aceasta fraza.

    Este deasemenea important de remarcat ca tot in mai,1941,Stalin decisese sa intareasca pozitiile defensive la granita vestica a URSS – si asta cu numai cateva saptamani inainte de atacul nazist de pe 22 iunie.

    Celebrul document a lui Jukov cunoscut ca ‘Reflecti asupra planuluji strategic al armatei sovietice in eventualitatea uni razboi cu germania’ este datat 15 mai,1941,deci cu numai 5 saptamani inaintea atacului nazist.In acest document Jukov arata ca germanika avea in acel mopment la dispozitie 240 divizii care putea ataca URSS si ca atare LA DATA DE 15 MAI,1941, Jukov – care la acea vreme era seful statului major – fiind subordonat lui Timosenko care era comisarul apararii – propune o serie de masuri pentru fortificarea intregii armate sovietice,de la mobilizare generala pina la totala industralizare ‘pe picior’ militar’ a economiei sovetice.

    Ori un asemenea efort necesita luni daca nu ani de realizare,in timp ce germanika era deja pregatota de atac,dupa cum bine se stie.

    Iata deciunele din argumentele ca URSS nu era intr-o situatie practica de a ataca germania .

  • Nicolae: (5-11-2012 la 20:05)

    Iata mai jos detaliile activitati lui stalin si a guvernului sovetice in zilele premargatoare atacului nazist:

    – 21 iunie a.m.; un dezertor german, soldat cu afiliere politice de stanga – informeaza ca germania v-a ataca URSS pe 22 sau 23 iunie

    – in aceiasi zi la 9.30,Molotov cheama la Kremlon ambasadorul german in URSS pentru a cere explicati fata de evidentele pregatiri de ataca a germaniei.Ambasadurul german nu explica nimic clar.

    – imediat dupa acea intregul birou politic se retrage la datch lui Stalin care decide sa trimeata o telegrama ambasadorului soveric la berlin, Dekanozov, cerandui sa-l intrebe pe Ribentropp aceleasi ingtrebari pe care Molotov i l-e adresase ambasadorului german la Moskova.

    Urmarea a fost ca la 3.30 am pe 22 iunie germania a atacat URSS si astfel toate intrebarile lui Molotov au primit raspuns.

  • Nicolae: (6-11-2012 la 05:20)

    Atat Stalin cat si hitler aveau ‘eroii’ lor istorici.
    Erould luii Stalin era Ivand cel Groaznic, erould istoric a lui hitler era Frederic Cel mare.
    ceace este curios ref. alegerea lui hitler ca erou istoric este faptul ca frederic cel mare – regele Prusiei – era protestant – un amanunt care nu l-a ‘deranjat’ pe hitler care se cu toate ca se considera agnostic,fusese crescut ca catolic.
    Ref. frederic cel mare – a carei epoca este cunscuta ca ‘the enlightment’ (sturm und drang,Herder,Goethe,Schller,etc.) SE STIE ca cu tot enlightmentul sau,tot era mare antisemit.Un exemplu este faptul ca Frederik a pus bazele,printre altele, fabrici de portelan KPM – deosebit de vestita si astazi – fabrica care avea printre altele si scopul sa concreze cu Meissen de la Dresda – cu toate ca frederic avea ‘jurisdictie’ si asupra Saxoniei de jos.
    Potrivit unei legi promulgate de Frederik, fiecare evreu din Prusia era OBLIGAT sa cumpere obicte fabricate la KPM – KPM sunt initialele de la „Manufactura regala de portelan’.

  • Alexandru Leibovici: (6-11-2012 la 07:23)

    Nicolae, cunoşti expresia „n-am citit dar condamn”? Apărea în „scrisorile oamenilor muncii” din presa sovietică când trebuia condamnată o lucrare, fie ea „Doctorul Jivago”, fie „Arhipelagul GULAG”, etc.

    Vreau să spun cu asta că foloseşti o metodă greşită: când e vorba de o teorie nouă, informează-te de la sursă în ce constă ea, cu toate argumentele, apoi vezi argumentele oponenţilor şi după asta fă-ţi o părere. Tu văd că te-ai dus direct la argumentele advesarilor. Făcând asta, poţi foarte uşor să te păcăleşti: adversarii pot să deformeze concluziile şi argumentele teoriei, pot să le selecteze pe sprânceană, să-şi bazeze argumentele pe „fapte” care n-au existat, să omită fapte esenţiale etc.

