Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

”Noi, intelectualii!”

de (2-9-2012)
7 ecouri

Cu mulţi ani în urmă am condus doi oaspeţi din lumea filmului din România la studiourile Pinewood de lângă Londra, unde se turna un nou film James Bond, cu Roger Moore în rolul principal. Asistând la filmarea câtorva scene, unul dintre vizitatori m-a întrebat, la un moment dat: ”Ce studii are regizorul?” ”Nu ştiu”, am răspuns, ”şi probabil că nu l-a întrebat nimeni. De fapt nu are nici o importanţă”. ”Păi atunci, pe ce bază a fost angajat?” ”Pe baza talentului şi experienţei lui”. ”Bine, dar cum a fost angajat pentru primul lui film?” ”Probabil l-a convins pe producător să-şi asume riscul”, am răspuns. A dat din cap, neconvins. Prăpastia era prea mare!

Şi nu a fost singurul caz în care oaspeţi din România mă întrebau despre studiile şi diplomele interlocutorilor lor britanici. Am înţeles că doreau poate să ştie de la bun început dacă au sau nu de-a face cu intelectuali.

Am avut toată viaţa o mare admiraţie pentru oamenii de valoare, aproape chiar veneraţie. Încă în copilărie, voiam să-i scriu lui Charles Dickens să-i mulţumesc pentru „David Copperfield”, apoi lui Arthur Conan Doyle pentru Sherlock Holmes sau lui Alexandre Dumas pentru ”Cei trei muşchetari”. Mai târziu, zâmbeam la gândul că ar trebui să-i scriu lui Caragiale, lui Rebreanu, unora dintre profesorii mei de la liceu, etc.

La maturitate am început să am însă probleme cu intelectualii. Bineînţeles nu cu cei autentici ci cu ceilalţi, cei care nu scapă nici un prilej să strecoare ”noi, intelectualii”, sau ”eu, care sunt intelectual” în discuţii sau articole. Termenul ”intelectual” pare să fie o constantă în presa română, la radio şi TV. Ori de câte ori îl aud, îmi vine în minte lozinca ”Noi muncim, nu gândim”, care reflectă prăpastia dintre intelectuali şi restul populaţiei, apartheid-ul tacit practicat de unii intelectuali români: noi şi restul, noi şi ceilalţi. Dar cine spune ”noi, intelectualii”, nu se gândeşte probabil la încărcătura explozivă a termenului, interpretată de ”ceilalţi” ca ”noi – inteligenţii, noi – cultivaţii, noi care ştim să vorbim şi să scriem, noi – elita, care mergem la operă şi ascultăm muzică clasică”. Şi aici nu este vorba de ”corectitudine politică”. Nu este ce spui, ci cum spui. Nicăieri în lume (nici măcar în Franţa) nu am detectat o neîncredere şi o suspiciune mai mare între cele două tabere, dacă le pot numi astfel.

Am căutat în DEX definiţia intelectualului:

INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, S. m. şi f. Persoană care posedă o pregătire de specialitate temeinică şi lucrează în domeniul artei, al ştiinţei, tehnicii etc.; persoană care aparţine intelectualităţii. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.

Aşadar, dacă nu ai o pregătire de specialitate temeinică şi nu lucrezi în artă, ştiinţă sau tehnică nu poţi fi intelectual? Graham, un galez care mi-a făcut reparaţii în locuinţă, a zugrăvit, a vopsit, a instalat baia, etc., asculta tot timpul postul de radio BBC 3, care transmite numai muzică clasică, a discutat cu mine despre Uniunea Europeană, Orientul Mijlociu, Rusia (tocmai terminase de citit ”The Russians”, de Hedrick Smith), şi, la un moment dat, m-a pus chiar în încurcătură începând să vorbească despre corespondenţa lui Şostakovici. Este un autodidact, nici nu cred că are bacalaureatul (A levels în Marea Britanie). Nu e intelectual? Eu cred că da, deşi nu a pronunţat probabil niciodată în viaţa lui termenul. Are un intelect foarte dezvoltat, deci se încadrează în definiţia pe care o dă The New Oxford Dictionary:

Intellectual: noun
• a person possessing a highly developed intellect

În lumea anglo-saxonă se spune că orice om care îşi exersează mintea este un intelectual. Un om care îşi pune întrebări şi caută răspunsuri. În România însă, Graham nu numai că nu ar fi considerat intelectual, dar ar fi privit de sus, din cauza meseriei pe care o practică. (Este atât de talentat în ceea ce face încât ar fi putut să spună că este ”interior designer”, dar nu, el preferă să se prezinte ca zugrav şi instalator.)

