Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Orientul Mijlociu înaintea alegerilor prezidenţiale americane

de (23-9-2012)

În urmă cu câteva zile,  militari ai armatei israeliene au fost convocaţi la manevre. Nimic neobişnuit la prima vedere, o parte dintre ei participând oricum la marile manevrei navale americane vizând acţiunile necesare în evenutualitatea închiderii strâmtorii Hormuz de către iranieni, în cazul unui război sau atac israelian. Pericolul iranian este mereu prezent atât în conştiinţa oamenilor politici, cât şi a israelienilor. Acesta a şi determinat în ultima perioadă o tensionare a relaţiilor israeliano-americane, când premierul Benjamin Netanyahu a cerut administraţiei Obama să precizeze “linia roşie” care, dacă este depăşită, Iranul ar trebui să fie atacat de cele două ţări. Netanyahu a şi dat o indicaţie: un nivel de îmbogăţire a uraniului care ar permite de-acum fabricarea bombei atomice, nivel care ar putea fi atins aproximativ în următoarele şase luni. Aflat cu o lună şi jumătate înaintea alegerilor prezidenţiale, preşedintele Obama nu a răspuns la solicitarea israeliană, considerând că mijloacele diplomatice şi de presiuni economice nu s-au epuizat. S-ar putea spune că în problema iraniană cele două ţări se află în standby.

Manevre militare in Golan

Exerciţiile militare de care am amintit se află într-o zonă până nu de mult considerată sigură, la graniţa cu Siria. Militarii urmau să escaladeze înălţimile Golan şi să răspundă cu forţa la deteriorarea situaţiei la graniţa siriană unde ar putea apărea noi ameininţări, de pildă dacă sirienii ar transfera arme chimice forţelor Hezbollah aflate în Liban sau dacă regimul Assad ar fi răsturnat şi nu se ştie cine-i va lua locul. Este doar o ipoteză de lucru, au declarat şefii militari, care nu trebuie eliminată. Dar intenţia este o indicaţie clară a incertitudinii în care se află lumea Orientului Mijlociu, dar nu numai, orice răsturnare de situaţie având efecte pe termen lung şi la distanţă lungă.

În ultimele săptămâni, această incertitudine s-a accentuat prin protestele antiamericane care s-au răspândit cu repeziciune din Africa de nord în Orientul Mijlociu şi până în Indonezia. Motivul aparent, un film anti-musulman, realizat în Statele Unite de un grup de extremişti religioşi creştini, unii dintre ei cunoscuţi şi în trecut pentru atitudini anti-islamice. De fapt este vorba de mult mai mult, cauza aflându-şi originea în revoluţiile neterminate ale Primăverii arabe. După cum ştie de-acum toată lumea, demonstraţiile cele mai sângeroase  au început în Libia, la Benghazi, şi s-au soldat cu moartea ambasadorului american din această ţară (un mare prieten al arabilor) şi a trei membri ai Consulatului american din localitate. Benghazi este locul în care a început revolta anti-Gaddafi, sprijinită apoi de forţele NATO, inclusiv americane.

Războiul civil s-a terminat cu răsturnarea şi uciderea dictatorului, numai că, aşa cum au atras atenţia mulţi analişti, dispariţia lui Gaddafii nu a adus în mod automat după sine instaurarea valorilor democratice, dimpotrivă, a stimulat acţiunile puzderiei de grupări islamice radicale, nemulţumite de orientarea spre vest a Libiei. Într-o analiză făcută de George Friedmann, directorul institutului Stratford Global Intelligence care a privit cu multă prudenţă şi reţinere evenimentele din Libia de anul trecut , se subliniază dilema în care s-a găsit şi se găseşte Occidentul, raportată la războaiele civile din Africa de nord şi Orientul Mijlociu. Potrivit lui, în Libia, o ţară străină de valorile occidentale (dar reţeta este valabilă şi în ceea ce priveşte alte ţări musulmane) nu au fost suficiente intervenţia militară a NATO şi înarmarea opoziţiei. Dacă se dorea din partea Occidentului democratizarea acestei ţări, după răsturnarea lui Gaddafi, forţele NATO ar fi trebuit să ocupe ţara, asumându-şi răspunderea pentru consecinţele unei astfel de măsuri şi să încerce să impună valorile democratice.