    Cifrele şi faptele cu care operezi în noile tale comentarii sunt în mare parte inexacte. Iar sursele – lucrările lui Suvorov, Solonin, Meltiuhin ş.a. unde se expune teoria – deşi îţi sunt uşor accesibile, nu te interesează… So be it…

  • nicolae: (6-11-2012 la 16:33)

    Alexandru,

    Toate sursele mentionate de tine cat si multe altele sunt, bineinteles, universal accesibile si in mare parte le-am ‘çonsumat’ si eu.

    Insa pentru a-mi modifica opinia, bineinteles ca orice sursa trebue sa ma convinga de logica interpetari sale. Nu neg faptul ca pornesc de la convingeri apriorice, mai ales in privinta nazistilor si nu imi este rusine sa recunosc ca sunt çonditionat in mod pozitiv la o atitudine ostila fata de orice noua interpretare a actiunilor naziste.

    Si cu toate cele de mai sus, profit de faptul ca astazi este 7 noembrie pentru a spune ca, dupa NOUA mea opinie, ‘marea revolutie din octombrie’ a fost, de fapt, o lovitura militar/politica de stat si ca adevarata revolutie care a creat sansa unei rusi democratice si moderne a fost revolutia din februarie 1917.

  • Alexandru Leibovici: (6-11-2012 la 19:40)

    Nicolae,

    1. scrii că ai consultat „o mare parte” sursele menţionate de mine şi multe altele. Nu scrii că ai consultate pe cele menţionate de mine şi care expun în detaliu ceea ce eu am rezumat. Despre aceste surse vorbeam că trebuiesc citite pentru a-ţi face o opinie. De unde altfel poţi să cunoşti „logica interpretării”?? Deci: „n-am citit, dar condamn…”

    2. Scrii că ai „o atitudine ostila fata de orice noua interpretare a actiunilor naziste”. Ce „nouă interpretare a acţiunilor naziste” am prezentat eu aici??? Am scris numai de o nouă interpretare a acţiunilor sovietice, în lumina noilor informaţii din arhivele sovietice care s-au întredeschis.

  • Nicolae: (6-11-2012 la 21:05)

    Alexandru,

    Nu sunt opus unor noi intepretari al oricaror fapte instorice, nunumai in lumina unor descoperiri relevante ci deasemenea conform unor intepretari din puncte de vedere diferite.De fapt insasi acest dialog este acelasi lucru.
    Ceace,insa trebue acceptat in orice discutie de ac est gen,sunt punctele de vedere diferite ci nu insistenta ca opiniile oricui sa prevaleze fata de opiniile altora.
    Realitatea fata de epoca Stalinista este ca dupa congresull XXII aproape intreaga epoca stalinista a fost rescrisa,ajungandu-se pina la concluzia ca Stalin a fost nimic alceva decat un despot insetat de sange – vezi si obsesia sa cu Ivan cel Groaznic,mai ales ‘pasajul’ in care Ivan isi ucide fiul,moment considerat similar cu ‘abandonul’ fiul sau de catre Stalin in mainele nazistilor – considerat ca un moment cheie at psihicului sovietic in acea perioada deifcila.
    Deasemenea acest subiect fiin deosebit de vehiculat on mai toate sursele de informatie,exista aproape atatea opinii cat autori,inclusiv autori ‘consacrati’.
    Nu crezi ca din acest motiv exista riscul ca de cate ori apare o opinie diferita, opinia oricui risca sa fie afectata?
    Deasemenea astept cu interes restul materialelor tale,considerand mai ales ca daca se poate argumenta ‘cine a aruncat prima piatra’,desfasurarea ww2 de la atacul nazist pina la epilog, devine in acceptiunea aproape universala un razboi de aparare.
    Obtuinerea de teriitori fizice si politice de catre URSS dupa ww2, v-a fi,in mod sigur, un subiect demn e discuti aprinse si sunt convins,interesante.

  • Alexandru Leibovici: (6-11-2012 la 22:08)

    Nu va fi nici un rest, am spus tot ce am avut de spus. Ştiu că eşti profund decepţionat 😉 Dar poţi să abordezi tu subiectul într-o serie de articole. Dar pune-te la zi cu informaţiile: în ultimii 25 de ani s-au deschis arhivele şi propaganda s-a dovedit a fi ceea ce este – propagandă.