Iată de ce lozinca ” Noi muncim, nu gândim”, nu putea să apară în Anglia. Termenul ”intelectual” nu este folosit aici aproape deloc. Este adevărat că englezii sunt cei care au inventat understatement-ul, modul prin care exprimă o idee sau o opinie, fără să sune prea pompos, prea ”intelectual”, dar modestia lor este reală. O folosesc tocmai pentru a nu te face să te simţi în inferioritate, nu le place ”să-ţi ia faţa”.

De fapt, ei practică această atitudine în viaţa de zi cu zi. Medicul nu caută să te intimideze cu ştiinţa lui, nu se jenează să-ţi spună ”nu ştiu ce ai, dar nu pare grav, o să-ţi treacă în câteva zile”, nu se simte obligat de statutul său să-ţi pună neapărat un diagnostic şi să-ţi dea o reţetă. Profesorul, chiar cel universitar, te încurajează să-l contrazici, să-ţi exersezi mintea, etc., etc. (N-am să uit niciodată că atunci când a dat examenul de admitere la liceu, fata mea, în vârstă de 11 ani, şi-a ales din cele trei subiecte propuse la literatură, ”ianuarie”. ”Ce-ai putut scrie tu despre ianuarie?” am întrebat-o furios după examen? ”Spune-mi, de exemplu, cum ai început?” ”Am scris că ianuarie este poate singura lună din an în care mai poţi vedea zăpadă de anul trecut”, mi-a răspuns ea, cu vocea stinsă. Plăcut surprins, mi-am cerut imediat scuze, explicând copilului că la vârsta ei, în România, ”noi repetam, nu gândeam”.)

Dar, ca să parafrazez o veche zicală românească, ”intelectualul” nu este ”intelectual” destul dacă nu e şi fudul… şi dacă se poate, şi snob. Şi mai ales stângist. Am făcut cunoştinţă cu această atitudine încă în facultate, în 1965, când profesoara de literatură franceză ne-a spus că Guy de Maupassant ”este un scriitor minor, fără importanţă”. Era, oricum, perioada în care un alt intelectual francez scria în prefaţa romanului ”Contele de Monte-Cristo” al lui Alexandre Dumas, că Edmond Dantès este capitalistul tipic de la începutul secolului al XIX-lea!

Cealaltă faţetă a monedei este anti-americanismul virulent manifestat de acest tip de intelectuali francezi şi români (dar şi din alte ţări europene), care vorbesc de ”naivitatea” americanilor, de ”gafele” lor diplomatice, de politica lor internaţională ”dezastruoasă”. Ca să nu mai vorbim de ”filmele şi literatura lor”. (Cum scrie ironic Marc Steyn în cartea sa ”America alone”: ”noi (francezii) l-am dat pe Rimbaud, ei (americanii) l-au dat pe Rambo”). Ceea ce nu împiedică editurile franceze să publice toamna aceasta 220 de opere de autori străini, din care, potrivit lui Le Figaro din 21 august, ”partea leului revine scriitorilor anglo-saxoni”, capetele de afiş fiind ţinute de doi americani, Toni Morrison şi Philip Roth, şi de britanicul Salman Rushdie.

Ei bine, aşa cum unora le plac cărţile acestora, altora, ”neintelectualilor”, le place Rambo, le place McDonalds, le plac Coca-Cola, jeans, chewing gum, etc.

În concluzie, poate că dacă ”noi, intelectualii” s-ar folosi mai puţin, s-ar reduce şi suspiciunea restului populaţiei faţă de ei. Şi ar fi mai bine pentru toată lumea.

Ştiu că mă bag în gura lupului cu acest articol. Dar, ca să demonstrez că, uneori, şi eu pot fi cult, o să spun: ”alea jacta est!”

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Matei Mircioane: (3-9-2012 la 01:49)

