Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Divertisment



 

Falansterul Sfrijeni-Vlăsia; Sau cum a împăcat Gheorghe T. nişte curve (II)

de (9-9-2012)
2 ecouri

(I) Tradiţii seculare, muncă şi supunere; Promisiunea unei zile la ţară – proiect UE finanţat de primar; Perechea Boierească; Jocul aparenţelor; Iubita transfugului e nevasta securistului; (II) Pasiuni vinovate la Sfrijeni; Judecata; Cinstirea Stăpânilor şi Oaspeţilor – Începutul sfârşitului; Epilog pe plajă – You can checkout any time you like, but you can never leave!

Pe de o parte, o familie onorabilă, a lui Bolovan, om muncitor care săptămâna toată pleca cu o căruţă prin satele dimprejur, trudind din zori până în noapte şi întorcându-se cu ea tot goală, nimeni nu ştie de ce. Femeia Bolovan era o doamnă onorabilă, cochetă, fostă funcţionară, doamna Marina. Fiica lor, numită, nu se ştie de ce, Codana, era potrivit vorbelor tatălui ei bună de măritiş deşi ea se gândea la „studii” (de unde Doamne-ajută aşa ceva?). Până atunci o mai ajuta pe mămica cu treburile gospodăreşti, că de, tata Bolovan era mai mult prin alte părţi, cu îngrijitul covoarelor, spălatul rufelor, pusul de mâncare, datul de mâncare la capre şi găini (în Sfrijeni porcii şi vacile sunt strict interzise prin Constituţia locală, pe motive ecologice). şi câte nu mai făcea harnica de Codana din zori (ceasurile cinci ale dimineţii) şi până-n seară, că măicuţa bătrână, de 52 de ani, nu mai putea, stătea toată ziua întinsă ungându-şi „tenul” cu Nivea, cu ochii pe furiş într-o carte sau la Telecolorul pe care îl ţineau ascuns cu străşnicie şi pus pe lighean-parabolă de Bulgari. Marina era un fel de Bovari, deşi în realitate numai Bolovan.

Iată însă că ceasul rău nu se lasă aşteptat şi gurilor rele ale satului li se îndeplinesc cobirile. Se face cumva că Bolovanul vine acasă, schimbat, visător şi cu miresme străine pe trup cum nu-i stătea în obicei. Nu peste mult cele două femei ale casei sunt zdrobite de nenorocire. O altă femeie în viaşa omului Bolovan, un pic mai vârstnică decât însăşi fiica acestuia. Plin de nostalgie, Bolovan o numeşte Fâşneaţă şi declară cu seninătate că nu mai poate trăi fără ea. Jocurile sunt făcute.

Stăpânindu-şi durerea, doamna Marina îşi revine repede şi, după refuzurile repetate ale omului ei de a se întoarce, pune la cale izgonirea lui. Venit acasă cu căruţa, bietul om îşi găseşte cele câteva lucruşoare aruncate în bătătură. Fără să spună nimic (în sinea lui mustăcind de o bucurie prosteasca de om inconştient) se târăşte cu bocceaua în „mahala”, un grup de stejari bătrâni şi scorburoşi. Fiind primul pe listă, alege scorbura cea mai încăpătoare şi iată-l mutat la garsonieră. Peste câteva zile, Sfrijeanul îl primeşte cu jalba în proţap alături de tânăra Fâşneaţă, nici mai mult că vor să fie parteneri pe viată şi să li se repartizeze scorbura cu pricina. Boierul nu pregetă în mărinimia lui şi iată-ne cu un nou suflet în Sfrijeni. Din păcate, sătenii vigilenţi au descoperit cât de curând viciul noii lor consătence, pentru că Fâşneaţa, nu-i aşa, avea să se arate a fi o „curvă sadea”. Studii universitare, şomeră, dichisită şi destul de manierată, cu ochii mai mult prin ceasloave decât prin crătiţi. Verdictul era dat.

Necazul cel mare era însă că de un an de când dura tărăşenia, se iscase o vrajbă urâcioasă, nedemnă de un creştin, între fosta familie a Bolovanului şi Fâşneaţa. Cu toatele nu pierdeau nici o ocazie să se bălăcărească pe cealaltă, una că „curva i-a furat omul şi tatăl” alta că „curva – tot curvă” vrea să i-l fure înapoi prin intrigi şi fermece („farmece” în graiul sfrijenilor). Povestea nu mai era nostimă deloc şi sătenii se săturaseră de atâta „curvă în sus şi curvă în jos”. Tot ce îşi doreau era linişte.