Alte opinii contrazic această teză, exemplificând cu situaţia din Irak şi subliniind că marea eroare a occidentalilor este faptul că nu vor să conştientizeze diferenţa de valori din lumea musulmană pentru care democraţia este deocamdată o noţiune străină. Având experienţa irakiană şi libiană, dar şi opoziţia unor ţări mari ca Rusia şi China, Statele Unite şi NATO s-au abţinut până acum să iniţieze o intervenţie miliatară sau să înarmeze rebelii sirieni. La aceasta se mai adaugă şi informaţiile confirmate că atât în rândul rebelilor libieni cât şi al sirienilor se află islamişti extremişti, organizaţii care au legătură cu al-Qaida. Aceştia profită de orice ocazie pentru a incita populaţia împotriva Occidentului şi a se apropia astfel de putere.

Se pare că, contrar primelor informaţii, uciderea personalului american din Benghazi nu ar fi fost o acţiune plănuită dinainte, ci o oportunitate de care s-a profitat, cum a arătat un specialist american din domeniul informaţiilor. Interesant este că locuitorii din Benghzi, nemulţumiţi de prezenţa extremiştilor în oraş, au atacat fieful lor şi i-au alungat din oraş, ca reeacţie la asasinarea ambasadorului american.

Unde se plasează Israelul în acest păiănjeniş de contradicţii? Pacea cu ţările vecine cu care are semnate tratate se mai menţine dar nu prea mult timp. Noul preşedinte egiptean, Mohamed Mursr, provenind din Frăţia Musulmană, s-a pronunţat  în favoarea respectării tratatelor de pace, dar în ultimul timp în cercurile apropiate lui se aud tot mai multe voci care cer amendarea acordurilor de la Camp David, în primul rând reducerea suveranităţii israeliene asupra peninsulei Sinai. În tratatul de pace se preciza că Egiptul nu poate lua măsuri de securitate în această zonă decât împreună cu Israelul. Atacurile grupărilor islamiştilor radicali cu baza în Sinai împotriva militarilor egipteni au determinat guvernul egiptean să intervină fără acordul părţii israeliene. Acum Egiptul foloseşte acest motiv pentru a cere revizuirea tratatului. Din punctul de vedere al Israelului, această zonă care până de curând a fost paşnică, prezintă la ora actuală cea mai mare problemă. Sinaiul a devenit locul unde se adăpostesc grupuri de islamşti radicali care pregătesc atacuri împotriva teritoriului israelian.

În Iordania se înregistrează mişcări de protest ale islamiştilor. Slăbirea Siriei şi pierderea influenţei sale în Liban vor da teren liber atacurilor grupărilor Hezbollah la graniţa de nord a Israelului. Hamas continuă să lanseze din Gaza rachete către teritoriul israelian iar Autoritatea Palestiniană refuză orice fel de reluare a convorbirilor de pace şi se pregăteşte să se adreseze din nou ONU în problema independenţei palestiniene, cerând statut de observator. Acesta îi va permite să reclame Israelul la diferite foruri internaţionale.

Din păcate, cel puţin până la alegerile prezidenţiale americane, lucrurile nu se vor mişca din loc. Obama nu vrea să piardă simpatia statelor arabe din Orientul Mijlociu, deşi, potrivit unor analişti, el nu-şi dă seama că lipsa de acţiune este percepută de lumea arabă ca semn de slăbiciune. Să vedem ce se va întâmpla după alegerile prezidenţiale. Dacă va câştiga scrutinul, Obama, care nu va mai putea candida a treia oară, are mână liberă să acţioneze în Orientul Mijlociu. Semnul de întrebare este de partea cui se va plasa şi dacă poziţia lui, care se doreşte echidistantă, se va schimba în favoarea uneia dintre părţi.

În ceea ce priveşte relaţiile Occidentului cu Teheranul şi nu numai ale Israelului, un lucru alarmant a fost declaraţia vicepreşedintelui Agenţiei Iraniene pentru Energie  Atomică, Fereydoun Abbasi Davani. Acesta a recunoscut că uneori Iranul a furnizat informaţii false “pentru a proteja siturile noastre nucleare şi interesele noastre, ceea ce a indus în eroare alte agenţii de informaţii”. În aceste condiţii, nu este de mirare că în  Israel situaţia pare fără ieşire iar Benjamin Netanyahu menţine la ordinea zilei un atac împotriva centralelor atomice iraniene, cu consecinţe dramatice pe termen lung dar cu prea puţine opţiuni.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.4.166