    Complicată problema cu intelectualii. Când vine vorba despre un intelectual (aşa cum este înţeles termenul în România), mă gândesc la un individ îmbrăcat în costum, cu faţa lungă, având pe nas ochelari cu rame subţiri. Se vede de la distanţă că el gândeşte, citeşte cărţi, merge la teatru, la concerte de muzică simfonică şi de operă. Sună important să fii intelectual şi, tocmai de aceea, mi se pare că termenul a fost confiscat de oameni care aşteaptă o recunoaştere din partea societăţii pentru simplul fapt că… ei înşişi declară că gândesc. Cum ar veni, un intelectual este un individ care se comporta demonstrativ ca fiind cultivat, manierat, sobru şi care nu a realizat nimic.
    Mi-e greu, aproape imposibil, să spun despre Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu, Nichita Stănescu, Emil Ciroan, Samuel Becket, Vincent Van Gogh, Paul Gauguin, Wassilly Kandinsky, Constantin Brâncuşi, Ion Ţuculescu, George Enescu, Nicolae Titulescu, Henri Coandă, Grigore Moisil etc. (am ales nume cam la întâmplare) că au fost nişte intelectuali. Ei au fost scriitori, pictori, sculptori, muzicieni, politicieni, ingineri, matematicieni etc. Sună ca dracu’ să spui că Liviu Rebreanu a fost un intelectual român, iar Samuel Becket a fost un intelectual irlandez. Au fost „doar” scriitori.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 13 Nu-mi place 0

  • Mike Lavi: (3-9-2012 la 05:39)

    Am facut un mic „experiment”: La telefonul meu cellular „ultimul racnet” am o aplicatie „Multilingual Dictionary”. Am bagat notiunea Intelectual in romaeste si am cerut traducerea in engleza, franceza, italiana, germana. Cum era de asteptat am primit aceeasi notiune cu un singur sau cu doi „l”. Doar in engleza in afara de asteptatul Intellectual erau adaugate notiunile : mental, brain, spiritual, moral. Va invit sa incercati si d-voastra.
    Cred ca aceasta constatare intareste teoria domnului Galbinski cel putin in ceea ce priveste popoarele „anglo – saxone”.
    Excrocul notoriu va aparea intotdeauna in costum cu cravata si chiar cu ochelari fara dioptrii. De ce ? Ca sa para intelectual…
    Daca stau sa ma gandesc, totusi, cred ca notiunea a aparut in special pentru a crea diferente sociale artificiale.
    Popoarele care creaza si sustin progresul omenirii pun mult accent pe profesionalism si chiar de loc pe intelectualism.
    Recunosc ca definitia intelectualului nu prea m-a preocupa

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • George PETRINEANU: (3-9-2012 la 06:06)

    Cu alte cuvinte, as adauga, ambitia pentru intelectualitate pura paleste in fata cultul pentru lucrul bine facut, mare sau mic.

    Ma gandesc la o intamplare marunta. In urma cu catva timp, ma grabeam sa scurtez un raft pentru acasa, din rumegus presat. Am dat buzna, fara programare, intr-un atelier de tamplarie aproape pustin unde am gasit un pustan in salopeta pe care l-am rugat sa ma ajute contra unui ban pus in palma.

    Intr-o secventa care a durat cam 90 de secunde a asezat raftul cu pricina pe o masina, a reglat lungimea la cota dorita, a taiat. Apoi, n timp ce eu intindeam mana sa iau obiectul sa dispar cat mai repede, aproape cu religiozitate l-a trecut printr-o freza ca sa-i teseasca si slefuiasca muchiile taioase la exact 0,5 mm si 45 grade. Mi-a inmanat-o, nu inainte de a-i mai aplica o ultima rapida mangaiere.
    Cand sa-i platesc aveam numai card. Mi-a spus sa revin cand pot cu cei 10 euro ,,la negru”. Suedezul numeste asta „yrkesstålthet”.

    Ce are asta cu intelectualitatea, ca doar a dat numai din maini? Pai, il rugasem sa-mi scurteze o amarata de scandura. Dar el nu a luat rugamintea chiar ad literam ci s-a incapatanat sa treaca fulgerator prin toate fazele de prelucrare si pe care nu si le insusise ,,din degete” ci dintr-o carte CARTE (manual, instructiune) pe care a trebuit sa o citeasca candva. Probabil ca avea si un fel de diploma pentru asta…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 4 Nu-mi place 1

  • Sfartz Pincu: (3-9-2012 la 08:34)