    Altfel, Nicolae, văd că te fereşti să răspunzi la observaţiile mele – o iei mereu pe de lături…

  • Ghita Bizonu': (7-11-2012 la 02:46)

    Totusi ramane o intrebare : de ce au inghesuit la granita atatea ,ojoae si materiale de lupta? De ce nu au avut un minim de lucrari defensive? (sa sapi niste transee, adaposturi de lupta iti ia cateva zile daca el faci ca lumea!!Cateva pre daca te multumesti cu mai putin….)

    Aici sunt posibile 2 explicatii: erau tampiti (se repinge: erau criminali, bandititi, ticlaosi da nu tampiti.) Sau se pregateau sa atace!! Fiindca altfel nu avea rost sa produca atatea tancuri, atatea avioane, atatea tunuri.

    Si in cestia in discutie pierderile de avioane la sol din perioada 1942-1945 nu sunt relevanate. Sunt pierderi din perioada de razboi, adica avaioane mai dispersate, camuflate, aparare antiaeriana activa si permamanent in alarma. In 21 iunie 1941 ei bine era pace (inca), avaioanele erau aliniate, necamuflate, iar artieleria AA daca era dispusa .. nu avea munitie!! A da .. din familie – la Cernauti cica cu fost distrise „doar” 200 de avioane dintr-un singur atac!!! Un rezultat exceptional, intr-o situatie unica si cam nerepetabila . ca nici avatia israeliana din 1967 nu a avut conditii asa de favorabile (multe avioane aliniate unu langa altu dai o bomba sar 5!)

    Ar ai fi ceva … trupa sovietcia avea munitie la dispozitie?! Nu de alta da si prin America de Sud sunt armate care au armele la indemana insa munitia … cu munitia e alta poveste! Si chiar este foarte bine ca sa nu aiba munitie la dispozitie data fiind dragostea fierbinte purtata conducerii!!!

    Si ei da. Nu aveau chef sa lupte. Ptr ce sa lupte impotriva muncitorilor si taranilor germani?! Are Ehrenburg o juma de pagina savuroas asi trista: de ce nu traeti? Pai asteptam sa se apropie ca sa incepem munca de convingere!! A da, nitel mai tarzaiu a fost scos de la baftalina istororiei Suvorov, Dolgoruki, Minin si a fost razboiul sfant impotriva antihristului german. Asta dupa ce s-a dat liber la nationalism si tov Stalin personal s-a „nationalizat” rus precum Nevski. Atunci da … soldatu rus a murit eroic ptr ca avea de ce sa lupte! ptr stramosi, pentru neam nu ptr .. colhoz.

    Si ceva fara importanta. Jeep este masina aia usoara americana. Apare in 1941 in America. Iar camnoanele .. ei bine camioalele sunt mai utile ca sa care munitie decat ca sa se retraga stabii si cica un tanc are nevoie de vreo cateva zeci de camioane (ca altfel se opreste iute – ori nu are mmunitie sau mai rau nu mai are combustobil)

    A da. Daca X se desfasoara la granita cu toate fortele si rezervele sale (mai ales de tancuri, tunuri, munitie, arme de infanterie) si W da un atac fulger … dupa strapungerea dispozitivului de granita inainteaza in draci fiindca NINIMEI nu i se opune. Eventuiala opozitie este hat in urma! Sau trupele lui X sunt silite sa se replieze in foarte mare viteza (abandonand utlilaju greu) ca sa incercesa incropeasca o aparare in adancimea teritoriului ramas descoperit.

    Eu creed ca Suvorov spune adevarul. Nu de alta dar reversu ar fi prostia crunta. Pesemne ca din prostie au ajuns la Berlin, da? Si tot e la Suvorov cetire: prea se straduie sa rate cat de prosti erau!! Prea mai ales ca in alte domenii prea devin ridicoli dandu-se destepeti (stiti cum Popov a descoperit radioul? Incercand sa suteasca argintaria lu Marconi!!! Sau stoti de ce se zice raze X ? Fiindca inca nu s-a descoperiut care este savantu rus care le-a descoperit primul!! Insa laudarosii astia brusc incep sa se laude: tampiti ca noi in 1941 nu a fost nimeni! Cerem Nobelu ptr prostie!! Varciat cac sabachi!!)