Aşa încât, nimeni nu vedea cum să iasă din impas şi au cerut ajutorul Legii.

Judecată şi Judecător

Şi iată că, printr-o împrejurare cât se poate de fericită pentru mine, turist fără de griji, m-am nimerit în cătun tocmai în ziua judecăţii. După un prânz copios ţărănesc, îmi frecam bucuros mâinile în aşteptarea unei întâmplări autentice care să amortizeze taxa de intrare pe care o plătisem.

Ritualul judecăţii este cât se poate de rigid, dar şi de tot neobişnuit – puţin spus – la Sfrijeni. Sătenii mă informează că au propria lor Justiţie. Judecător este un om care se arată a fi cu totul altfel decât tipicul cu care ne-am obişnuit: o doamnă sau un domn, ea cu manichiură şi buze perfect rujate ambele cu roşu, el, plinuţ, cu început de chelie, costum cu cravată, ambii pozând, plini de importanţa investiturii care le apasă pe umeri, în spatele Tricolorului şi al Steagului cu steluţe galbene, aşezaşi la birou pe nelipsitul fotoliu de piele cu laptopul în faşă (mi-a scăpat ceva?).

La Sfrijeni judecător unic este un tânăr pe la vreo 24, înfăţişare uşor hippy, modest îmbrăcat, aproape jigărit, dar dus pe gânduri şi manierat. În frunte poarta un benghi în forma de cruce şi sătenii, în ciuda obiceiurilor sale de a sta tot timpul cu căştile pe urechi şi nasul în cărţi, îl respecta şi îl tem. Numele lui este Gheorghe – Gheorghe Tembelul. Cu drepturi absolute asupra întregii suflări sfrijene (pătura de jos, evident); pe cât de tânăr pare, a ajuns să mai cumuleze şi funcţia de Înţelept al Satului.

Gheorghe Tembelul, îl vom numi G, sau Gheorghe T, este „cazat” modest într-o garsonieră-scorbură. La început a fost adus de Stăpân să-i fie un fel de secretar personal, pentru că Gheorghe T. (pe atunci numai Gheorghe) absolvise AS-ul – CV modest, salariu de mizerie. Dar pentru că pierdea toată ziua ascultând Phoenix şi aruncând priviri pe furiş Boieroaicei, Sfrijeanu, cu un aer înfricoşător i-a aruncat cu călimara în frunte (lăsându-l pe toată viaţa cu un zbenghi în formă de cruce), după care l-a alungat din încăperea pe care i-o dăduse în conac: „Să dispari, Tembelule”.

Pentru un tânăr care se descurcă, o scorbura spaţioasă poate fi prima casă. Fotografia reproduce cel mai vechi stejar din Suedia – la noi sunt mai mari şi mai vechi.

Expulzarea de la Conac a fost spre binele lui. Peste douăzeci e minute era reinstalat în casă nouă, aşa cum s-ar cuveni oricărui tânăr. Sătenii se minunau şi contemplau cu sfială Semnul din frunte. De acum înainte a trăit numai din arvunele date de ei pentru judecăţi înţelepte şi nepărtinitoare şi alte consultanţe în oricare dintre problemele la care pe ei nu-i ducea mintea. Încă un mit local se născuse. Dintr-o dată, în bătătura satului se aranjează scăunele ciobăneşti cu trei picioare de felul celor de la IKEA. Pe un podium improvizat va sta Judecătorul. Acuzaţii, Fâşneaţa şi cu Bolovan, pe partea lui stângă, împreună cu sătenii care le ţineau partea. Restul satului pe partea opusa, cu Marina şi Codana.

Înălţimile Lor Estelle şi Sfrijeanu, discret aşezaţi într-un jilţ pus aparte, şi eu cu ei. Se serveşte ayran, băutură turceasca cu iaurt, pentru răcorire. Bine dispus şi plin de sine, Gheorghe T, cu chimirul burduşit de taxa de judecată („totul până la bani…”, fiecare plăteşte câte 100-200 lei), abordează o poză importantă şi deschide procesul. Mărturisesc că mă aşteptam la un simulacru al cărui final nu puteam însă să-l prevăd. Mai ales când Judele începe cu „Familia este celula de baza a comunităţii noastre”. Hait, îmi zic…

Uimitor, Gheorghe T. continuă cu un interogatoriu condus cu inteligenţă şi tact, fără să-şi dea de gol vreo părtinire. Femeile răspund cuviincioase şi să sătenii aproba cu glas scăzut (cum nu le sta în obicei). Singurul lucru care scapă din control sunt privirile tăioase pe care vrăjmaşele şi le aruncă împreună cu sudălmile aruncate obstinat una alteia „curvă!”. Din nou curvă în sus şi curvă în jos, fără că Gheorghe T. să le poată potoli.

