Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Intern



 

Pericolul disoluţiei instituţionale

de (13-8-2012)
4 ecouri

Clasa politică autohtonă suferă de un extrem de periculos deficit de legitimitate. Un deficit acumulat, atât din cauza calităţii cel puţin îndoielnice a personalităţilor politice care au făcut şi mai fac deliciul mass media, cât mai ales din cauza inexistenţei unor principii de guvernare – transpartinice, imparţiale si de bună calitate – pe baza cărora statul român să îşi construiască instituţii de guvernământ imparţiale, funcţionale şi mult mai puţin vulnerabile la corupţie. O privire lucidă şi nepărtinitoare asupra sistemului democratic instituţional românesc nu poate să evite constatarea tristă că acesta s-a împotmolit în corupţie, favoritism şi abuz de putere.

Eşecul lamentabil al unei asemenea construcţii instituţionale în ultimele două decenii iese cu pregnanţă la iveală în aceste zile de conflict politic, prin modul în care aceste instituţii înteleg să susţină, vădit sau tacit, una sau cealaltă dintre taberele politice. În acelaşi timp, aşa cum scriam şi cu alte ocazii, ethos-ul românesc cu accente, vai, fanariote contribuie nefast, la rându-i, la aruncarea în derizoriu a unui necesar (!) minimal spirit civic care să scoată România din zodia democraţiei de gaşcă! Nu în ultimul rând, mă simt, din nou, nevoit să amintesc (pentru a câta oară…?) că momentul nefast al intrării României sub tutela FSN, imediat după Decembrie 1989, a contribuit hotărâtor la anihilarea, în proporţie de masă, a tentaţiilor etice şi comunitare ale unei populaţii care nu şi-a mai găsit de atunci barometrul moral. Şi, pentru ca lucrurile să fie aliniate perfect la pericolul disoluţiei sociale şi instituţionale, criza economică nu a făcut decâ să decredibilizeze şi mai mult capacitatea de guvernare a clasei noastre politice şi aşa descalificată în ultimii 22 de ani de crasa indolenţă cu care a administrat interesul public!

Tributari acestei deveniri istorice, ne confruntăm în acest moment cu o situaţie definitorie pentru lipsa de legitimitate a corpului politic. USL este fulminant criticat către UE şi Comisia Europeană pentru încălcări repetate ale legilor şi Constituţiei României, fiind pus într-o situaţie delicată inclusiv faţă de creditorii externi – în speţă FMI – care nu par să accepte nici una dintre initiţativele guvernului Ponta în materie macroeconomică şi fiscală, în condiţiile unui buget de avarie, finanţat din banii Fondului şi ai Uniunii! La intern, acelaşi USL este contestat – firesc – de Opoziţie si de către o parte a electoratului şi a mass media pentru aceleaşi incălcări ale legilor şi ale Constituţiei.

De cealaltă parte a baricadei, PDL şi Traian Basescu se confruntă, la intern, cu un fabulos vot de blam dat de peste 7,5 milioane de români, ceea ce creează partidei de drepta – via preşedintele suspendat – un uriaş deficit de legitimitate internă, în ciuda susţinerii europene de tip popular (să nu uităm, însă, de poziţia rezervată – mai puţin sonoră şi articulată, ce-i drept – a socialiştilor europeni la adresa PDL…). În mijolcul acestui foc încrucişat dintre cele două tabere – alimentat de mass media – instituţiile statului român au coborât la cote de încredere dezastruoase. Atât de mici, încât într-un recent sondaj de opinie, peste 50% dintre repondenţi au afirmat că regretă perioada comunistă..! DNA, Parchet, Parlament, Guvern, Preşedinţie, instituţii guvernamentale centrale, servicii secrete şi, mai nou, Primării, (toate fiind instituţii plătite din bani publici, adică din buzunarul nostru!) sunt implicate într-o luptă fratricidă… care nu are nici o legătură cu noi, cetăţenii, şi care le decredibilizează cu fiecare implicare în acest scandal politic! În condiţiile în care, iată, inclusiv Curtea Constituţională a ajuns să fie inconsecventă cu sine însăşi – sub atacul deşănţat al tuturor actorilor politici, înnebuniţi de furia imbecilă a luptei pentru Palatul Cotroceni -, şi în condiţiile în care Justitiţia este demult la cheremul vremelnicilor manipulatori ai resurselor ţării, România pare a fi la un pas de o extrem de periculoasă şi iresponsabil ignorată decapitalizare socială şi instituţională. O asemenea disoluţie ne-ar putea pune pe traiectoria ţărilor cu regimuri autocrate, ceea ce ar dinamita absolut orice perspectivă de bunăstare sustenabilă şi de preservare a statului de drept!