  • nicolae: (7-11-2012 la 07:49)

    Nu-i frumo sa bagatelizezi istoria,Ghita,mai ales ca in urma acestor evenimente au pierit milioane de fiinte nevinovate.
    Este adevarat,insa, ca scurt timp dupa atacul nazist ,Stalin a avut o ‘viziune’religioasa drept care a permis biserici ortodoxe , fata de care avusese pina atunci o atitudine deosebit de agresiva,sa scoata ‘la parada’cea mai sfanta icoana a biserici ortodoxe ruseste – icoana maici domnului din kazan – relict religios care a fost purtat in timpul ww2 de la Leningrad la Moscova si deasemenea in timpul asediului Stalingradului.
    Mai amintesc doar ca Napoleon a atacat Rusia in 1812 deasemenea pe data de 22 iunie,cu acelasi rezultat ca atacul nazist din 1941.

  • itzhak bareket: (8-11-2012 la 13:24)

    e extraordinar de interesant sa aflu diverse detalii cu privire la istoria primului SI AL DOILEA razboi mondial . astept continuare si asi dori sa cunosc cat mai multe informatii care va sunt la dizpozitie . in aciasi masura ,asi ramane recunoscator ,daca ati binevoii, sa va ocupati si de CHAMBERLAIN , CHURCHIL , ROOSEVELT ,DEGAULL , TRUMAN , CHIAR SI HITLER .
    cu stima , itzhak bareket ,

  • Nicolae: (9-11-2012 la 21:13)

    Ar fi si cateva chesti interesante despre ‘omul-Stalin”
    De exemplu Stalin isi incepea ziua de munca la orele 14 – sau 2 pm – si isi termina ziua de munca la 3 am sau 4 a.m.
    Intregul birou politic i se adresa fie cu ‘tovarasu Stalin’ fie cu obsnuitul Iosif visarionovici,cu exceptia generalului Shapishnikov fata de care Stalin avea un deosebit respct – Shapishnikov era mai in varsta decat Stalin si fusese colonel in armata tzarista,insa ‘caracteristica’ lui principala era faptul ca era o persoana deosebit de religioasa – ceace era curios, mai ales pentro o persoana cu ,aparent, o aversiune deosebita fata de religie.
    Deasemenea este foarte putin stiut ca dupa fiecare ‘cucerire europeana nazista’ ,danemarca,Norvegia Olanda si chiar si Franta,Stalin ii trimetea telegrame de felicitarelui hitler….dupa care Stalin insusi a ocupat tarile baltice,ACUZAND in acelasi timp(Stalin,adica) Anglia si Franta ca ar fi incercat sa atzatze germania impotriva URSS…Cand in 1940 ambasadorul Angliei la Moscova sugerase o alianta intre U.K si URSS impotriva germaniei, Stalin a transmis germaniei naziste textul intregi convorbiri.
    Tratamentul evreilor in tarile baltice proaspat ocupate de URSS a fost deasemnea foarte dur.Un numar mare de evrei Lituanieni’ au fost trimisi in Siberia,printre care si Menachem Begin

  • Alexandru Leibovici: (10-11-2012 la 05:38)

    @Itzhak Bareket

    Nu am de gând să continui seria – am vrut doar să prezint cititorilor o temă care este dezbătută cu multă pasiune în Rusia şi alte ţări din jur.

    Altfel… nu sunt specialist în istorie, aşa că despre oamenii enumeraţi n-am mare lucru să spun.

    Dacă vă interesează mai în amănunt subiectul începutului războiului germano-sovietic, am recomandat ceva literatură, inclusiv accesibilă pe Net, sau care vă pot furniza.

  • Ghita Bizonu': (10-11-2012 la 12:07)

    Nicolae,

    nu bgagatelizez istoria. Insa nu imi plac minciunile. Caci una din doua: au fost atata de tampiti incata au ajuns la Berlin incercand sa se retraga! Sau nu au fost tampiti ci doar au fost nitel „depasititi” in viteza. Exact asa cum unu „pana” ataca un „supergreu” si ii da doua zuzini de pumni un falca. Insa inevitabil „supergreul” nu cade si la final pe ala „pana” il puna ma-sa rece. Si Stalin nu a avut o viziuine – ci doar bunul simt necesar oricarui mare talhar (stii de jafu bancii din Tilis?). A trebuit sa dea oamenilor motivul sa moara eroic – nu colhozu, comunismu ci NEAMU, ADEVARUL, ONOAREA.