După două ore grele, sub soarele toropitor de după-amiază care se ghiceşte deasupra bolţii de stejari, Gheorghe T. cere adunării să se ridice în picioare. Mai puţin Înălţimile Lor. Dregându-şi glasul, solemn dar blând şi destul de laconic începe:

V-am găsit vinovaţi pe tine, Fâşneaţa şi pe tine Bolovan (nu spune de ce). Drept pedeapsă vei veni odată pe săptămână şi vei spăla picioarele Marinei (privirile Fâşneţei fulgeră, Bolovan pare la rândul lui total distrus). Iar pe fiica ei, Codana, o vei pupa dulce pe obraji la venire şi la plecare (fulgere…). Aceasta va fi în fiecare joi şi ziua întreagă va vor fi chipurile senine. Apoi!… V-am găsit vinovate pe tine Marina şi pe tine Codana (nu spune de ce). În Sfânta zi de Duminică veţi merge cu de-ale gurii, solid şi lichid (mustăceşte discret spre noi) la Fâşneaţa şi Bolovan. Le veţi lăsa cu bunăcuviinţă la uşa garsonierei şi veţi da bineţe. Voi toţi: după pronunţarea hotărârii Mele, vă veţi săruta şi orice urma de vrajbă din sufletele voastre va dispare pentru totdeauna (aiurea, mă gândesc eu, aşa ceva nu mai crede nimeni).

Nu în ultimul rând: un an întreg tu, Fâşneaţă le-ai numit curve pe creştinele Marina şi Codana şi tot un an voi, Marina şi Codana aşi numit-o curvă pe Fâşneaţa! Se pare că nu va puteţi hotărî în nici un fel cine e curva (priviri şi gesturi aprobatoare ale asistenşei şi inculpatelor). Ei bine, vă spun eu acum, ca să staţi liniştite. De acum încolo, tu, Fâşneaţă, eşti curvă în floarea vârstei (priviri tacite aprobatoare), tu, Marino, eşti o curvă onorabilă (aceleaşi priviri) iară tu, Codano, eşti o curvuliţă mică!

Am spus-o, ca să nu va mai certaşi care pe care – ajunge la toate şi la toţi. Triumfător, cu o poză afectată şi retorică, întorcându-se spre sătenii amuşişi de uimire: „Mai doreşte cineva???”. Murmur surd, evaziv din partea prea bunilor creştini. În fine, Gheorghe T, întorcându-se spre inculpate: „Pupaţi-vă! apoi… – ridicând tonul până la isterie – să înceapă masa şi jocul!”

Ceasurile să făceau deja spre seară şi în întunecimea codrului se aprinse un foc vârtos pe care se perpelea un ţap întreg cu jumate de blană pe el (tradiţie). Făclii ici şi colo făceau atmosfera şi îngrămădişi printre lume apar ca din senin şi nişte lăutari. Ochii tuturor sunt aţintişi asupra celor trei femei. Ca prin minune, se apropie una de alta, liniştite, senine, se pupă şi se ţin câteva clipe strâns în braţe – se aude murmurul sentimental al sătenilor ca într-un film de la Hollywood.

Taraful începe să tune o geampara în cinci pe patru tacturi şi nu peste puţin sunt date de-a rostogolul două butoaie, unul cu vin şi altul cu ţuică. Băutura curge, hălcile de ţap trec din mână în mână şi sătenii îşi rup opincile într-un joc sălbatic. Petrecerea e în toi şi norii de vrajbă au fost spulberaţi de deasupra satului. Nu-mi vine să cred. Pe chipul înţeleptului se citeşte mulţumirea. Fără să vreau îmi arunc privirea la Boieroaică şi parcă surprind un zâmbet sprinţar, pentru o clipită. Apoi vacarmul continuă. Stau deoparte împreună cu Stăpânii şi asistăm la o explozie de fericire senină şi simplă.