    Întradevăr, un intelectual se defineşte prin cuvântul „înţelegător”,adică un om care înţelege, un „înţelept” ! Nici civilitatea, nici pseudo-cultura, nu au de a face cu definirea „intelectualului” Mai curând, unul care ştie să facă CEVA, este un intelectual. Citez din Andrei Pleşu:
    „Aş defila prin tot Parlamentul RomA¢niei, printre toţi guvernanţii RomAniei, cu întrebarea €œ”Ce ştii să faci?”. „Şi aş începe în primul rînd cu domnul Crin Antonescu: Bătrîne, ce ştii să faci?” Arată-mi şi mie o dexteritate. Ştii să faci un scaun? Ştii să scrii un text de istoric, cum zici că eşti? Arată-mi că poţi şi altceva în afară de clămpăneală”.
    Nu-i subtil,dar e adevărat !
    Un alt aspect, care ar tulbura apele în privinţa definirii intelectualului, este suficient „să ştii”, sau „să faci” sau „să ştii şi să faci”, sau trebuie să fii şi creator ca să fii intelectual?
    Domnule Galbinskii, sunteţi fără îndoială un intelectual,dar mă deranjează,că Va înfuriaţi pe fetiţa Dvs. de 11 ani, care îşi pierde vocea,cum singur recunoaşteţi, când o bruscaţi ! NU se cade să Va purtaţi aşa cu o fetiţă plină de bun simţ şi intelectuală de pe acum, fără îndoială ! V-am mai făcut această observaţie, cu altă ocazie.Cu scuzele mele.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • cristina jinga: (3-9-2012 la 09:27)

    Interesant subiect!
    Aparent, în România încă funcţionează definiţia comunistă a „intelectualului”: cel care nu munceşte fizic, care îşi asigură traiul altfel decât prin efort muscular.
    Această percepţie împarte oamenii în două categorii: „cei cu sapa” („noi muncim”) sau (un „sau” net adversativ) „ceilalţi” (probabil că vă aşteptaţi să urmez rima şi să scriu „cei cu mapa”, dar aceştia au fost deja asimilaţi „sindicaliştilor”). Cert este că definirea se face după activitate, după meserie, după profesie.
    Nu înseamnă că intelectualul ar fi şi un om de cultură, un om civilizat, un posesor de moralitate, de maniere sau de bun-simţ. De asemenea, nu-i destul să obţii o diplomă de doctor în drept, ca să fii perceput ca deştept – în general, omul „simplu”, care n-a călcat niciodată pe la vreun spectacol de balet, apreciază „priceperea”, nu vastitatea cunoştinţelor; cunoştinţele sunt degeaba, fără abilitatea de a le înnoda cu realitatea imediată.
    Cuvinte mari, dar în general cred că am dreptate. „Frumuseţea” este când categoriile primesc nuanţări – de la personalitatea celui apreciat sau de la aşteptările celor care apreciază. Aşa devine un Pleşu sau un Patapievici „patibular”, un Ţuţea „mare filozof”, un hoţ fără Dumnezeu „haiduc popular”. Intelectul e har şi blestem (mărul Evei). Suferinţa începe când posesorul e în „contratimp”. Nu m-am gândit până acum că tocmai „contratimpul” e o condiţie a gloriei (a intrării în nemurire, cum spunea Kundera). Ce s-ar fi întâmplat dacă Giordano Bruno n-ar fi fost ars pe rug?

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 4 Nu-mi place 0

  • bony: (6-9-2012 la 00:26)

    Sunt si o grupa de intelectuali omisi, cei care ocupa sau au ocupat functii in parlament. Autodidacti sau nu, literati sau nu, dupa mine nu au trecut nici „bacalaureatul profesional”! E suficient sa fii urmarit serialul „coreian” al referendumului, polemiciel tipate de pe retelile literare a unor personae puse ca niste marionete, daca nu gindesti ca ei! Cred ca Brucan se rasuceste in mormant.Singurul lucru care m-a distrat a fost o baba cu un dinte in gura, prim plan la televiziunea romana. Si ea era autodidacta, cred ca era economista- politica!
    bony miro

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • George PETRINEANU: (6-9-2012 la 05:42)

    Cine vrea sa se distreze, poate studia o categorie aparte de intelectuali. Mergeti pe vreun sait oficial al vreunei ,,agentii”, institutii de stat si cautati CV-urile conducerii. Lasand la o parte ridicolul fotografiilor pe care si le afiseaza (sa nu fim rautaciosi sa judecam persoana dupa chip, desi gusturile indoielnice ale persoanei in sine spun ceva) – nu lipsesc ,,tricoloarele”, birou masiv, scaun de piele, ,,laptop” si mina de persoana ocupata, din CV-uri rezulta lucruri foarte interesante. Cursurile superioare includ doua licente, nenumarate specializari universitare si, cel mai adesea, o pereche de doctorate. Cum oare au reusit acesti eroi sa-si imparta timul intre ,,fonctie”, viata de familie, calatorii in interes de serviciu (inclusiv prezenta la congrese) si studii, studii, studiii!? Unii dintre ei daca au implinit 45!

    Sa nu uit, tot din CV-uri la multi dintre ei afli o informatie importanta (de, e deschidere si in Romania): sexul (deocamdata am gasit indicat doar feminin sau masculin). Ridicolul…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.35.26