    Ce nu pricepeti voi astia este ca poporu rus este un popor credincios. Mizer, sarac, batjocorit pe care doar credinta il tine …. Si ca in momentele cele mai grele cand alte popoare depun armele, isi taie gatitele, cand este zdrobit, prabusit, o fanstasma trece prin mintea colectiva ruseasca: Hristos este pus pe cruce. Batut in cuie. Ridicat (crucea ridicata la 90 de grade). Zdrobit. Muribund. Batjocorit. Si acest Cristos murind in batjocora este chiar poporul rus!!! Este Rusia!!!

    Nici un credincios oricat de depravat declasat decazut nu poate suporta! Asa ceva nu se poate accepta si atunci se intoarce foaia: fricosii vor sa moara eroic. Talharii cer mila : sa moara onorabil sub drapel! Bogatasii zgarciti isi doneaza averile ptr armata si zic mersi ca li se iau banii! Popii batjocoriti cheama la razboi sfant! Si iarta asupritorii. Un popor zdrobit, injosit devine un popor de bersekeri care vor victorie cu orice pret! Si Rusia zdrobita, insangerata muribunda se ridica furioasa si mortala. De acum nu se mai discuta : dusmanul va muri!!!

    Inteligenta lui Stalin (totusi seminarist ratat) asta a fost : sa accepte razboiul sfant impotriva antihiristului german! Si Razboiul Sfant l-a dus la victorie!!! (ia de aici : http://www.youtube.com/watch?v=yLEWl3i3e_4&feature=related cel mai cumplit cantec … si asta e nimic …. nu gasesc imaginea originala a primei auditii cand plecau sa moara pe front – aia celebra cu fete dandu-le flori si ei saltandu-le sa le sarute de la feresterle vagoanelor!).

    Nu bagatelizez nimic. Victoria are un pret cumplit … inclusiv ca seminaristul ratat si renegat nu numai sa faca un patriarh (imparatii se dispensasera!) Ci sa faca apel la sfanta icoana a Maicii Domnului din Kazan (si sa anumte trupele – ce umilinta!!!), INSA nu exista inocenti. Victoria are un pret cumplit … ineamna sa privesti moartea in fata si sa ii zambesti.

    Si victoria impotriva nazismului a insemnat castrarea comunismului …. Iar ptr asta batiuska Stalin s-a operat singur fara anestezie cu mana proprie (ma rog figurativ, ideologic da te asigir ca l-a durut!! De la internationalist la nationalist rus …)si si-a ars testiculele revolutionare pe altarul Rusiei pretinzand ca ii place!!!

  • Ghita Bizonu': (10-11-2012 la 12:34)

    NIculae

    „Ar fi si cateva chesti interesante despre ‘omul-Stalin”(…) Tratamentul evreilor in tarile baltice proaspat ocupate de URSS a fost deasemnea foarte dur. Un numar mare de evrei Lituanieni au fost trimisi in Siberia, printre care si Menachem Begin”

    In familia mea (extinsa, adica si afini) am un impuscat la Fantana Alba (tanar taran “tampit” care vroia in Romania), vreo 3 deportati (unu mort undeva in Siberia la N de Cercul Polar) , cam 5 disparuti (din care se cam presupune ca 2 au fost impuscati loco Chisinau da ma rog, fiind bagati in var, nu e chiar sigur iar restu de 3 pesemne morti „sub escorta”) asa ca un minim.

    Te asigur ca nu erau evrei (nu ca asta ar insemna altceva decat unele obiceiuri culinare … insa nu erau desi iar trebe sa te asigur ca nu crez ca un evreu nu e un om ca toti oamenii da nitel mai bizar ca nu mananca ceafa de proc la gratar da oricum musulamnii e si mai si ca nu beau vin la pilaf !! Adica unii e crestini si restu prosti care nu stiu ce e bun in viata – inclusiv calugarii – alti prostanaci!!! Ca daca manci ceafa de porc si bei merlot atunci stii ce e bun in viata!)