Cinstirea Stăpânilor şi Oaspeţilor – începutul sfârşitului

După fix două ceasuri, Gheorghe T. face un semn discret. Sătenii se trag deoparte într-o clipită, muzica tace. Cu respect adânc, Gheorghe T, maistru de ceremonii şi vedetă absolută a serii, invită Stăpânii şi Cinstii Oaspeţi (mă uit în jur, dar sunt numai eu printre plătitori) la o seară culturală de neuitat.

Taraful începe tonurile puţin îndurerate ale Valurilor Dunării, ştiţi, ale lui Iosif Ivanovici, nu Strauss. Cum Sfrijeanu trage de zor dintr-un ciolpan de ţap fript cu blană şi copite cu tot, iar Estelle priveşte absentă şi puţin jenată în zare, ca mânat de un impuls mă ridic şi cer permisiune.

Nu am fost în stare toată viata mea să fac un pas de dans că lumea, dară-mi-te vals sau sârbă. Starea de euforie (ebrietate?) combinată cu canicula înăbuşită (să fie vreo 35 Celsius la vreme de seara…) mă aduc în stare să iau mâna Estellei şi să conduc dansul de parcă aş pluti. Trecem cumva peste toate smocurile de iarbă şi cioturile „ringului de dans”. Focul de tabără aruncă sclipiri pe perlele din colierul Estellei, singura ei podoabă lumească. Fără să vreau intru într-o spirală dansantă care mă apropie şi mă depărtează de ea. Riscul unei coliziuni este iminent. Cu ochii aproape închişi îi percep pielea irizând aproape imaterial o răcoare proaspătă şi un parfum de floare de portocal. În acelaşi moment realizez fericit că am avut inspiraţia să iau cu mine mânuşi uşoare de bal (pentru o serată pe iaht promisă la Balcic). Mă bucur că nu va trebui să-mi simtă transpiraţia penibilă. Purtăm o conversaţie formală amestecând vreo trei limbi la întâmplare fără ca măcar să-mi dau seama. Aprob totul, pentru că din cauza tonurilor grave ale contrabasului şi acordeonului nu aud mai nimic.

Mă surprind aruncând priviri furişe Boierului care continuă să tragă de mâncare cu o grimasă dezgustată. Deodată muzica tace la un semn al lui. Focul arunca reflexe înfricoşate pe ochii Sfrijeanului străfulgerând că nişte tăciuni. Boierul arunca smucit ciolpanul. Pune de-o parte paharul de vin cu un gest brusc şi se repede parcă spre noi. Plin de trac mă reped să-l întâmpin, mulţumesc în graba, fac plecăciuni s arunc zâmbete fără să vad nimic în jur, sărut mana Estellei şi o scutur pe a Boierului reuşind în timp record să mă scuz, să evit insistenţele – drumul lung până la Balcic şi recepţia hotelului care închide – şi să o şterg spre Buburuza Roşie, micul şi vârtosul meu Citroen. Plec în trombă prin întunericul aleii fără să mă mai gândesc la câte pahare am băut sau nu.

Cu capul pe spate mă holbez undeva în sus fără să pricep. E întuneric şi în jur se aud foşnete. Tresar tocmai la timp că să simt o suflare caldă lângă ureche. Întorc capul prudent şi sunt surprins de o avalanşă bruscă de simţuri – văd deodată un cer înstelat şi simt parfum intens de flori de portocal.

Încă nu ştiu dacă sunt, dar mă găsesc oprit strâmb cu maşina pe marginea muntelui alb de calcar de deasupra Balcicului. Stau pe jumătate întins, înţepenit, pe scaunul şoferului. Descopăr că suflarea caldă aparţine unui măgăruş mirat cu botul la numai câţiva centimetri de obrazul meu. La câţiva paşi îl asistă, tot nemişcate, nişte căpriţe albe cu privirile încremenite pe mine. Trebuie să fi dormit cu ochii deschişi pentru că nu i-am avut închişi vreodată. Turul de orizont cu capul înţepenit pare a fi durat o veşnicie, pentru că stelele de pe cer au cam pierit şi o geana de lumină se prelinge pe luciul Marii Negre, undeva jos la poalele muntelui. Continuu să îmi rotesc capul, tot mai lucid, ca să pot percepe un glas de privighetoare. Parcă loveşte cu un mic ciocan de argint într-un clopoţel.

Ultima rotire a capului se opreşte sus pe cer, unde a rămas stingheră o singură stea. E Venus, Luceafărul de dimineaţă, care clipeşte neliniştit. Mă surprind într-un gest obsesiv de a descifra un cod Morse în aceste clipiri, după care, mai lucid dar şi frânt de oboseală, mă las păgubaş ruşinat, realizând că m-am tâmpit la cap.