Întrebarea arzătoare este: ce ar fi de făcut? Ce ar fi de făcut pentru ca acest marasm să nu se mai repete? Oare ce am putea face noi toţi, indiferent de afinităţile politice personale, pentru ca asumarea şi gestionarea puterii politice în această ţară să se exercite în favoarea noastră? Repet: indiferent de afinităţile politice…!

În mod necesar voi supune dezbaterii cititorilor câteva idei pe această temă în articolul de săptămâna viitoare!

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Sfartz Pincu: (13-8-2012 la 03:12)

    Domnule Uncu ! Este o soluţie imediată ! Să fie numit ,aşa cum a dorit cândva cu ardoare, USL-ul, ca prim-ministru-Klaus Johannes, care să facă un guvern tehnocrat,iar politicienii-toţi- să plece pentru un timp,cât mai lung, si cât mai departe, în concedii plătite de stat, numai să scăpam de ei!!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 1

  • nestor: (5-9-2012 la 03:23)

    Articolul este o radiografie fidela a starii de lucruri din Romania. Daca oamenii politici europeni si din SUA ar tine seama de aceasta analiza lucida, ar reflecta mai mult inainte de a vorbi de lovituri de stat sau de „puci” la Bucuresti. Demiterea unui presedinte nedemn este prevazuta de Constitutia romaneasca. Lovitura de stat presupune tancuri, avioane, armata, nu dezbateri parlamentare.
    Din nefericire, si solutia Klaus Johannis, o varianta de deblocare a crizei politice de delegitimare a politicului, o speranta de constructie valorica si nu politica a institutiilor romanesti, a fost dejucata tot dupa acest nefericit scenariu al „loviturii”.
    Revenirea la starea de fapt anterioara demiterii nu aduce nimic nou in configuratia puterii de la Bucuresti. Desigur, e varianta convenabila pentru FMI, pentru creditorii regimului Basescu, dar cei care vor plati sunt romanii, au si ei un cuvant de spus.
    Felicitari, domnule Uncu, niciodata nu e prea tarziu pentru a intelege o situatie complicata.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Petru Clej: (5-9-2012 la 08:19)

    „Demiterea unui presedinte nedemn este prevazuta de Constitutia romaneasca.”

    Fals, termenul „nedemn” nu există în Constituție, în art. 96 este scris:

    Suspendarea din funcţie ARTICOLUL 95
    (1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

    (2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.

    (3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 3

  • cristina jinga: (7-9-2012 la 15:23)

    Domnule Pincu, ar fi frumos să funcţioneze. După părerea mea, nici cel mai competent prim-ministru nu poate face faţă „elegant” anarhiei generalizate. Floarea care nu aduce primăvara, ştiţi. E greu să fii bun, să vrei să faci un lucru la care te pricepi, dar să fii continuu contestat, boicotat, chemat la explicaţii sau invitat/şantajat la prieteşuguri clandestine (dă-mi că şi eu ţi-oi da). Orice om are slăbiciunile lui, care se află şi devin o monedă de schimb ruşinoasă. Nu-mi amintesc exact, dar parcă nici dl. Johannes n-a fost scutit de ponegriri (ceva cu nişte dosare tulburi de adopţie?). Iar nebunia generală de acum, când toţi politicienii se consideră singurii capabili, singurii salvatori, nu îngăduie „concurenţă”. Pe scurt, l-ar mânca de viu. Cred că de aceea nici nu insistă – îmi amintesc că a refuzat, o dată, o numire, pretextând că a câştigat deja la alegerile locale o funcţie şi vrea să nu dezamăgească încrederea susţinătorilor săi.
    Din păcate, corpul României e grav şi multiplu bolnav (de înţeles, câtă vreme capul e razna de atâta vreme). E nevoie nu de un individ, nu de un guvern, ci de o secusă sistemică – încă nu se întrevede, în pofida declaraţiilor (de bună-credinţă, multe dintre ele).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.4.166