    Da ce voi a zice – la ce dracu tot ceri egalitate daca atunci cand esti la fel de belit ca si altii tipi ca nu iti place?! Ca aia din Lituania (si nu numai) au fost facuti pahodna Sibir ptr ca erau burjui, culaci, albi, reactioanri fie ca erau evrei, lituanineni, rusi ori romani!!!

    Iar Beghin era chiar nationalist!!! Asa ca nu vaz de ce ar fi avut oprte de un tratament mai bun decat unu Alec Boldur (afin se pare cam impuscat de NKVD.)

  • Alexandru Leibovici: (10-11-2012 la 17:38)

    @Ghita Bizonu’

    „… nu vaz de ce ar fi avut parte de un tratament mai bun…”

    Eu nu cred că Nicolae a zis că evreii trebuiau să aibă parte de un tratament mai bun. În plus, nici n-a zis că numai evreii au fost trataţi prost.

    Regimul sovietic a deportat/ucis pe toţi cei pe care-i considera duşmani (inclusiv potenţiali!!) ai regimului „celui mai uman”; nu a favorizat nici o etnie.

    În termeni moderni, regimul sovietic poate fi numit „equal opportunity assassin”. În zile noastre „equal opportunity” se consideră a fi o abordare mai dreaptă. Regimul nazist nu era un „equal opportunity assassin”, avea preferinţe nete. Era pentru acest motiv mai rău ca cel sovietic? 🙂

  • Nicolae: (10-11-2012 la 19:56)

    Bertold Brecht a descris, probabil, cel mai adecvat oribilitatile *oricarui” razboi, *oricarui* participant si *oricarei* victime, prin simpla realitate ca *nu* exista nici o parte inocenta in razboi.

    Ceace, insa, trebue intr-adevar acceptat a fost realitatea transformari soldatului sovietic dintr-un soldat ‘cuceritor’ – vezi razboiul Finlandez cat si asasinatele de la Katyn – pentru a ne mentine in aceiasi epoca – si razboiul de ‘aparare a patriei’, acceptand o alta realitate: oportunismul stalinist in a transforma ‘apararea patriei’ in cucerirea de noi teriitori si ca atare re-transformarea soldatului sovietic intr-un soldat-cuiceritor.

    Cat despre cedarea Basarabiei si a Bucovinei in urma ultimatului sovietic, opinia mea este ca guvernul roman al acelei perioade si mai ales Gafencu, au actionat deosebit de inteligent fata de pretentiile Moscovei, sacrificand in mod calculat acele doua provinci pentru a salva Romania de la un dezastru national.

    De ce cred aceasta?

    Deaorece in acea perioada URSS si Germania erau in totala concordanta politica europeana si ca atare nimeni si nimic nu ar fi putut ajuta Romania in eventualitatea unui refuz romanesc la cererea, dealtfel total nejustificata, a lui Stalin.

  • Anton Constantinescu: (11-11-2012 la 18:27)

    Gasesc articolul dvs extrem de interesant, domnule Alex Leibovici.

    Concluziile coincid pana si in amanunte cu ceea ce mi-a spus tatal meu.

    El a terminat liceul militar unde l-au dat parintii lui pentru ca era gratuit si ei nu aveau bani. Cum a terminat scoala, a fost trimis sa lupte in linia intaia ca sublocotenent cu trupa lui. A ajuns si in incercuirea de la Stalingrad de unde a scapat (fostii lui subordonati mi-au spus ca numai datorita tatalui meu au scapat, ca i-a obligat sa fuga odata cand erau epuizati, din liziera padurii, care a fost apoi facuta praf de bombardamentul sovietic). Apoi a luptat pe frontul de vest pana cand a fost ranit in cap, langa tampla, de o schija de obuz in Banska Bistritza.

    Intre altele el mi-a spus urmatoarele:

    1. Antonescu a fost un mare idiot pentru faptul ca a discriminat contra evreilor. Evreii erau exact ca si noi si nu exista nici un litigiu intre noi si ei.

    2. Daca Hitler nu ar fi fost atat de bou, URSS s-ar fi destramat in 24 de ore.

    Dar dobitocia lui Hitler a facut ca URSS sa continue sa existe, in ciuda faptului ca atat ucrainienii cat si rusii erau contra URSS.