Pornesc maşina în trombă conducând buimac în jos pe drumul şerpuit şi alb înspre hotelul de pe plajă. E dis de dimineaţă şi o angajată somnoroasă îmi dă cu chiu cu vai o bărdacă de espresso – „Welcome to the hotel Oazis!” – pe care mă târăsc să o sorb tolănit direct pe nisip.

Balcic. Oglinda mării, la poalele muntelui de calcar

Balcic. Oglinda mării, la poalele muntelui de calcar

Epilog pe plajă – You can checkout any time you like, but you can never leave!

Am lenevit o săptămână întreagă în Balcic, mai mult pe plajă în caniculă, încercând să mă refac. La sfârşitul şederii mele, seara am pornit internetul pe un pricăjit de telefon mobil „inteligent”, tocmai la timp că să citesc corespondenţa, un mesaj nou de la nimeni altul decât Gheorghe T.

Dar nu-i de bine…

Gheorghe T. îmi scrie că în dimineaţa următoare petrecerii Boieroaica a suferit un atac cerebral cu pareză. E dusă de urgenţă cu SMURD-ul la Giurgiu unde se află că starea sănătăţii e stabilă, că nu mai e în pericol, dar că nu se mai poate face nimic – „a avut noroc că trăieşte bine-mersi”. Au externat-o din lipsa de probe, pentru că totul pare a fi în regulă în organism. Sfrijeanului i-a căzut prost de tot întâmplarea. Era şi aşa în pasă proastă pentru că se pregătea de un interviu la Antena 3 şi de o descindere la Parlament – vrea să obţină autonomia Falansterului şi recunoaşterea limbii oficiale proprii – un vis de-al lui mai vechi. Gheorghe T. îmi povesteşte confidenţial că nenorocirea neaşteptată a Estellei mai mult l-a întărâtat pe Boier.

L-a pus pe el să fie asistentul ei personal 24/7 în pofida rugăminţilor lui umile că nu se cuvine ca tocmai un bărbat străin să aibă grijă de ea, să îi facă toaleta intimă, să o pună în cărucior, să o hrănească, s-o îngrijească. Boierului nu i-a păsat – te descurci! – şi, deşi printre săteni sunt mai multe surori medicale şi chiar un medic (foşti), aceştia au fugit înspăimântaţi la rugămintea să o îngrijească. Poate că nici ei nu o văd cu ochi buni, presupune G. Îndurerat şi jenat, s-a supus însă fără să cârtească, chiar dacă încă nu s-a obişnuit să cuteze să o atingă.

Estelle pare totuşi senină, iar Gheorghe a constatat că singura mişcare pe care o mai poate face este de a clipi din pleoapa ochiului stâng. G şi-a adus imediat aminte de o carte cu o întâmplare asemănătoare şi a pus la punct un mod de comunicare. Îi spune pe rând literele alfabetului până când ea clipeşte la litera la care s-a gândit.

Primul mesaj pe care l-a notat febril, înmânându-l jenat Sfrijeanului a fost „Duceţi-mă de aici”. Boierul a rupt direct bileţelul sub privirile ei şi a izbucnit scârbit „Madame, în viaţă nu putem să le avem pe toate!” după care a părăsit conacul plecând în capitală.

P.S. Autorul îşi cere scuze cititorilor pentru folosirea unor cuvinte care pot părea mai „nepotrivite” şi îi roagă să nu ia lucrurile prea în serios. Nu e cu rea intenţie. Ele fac parte din vorbirea de zi cu zi a celor din Sfrijenii-Vlăsiei.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Alexandru Grosu: (10-9-2012 la 11:40)

    Am avut o placere nespusa sa citesc aceasta intamplare. E scrisa intr-un stil nemaipomenit de interesant, uneori parca simteam ca un Emil Loteanu ar fi regizorul, care ar turna un film dupa aceasta istorie, daca mai amintiti de „Gingasa si tandra mea fiara”, dupa Cehov. In ce priveste „utilizarea cuvintelor nepotrivite”, ii pot spune autorului folosind cuvintele lui Jaroslav Hasek: Viata nu e o alunecare pe parchet la un bal al celor rafinati. Exista noroi, gropi si murdarie. Un cuvant tare ajuta uneori. Mersi mult.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Pui de dac: (10-9-2012 la 13:38)

    cultura manelei…:D

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 4



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.126.39