Cele mai bune zile din viaţă ajung să fie uitate întâi.
Ce ne rămâne?
Serile lungi în tramvai în drum către casă,
Paşii obosiţi pe scări întunecoase până la ultimul etaj,
Duminicile plicticoase, coatele rezemate de masă, ochii pierduţi în pahar.
Nevasta, mereu fără bani,
Ochii curioşi ai vecinilor când ne întoarcem de la piaţă cu sacoşele goale.
„Dragă, vreau să ieşim din traiul acesta anost.
Weekendul următor mergem la munte.
Vreau să mă plimb prin pădure, să întâlnesc un urs.
Vreau să mă caţăr pe Vârful Ucigaş.
Vreau să ies cu tine la o bere într-un restaurant de bun gust.
Vreau să ne întoarcem acasă fără niciun ban.”
„Stai dragă, stai! La finalul acesta deja am ajuns.”
Domnule David, m-ati emotionat… mi-au dat lacrimile…
Domnule Joe, dar sunteti atat de amabile!