    3. In final cruzimea lui Stalin a facut ca in ciuda celor intamplate URSS sa invinga Germania.

    4. Legionarii au fost desconiderati de intreaga armata romana si in general erau pusi pe fuga!

    Sunt sigur ca a avut dreptate.

    De la el am mostenit numeroase fotografii de razboi. Unele mi-au fost furate aici in SUA! In conditii pe care nu le inteleg! Si nu stiu de cine!

    Dar mai am inca destule!

    Incepand cu vacanta la mare a elevilor scolilor militare care se bronzau la Mamaia inca din anul…1928!

    Tatal meu nu a intrat in Partidul Comunist pentru ca mi-a spus ca el „nu se manjeste cu rahat”.

    El spunea „voi cei tineri faceti ce vreti, eu raman la fel: sunt un om de caracter”.

    Si asa a ramas.

    Cand a murit mai avea inca schija respectiva in cap, dar aceasta schija s-a osificat si nu i-a produs nici macar dureri!

  • Charlie: (21-12-2012 la 11:22)

    D-le Constantinescu este foarte interesant pentru mine personal ce va spus tatal dumitale.

    Cand am plecat din Romania in 1950 ca evrei am fost literlmente jefuiti de statul roman. Tot ce a agonisit familia mea s’a dus de rapa fiindca eram nevoiti sa luam numai 40 kg de persoana. Mama mea a murit de inima rea inainte de plecare. Eu o luasem inainte fiindca revocarea de permise de plecare era foarte posibila.

    Tatal meu, mic comerciant en gros, avea clienti in toata tara. Multi ii spuneau „voi plecati dar noi ramanem aici”. Se intrevedea deja ce va aduce viitorul. Eu, student anul II de Politehnica la Bucuresti nu am fost primit, in UTM din cauza originei mele nesanatoase. Ma rog, Comitetul Sfatului Popular al orasului Bucuresti si-a dat avizul medical si m’a declarat bolnav!!!

    Dupa ce am plecat in Israel unul dintre colegii mei crestini i-a spus unui prieten de al meu: intotdeauna am stiut ca ..Charlie e baiat destept. Altii fosti sau poate chiar si atunci au scris pe adevaratul jurnal de perete „Nu lasati jidanii sa plece avem socoteli cu ei!” Era singurul jurnal necenzurat.

    Am ajuns in Israel saraci. Totusi am continuat studiile la Technion si am devenit inginer. Dupa cativa ani am sosit in USA sa studiez la Master si la PhD. In sfarsit la batranete am realizat foarte mult prin faptul ca fiul meu mai mare este Profesor de Radiologie faimos in toata lumea si fiul meu mai tanar are PhD si lucreaza in Europa. Sic transit gloria mundi.

    Tatal dumitale era om destept. Multi intelectuali nu erau atinsi de boala antisemitismului: Gala Galaction, Radu Beligan, si altii. Nu stiu ce viitor are Romania, dar dupa cum reiese din presa pe internet: Plus ca change, plus ca reste la meme chose.

  • Charlie: (22-12-2012 la 09:40)

    As vrea sa fiu corectat, dar dupa cat imi reamintesc ajutorul american URSS-ului a aparut dupa infrangerea Germaniei la Stalingrad. Hitler a tunat si a fulgerat dar Von Paulus s’a predat Rusilor fiidca a continua batalia era in zadar.

    A propos dupa cum imi reamintesc echipamentul american a venit prin portul Murmansk in Nordul URSS-ului. Oare era si alt port?

  • Alexandru Leibovici: (22-12-2012 la 18:12)

    @Charlie
    Înfrângerea de la Stalingrad a fost la sfârşitul lui 1942, începutul lui 1943. Ajutorul american („Lend-Lease”) a început mai înainte – vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Lend-Lease#US_deliveries_to_USSR , lafel şi ajutorul britanic.

    Pe unde a venit – nu ştiu, dar poate că scrie la referinţa de mai sus.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
POSDRU – genocidul sectorului neguvernamental

"Salvaţi POSDRU de incompetenţǎ". POSDRU înseamnǎ Programul Operaţional Sectorial - Dezvoltarea Resurselor Umane.

Închide
3.236.111.234